Daca in articolul precedent am ales sa va povestesc intr-o mica parte ceea ce ma framanta, acum am decis ca este cazul ca voi sa ma cunoasteti putin mai bine (evident daca se doreste asta), iar ca balanta sa fie echilibrata – voi sa imi raspundeti la o intrebare, intrebare pe care o voi adresa la sfarsitul “aberatiilor” mele.
Mi se intampla deseori sa am momente in care sa ma gandesc ce este important in viata, daca unele persoane merita ca eu sa fac parte din viata lor si ,mai ales, sa le si dedic timp. Imi doresc sa am langa mine oameni de calitate, sa fiu inconjurat de voie buna, de sinceritate.
Cert este ca mai am multe de invatat, mai am mult pana o sa imi slefuiesc caracterul asa cum trebuie, mai am mult pana o sa invat ca nu este bine sa ai incredere totala in oameni ( din pacate), mai am mult pana o sa ma invat minte si o sa ajung sa suflu si in iaurt.
Am purtat recent o discutie cu cineva apropiat, care m-a intrebat putin in gluma, asta ca sa nu sune deplasat, daca eu am sentimente.. daca eu am suferit vreodata, daca pe mine ma misca vreodata ceva ?!?!?! Raspunsul evident ca nu a fost 100% sincer, pentru ca daca reusesc atat de bine sa imi tin inlantuite sentimentele incat ceilalti sa nu le vada, de ce m-as apuca sa discut despre? ( tin sa precizez ca in discutie nu se vorbea despre sentimentele alea de indragosteala, de fluturii din stomac; ci de partea amara, de agonia de dupa basm ). Asadar, sunt o persoana foarte orgolioasa, nu imi place sa imi arat slabiciunile, nu imi place ca ceilalti sa ma priveasca cu mila, nu imi place sa starnesc compasiune; tocmai deaceea prefer ca ceea ce ma doare doar pe mine, sa ramana doar pentru mine. ( este posibil ca aceasta trasatura de caracter sa fie datorita zodiei, am o mandrie maricica… un alter ego omniprezent si niste coarne al dracu’ de ascutite).
Si uite asa am ajuns eu sa ma gandesc, la ce conteaza cu adevarat la o persoana, ce ar trebui sa apreciem la cel de langa noi? Recunosc ca sunt putin ( daca nu chiar mai mult) tipicar, rar imi incalc principiile si studiez pana in cel mai mic detaliu orice situatie. Nu am o varsta la care sa imi permit sa afirm ca “Am invatat ca e bine sa…”, asadar formulez altfel -> Pana acum, la 21 de ani, am ajuns la niste concluzii, pe care ce e drept le-am schitat doar cu varful unui creion pe un servetel, experienta nepermitandu-mi sa creez un eseu bine structurat si scris pe o coala cu stiloul ( sincer vorbind, ma bucur ca nu am ajuns acolo, ca nu pot afirma ca toata lumea e la fel ).
Ca sa nu mai lungesc discutia, pentru mine conteaza foarte mult increderea, sinceritatea, fidelitatea… ador oamenii care sunt cu picioarele pe pamant, dar in acelasi timp isi permit ca macar 5 minute pe zi sa viseze cu ochii deschisi, oamenii care nu uita sa fie copii indiferent de apasarile zilnice. Imi plac persoanele cu bun simt, care se gandesc la ce repercursiuni vor exista asupra celui de langa ele atunci cand au de gand sa faca ceva. Mai pe scurt, apreciez persoanele care aleg sa duca o viata in doi si se comporta ca atare. Si mai pe scurtul scurtului, in caz ca nu v-ati dat seama – Iubesc fictiunea ! .
Si asa, am descoperit ipoteza pe care vreau sa o dezbatem, si anume “Ca o relatie sa mearga, avem nevoie de…. ” ? .. in mod normal lumea ar zice ca e nevoie de perfectiune, stim cu totii ca nu exista, iar irelalul am stabilit deja ca e intr-o singura persoana :)).
Adica ce e #1 in top?
Lamureste-ma si pe mine cate topuri ai tu, pls :))
As prefera ganduri sincere, ca sigur astea depasesc orice top.
Momentan nu am niciun top… 😀
Pai top sau bottom, tu ai zis asa: “Ca o relatie sa mearga, avem nevoie de… ”?”
Si noi, restu tre’ sa zicem o singura chestie, adicatelea cea mai si cea mai importanta?
Ca eu nu am inteles. 😀
haha…
No rules, spui ce vrei, daca vrei. 🙂
Bine, hai, fie…
Ca o relatie sa mearga, avem nevoie de… lista pe care a scris-o Robert la post-ul anterior. 😀
Robert, trebuie sa te contrazic :)). Nu e ca si cand nu mi-ar face placere, dar trecem peste.
