Unde e luminita de la capatul tunelului? Unde sunt licuricii care ne lumineaza calea prin intunericul zilelor de vara, din padurea firelor de iarba? Peretii tunelului, sunt prea departe, incat eu sa ma pot sprijini. Sper doar vaga luminita ce se vede, sa nu fie doar farul central al unei locomotive grabite sa iasa din intuneric, sa ajunga la lumina unde sa-si poata face auzit glasul rotilor, cu ecou prin munti, prin vai. Sunete care cauta iesirea din munti si vai urmarind linia de nivel sau urcand spre cer unde sa fie impacate cu ele insusi. Sper ca locomotiva – cu alaiul de vagoane grabite sa ma izbeasca, si sa-mi faca efortul de a cauta lumina, de a prinde licuricii din celalalt capat – unde totul se presupune ca e mai verde – efort in van.
Probabil nu-s aproape de nici un capat. Undeva intr-un mijloc continuu. Bat pasul pe loc, si cantaresc optiunile. Care parte a paharului merita a fi privita? Partea plina, sau partea goala? Ce am reusit, sau ce n-am reusit? Sa merg mai departe sau sa ma-ntorc? Nu am reusit sa strabat tunelul, dintr-un capat in altul din prima, decat daca am facut un popas.
Daca am reusit sa ajung pana aici, daca am reusit sa strabat jumatate de tunel, de ce nu as putea inca jumatate?
Trebuie doar sa-mi adun fortele, si sa pasesc cu incredere pe cate o traversa. Cate-un pas, fara graba. Sau ar trebui sa ma puna pe ganduri locomotiva cu alaiul de vagoane, care e ca o bomba cu ceas, asteapta momentul potrivit pentru a te aduce la realitate.
Nu esti singur. Niciodata nu ai fost, niciodata nu vei fi.
Sa fi intr-un tunel, de pe o magistrala cu doua linii, intr-o zona unde liniile se despart si formeaza doua tuneluri diferite? In intunericul noptii sa fi intrat in tunelul, cu linia unde trenurile-ti urmeaza directia? iar daca locomotiva cu alaiul ei de vagoane isi face prezenta, te va aduce la realitate in locul unde te vrei tu a fi? in celalalt capat al muntelui? Intr-un timp mai scurt? te va zgaltai, si-ti va da de inteles ca nimic nu e ceea ce pare, te va trezi la o realitate roz. Unde porcii zboara, si vacile-s balerine. Banii cresc in copaci, si noi locuim intr-o lume fara de probleme politice si sociale.
Locomotiva, cu alaiul tau de vagoane grabite, unde esti?
Luminiţa de la capătul tunelului s-a stins, iar licuricii fac economie la… licurit. E criză, ce să facem…
Frumos articol, îmi place la nebunie primul paragraf, fiind şi ultimul citit…
Ţine-o tot aşa! Te pup! 😆
La steaua care-a rasarit/E-o cale-atat de lunga/Ca mii de ani i-au trebuit/Luminii sa ne-ajunga
Poate demult s-a stins in drum / In departari albastre / Iar raza ei abia acum / Lucii vederii noastre” (M. Eminescu – La steaua)
La asta m-a trimis prima parte a comentariului, si am simtit nevoia sa postez. Merci pentru aprecieri.
Ce frumos, filozofi de mici. Da’ e riscanta meseria asta… filozofia e ca vinul. Lasa ca de acum, se pune buni sa dea tema de casa, you naughty little kids. 🙂
Persona non grata, we love you, too!!!