Bătaia ruptă din… Rai!
Vă salut cu respect pe toți darkq-iștii!
Am observat apariția unui material despre ideea de spanking. Citind materialul am observat că s-a mers pe ideea pur erotică a acestui concept, ca un mod de satisfacere erotico-sexuală în cupluri: fie ele heterosexuale sau homosexuale.
Și bineînțeles că s-a făcut referire și la componenta abuzivă a acestui tip de pedeapsă corporală, doar că prin natura materialului, aceasta nu făcea obiectul discuției respective. Aș vrea totuși să abordăm și acest aspect spinos în cadrul comunității darkq.net. Sper să nu creez disensiuni prin tema aleasă.
România este din păcate printre țările în care, așa cum ziceam și în titlu, „bătaia este ruptă din rai”.
O să vin cu un exemplu aparent banal: Eram în clasa a opta, la un curs de latină. Profesorul ne-a cerut să citim câteva date introductive despre civilizația romană, implicit modul de organizare a unei familii romane dar și tipul de educație aplicat copiilor în cadrul familiilor. Am rămas șocat când am ajuns să citesc despre modul atroce în care un părinte (tată) își putea trata copilul (în special cei de sex masculin!). Nu voi descrie efectiv ci voi menționa că biciul era un instrument uzual. Woow! Cât de incoștient să fii !?!?!
Aș dori să vă adresez o întrebare! Care este rolul unei pedepse (nepreferat corporală) ?
Să admitem că folosirea pedepsei corporale este benefică. Eu merg pe ideea unei limite foarte riguroase în aplicarea unui asemenea tratament asupra unui copil. Însăși utilizarea bătăii presupune un tratament aspru, dar să îl transformi în ceva și mai aspru… cred, personal, că se trece dincolo de latura educativă ce se prezintă drept scop utilizat. Uneori trăiesc cu impresia că în anumite cazuri inconștiența primează în fața ideii de educare, formare. Adică trebuie să existe anumite întrebări pe care părinții să și le pună: de ce folosesc un asemenea tratament ? ce lecție vreau să ofer copilului meu? oare, sigur, va înțelege mesajul din spatele pedepsei ?
Mai sus am menționat despre Rai. Am ales să vă ofer câteva versete din biblie referitoare la pedeapsa corporală:
“Cine cruță toiagul sau își urăște copilul, dar cine-l iubește îl ceartă la vreme” (Pilde 13, 24)
“Nu cruța pe feciorul tău de pedeapsă; chiar dacă îl lovești cu varga, nu moare. Tu îl bați cu toiagul, dar scapi sufletul lui din împărăția morții.” (Pilde 23, 13-14)
“Cum calul neîmblânzit ajunge nărăvaș, așa și un copil lăsat în voia lui ajunge rău-crescut.” (Iisus Siarah 30, 8)
Am observat că bătaia este folosită de unii părinți ca primă și unică soluție pentru rezolvarea problemelor. Dar unde este vorba cea bună? Să stai să-i explici copilului de ce NU trebuie să facă un anumit lucru greșit. Căci eu văd bătaia ca pe o soluție de avarie, aplicabilă în circumstanțe ultime. Niciun copil nu se naște prost, neînțelegător. Defapt fiecare copil este ca un burete, la început, absorbind fiecare informație din jur. Părinții, înainte de a folosi bătaia, trebuie să fie siguri că și-au învățat copilul să discearnă între bine și rău. Eu consider copilul ca fiind oglinda părinților.
Sunt cutremurat de cazuri apărute la televizor. Îmi dau seama că unii părinți caută pur și simplu cauzarea unor suferințe corporale adânci în locul mustrării părintești. Ca să fiu mai pragmatic: nu consider o bătaie părintească aceea în care copilul ajunge la spital. Să fim serioși! Sau cazurile în care se folosește bătaia ușoară ca principală metodă de educație, subminând voința copilului, transformându-l într-un supus, lipsit de animație sufletească!