Lista ta de la post-ul anterior facea referire la o persoana,ca individ in societate si in relationarea directa cu tine. Intrebarea mea are legatura cu relatia, deci include 2 oameni.
Depinde de ceea ce stim sa oferim ,sau de ceea ce asteptam de la cel pe care intr-un fel sau altul il avem langa noi!!Eu cred ca intr-o relatie compromisul este calea de mijloc!!
Eh, glumeam… 🙂
Ca o relatie sa mearga, are nevoie de piciorul stang al unuia si piciorul drept al altuia.
Good enough?
Sa zic ca da, sa zic ca nu… hmmm
Vreau sa cred ca poti mai mult :))… nu e o provocare, desi in mod normal asa ar trebui perceput comentariul 😀
Relația nu e o ciorbă în care adaugi ingrediente. Relația există sau nu. Se dezvoltă singură, în timp. Poate fi într-adevăr forțată, poate fi retezată, poate fi grăbită, poate fi proiectată, însă în aceste cazuri cred că cel puțin una din părțile „combatante” va avea de suferit.
Iar dacă există ceva prin care putem ajuta această chestie numită relație (în cazul în care ne face fericiți), acest ceva ar fi răbdarea.
Checklist-uri, top-uri, etc, astea sunt bla-bla-uri.
Chimia care se întâmplă între doi oameni (și pe care nouă ne place s-o numim iubire) nu ține seama de absolut nici o regulă și se poate recunoaște prin diferite manifestări ale celor implicați, ideal reciproce, printre care cea mai de seamă ar fi aceea că fiecare din cei doi învață să se iubească pe sine însuși mai mult, și mai mult… și mai mult, privindu-se în oglinda oferită de sufletul pereche, până când, privind obiectiv în urmă, se poate spune că a evoluat pe diferite planuri.
Iubirea e cea mai bună muză a spiritului și cel mai „addictive” drog în același timp.
Pai bine, io am zis esenta, ii las pe ceilalti cititori sa dezvolte cum stiu ei mai bine. 😀
Nice, pe mine unul ma uimeste cum cel mai puternic sentiment poate sa sara de la fericire fara margine, la agonie.
Dar asta e alta discutie, o lasam pe alta zi.
Robert, Robert.. ce simplu si usor te speli tu pe maini.
Eh lasa, vor mai exista ocazii in care vei fi prins la mijloc, evident ma refer la sensul conotativ.
@Iulian, si cam de ce anume, concret, e nevoie pentru ca acea chimie sa se nasca si, in mod ideal, sa se perpetueze o parte din ea?
Nu revenim oare la niste imagini pe care noi, oamenii, fiecare in felul sau, le avem in minte despre cam cum ne-ar placea, cam ce ne-ar placea samd?
Toate imaginile astea despre „cum ne-ar plăcea” apar doar în momentele în care nu avem parte de acea chimie.
Nu există un „mod ideal” de „naștere” sau de „perpetuare”. După cum am spus, în momentul în care ești atras de cineva și acel cineva de tine, nu cred că îți mai verifici checklist-ul pe care l-ai înființat înainte.
Îl arunci cât colo și spui „fuck this, im happy, he is happy…”.
Când ceva începe să scârțâie, cauți checklist-ul prin gunoaie, îl scoți la iveală, îți pui ochelarii pe ochi și cauți motive care să îți satisfacă amorul propriu.
Cel puțin, așa se întâmplă în cazul meu. Nu e o regulă pentru altcineva, bineînțeles.
Pai tocmai, checklist-ul despre care se discuta este available in momentul in care cunosti o persoana, nu atunci analizezi daca si de ce este sau nu compatibil cu tine?
Ar fi si culmea ca dupa o perioada de timp sa iti aduci aminte ca #4 nu exista si ca e o adevarata problema.
@Eduard, ok, as putea scrie o epopee bazata pe fapte reale, un fel de reality show online daca vrei, in care as putea povesti diverse despre ce cred eu. Dar nu o fac, deoarece nu ar fi corect. Ma voi rezuma, in schimb, la idei si voi incerca sa fac un rezumat a ceea ce m-a invatat pe mine (evident, fiecare cu invatatura lui) viata pana in acest moment.
O legatura intre oameni trebuie sa se bazeze pe ceva, trebuie sa existe ceva, acolo, o chestie ce nu are nume, care sa te faca sa simti ca ai in tine in bestie care te sfasie, dinspre dinauntru spre inafara, ca sa isi faca loc spre cealalta persoana si sa te faca sa te intrebi: “oare ce face?”, “ii este bine?”, “oare are nevoie de ceva?” – si asta neconditionat.
