Un argument stupid. Mai tineti minte cand ne-am nascut? Si treceam prin tragedia de a ne hrani de la sanul unei femei si ne cacam in pungi? Si ce faceam cu mearda din punga… (eu cica pictam cu ea). Ah, imaginea barbatului perfect – din propriu-mi excrement.
De aici si ideea mea – e stupida pretentia asta “iubeste-ma asa cum sunt”. Am auzit-o de o mie de ori – eu sunt asa, tu esti asa, vreau, asa simt, asa m-a facut mama, saamd. Nu, complet eronat este o scuza si justificare a egoismului. O iubire a… involutiei.
Asadar cum se pune problema mai realist? Cum trecem peste aceasta bariera a stupiditatii? Hai sa fim seriosi majoritatea marilor iubiri au pornit cu ajutorul consensului.
“Iubeste-ma cum sunt acum, si vedem” – da! Oui, oui! Ma maman dit que je peux!
Sistemul judiciar functioneaza! Scurt si la obiect.
Nu mai beau dimineata prea curand
A plus tard,
Si melodia pentru voi ici 🙂
| France Gall – Jazz a gogo .mp3 | ||
 |
||
 |
 |
Dragă Smog.
Trebuie să-ţi spun că din propria-mi experienţă – destul de mică, trebuie să recunosc -, am rămas cu câteva chestii importante. Printre altele e fix faza cu “Iubeşte-mă aşa cum sunt”.
Eu cre că propoziţia de mai sus este validă, sănătoasă şi aplicabilă, şi-am să-ţi spun şi de ce. În primul rând, la 20 de ani ai mei, pot să fiu eu însumi cu câteva persoane. De ce? Pentru că mediile în care mă învârt sunt diferite – şcoală, work, prieteni. Sper că ţi-ai dat seama că mă refer la cel din urmă mediu când zic că pot să mă desfăşor oricum mă taie pe mine. Oamenii pe care i-am ales, sau m-au ales, şi pe care îi numesc prieteni, sunt oamenii alături de care pot să fac glume proaste, pot să râd de mine însumi, pot să râd de ei, pot chiar să şi plâng, pot să port conversaţii stupide dar şi filosofice şi lista poate continua. De ce? Pentru că ei mă “iubesc aşa cum sunt”. Oamenii ăştia n-ar schimba nimic la mine. În preajma lor, nici eu n-aş schimba nimic la mine. Şi tocmai de-aia mi se pare normal ca atunci când cunosc un potenţial boyfriend să pot să-i spun “Bă, iubeşte-mă aşa cum sunt sau lasă-mă naibii în pace!”.
Eu aşa m-am învăţat. Da, recunosc că m-am autoeducat să gândesc aşa. Bine, înainte de toate, înainte ca oamenii să mă iubească aşa cum sunt, am învăţat că trebuie să mă iubesc eu aşa cum sunt. Am învăţat că trebuie să-mi accept defectele, dar şi să încerc să le corectez. Am învăţat, sau cel puţin am încercat şi încerc, să mă privesc “din afară”, ca să pot înţelege de ce un om mă place sau nu mă place. E foarte important, zic eu, ca tu să te iubeşti pe tine însuţi înainte de a avea pretenţia ca altul să te iubească.
Oricum, se presupune că evoluăm. Eu asta cred despre mine şi sper că şi voi credeţi asta despre voi. “Iubeşte-mă aşa cum sunt” poate însemna ca astăzi să mă iubeşti prost şi mâine, când să zicem că brusc m-am deşteptat, să mă iubeşti la fel de tare. Sunt de acord cu tine că e o dovadă destul de mare de egoism să-i ceri cuiva să te iubească aşa cum eşti. Tocmai de-aia spun asta foarte rar şi cui merită. 🙂 Dar nu cred că sunt superficial când o fac.
Nu e nimic in neregula cu respectiva fraza 🙂 Iubesc oamenii asa cum sunt ei, cu defecte si calitati..
..Lumea ar fi foarte plictisitoare daca am fi toti perfecti/la fel
La modul ideal “Iubeste-ma asa cum sunt” ar functiona si inteleg conceptul desi nu-mi place acel “Iubeste-ma”, care e mai mult un indemn, un fel de “Trebuie sa ma iubesti”, pe cand iubirea nu-l implica pe “trebuie”.
Dar, lumea nu e ideala, nu functionam conform unor formule, asadar indemnul cu pricina isi pierde valoarea.
Cel mult ar functiona sintagma “Eu sunt… asa. M-ai putea iubi?”.
Bine bine, il iubesc eu asa cum e… dar ce ne facem cand el, nedormit de 3 zile, toarna in el cofeina mai ceva ca un drogat si nu mai poate sa nimereasca cheile in contact de tare ce tremura? Chestia asta o fi innascuta? Oare sa nu insist sa conduc eu, desi stiu ca o sa iasa scandal monstru daca macar ii sugerez in orgoliu ca e prea obosit?
