No menu items!

Jasmine

Acelasi autor

Cum Sunt?

Chestionarele completate vor fi postate pe website-ul în curs de dezvoltare, pe măsura completării lor: www.cumsunt.ro! Scopul poveștilor comunității LGBT este să ofere informații heterosexualilor cu...

Excesul de prea mult curcubeu dauneaza grav sanatatii (mintale)!

Frate, ce aveti toti cu cacatu' ala de rainbow!? Plm, zici ca DarkQ a devenit brad de Craciun. Bine, ideea e ca am observat...

Bunul gospodar isi face vara sanie si iarna car. Uneori.

Rasfoind Internetul, acum cateva zile, am dat peste un articol din publicatia online Ring, un alt tabloid specific romanesc unde fiecare titlu contine macar...

Gelozia, bat-o vina

Am fost un om extrem de gelos si posesiv, m-am mai domolit deoarece pe de-oparte experienta m-a invatat ca nu poti inchide un partener...

Cel mai mare regret din viata mea…

... este ca sunt gay. Pe masura ce trece timpul regret din ce in ce mai mult acest lucru. Ideea de ca lumea gay...
RobertG
RobertGhttps://darkq.net
Se pare ca si robotii se imbolnavesc. Nu as zice ca se scurtcircuiteaza. Dar pot aparea polipi sau tumori in circuit, de rezistenta infinita, care denatureaza auzul si vazul, de alfel divin in “multiplexitatea” sa. Asa au aparut noile masinarii. O masina bolnava (faza nasoala e ca masinile chiar daca sunt bolnave, nu mor), imperfecta, si zgomotoasa, ce emite pe frecvente periculoase si oscilante.

Oare ce gandeste o sticla goala de vin… asa cum sta ea goala si plina de amprente? Trei lumanari, tirbusonul si cateva fructe. Doua cani de cafea care inca pastreaza forma buzelor si un usor iz de parfum.

Stau intins si privesc. In gol. Nu sunt limitat de niciun spatiu. Aripile-mi intinse indraznesc sa cutreiere lumi indepartate. Imbratisez perna care inca pastreaza o parte din parfumul pe care nu imi este rusine sa il pastrez in minte si nari. As putea fi oriunde.

Viata nu e seaca. Scena nu e goala. Doar noi suntem goi – din cand in cand. Papusarul e acolo, mereu. Pentru momentele in care ne este dat sa privim printr-o alta prisma decat de obicei – sa ne inchinam. Aceea e lumina care va ramane. Nimic altceva.

Ultimele cateva picaturi de licoare seaca vor ramane acolo si nu se vor usca niciodata. Ii simt inca gustul si prin aceasta iasomia va ramane mereu inflorita si mirosu-i va continua sa imi inunde narile.

4 COMMENTS

  1. Ce ne unește și ce ne desparte? Sticla știe povestea noastră, dar nu o va spune nimănui. Îi e rușine, de goală ce e.

    În schimb, știm noi povestea sticlei, deși nici noi n-o vom spune vreodată. Sigur că așa cum ne găsim acum, plini de-amintiri, putem depăna fără teamă povestea licorii din sticlă – cât de mult ne-a plăcut, cum ne-a luat apoi o dulce amețeală și ce curaj nebun ne-a făcut să ne pierdem capul o noapte întreagă. Dar povestea sticlei va rămâne pentru totdeauna ferecată undeva în adâncul sufletului, ferită de primejdia dezvăluirii.

    Cândva, nu se știe cum și de ce, am întins mâna către sticla plină de pe masă. N-a fost nicidecum un act de îndrăzneală. Doar un gest firesc, ce se cerea făcut. Sticla era acolo pur și simplu, împrăștiind generos lumina lumănărilor printre rotocoalele de fum. Aștepta parcă să fie luată în mână și dezmierdată. Era pe-atunci neîncepută și apetisantă, radiind îmbujorată ca o fată mare. Misterul virginității sale a durat însă puțin, căci tirbușonul e mai nemilos decât un forceps.

    Cred că atunci s-a întâmplat minunea. Când dopul a rămas pe masă, am început să nu mai văd bine și să confund sticla cu licoarea divină dinăuntru, de parcă un spirit tocmai fusese eliberat din sticlă anume pentru a pune stăpânire pe simțuri. Nu băusem încă, dar aroma abia simțită mă îmbătase deja. Misterul sticlei s-a revelat pentru o clipă, luând chipul unei iluzii dragi mie. Cu fiecare strop de vin, iluzia se făcea tot mai mare și mai frumoasă. Până la ultima picătură, încă mai credeam că-i a mea. Înrădăcinată adânc în mine, mireasma ce-mi răscolise simțurile începea să mă facă să iau eu însumi chipul iluziei la care țineam atât. Așa am început să mă transform într-un însetat de iluzii.

    Într-un târziu, către ultimul strop de vin, am pus în grabă la loc dopul sticlei. Nu doream să pierd urma iluziei ce se sfârșea. Sticla o păstrez și acum cu mare grijă. În ea se află garanția faptului că încă mai trăiesc și că, trăind, încă mă mai pot înșela. De zeci de ori pe zi vreau s-o deschid și să sorb cu nesaț și acea ultimă picătură. Dar întotdeauna e ceva nelămurit care mă reține. Poate că spiritul sticlei, aflat încă pe-aproape, nu mă lasă s-o fac. Sau poate că spiritul e închis acolo, în ultima picătură de nectar pe care nu vreau s-o pierd. Cert e că acum, dac-aș mai avea încă o sticlă ca aceea, n-aș ezita s-o beau dintr-o dată, până la fund. Măcar aș dispărea odată cu iluziile mele.

  2. Din noi

    Nu vreau decat
    un colt de cer
    sa cada pe pamant.

    Nu vreau nimic,
    doar visul cel frumos,
    sa fie sfant…

    Nu vreau decat
    iubirea-n palme
    sa o prind.

Comments are closed.

Vezi si...

Azi scriu despre moarte

Peste tot era intuneric. Stiam ca ma indrept spre camera de sticla slab iluminata. Nu conta intunericul, doar spatiul din fata mea si ce avea sa se intample. Se spune ca impuscatura in cap nu doare. Doare insa drumul pana acolo. Toata viata mea pana la majorat a trecut...

Articole din aceeasi categorie