Nu cred ca a reusit vreodata cineva sa descifreze ce anume e acel ceva, insa se stie ca fiind aproape de persoana iubita determina secretia hormonilor placerii. Deci, e o magie, acolo, pe undeva in noi.
Insa, indiferent de cine ce spune, sunt anumite lucruri care, crescand, isi fac cuib in subconstientul nostru si fara sa vrem vom tine cont de ele atunci cand vom intampina situatii similare/asemanatoare. Si e normal sa fie asa.
Un alt lucru pe care il pot spune fara nicio retinere, e ca intr-o relatie nu ajunge ca unul singur sa iubeasca, sa isi scoata sufletul, sa lupte, sa fie sincer. E inaltator si ai impresia ca faci ce trebuie, dar nu ajunge. Energia unui om este epuizabila, nu poti sa dai in continuu fara sa primesti inapoi ceva, intr-o forma sau alta. E nevoie de reciprocitate, e nevoie de un echilibru, de capacitatea fiecaruia de a pretui ce i se ofera.
Aceasta reciprocitate e perceputa de fiecare om altfel pentru ca experienta fiecaruia e diferita si in consecinta fiecare relatie are nevoie de lucruri usor diferite pentru a “merge”.
Asa se explica faptul ca de exemplu la sate, lucrurile sunt foarte clare in ceea ce priveste o relatie/casatorie si aceleasi lucruri tind sa se complice cu cat stiu oamenii mai multe. E adevarata faza aia cu “cu cat stii mai mult, cu atat stii de fapt mai putin”.
Cum ar fi, de exemplu, daca ai lua o tipa sofisticata de la oras, si sa ii faci cunostinta cu Gheo’ de la tara care miroase a vaci si are unghiile murdare? Suna ca naiba ce zic acum, dar exemplific si eu asa cum stiu ca sa imi argumentez parerea.
Se va forma oare o chimie intre ei? Va reusi Gheo’ sa fie barbatul mult visat de tipa sofisticata? Va fi atrasa tipa de Gheo? Va dori ea sa formeze o familie cu el? Putin probabil.
P.S. Prinde-ma! (evident tot la sensul conotativ ma refer) 😀
@Fireman, si a fi “atras de cineva” nu e o conditie, si ea, pana la urma?
Sau asta e singura? 🙂
@RobertG, stiam ca se poate.
P.S.S. I will !
RobertG, nu, e o constatare 🙂
„De ce?”-urile sunt „post-”, iar nu „ante-”.
Hahaha, da, sigur. Pai si atunci si calitatile sau defectele unui om, tot constatari sunt. Constatari care iti convin sau ba (ca doar cum era aia cu “in ochii privitorului”?). Te aprind sau nu. Nasc chimia sau nu.
Nah, vezi ca vorbim aceeasi limba? 😛
Iar despre “de ce”-uri, da sunt -post, dar invatam din greseli si tindem sa nu le mai repetam.
O relatie are nevoie de vointa si o abordare favorabila. Hai sa fim seriosi, majoritatea barbatilor nu isi doresc angajamente de lunga durata – fie ei gay sau nu. Acum, barbatii gay, nu mai obiectifica femeile ci barbatii. Este o urmare a sute de ani de decadenta sociala in care oamenii sunt tratati precum bucati de carne, hale de sloboz, incubator de boli.
Drept ii si asta, Smog.
Buna seara,
Dupa cum am spus si la topicul cu “lista lui RobertG”, cred ca o relatie este functionala daca cei implicati formeaza o echipa care “trage” in aceeasi directie. De asemenea, cred ca este important ca partenerii sa impartaseasca acelas sistem de valori in viata.
Bineinteles, sa nu uitam iubirea, fara de care nu are sens sa vorbim despre o relatie (cand zic iubire nu ma refer la indragosteala sau atractie fizica).
Buna Dracarys. Imi place tare mult cum in cuvinte putine poti spune asa de mult si simplu. Cred ca a spune orice altceva pe tema asta e de prisos.
Good point, Dracarys .
Insa nu mereu alegem varianta simpla, eu unul recunosc, sunt putin masochist (sa luam totusi sensul conotativ, ca nu imi place agresiunea fizica), daca nu ma zbat, daca nu ma chinui, daca nu imi este atins orgoliul si “lupta” este prea usoara… nu voi savura la fel de trimufator victoria.
