No menu items!

Iubirea nu e ce imi vindeti voi…

Acelasi autor

Cum Sunt?

Chestionarele completate vor fi postate pe website-ul în curs de dezvoltare, pe măsura completării lor: www.cumsunt.ro! Scopul poveștilor comunității LGBT este să ofere informații heterosexualilor cu...

Excesul de prea mult curcubeu dauneaza grav sanatatii (mintale)!

Frate, ce aveti toti cu cacatu' ala de rainbow!? Plm, zici ca DarkQ a devenit brad de Craciun. Bine, ideea e ca am observat...

Bunul gospodar isi face vara sanie si iarna car. Uneori.

Rasfoind Internetul, acum cateva zile, am dat peste un articol din publicatia online Ring, un alt tabloid specific romanesc unde fiecare titlu contine macar...

Gelozia, bat-o vina

Am fost un om extrem de gelos si posesiv, m-am mai domolit deoarece pe de-oparte experienta m-a invatat ca nu poti inchide un partener...

Cel mai mare regret din viata mea…

... este ca sunt gay. Pe masura ce trece timpul regret din ce in ce mai mult acest lucru. Ideea de ca lumea gay...
RobertG
RobertGhttps://darkq.net
Se pare ca si robotii se imbolnavesc. Nu as zice ca se scurtcircuiteaza. Dar pot aparea polipi sau tumori in circuit, de rezistenta infinita, care denatureaza auzul si vazul, de alfel divin in “multiplexitatea” sa. Asa au aparut noile masinarii. O masina bolnava (faza nasoala e ca masinile chiar daca sunt bolnave, nu mor), imperfecta, si zgomotoasa, ce emite pe frecvente periculoase si oscilante.

Stau in pat. Doar zuruitul unui cooler, si acela obosit, se chinuie sa sparga intunericul acustic. Ma uit in jurul meu si vad o multime de lucruri care niciodata nu au fost mai importante ca acum. Atatea lucruri importante sunt neimportante uneori.

Azi… am simtit niste sentimente pe care nu le manifest decat extrem de rar. Azi am simtit (dupa mai mult timp) ca mi-e dor. Apoi, eu nu pot manca fasole fara ciolan si nici supa de taitei fara… taitei.

Intr-un moment anume imi venise in minte ceva:

Iubirea nu e ce imi vindeti voi… O fereastra de messenger cu Falling Hearts environment nu e iubire. Nici macar :X, :*, 😀 nu sunt iubire.

Poti sa ii spui “Te iubesc” inainte de masa si “Strang eu masa, puisor” dupa, nu e iubire. Poti sa il suni de 10 ori pe zi sa il intrebi ce face, nu e iubire. Daca ii trimiti un buchet de trandafiri urias, tot nu e iubire. Daca ii faci cadou un cristal Swarowski fara motiv (“just because it’s Sunday”) nu e iubire. […]

Si atunci?

As putea face cel putin cateva pagini de A4 cu ce NU este iubirea. Dar mi-e lene, si-apoi e mai bine asa.

Inclin sa cred (si eu) ca iubirea nu exista. Iar daca exista – e focul rezultat din doua pietre cremene. Iubirea este un surogat, rezultatul a ceea ce nu stim sa exprimam (dorinta, mila, pasiune, obisnuinta, autoapreciere… cate si mai cate).

Cati sunt capabili sa “iubeasca” un suflet. Nu un corp, o infatisare. Nu! Un suflet. Suma tuturor laturilor. Atat.

Apoi cat timp e necesar sa poti despacheta un ambalaj si sa constati ce se ascunde in interior? Un zambet si niste ochi sunt cele mai simple masti. Prefer sa vad ce nu se vede. Si e atat de usor…

Iar tu, vei mai gasi bucati din mine. Atunci, suma va da intregul. Am si mancat pana la urma… 🙂

Gata cu prostiile filosofia, canta pasarele. Mi-e pofta de o tigara.

15 COMMENTS

  1. Mă duce gândul la oglinzile alea de circ. Care de care mai frumoase, cu forme cât mai interesante, rame cât mai elaborate şi toate astea pentru a susţine o bucată de sticlă, care sigur n-a văzut niciodată un strop de argint, incapabilă să reflecte adevărul. Un kitsch care va crea un altul, şi-un altul, ori de câte ori va avea în faţa o imagine.

    Oricât de mult Soare i-ai da, ea va continua să ofere o reflecţie complet distorsionată a Întreg-ului. Ea poate să arate broscoiului un prinţ! Minciuna ei nu ţine o veşnicie.