Sau cum trebuia sa reactionez eu ca un adevarat prieten cand alt amic trece de 100kg? Sa il las “in denial” asa cum e, sa isi termine portia-mamut de fish & chips cu bere, sau sa il intreb daca nu mai bine mergem alaturi, la mancare organica? (observi, am renuntat si eu la pranzul visurilor mele)
Trebuie sa distingem intre lucrurile care tin de firea omului si cele care tin de neglijenta personala. Eu il iubesc asa cum e, dar vreau sa mai am ce iubi si maine si peste un an.
Pare offtopic, dar aproape de fiecare data cand am auzit faza asta, era vorba de o chestie distructiva.
P.S. Dupa ce l-am convins sa ne lase sa il ajutam, Erik are acum 90kg si nu mai gafaie pe scari.
Relativitate la maxim, prea mult visceral in toate astea 🙂
Nu nu. Eram beat cand am scris acest articol. si evoluam pe parcurs”.
Ideea mea este urmatoarea – “iubeste-ma cum sunt” nu e cea mai buna solutie. In viziunea mea solutia mea e asta “iubeste-ma cum sunt acum!
Si da, e relativism. Ideea era ca dragostea merita mai multe sanse, in mai multe cadre.
Acum spre individualizari
@ foreverhappy – da, nu ai cum sa ceri cuiva sa te iubeasca exact cum esti. Pentru numele pulii e vorba de consens. Insa cand o relatie esueaza din cauza acestor… iteme defapt cel putin unul din membrii nu este pregatit sa se “aseze”.
@ Non_Lose – adevarat insa jocul asta e mult mai bun in doua partitii. apare binele si raul, dracu si satanul.
@ RobertG – nu e vorba de indemn. Plus ca ideea se aplica persoanelor care deja au o forma de relatie. E care pe care.
@ Martin – lasa omul in pace. nu e singurul drogat pe nesomn si cafeina – ergo Smog!
@ itsfriday – evident. nu sunt indreptat sa indemn. de aceea relativizarea incearca sa abordeze varii situatii.
@Smog
ești foarte haios când bei. 🙂
Și fiecare om este așa cum îi este necesar să îi fie. Dacă el simte că trebuie să schimbe ceva, va schimba singur, cu sau fără iubirea ta. Nu poți sili pe cineva nici să se schimbe (pentru că tu nu ești de acord cu „iubește-mă așa cum sunt”) și nici să te iubească, așa cum spunea Robert. Nu știu de ce toată lumea are impresia că iubirea are ceva în comun vreo regulă logică. Poate că există coincidențe, precum că te îndrăgostești de o persoană pentru că… dar iubirea nu înseamnă îndrăgosteală. Presupune mult mai multe lucruri dincolo de orice logică.
„Nu mai bea, ești ok și fără să bei.” Cam așa ar suna răspunsul meu în câteva cuvinte la articolul tău.
:)) de acord. Dar eu sunt feciorul nu? Tre sa ma bag in cacat, ca sa stiu sa ma scot.
Bai de iesit iesi sigur ca esti destept, dar faza este cum mirosi dupa, pana ajungi sa constati ca s-a oprit apa de la cazatura ta si nu poti face baie nici tu nici colegii de apartament.
Da las ca se usuca in timp si apoi se zice ca cine haleste cacat are noroc.
Eu am halit de mic si imi zic destui ca am noroc, dar cum sa-i cred cand norocul imi este prieten mereu?
@Smog
Eh, stai calm, toti ne epuizam asa. Doar ca… uneori nu merita (prea multa munca, sau prea mult consum emotional fara rost), si tu singur nu iti dai seama de asta. Trebuie sa te ia cineva de maneca si sa te trimita la culcare.
Daca ai incredere in celalalt si in inteligenta lui, nu e bine sa fii asa de reactiv. Poti sa il lasi sa se si preocupe de tine (il va face sa se simta foarte implinit) asa, din cand in cand… mai ales daca iti vrea binele.
Asa cum inteleg ca zici si tu, este foarte egoist sa iti zica cineva “Fac ce vreau eu… daca iti place bine, daca nu, nu.”. Pff, adica parerea ta nu conteaza chiar deloc? Asta mai e relatie?
Acum de altceva nu ma prind eu… ce-o fi facut al tau prieten de ai scris articolul asta 🙂 (desi banuiesc ca n-a vrut sa se comita relatiei).
@ Martin.
Asta e un memo general. Nu e legat de viata mea. Punctez ce gasesc ridicol la cuvantul anilor – eu!.
Scuza-ma atunci. Am facut o presupunere cand nu trebuia sa fac asta.
E in regula.