Salut, referitor la intrbarea ta scriu desi prefer sa nu prea intru in discutii (inca sunt in stadiul de observare)
Din experienta mea si cred ca am o experienta destul de boaga fie in relatii de o noapte fie de cativa ani, tot ceea ce am invatat e ca daca vrei ca o relatie sa mearga e sa te dedici tu totul , sa-ti deschizi sufletul fara sa astepti nimic in schimb, pe langa asta,in aceeasi doza mai trebuie sa inveti sa renunti la ego.
Cele mai multe lucruri se strica din cauza ego-ului
Iar tu cum il ai mare, probabil e cel mai dificil lucru care il vei face (si eu am coarne)
Oricum,sper ca sfatul meu sa fie luat in considerare(macar citit) si mult noroc .
Cel mai important lucru care împiedică o relație să meargă este dorința ca acest lucru să se întâmple. Cu cât mai obstinați sunt partenerii să rămână împreună, cu atât mai falsă devine relația și cu atât mai repede se va sfârși.
Focul sacru al oricărei relații constă în autenticitatea interacțiunii. Când aceasta se pierde, sfârșitul e deja pe drum.
Primul dușman al autenticității este tendința partenerilor de a se lăsa furați de chimia dintre ei, pe care sunt tentați să o cuprindă în eternitatea sa, și să o oprească în evoluție. Extazul moare atunci încet, prizonier tăcut în fotografia unor clipe frumoase, pe care fiecare le-ar vrea permanentizate.
Cine nu știe să rămână el însuși atunci când e lângă partener, având nevoie de relație pentru a se întregi pe sine și căutând să investească relația cu propriile sale aspirații riscă să rămână primul dezamăgit.
Singura transformare pe care o relație reușită o acceptă este transformarea care li se întâmplă partenerilor aproape fără voia lor și absolut fără efort.
Cine vrea să rămână împreună trebuie să știe că dragostea nu face niciodată casă bună cu străduința.
Am putea spune chiar că iubirea ne place atât de mult tocmai pentru că e singurul lucru din viață care-l poate scoate pe cineva din țâțâni, ridicându-l dintr-o dată și pe nesimțite împotriva propriei sale voințe. Probabil că numai atunci stăruința și încăpățânarea de a rămâne mereu… același pot fi puse în cui.
Acestea fiind spuse, cine vrea să rămână el însuși fără a fi mereu același nu trebuie decât să se privească pe sine în ochii celui drag și să încerce să se piardă în ei. Dacă găsește prea repede drumul înapoi, atunci relației respective îi lipsește ceva – adâncimea.
😎
@Klaus,neata.
Daca nu ma interesa parerea ta, nu as fi postat aici. E bine uneori sa vezi ce gandesc si alti oameni pentru a observa o parerea obiectiva (pentru ca eu analizez din punctul meu de vedere), dar in acelasi timp subeiectiva pentru ca sunt trairile voastre.
Iar la faza cu ego-ul, desi uneori am de pierdut, nu regret nicio secunda ca sunt asa.
@grid, nu are sens sa mai spun sa ca ai un stil aparte de a scrie si ca e foarte placut, oricum cred ca ti se spune des, insa ce e frumos si lui Dumnezeu ii place. As fi ipocrit sa te contrazic in vreo privinta, tot ce pot spune e ca trebuie sa scrii mai des.
Imi place foarte mult fragmentul asta “iubirea ne place atât de mult tocmai pentru că e singurul lucru din viață care-l poate scoate pe cineva din țâțâni”, tocmai pentru ca mi se intampla foarte rar sa fiu scos tin tatani.
Tot ce mai pot spune e ca astept cu maxim interes momentul respectiv.
O zi buna iti doresc.
@ Eduard
Asa e si pentru mine,mai bine regret ceva ce fac decat ceva ce nu fac 🙂
@Eduard, in opinia mea in primul rand trebuie sa te schimbi tu, sa revii un pic mai mult cu picioarele pe pamant si sa iei viata asa cum este ea, daca visezi cum zici 5 minute pe zi si acele vise scurte si nevinovate nu vor putea sa se transforme in realizari ce folos sa mai visezi?!
Pe scurt: Nu exista o reteta speciala ca s-o aplici unei relatii, nu exista lucruri speciale pe care trebuie sa le faci, totul vine de la sine, daca exista respect, incredere si iubire apoi toate vin de la sine, increderea intr-un iubit nu se obtine batand din palme ca e frumos, f**e bine si are p**a mare, increderea se obtine cu timpul, o relatie isi face radacini adanci in timp.
Dar inainte de toate trebuie sa fii pregatit sa iubesti, trebuie sa fie momentul, sa simti ca asta iti doresti cu toata fiinta ta.
Succes