    Asta te-ndeamnă să te priveşti în oglinda sufletului tău. Şterge-o de praf cu o cârpă de mătase şi-ţi va arăta tot şi un Tot, chiar dacă-ţi va plăcea sau nu. Ei dă-i Soare cât mai mult, ca să aibă putere să-ţi arate propriul Adevăr. Începând de acolo, ţine numai de tine şi de puterea ta de a nu te mai opri să “admiri” kitschurile.

    Mi-ar plăcea să am o lampă cu Lumina Adevărului, pe care s-o aşez inaintea oglinzilor blestemate, pentru ca razele ei să le reveleze drăceştile chipuri.

    Atât! Ajunge!

  2. Tie, tu-ule – suflet, iti trimet aceasta instiintare: ca nu e pe lume mai frumoasa si mai de pret truda decat adunarea laturilor pentru a obtine Intregul…
    Iara aceasta operatiune complicata poate tine o viata intreaga. Dar…nem baj! 🙂 Merita efortul si-apoi…e vreme destula!
    Cand s-a crapat de ziua, pasarile au sfasiat pretutindeni intunericul acustic.
    Aprind o tigara. Si tigara asta are gust de cremene.
    Sa fie intr-un ceas bun, csillagom!
    🙂 ,
    Aedificio.

  3. Haide-ti sa facem bagajele 🙂 maine plecam dinou in Italia pentru trei saptamani 🙁

  4. “Nu vreau să ţină la calităţile mele, ci, fără nici un discernământ, la mine! Te iubesc fiindcă eşti bun; Te iubesc fiindcă eşti inteligent; Te iubesc fiindcă eşti frumos; Te iubesc fiindcă… înseamnă că Te este iubit nu pentru el, ci condiţionat, din anumite cauze. O iubire provocată de cauze conştiente, de calităţi pentru care dicţionarul are cuvinte, de însuşiri externe; o iubire acordată ca un premiu pentru calităţi estetice, morale şi intelectuale, o iubire pe care o poţi justifica nu este iubire. Şi apoi bun, inteligent, frumos poate fi şi unul şi altul, dar Te sunt numai eu…”

  5. Doame… ce lume…

    cri_cri: O steluta (*) de la mine.

    Petry: Italia? Trei saptamani? Io zic sa nu iti mai iei “ID-card”-ul cu tine. Cine stie ce se poate intampla. 🙂 La ce ora pleci si de unde (ca facem repede un “comitat” si venim cu ghirlande, batiste albe de matase, o sticla de Wembley si un tensiometru electronic)?

    bleumarin, Aedificio si TU: Eu sugerez sa te pregatesti… io asta fac… 🙂

    Mam’mare se ridică bătrâneşte şi se duce în coridor:
    – Goe! puişorule! Goe! Goe!
    Goe nicăieri.
    – Vai de mine! ţipă cucoana, nu-i băiatul! Unde e băiatul!… s-a prăpădit băiatul!…
    Şi toate cucoanele sar…
    – A căzut din tren băiatul! Ţaţo, mor!

    Luxor: Adevarul? Ce este Adevarul?

  6. Iubire? ha ha
    Ce “adevar” cauti tu, streine? Iubire? Ma tem ca intreaga viata nu iti ajunge sa afli raspuns la aceasta intrebare. Si chiar daca, sa zicem, ca prin absurd, il afli, vei fi dezamagit sa afli ca nu poti face cunoscuta celorlalti marea ta descoperire. Pentru ca va trebui, ca timp de inca o viata de om, sa exprimi ceea ce nu se poate nici teoretiza, nici defini. Cuvintele iti vor sugruma simturile, iti vor sugruma intregul ei inteles, pana cand vei spune sintetic… ca iubirea este… iubirea de sine.

  7. Pentru FireMan:

    Iubirea ca fiind acel ceva ce nu se poate nici teoretiza, nici defini – iata o formulare care imi este foarte pe plac! La fel ca si cea de aseara, legata de faptul ca “Believe” este cheia care duce spre Rai. (inutil sa aduc acum in discutie faptul ca in cartea esentiala de invatatura crestina este specificat clar, si acum citez din memorie, deci pesemne nu riguros exact: caci prin credinta va veti mantui, nu prin fapte, ca sa nu se laude nimeni…Asta in conditiile in care, e stiut, credinta fara fapte este moarta…)

    Nota: nu am folosit aici citatele din Biblie ca sa-mi dovedesc eruditia, nu e nici cazul, nici locul, si-apoi sunt perfect constienta de limitarile mele! Nici nu am facut referirile de mai sus utilizand Biblia drept indreptar pentru o viata crestina. Nu! Am facut uz de citatele anterior mentionate pentru continutul filozofico-ideatic simplu, concis si de maximum bun simt (din aceasta perspectiva, Biblia imi apare ca una dintre cele mai valoroase lucrari de filozofie care s-au scris vreodata…si intotdeauna un bun prilej de meditatie…)

    Da, ai dreptate, de cele mai multe ori, ele, cuvintele, sugruma simturile si incearca sa ordoneze realitatea / realitatile, golindu-le, in parte, de inteles / intelesuri.