Vă ofer un alt exemplu grăitor: Am citit chiar în ultimul număr al revistei Bravo despre un adolescent cu părinții despărțiți. El a rămas cu tatăl. La început relația tată-fiu a fost în regulă, ca mai apoi frustrarea părintelui să se reverse dureros asupra copilului său. Tânărul relatează cum într-o zi, din cauza autobuzului care a întârziat (nenorociții din Transporturi!) în stație, și el la rândul lui a întârziat acasă câteva minute. Ajuns acasă, tatăl i-a aplicat o lovitură de la dărâmat pe scările din fața ușii. Ok, nu știm toate informațiile din spatele poveștii. Mă gândesc că poate puștiul mai obișnuia să întârzie, DAR de ce un asemenea grad de violență. Ce a înțeles băiatul din toată chestiunea asta ? Că a greșit, întârziind, sau că el trebuie sa lupte să înțeleagă frustrarea violentă a tatălui? Tatăl, ce mesaj a considerat că a transmis băiatului său lovindu-l în asemenea mod că l-a trântit pe scări ?
Deci, când se aplică corecția corporală ? Sub ce mod trebuie aplicată ea ? Ce mesaj trebuie transmis ?
Închei printr-o ultimă întrebare ?
1. Cum ați fost educați ? Prin vorbă bună, bătaie, sau combinate ?
2. Imaginându-vă, voi, în calitatea de părinți, ați aplica bătaia, la un moment dat / mereu, ca mijloc de corecție ?
3. Ce mesaj principal ați dori să transmiteți copilului prin pedeapsa (non)corporală aplicată ?
P.S. : Fac mențiunea că tema aleasă de mine se referă strict la pedeapsa corporală (folosită eventual și ca mijloc de umilire) și, deci, nu la umilirea copilului prin orice alte metode (jigniri, insulte, denigrări etc.)
P.S. : Anticipat îmi cer scuze dacă acest subiect a mai fost tratat cândva pe acest blog!
Educatia unui copil este o responsabilitate mare – adica nu te poti rezuma strict la conduita sociala, integrare si capacitati ce pot ulterior genera un venit. Cel mai important este sa-i oferi un spirit de independenta si ideea de respect de sine cat si un set de valori rationale. Un copil trebuie sa cunoasca foarte bine diferenta dintre bine si rau si mai ales faptul ca orice alegere are si o consecinta – insa si relativitatea intre cele doua.
Cred ca “pedeapsa corporala” (in viziunea mea un semn de dezumanizare) era buna pe vremea lui Moise – intr-o societate cu atat de multe metode si posibilitati, un parinte care isi abuzeaza copilul fizic sau psihic este ori demn de dunga albastra ori are nevoie de psihiatire.
Adevarul este ca mai mult de 50% dintre parinti nu sunt capabili sa creasca un copil. Nu sunt capabili sa aiba grija de ei si totusi lipsa unei educatii sexuale temeinice ii binecuvnateaza cu ceea ce ei numesc pana la nastere “plozi”.
Eu respect foarte mult parintii care au avut tangente cu lumea prostitutiei, a drogurilor, a alcoolului, etc – cei care au reusit sa recupereze si sa-si formeze familii stiu ca vor face orice este posibil sa isi protejeze copii – cunosc alternativa.
In viziunea mea bataia nu este o solutie – insa ce stiu eu – nu o sa fiu parinte niciodata.
Sunt lovituri care nu pot fi uitate niciodata. Si aici nu ma refer la cele strict sentimentale.
Eu am fost crescut de ai mei cu iubire. Nu am fost lovit niciodata de catre parinti iar ei m-au lasat sa ma dau singur cu capul de zid cand eu am decis a vreau sa fac asta. Am fost considerat (si inca sunt) egalul lor. Parinti mei sunt ideali in opinia mea. M-au lasat sa ma dezvolt prin propria experienta, intervenind pe alocuri cand era cazul.
