… dar eu râd de voi pentru că toți sunteți la fel.
Publicase cineva la un moment dat o glumă, un banc, în care finalul era „eu doresc să părăsesc țara până homosexualitatea nu devine obligatorie.” Și mi-am dat seama că spre asta se tinde într-o lume civilizată, occidentală. Deși legiferarea a fost de-a lungul timpului numai o consecință, o oglindă, a realităților sociale. Câtă vreme a rezistat comunismul în România? Atâta vreme cât i-am permis noi să reziste. Câtă vreme au fost interzise relațiile homosexuale? Câtă vreme am permis conducătorilor noștri să o facă.
Și astăzi aș dori să vorbesc despre subiectul căsătoriei, de orice fel. Știu că voi stârni probabil conștiința multor apărători ai tradiției, ai creștinismului, ai orânduirii lumii dinaintea epocii contemporane. Dar în același timp, consider că tot ceea ce voi spune este în același timp o realitate palpabilă.
La ce servește de fapt căsătoria?
Pe la 18 ani și după această vârstă, mama era foarte mândră că fiul ei „învârte gagicile”, eu aducând acasă aproape cu japca (așa mă exprimam pe-atunci) orice fetișcană care găsea în licărirea ochilor mei ceva mai mult decât ceea ce era de fapt. Le aduceam să bem o cafea, să îi ajutăm pe-ai mei la culesul strugurilor, să citim pentru examene la facultate, să facem orice, numai ca mama mea să fie liniștită în privința mea, să nu simtă descoperirea pe care o făcusem recent despre mine, și anume că îmi plac băieții. Și săracele fetișcane, atunci când vedeau că propunerile indecente nu mai veneau din partea mea, făceau ele acest pas. Unii ar spune că nu este demn pentru o fată să facă ea propunerile indecente. Și mă uitam la ele cu o milă, de mi se rupea sufletul, pentru că știam că nu le mai pot ajuta. Una singură mi-a intrat mai pe sub piele, timp de vreo doi ani, în anii facultății și ai statului prin cămine studențești sau cu gazdă. Eram cumva împăcat cu mine însumi, pentru că la un moment dat, i-am spus despre „problema” mea. Și, deși puțin șocată pentru câteva zile, ea mă acceptase cu oarece condiții. Condiții pe care, bineînțeles, i-am spus că nu mă pot jura că le voi respecta, însă voi încerca.
Totul bine și frumos până au început rudele ei să o întrebe de ce nu facem pasul. Care pas? Păi… căsătoria. Am întrebat dacă presiunea celor din jur este singurul motiv pentru care ar trebui să ne luăm. Și mi-a răspuns că mai sunt: eventualitatea în care avem copii, acei copii au viitorul MAI sigur; dacă ne despărțim vreodată, fiecare are dreptul la averea agonisită a celuilalt; moștenirea; legitimitatea copiilor; etc. Și am întrebat dacă nu cumva toate acestea sunt motive să NU te căsătorești. Și am mai întrebat cât de mare nevoie au doi oameni care se iubesc, să se căsătorească. Asta având în vedere faptul că oricum dragostea trece în câțiva ani (sub forma în care cunoaștem dragostea în anii tinereții) și rămâne respectul și prietenia în cel mai bun caz. Ei da, și obișnuința.
Am întrebat-o pe mama de curând (pentru că am ajuns la o vârstă la care un bărbat, dacă este neînsurat, ridică un semn de întrebare peste tot) care sunt motivele pentru care ar trebui să se căsătorească doi oameni care se iubesc. Și primul ei răspuns a fost „că așa trebuie, așa e normal, așa face toată lumea”. Dincolo de acest răspuns mi-a îngăimat că „așa e creștinește”. Dar creștinește este și ca doi tineri să nu facă sex până atunci când se căsătoresc, ceea ce mi se pare aberant, raportându-ne la realitatea de azi.
Neavând nici un răspuns viabil pentru mustrările mele de conștiință, am atacat fiecare punct motivațional al ei în mod logic. Am lăsat-o pe mama cu gândurile ei sumbre în urma acestor discuții. M-am însurat totuși, dar pentru nici unul din motivele de mai sus.
Așa că vin și aduc această întrebare și în fața voastră:
De ce ar trebui să se căsătorească doi oameni care se iubesc?
