Pe ăla pe care l-am iubit, l-am dorit ca pe ultimul bărbat şi l-am lăsat să mă ardă ca pe ultima ţigară, ţigara aia care ştii că e ultima şi îi savurezi gustul până îl simţi în măduva sufletului cum te linişteşte şi te face totuşi să ceri mai mult şi mai mult şi totuşi să ştii că mai mult nu se poate. N-ai de unde să ştii dacă n-ai fumat niciodată sau dacă n-ai iubit niciodată cu adevărat. N-ai cum să ştii ce înseamnă eliberarea dacă n-ai fost dependent.
Eu nu sunt un barbat puternic şi nu sunt nici deştept şi nici al dracului. Sunt barbatul ala prost care l-a iubit ca nebunul, ala care n-a mai ştiu să se ridice după ce a căzut la pământ, ala care a fost prost pentru că nu la dus şi nu la indemnat sufletu decât să facă bine. Sunt barbatul care a vrut să-l facă gelos ca să ştie şi el cum doare, ca să aibă habar cum frige, sunt curvarul ala pe care nu l-a mai vrut şi totuşi sunt sfântul care n-a făcut păcate decât cu el, înţelegi? M-a lăsat că sunt curvar, doar c-am stat la braţ cu altul, deşi el făcuse mai multe, doar pentru ca am strâns din pumni şi am îndurat şi am reuşit să-i întorc totul cu aceeaşi monedă, însă nici pe sfert aşa cum a făcut el.
Da, mă, sunt curvarul care te-a iubit, ala care plânge după tine, tot ăla care simţea că pică jos din picioare atunci când nu miroseai nici a parfumul tău, nici a parfumul meu, tot ăla pe care nu-l mai interesează. De când? De acum! De acum nu-mi mai pasă, mă, pentru că nu contează de ce m-ai părăsit, contează c-ai făcut-o şi atât. Mă oftic numai că nu te-am părăsit eu, măcar atâta mândrie să fi avut şi eu, măcar atâta sânge în c**ie, ştii, să îţi şifonez puţin orgoliul ăla mare.
Doamne, daca ai sti ce mult te inteleg.