Pentru mine pedeapsa corporala mi se pare de-a dreptul barbarica. Agresivitatea arata o problema (in toate cazurile), iar in momentul cand iti lovesti copilul acolo numai de iubire nu mai poate fi vorba. Un parinte trebuie sa aiba grija de copil sa se dezvolte si sa ajunga sa isi atinga potentialul. Din pacate multi parinti nu sunt pregatiti de asa ceva, ei necunoscand cum trebuie crescut un copil, singura lor solutie fiind sa mimeze viziunea lor asupra acestui fapt.
Eu de exemplu, daca ajung parinte am sa imi arat copilului cum sa invete din greseli, am sa il ajut sa se dezvolte dar nu am sa il las sa devina dependent de ajutorul meu (sau a altuia). Am sa fiu in spatele lui tot timpul dar nu am sa intervin decat cand va fi necesar.
Pedeapsa corporala nu e o solutie pentru ca agresivitatea produce mai multa agresivitate si nu duce la nimic bun.
Am fost crescut in cel mai frumos mod cu putinta de catre bunicii mei ,fara corectii corporale doar cu nelipsita sintagma “ti-am spus eu”!Pedeapsa corporala e aplicata atunci cand parintele nu este suficient de matur (cred eu),iar ranile care raman dupa astfel de “tratament” sunt de regula, cele care raman cicatrizate!Nu cred ca se poate transmite vreun mesaj prin aplicarea bataii ,nu cred ca putem fii atat de slabi ,incat sa credem ca educatia vine odata cu aplicarea pedepsei corporale si nu cred ca ,intr-o societate moderna primeaza violenta domestica ca si mod de cooperare ,sau ca mod de impunere a unei educatii. !
Prin pedeapsă corporală eu înțeleg că poate fi vorba și de o simpla palmă peste mutră, și de chestii mult mai..horror.
NU, nu sunt de acord cu educarea cuiva prin pedeapsa corporală, însă nu sunt de acord nici nu genul de părinți ce-i văd astăzi prin parcuri. Un exemplu: bebe x îl lovește pe bebe y, pe bebe y nu-l doare, dar să se dea in spectacol, plânge de te doare capul, vine mama lui bebe y la el și începe cu cocoloșitul și drama: vaaaai, puiuțul mamii ce ai pățit? te doare? lasă că e un prost bebe x, nesimțitul, nenorocitul, îmi lovește mie copilul, etc..”. Să fim serioși totuși, cât de tare l-a putut lovi?
Însă, da, o palmă peste mutră, ocazional, e bine-venită. Asta pentru că nu există și copii, care, mă scuzați, dar merită. (și nu vreau să zic să-i dea o palmă de să-l zboare în perete).
Hai cu minusurile la comentariu. 😀
@ YoungNStupid Incercai cumva sa conturezi ideea de parinte Oltean sau Corporatist? Aia nu-s parinti, sunt marionete de facut consumatori si infractori.
Ca în toate pe lumea asta, e nevoie de măsură şi de adaptare la situaţie.
În principiu ar trebui să îţi educi copiii cu vorba bună, cu presiuni subtile, cu puterea exemplului. Dar copiii sunt copii, ei experimentează inclusiv limitele celor din jur. Poate e mai bine să îi dai tu o palmă la fundic acum decât să creadă că îi merge şi să îi rupă maxilarul un străin peste 5 ani. “Unde dă tata creşte” probabil că la asta se referă.
Pedeapsa corporală la care mă refer eu e aia măsurată, aplicată fără resentimente. Nu îl plesneşti să te descarci tu.
Bătăiţa e o pedeapsă mai uşoară decât presiunea morală sau interzicerea anumitor privilegii pentru că e limitată ca intensitate şi extrem de limitată în timp.
Cât despre animalele care îşi bat copiii, ca şi celelalte care şi-i expun la certuri domestice, sau şi-i încarcerează într-o bulă de prost gust, îi inundează în mitocănie, aş născoci un fel de bacalaureat special . Cine nu ia 6 măcar să n-aibă voie să crească copii…
@Smog: nu, nu încercam să fac asta. Ce-i cu atâta “ură” asupra oltenilor? Eu sunt ardelean și studiez în Banat. Am colegi de grupă olteni, care sunt niște persoane de nota 10+. Da, sunt și olteni proști, nebuni, etc., dar la fel ca ei am cunoscut și ardeleni și bănățeni. 🙂
Ideea de părinte pe care am ilustrat-o se găsește în toată țara (și în afara ei am întâlnit cazuri), și trebuie să spun că odraslele lor sunt fooarte cu capu-n nori.