Asta pe fondul unei lumi în care 70% din mariaje se finalizează cu divorț, o lume în care asuprirea femeii de către bărbați este atât de evidentă încât nici bărbații nu mai găsesc motive să o facă, o lume în care mariajul din interes a ajuns la rang de modă, o lume în care proprietatea se justifică pe bazele unei căsătorii (de cele mai multe ori nefericite), o lume în care căsătoria și-a extins orizontul și către alte „minorități” sexuale, o lume în care singurul scop în viața unui bărbat sau al unei femei este să se căsătorească și să aibe copii. Este trist atunci când întrebăm un tânăr oarecare „Ce dorești să faci în această viață? Ce vise ai?” și ni se răspunde cu „Să mă însor și să fac copii”.
Care este sensul vieții? Să ne căsătorim și să facem copii? Și dacă este așa, de ce? Ce bucurii așa însemnate poate dărui căsătoria dintre doi oameni?
Desigur ca la prima vedere poate parea trist ca obiectivul cuiva in viata este sa se casatoreasca si sa aiba copii…dar, pana la urma, cu ce ne deranjeaza pe noi? Atata timp cat nu impun si celorlalti lucrul asta, bineinteles…asta e, nu pot fi toti mari oameni de stiinta, artisti, etc, iar scopul multora este sa isi intemeieze o familie (sunt sigur ca la asta se refera cand zic ca se casatoresc si au copii).
Eu unul nu-i…condamn (desi e mult spus, nici tu nu ai facut-o)…mi se pare complet legitim sa iti doresti asa ceva, chiar daca personal nu-mi doresc nici sa ma casatoresc vreodata, nici sa am o familie.
misto tema de dezbatut. Am o curiozitate? te-ai insurat? daca da, unde? 🙂
Nu este vorba de condamnat sau nu, pentru că nu o fac. Este vorba că acesta este singurul vis în viață al multor oameni. Asta este trist. Că nu au alte vise.
@Voyager_3
În România. Și prefer să nu vorbesc mai multe despre asta.
O sa revin cand o sa am timp, subiectul asta chiar e de discutat.
insa te contrazic categorig ca nu poti iubii frumos decat la tinerete.
ACel gen de ibire la tinerete poate fi la orice varsta si asta o spun categorig din experienta mea si a bunicului meu.
Este homosexualitatea interzisă cu desăvârșire? Sunt români mai reticenți decât alții? Din punct de vedere juridic pot exista anumite diferențe dar din alte puncte de vedere nu văd o diferență prea mare.
Trăiesc in Occident de mai mulți ani și nu pot afirma că am vazut ceva mai deosebit decât în România decât foarte rar. Dacă ies pe stradă nu vad nici băieți care se sărută și nici lesby sau gay care se țin de mână. Modul acesta de a ne compara mereu cu alții nu știu dacă e mereu cel mai reușit. Nu putem copia totul din exterior.
Subiectul căsătoriei!
Mă întreb retoric: dacă aș fi un copil de doi ani mi-ar plăcea să fiu crescut de 2 gay? Nu știu ce să răspund, dar înclin să cred că nu. Nu putem folosi femeia doar pentru a face copii după care să o privăm de sentimentele umane și materne pe care ar trebui să le ofere copilului ei. Am întâlnit mulți gay care au un mare respect pentru mama lor, pe alocuri “divinizând-o”. Apelez în acest sens la experiența voastră personală.
Societatea are nevoie de căsătorie. Căsătoria este pentru mine un sigiliu al iubirii dintre două persoane. Există două moduri de a vedea iubirea printre tinerii zilelor noastre: 1. iubirea de probă – un an, doi, cinci; să vedem dacă suntem compatibili. 2 “iubirea eternă” trăită în căsătorie. Atunci când probezi ești nesigur și nu ai baza pe care poți construi. Pe când căsătoria îți oferă siguranța că poți risca. Nu există IUBIRE fără RESPONSABILITATE.
Cele mai multe crize vin pe la jumătatea drumului 39-50 ani. E o perioadă critică, de aceea există cu precădere la această vârstă cele mai multe divorțuri.
Avocatus întrebarea ta nu e retorică, dovadă răspunsul pe care l-ai furnizat imediat. Dă-mi voie să întreb şi eu dacă ai fi un copil de doi ani ţi-ar plăcea să fii crescut de o mamă analfabetă şi de un tată alcoolic? Mai departe, unele mame renunţă la sentimentele alea materne şi umane şi abandonează copiii , pe ăia putem să îi creştem?
Să revenim la subiectul articolului căsătoria . Mie mi se pare un contract civil , e vorba aici de a avea aceleaşi drepturi toţi cetăţenii. Cuplurilor hetero nu li se condiţionează căsătoria. Da, sunt aşteptări dar nu îi obligă nimeni să facă copii şi să îi crească responsabil. Iar dacă eşuează nu li se anulează uniunea. E nedrept ca în cazul nostru să ni se refuze căsătoria pe aceste considerente.