    Cat despre finalul pentru care ai optat…nu stiu sigur daca ai dorit asta, dar stii ca ai perfecta dreptate?! Stii ca un bun exercitiu de descoperire a iubirii poate incepe cu iubirea de sine? Cum altfel ai putea sti ce va sa insemne iubirea? Iarta-ma ca insist, dar imi vine acum in minte indemnul: “Iubeste-ti aproapele ca pe tine insuti!” Te indemn sa depasesti un pic imboldul de moment, acel imbold negativist care face farmecul personalitatii tale, si sa iti oferi ragaz de reflectie macar pentru 2 – 3 minute! Vei vedea ca lucrurile pot sta si asa…si altfel…si ca nici unul dintre noi nu avem neaparat dreptate, fara ca asta sa insemne ca vreunul dintre noi se afla in eroare in chip fundamental…

    Si te mai indemn sa reflectezi, fie si numai pret de o clipa, la diferenta covarsitoare dintre “indragostire” si “iubire”. Si eu cred cu tarie ca in Credinta e Cheia, doar ca sunt ferm convinsa ca instrumentul de cunoastere neamagitor e Iubirea, nu Indragosirea…Indragostirea te poate purta pe culmi, in raiuri frumoase, dar iluzorii. Iubirea te poarta de pe culmi in vale si te poate uita uneori multa vreme acolo jos, in vale, doar ca, atata vreme cat nimeni nu s-a intors inca de Acolo pentru a depune marturie despre formele de relief din rai, pentru mine acesta e o alternanta inteleapta intre deal si vale…

    In rest, fara sa-l fi citit pana acum pe Platon, observ cu placuta surprindere ca esti, prin esenta ta, platonician (ori socratic…)… Baiatu’ asta (care o fost si el candva frumos si tanar si…mai mult grec….chiar asa, ce-ar fi sa te apuci, asa, intr-o doara, sa inveti si greaca…da’ greaca veche, nu asa!!!) “propovaduia” cu convingere cum ca, si-acum sintetizez oleaca, desi sinteticul nu-i neaparat un atribut al feminitatii!, indragostirea e atunci cand sufletul nostru, captiv in trupul de carne, isi aminteste subit si aproape inconstient, despre Paradis…Adeca indragostirea poate fi o cadere in timp sau cautarea Raiului pierdut (o fost si unu’, Proust, un frantuz – apropos, lectii de franceza putem face impreuna oricand doresti, ma stiu binisor cu limba asta! – care o avut o obsesie cu cautarea timpului pierdut…) S-atunci, grecu’ asta cult si, deci, frigid, care nu poate intelege si nu poate simti, ci doar iesplica si vorbeste, zice asa: c-atunci cand un suflet recunoaste intr-un alt suflet o parte din frumusetea demult uitata, cunoscuta in raiul primordial, dar pe care el, sufletul, nu a uitat-o pe de-a intregul niciodata, atunci se starneste in suflet furtuna care se cheama indragostire…furtuna asta ii iscata de intalnirea cu frumosul, cu frumusetea…iara un prim factor care impresioneaza (mai intai ochiul, s-abia apoi sufletul) ii frumusetea fizica, adeca aia iecsterioara…D-aia si in Grecia aia antica multi juni frumosi, unii usor efeminati, tineri, tineri, extrem de tineri, deci nemaculati inca de viata asta f….a si de k…t, starneau entuziasmul amoros al alora mai varstnici si mai intelepti – a se ceti inteleptiti!, cu care se intalneau si povesteau ore in sir, despre una, despre alta, in esenta despre Iubire, Adevar si Frumos, care pe la saune, care pe stadioane, care…pe unde se mai putea…S-apoi, cand se trezea cate unul mai rasarit sa aiba o viziune asa, mai de ansamblu, devenind primejdios fin’ca gandea prea mult (si noi stim ca gandirea prea multa nu doar ca strica, ci e un vajnic dujman in calea fericirii in viata!!!) , atuncea ala iera invitat la un fel de terasa, cam asa, cum merem noi seara impreuna in Unirii, decat ca nu era servit cu un frape, ci cu un pahar de cucuta…That’s it! Pana aici…nimic nou sub soare…