@CM: totally agree.
Ma pregateam sa scriu probabil o intreaga epopee la topicul asta, cand am citit ce a zis CM, as fi scris in esenta acelas lucru.
Smog(1) never say never
Frate nu are voie lumea sa mai faca glume cu olteni. Am foarte multi prieteni olteni. Nu am menit sa ofensez pe nimeni. Insa sustin ideea de “Aia nu-s parinti, sunt marionete de facut consumatori si infractori.”.
Meh, mi scuzi, inca nu stiu care-s persoanele de mai glumesc/de-s serioase tot timpu pe aici. 🙂
Total de-acord cu partea aia.
Smog, când faci glume cu olteni e ca şi cum ai deschide cutia Pandorei
:)))
Stiu insa comunicarea este importanta – indiferent de motiv.
Si acum sa dovedesc de ce lumea saraceste si eu, impreuna cu alti oameni, nu avem incrdere in ziua de maine si traim intr-o constanta depresie.
Smog, filmul recomandat de tine deturnează grav discuţia de la subiectul acestui text.
Cu siguranţă subiectul este de discutat, e evident că te frământă. Toţi suntem preocupaţi, cei mai mulţi dintre noi nu avem o soluţie, de aia ar fi interesant un articol nou. Schimbăm acolo idei, testăm teorii, una , alta..
Ma Castilo tata, da ti-ai gasit si Tu subiect, in loc sa aprofundezi placerea bataitei la poponetul gol ne dai cu subiectul asta in cap de o sa ne scoatem ochii pe aici fara ca macar sa ajungem la un rezultat.
De ce sunt asa glumet? Pentru ca vietuim in Romania, tara tuturor contrastelor.
Degeaba vrei sa iti cresti copilul intr-o forma corecta si de la sine inteles bineinteles ca TU, parintele, sa fi intreg la cap, educat, rabdator si iubitor, ai toate calitatile unui pedagog, profesor, antrenor si dadaca la un loc si vrei sa dai cea mai buna educatie copilului tau, sa-l vezi crescand frumos si datorita efortului tau sa aiba parte de cele mai bune sanse in viata, ca asa cum voiam sa spun, se loveste de realitate perversa a unei societati pervertite, unde respectul pentru acele valori morale ce tin de o societate normala nu mai exista.
In Romania oamenii in mare parte nu se mai simt, ca Romani, oamenii vad si percep cum tot ce este de valoare este vandut strainilor, iar valorile noastre umane ajung sa imbogateasca aceiasi straini + umilinta de-a trebuii sa muncesti afara ca sa poata supravietuii aicilea la tine in tara, familia TA, in tara care de fapt e a TA.
Dar hai bine sa lasam deoparte ceste lucruri si sa zicem ca nu au influenta in formarea copilului meu, ca poate-l cresc pe Luna si cand e mare il trimit in cercetare pe Marte.
Asadar cum e mai bine sa-ti educi copilul, e bine sau rau sa apelezi la corectia puiului tau prin bataie!
Sincer Nu poate exista un raspuns transant de, DA e bine sau NU, nu e bine, pentru ca Nu toti copii sunt la fel si cine a avut de-a face cu Ei, stiu despre ce vorbesc si aici ma refer strict la parinti si la cei ce lucreaza cu copii.
Tot sincer NU cred ca exista un singur parinte care sa nu-i fi altoit pruncului sau cel putin o palma in timpul de cand s-a nascut pana la majorat.
Eu unul personal nu sunt deloc adeptul coercitiei prin bataie, dar nici nu pot condamna acel parinte caru-ia Dumnezeu i-a dat un copil “minune” ce-i mananca toti nervi si ficatii in acelasi timp, fiindca contrar parerii generale ca toti copii sunt niste sfinti, lucrurile in realitate nu stau chiar asa.