Iubirea profundă, sau superficială, adevărată sau de conjunctură se poate manifesta fără acte legale. Nu-i văd relevanţa în discuţia despre drepturi.
Hmmm … mai nu stiu si sper sa nu spun o gogomanie mai mare decat mine.
Casatoria nu este nimic altceva decat un document, o schimbare de nume in care fata ia numele de familie a baiatului, nu vad unde este toata iubirea in aceasta casatorie, cand defapt mereu se ajunge la divort ceea ce rezulta partaj.
Daca doi oameni se iubesc si iubirea lor e atat de puternica incat acei indivizi simt ca pot muta muntii din loc, nu vad dc e musai sa se casatoreasca. Casatoria prea se bazeaza pe copii, mostenire, cineva care sa poarte numele mai departe.
Iubirea este iubire, in purul inteles al acestui cuvant. Dar e atat de rara …
Multi se casatoresc din interes, bani, cetatenie, etc.
Nu stiu … parerea mea este ca daca exista iubire adevarata, nu e neaparat sa fie dovedita prin casatorie.
Cand am inceput sa citesc ieri articolul, nu stiu de ce aveam impresia ca ca altcineva a scris , vreunul din oamenii casatoriti de pe aici. Dar se pare ca e FireMan.
Well, pentru inceput te felicit, nu mai esti casatorit! 🙂
Apai ce-ti veni sa te storci la minte cu subiectul “casatorie”? Of…
“De ce ar trebui să se căsătorească doi oameni care se iubesc?”
Cand esti tanar, nelinistit si iubaret , vrei totul in acea relatie, actul de casatorie reprezentand cea mai profunda forma de angajament si incununarea iubirii. Of ce cliseu 🙂
Multi barbati se casatoresc pentru a avea o “miuere” care sa le spele, calce, sa faca mancare si sa le stea ca o papusa gonflabila in pat.
Multe femei se casatoresc pentru ca asa e traditia, in multe cazuri nu pot fi independente si numai o casatorie, fie ea si de convenienta, le poate aduce siguranta, altele fac acest pas impinse de la spate, si cum ele , de fel sunt genul “tuti-muti” (nu scot o vorba, si sunt mai tute de fel), accepta sa fie si ele “la casa lor”.
Dar mai sunt si cupluri care fac acest pas pentru ca se iubesc si considera ca asa isi exprima ei iubirea unul fata de celalalt, luandu-si un astfel de angajament, si nu ii poti condamna pentru ca in acel moment iubirea dintre ei este mare, aproape pura. Si isi doresc sa aiba copii, ceea ce nu e deloc de judecat in aceasta circumstanta. Ca in cativa ani iubirea lor se va duce, asta e alta parte. Dar atunci, in inceputurile lor, nu putem sa ii judecam.
Si oricum in ziua de azi, multi tineri nu se mai casatoresc atat de usor, se gandesc mai mult la acest pas, ignorand sfaturile si gurile familiilor, ceea ce e ok.
Cam acelas lucru am spus si eu! Mulți o fac ori din interes, ori din oglibatie.
Adi, am și eu o întrebare: Cum poate fi acel act normativ, contract, o „încununare” a iubirii dintre doi oameni? Pentru că mie mi se pare doar o „garanție” semnată, în cazul în care ceva merge prost.
La fel aș dori să îl întreb pe Avocatus: Statul își dă aprobul printr-un act normativ (certificatul de căsătorie), fiind astfel garantate legal drepturile celor doi iubiți, cât și ale urmașilor lor. Biserica de ce trebuie să se implice prin alt act (tot certificat de căsătorie) și respectivul ceremonial religios în iubirea a doi oameni? Ce legătură are iubirea cu „pecetea Bisericii”? Adică de ce trebuie să cerem aprobarea Bisericii dacă doi oameni DEJA se iubesc? Altfel Dumnezeu devine mânios? Același Dumnezeu care înseamnă iubire și iertare?
Nu m-am exprimat eu oarecum corect. Actul nu reprezinta incununarea iubirii, dar nici nu stiu ce cuvinte sa gasesc pentru a spune exact ce inseamna. Parteneriatul, alegerea cuiva de a trai cu altcineva se poate face numai emotional dar se si poate legaliza. Pentru cuplurile indragostite poate fi o alta forma prin care isi arata respectul, egalitatea si iubirea. Eu personal am alergie la tot fastul acela specific cununiei religioasa, cred ca daca eram straight nu as fi facut petrecerea aia mare si obositoare, ci ceva simplu, intre familii, cu o mica petrecere la un restaurant cu cateva mese rezervate, atat. Probabil majoritatea tinerilor sau oamenilor doresc sa sinta macar odata in viata experienta parteneriatului legalizat, iar cu inaintarea in maturitate, ies la suprafata si alte aspecte ale casatoriei si unii ajung sa nu isi mai doreasca asa ceva.