    S-atunci, sa revin, sufletul, vazand el un alt suflet in care recunoaste / intrezareste frumusetea, “cade” in afara, adeca se proiecteaza de pe axa propriei vieti pe axa vietii celuilalt sau, oricum, pe o alta axa, diferita de cea pe care evoluase pana atunci solitar…Si zice el, sufletul, zvarlit in felul acesta din casutza trupului lui de carne, ca ieste indragostit…Insa de aici pana la a iubi mai e cale lunga…lunga si anevoioasa…si mai degraba apucam a iubi iubirea (adeca ne indragostim de ideea de iubire, de sentimentul acela placut de exaltare, de senzatia placuta de fluturi in stomac, de…limba materna a celuilalt…) decat sa apucam a iubi pe cel care in noi a iscat-o…

    Cam lunga fuse povestea, da’ na, ce sa-i faci, ma starnisi cu vorbe inca de aseara! Ce mai voi a spune este ca tot neshte baieti, latini de asta data (asta-i iara o limba frumoasa si teribil de logica!), zisera un lucru destept..suna parca asa: nosce te ipsum (scrie in dictionar ce inseamna!) Sintetizand: iti inteleg perfect Indragostirea (y compris nevoia de indragostire!), chiar daca tu acum inclini sa nu crezi asta. Ce mi-as dori ar fi sa ajungi sa te cunosti indeajuns de bine pe tine insuti (inclusiv sa te iubesti cu-adevarat pe tine insuti!), asta pentru a mai apuca si eu, pe parcursul astei scurte vieti pamantesti, sa te vad cunoscand si traind Iubirea. Atat.

    P.S.: Datorez scuze tuturor celor care iubesc cu adevarat Filozofia si carora, probabil, le-a fost lezata sensibilitatea de o abordare atat de “profana” cum este cea de mai sus. In chip evident, randurile acestea au fost o joaca, urmare a unui dialog inceput (si neterminat!) cu FireMan de cateva seri incoace. Asta-i tot.

  8. ca unul ce NU iubeşte filozofia (din pricină, fireste, că prea mă ţine captiv), trebuie să remarc faptul că problema lui “nosce te ipsum” (“cunoaşte-te pe tine însuţi”), gravată (în greacă, fireşte – “gnothi seauton”) pe frontispiciul Oracolului din Delfi, nu a fost niciodată tratată cum se cuvine… cuvintele în cauză nu spun ce par a spune decât dacă sunt rupte din context.

    a te cunoaşte pe tine însuţi e tot o iluzie – una între multe altele pe care regina numită “Cunoaştere” nu încetează să ni le ofere. însă nu e mai puţin adevărat că această iluzie ramâne una esenţială pentru tot ceea ce ne propunem şi, nu în ultimul rând, pentru ceea ce ne defineşte ca oameni (a se citi: “animale culturale”).

    Oracolul din Delfi era locul de pelerinaj al celor răpuşi de propriile îndoieli, al celor angoasaţi de prezent (prezent care nu se supune niciodată aşteptărilor noastre), precum şi al celor însetaţi nu de realitatea înăşi, ci de felul cum ar putea fi ea speculată. Oracolul recompunea prezentul ca viitor, creând un “prezent al viitorului” ca formă de avertizare a unui fatidic deznodământ. de aceea era atât de important ca, o dată trecut pragul Oracolului, să te cunoşti cât mai bine pe tine însuţi – ca să nu te înşeli prea mult asupra sensului revelaţiilor ce urmau să se producă acolo… unde ramâneai singur, faţă cu tine însuţi. căci Oracolul asta era de fapt – o cutie de rezonanţă pentru sufletul fiecăruia. atunci când prinde glas, sufletul ne sperie şi doar arareori reuşim să-i captăm mai mult decât ecoul…

    cunoscându-se mai bine, cel ce intra acolo unde putea rămâne – în sfârşit – doar cu el însuşi, se putea mai uşor “re-cunoaşte” în spusele Oracolului. cunoaşterea de sine are, deci, o valoare pur instrumentală, de atingere a unui scop. or, eu îmi pun întrebarea dacă nu cumva tocmai scopul e problema. nu cumva scopul însuşi, interesul (sau preocuparea) de a cunoaşte deturnează ceea ce numim “cunoaştere” de la menirea sa reală.