Este usor sa stai deoparte si sa condamni un lucru despre care cei mai multi dintre autorii si cititorii acestui blog nu au parte.
Cresterea unui copil, “din gura” e asa de usor si asa pueril sa dai sfaturi doar din .. ce crezi, …NU din ce TRAIESTI.
Doar un parinte poate cu adevarat sa aiba dreptul moral inalienabil de-a deschide, despica in patru in sase in noua mii noua sute saisezci si sase de ori acest subiect, fiindca vedeti voi un parinte responsabil intodeauna se intreaba in adancul inimii lui daca procedeaza corect sau cum ar fi mai bine sa procedeze ca sa iasa lucrurile bine, si nu de putine ori se intampla sa fie sigur ca procedeaza corect ca face ce trebuie iar lucrurile o iau la trap pe aratura.
Asa ca numai parinte sa nu fi cand pateste copilul tau ceva.
Ma amuza deschiderea acestui subiect, nu ca Nu este la obiect sau nu este interesant, s-a si vazut cum pasioneaza pe majoritatea din noi subiectul, dar vin si intreb … cati dintre voi sunteti parinti, cati dintre voi lucrati cu copiii?
Care dintre voi poate sa spuna cu mana pe inima ca are dreptate si asa trebuie procedat?
Oare daca ati avea un copil ati putea sa experimentati pe el direct diferite metode de educatie ca asa e la moda sau Ati Face cum Simtiti Voi ca spune Inima Dumneavoastra?
Si bai dragilor, nu utati ca parintii sunt si ei oameni cu la fel de multi nervi si greutati ca oricare om.
Si la fel de mult sangereaza si ei, doar ca de ei nu mai are grija nimeni.
Si aaa sa nu uit, sunt total de acord ca nici un copil nu trebuie batut de cei care sunt platiti sa aiba grija de ei.
Acest lucru este inacceptabil si cei care recurg la bataie, indiferent ca este o palma ori mai mult sau chiar intimidarea cu bataia, toti trebuiesc pedepsiti + interzicerea sa mai lucreze vreodata cu copiii.
@ CM – nu chiar – oamenii instariti pii abuzeaza in mod deliberat pe cei batuti de soarta. Este o forma de pedeapsa avanad in vedere argumentele lor.
Cristy, discutăm în virtutea experienţelor personale. Toţi am fost copii, unii suntem adulţi, alţii devin vertiginos. Dacă avem inteligenţa necesară, eu cred că ne calificăm. Suntem nişte părinţi virtuali deci, în situaţia oricărui părinte la primul său copil, evaluăm situaţia teoretic sau din experienţa altora.
Dacă e să discutăm despre pedepsirea copilului, despre strategia folosită în deprinderea acestuia cu limitele, cu consecinţele încălcării regulilor, eu nu aş miza pe Ce-Mi Spune Inima (cred că pot vizualiza patosul din exprimarea ta cu majuscule). Asta e o treabă care solicită mai degrabă mintea, educaţia şi disciplina personală. Inima intră în funcţiune în restul timpului, zic eu.
@cristymaykei –> Am abordat acest subiect sensibil tocmai prin prisma raspunsului AMBIGUU ce-l poti da aceste probleme. Vorbim de limite! Vorbim de calea de mijloc. Intr-adevar obtez preponderent spre non-violenta, dar ai observat ca in text am admis intr-o oarecare masura ideea de aplicare a pedepsei corporale, DAR… DAR ea sa fie insotita de un mesaj subliminal CLAR dat de parinte. Adica nu ma apuc si fac scene de sado-maso cu bietul copil. Caci chiar aceasta idee i-o voi transmite. Nu? Ce limite conceptuale avem noi ? Ok! Singura solutie e sa-l bat. Dar nu trebuie sa ma gandesc DE CE O FAC ? Nu in sensul de-a fi premeditata situatia, ci ma refer la a te gandi efectic in timpul aplicarii pedepsei. Ca automat emotia ta interioara (sub orice forma o fi ea) o transmiti copilului. Poti sa-l bati avand dragoste in suflet pentru el. Si atunci transmitandu-i asta chiar si prin bataie, il va durea mai tare dezamagirea provocata tie, perintele, decat loviturile fizice primite. De ce sunt unii care zic la un moment dat ca mai bine ma bateai decat sa ma dojenesti ? Pentru Ca acei parinti au transmis cu adevarat mesajul necesar pentru ca acel copil sa inteleaga GRESEALA FACUTA. Este firesc ca un copil sa simta frica in momentul in care isi da seama ca va fi batut.