In final fiecare isi traieste viata asa cum si-o face.
Tu ai fost casatorit, banuiesc ca atunci nu gandeai ca acum, si tind sa cred ca in acest moment te intrebi “dar de ce m-am casatorit eu atunci?!”
Si departe de mine gandul de a fi rautacios sau critic, stii bine ca imi esti unul din oamenii dragi de aici, cred ca nu faci bine respingand ideea de casatorie caci tu ai trecut prin aceasta etapa exact ca si cum te-ai duce la primarie sa iti iei o chitanta, dar sunt cupluri care chiar pun suflet in acel moment si isi doresc asta, probabil considerand actul ca si un scut impotriva rautatilor, anumitor oameni, etc. Si se va ajunge odata si odata la expresia “all good things come to an end” dar nu despre asta e vorba.
(Ps- sper sa nu degenereze toata discutia in “da ce le iei apararea ca ei nu te lasa pe tine sa te desfasori cum vrei pentru ca esti gay”).
Of iar am dat drumul la comentariu fara sa verific pe unde am gresit. Tre sa fiu mai rabdator si sa nu mai dau click pe send asa repede.
Mai, mai, mai, Adi mai, așa faci si în pat mai? 😛 Dai drumu repede ? Hahahahahaha. Fii și u mai răbdator.
Oricum, ceea ce ai fi vrut tu daca ai fi fost str8, ar fi fost ff dicicil. Tu ai fi dorit ceva simplu, dar poate ai tai, ea, alor ei, ar fi dorit nunta să fie așa cum o face toata lume și atunci ai fi u impotriva lor și ar trebui sa cedezi pana la urma, daca iubesti persoana respectiva.
Mary cu ce prostie era sa te ard,,, dar ma abtin . Si nu, nu-mi dau drumul repede, e in functie decat imi place mie sa prelungesc actul. Daca tot erai curios intr-un mod mai subtil, amuzant :).
OMG iar am scris gresit ! WTF?! “de cat” ! FireM, scz… daca poti corecteaza tu cu edit si sterge pe acesta.. kiss
Vezi fatăă, dacă vrei să mă arzi fatăă? Iar ai dat drumu repede fatăă… Ca doar la asta m-am referit fatăă… și nu era o curiozitate fatăă ci doar o glumă fatăă.
Și până la urmă fatăă, dacă vrei să mă arzi, nu te abtine fatăă ca nu faci bine, fă-o dragă in privat fatăă, că doar de aceea există mesageria privată, FATĂĂ… ! 😛
Mary, orice as fi spus oricum era in gluma, n-o lua in nume de rau. :). Si te rooog, renunta la apelativul feminin, il folosim odata , rar, mai rarut ca e mai dragut. Ce e mult strica.
(P.s.- lol, in sfarsit am reusit sa imi verific comentariul inainte sa-l trimit).
@FireMan nu știu dacă te interesează în mod expres aspectele doctrinare. Există un aspect important cât privește căsătoria și acela se chiamă predestinare. Doi oameni care se iubesc au fost predestinați unul pentru altul. Cred acest lucru deoarece când ești îndrăgostit pentru tine există doar acea persoană și ești capabil să sacrifici totul pentru ea, îi aparții in mod exclusiv și etern (Nu am fost niciodată îndrăgostit, sau poate am fost dar nu am realizat). Inelul de exemplu ca și simbol al iubirii fără început și sfârșit este de asemenea un semn expresiv al unirii celor doi.
Căsătoaria religioasă este un act de credință, de aceea jurământul se face în fața lui Dumnezeu prin reprezentatul Bisericii.
Un alt element important este promisiunea de fidelitate pănâ la moarte. De asemenea deschiderea către darul vieții. Ceea ce mă fascinează la căsătoria religioasă e faptul că mirii își jură iubire unui altuia, e o iubire liberă și necondiționată, e vorba de o dăruire reciprocă.
Diferența dintre contractul civic și este cel religios este că acesta din urmă se celebrează o singură dată pe când cel civic poate fi făcut ori de câte ori doresc persoanele.
Eu chiar aş vrea să am copii (de căsătorit nu ) pentru că sunt minunaţi. Sensul vieţii nu ştiu care e , dar scopul omului e să fie fericit , iar dacă căsătoria îl face fericit , care e problema ? Fiecare îşi atinge fericirea cum poate .