Lucrez cu copii de la 6-7 anisori la 14-16 ani. Vorbesc de caractere si temperamente variate. Ajungi la un moment dat sa te saturi de anumite comportamente manifestate de ei dar trebuie sa ai rabdare. Oricum, a creste un copil in familie e DIFERIT de a ‘munci’ cu copii, ca si job. Eu unu am mare rabdare cu ei. Mi s-a si spus ca am rabdare de fier.
Cred ca faci parte dintre acei putini oameni care au talentul lucrului cu copii.
INtradevar e destl de mare diferenta intre a creste propiul copil si a fi platit sa ai grija de alti copii.
personal cred ca rabdarea fata de propiul copil dispare uneori oricat de mult iubesti acel copil si mai altoiesti o palma cand nu mai rezisti, lucru ce tu ca angajat nu ti-l poti permite niciodata si este bine ca este asa.
Lucrul cu copii este destl de dificil si nu oricine poate face asta.
E un subiect delicat care are destul de multe pareri si sincer cred ca nu se va ajunge niciodata la un consens.
@Cristi: fireste ca nu-ti poti permite sa fii violent. As vrea sa subliniez, in cazul meu, ca nici nu sunt manat vreun pic de asemenea porniri. Adica, atunci cand ajung la un anume grad de saturatie, cum s-ar spune ca iti vine sa iti iei campii, pur si simplu las copilul cateva minute in legea lui si revin la el. Si asta nu o fac pentru a evita cumva sa-l lovesc ci pentru a evita sa pierd timpul, stand in loc, avand in vedere ca mai au si altii de nevoia mea. Deci unde nu pot rezolva pe moment revin ulterior cu o alta solutie mai plauzibila.
Nu pot spune ca am grija de copii (adica am grija dar nu e obiectivul principal, ci o activitate conexa ) ci mai degraba ii antrenez. Am vrut in postul anterior sa subliniez diversitatea grupei care o am in grija. Varste diferite (6 – 15 ani), avand caractere si temperamente diferite, in special cei mici. Sunt haiosi, simpatici, dezinvolti dar si imprevizibili in anumite situatii. Si unii sunt pur si simplu in afara timpului. Ei, aceia sunt cei care imi consuma mie bateria. Le arat ceva si cum le intorc spatele ii gasesc la fel de nepasatori cum i-am lasat :)). Cu cei mari e mai bn ca sunt ok din multe puncte de vedere, sunt mai maleabili, inteleg mai bine, percuteaza informatia celeritate. Dar si ei sunt, cum imi place mie sa zic, versati. Au replici de-ti taie rasuflarea (ca de exemplu: eu observasem ca unul mai mic s-a tuns si am zis sa ii evidentiez frumos schimbarea laudandu-i frizura, la care un coleg apropiat de varsta “i-a crescut parul in jos”). Ce mai zici la asta ? Decat sa te amuzi… si atat.
In fine, as vorbi 100 de ani pe tema asta. Imi place mult ce fac si cat inca mai am rabdare profit si incerc sa folosesc acest fapt in scopul educativ al grupei pe care o am. Numai bine!
Daca zici ca ai atata rabdare si din cate vad activitatea aceasta o faci cu placere, pot spune ca ai talent si stim amandoi cat de putini oameni sunt, cei care a harul acesta de-a muncii cu copii, adolescenti.
Esti un norocos, muncesti ce-ti place..
Rasturnare de situatie-
Hahahahah vai de parintii care nu asculta de copii.