    după mine, menirea cunoaşterii nu este câtuşi de puţin aceea de a “dezveli” adevărul în splendida-i goliciune. această deosebit de vulgară îndeletnicire nu face altceva decât să… vulgarizeze noţiunea de adevăr, deşi fiecare dintre noi facem asta zi de zi, uneori chiar cu asiduitate, pentru că puterea cunoaşterii e mult mai mare atunci când e pusă în slujba unui scop. nota bene: nu e nimic rău în a fi vulgar – atâta doar că vulgaritatea blochează accesul la frumuseţe. şi nu e nimic rău în a fi privat de deliciile frumuseţii, afară de faptul că asta ne îndeamnă la a căuta frumuseţea în toate locurile în care ea nu poate fi găsită şi la a-i stâlci într-atât menirea încât să o aducem cât mai la îndemână, să o facem cât mai disponibilă (şi deci mai puţin naturală).

    e în natura Adevărului să se refuze cunoaşterii, după cum e privilegiul Frumosului să rămână mereu inaccesibil, la fel după cum e şi dreptul Binelui de a nu se lăsa niciodată împlinit până la capăt. abia dacă ar fi altfel am cunoaşte cu adevărat ce înseamnă dezastrul. atâta vreme însă cât o mică portiţă spre Infern rămâne deschisă, Raiul e cu un pas mai aproape de realitate.

    “credo, ergo sum” – probabil asta a vrut să spună Descartes înainte de a fi fost furat de beţia cuvintelor… în loc de “i believe” – “i think”. şi abia acum ajungem la misterul creaţiei – ce a fost mai întâi, oul sau găina? gândul sau credinţa? mă pot gândi la ceea ce cred, dar nu pot să-mi permit să cred tot ce gândesc. dar aici intervine salvarea lui Descartes, frumuseţea panseului său – “dubito ergo cogito, cogito ergo sum”: înainte de a gândi, ne îndoim. înainte de a filozofa, ne mirăm. dar inainte de toate trebuie să credem. să credem pur şi simplu. nu “în” ceva, ci ceva. trebuie să fim mereu siguri de ceva pentru a ne putea mai apoi îndoi, mira sau contesta (cu gândul sau cu fapta). dar trebuie să credem. şi, implicit, trebuie să ne urmăm credinţa înainte ca ea să devină un simplu gând…

    8)

  9. Gridule,
    noi tocmai ce cetiram cu greu lungul mesaj, si-acu’, in loc sa ma duc sa-mi vad de supa (voiam sa intru sa-i spui doar doua vorbe unui baiat tinerel si frumusel) vii si postezi ditamai dihania de mesaj ?! Si io cu supa ce fac??

  10. Draga Ligia, multumesc din suflet pentru valoroasa lectie de istorie antica si ma plec in fata intelepciunii izvorate din randurile tale. Promit sa stau cuminte in banca mea si data viitoare, si sa te ascult in tacere. Dialogul nostru neterminat asa e menit sa fie. Neterminat. Unde oare mai e farmecul dupa asistarea la finalul unei piese de teatru?
    Draga mea draga, daca nu imi erai asa de draca… draga, pardon, … te lasam sa crezi ce vrei… si pentru ca tin la tine asa de mult… te voi lasa totusi sa crezi ce vrei… despre fericirea celorlalti gasita prin diferite mijloace… dupa reteta.
    Scumpa mea, ma intreb mai mereu ce gandeste o stanca aflata in apa marii. Si cred cu tarie ca o ramurica de maslin purtata de valuri nu simte atat de dureros loviturile primite in timpul furtunii, izbindu-se de stanca cu pricina, cat simte stanca mereu si mereu orice talaz, fie cat de mic. Ce-i drept o mica ancora ce leaga ramurica firava de pamant, lasandu-i totusi libertate de miscare, e binevenita.
    Nu am avut niciodata pretentia de-a fi gustat din placerea IUBIRII. Nu am avut niciodata cutezanta sa cred ca merg pe urmele ei. Devreme ce iti creezi un scop din a gasi ceva, pierzi scopul in sine, pentru ca daca, prin absurd, il dobandim, pierdem placerea cautarii lui. Am trait mereu diverse culori de dragoste (a se face diferenta intre dragoste si iubire) si de indragosteala. Stiu ce inseamna indragostirea de imaginea iubirii. Am experimentat si asta. Si voi mai experimenta. Pentru ca numai crezand, vei putea spera ca Raiul este mai aproape. Necredinciosii nu au parte decat de dezamagiri. Notiunile de Rai, iubire, traire cred ca ne sunt diferite in gand tuturor oamenilor. Si de aceea filozofia nu vindeca suflete. Daca ar vindeca, ar fi domeniul in care s-ar manifesta cel mai ridicat nivel de interes in randul animalelor culturale, cu spunea Grid. Dar … cum nu exista nici o reteta de a trai, nici o carte universal acceptata ca infatisand Adevarul pur, raman acelasi egoist crezator in fantasme edenice pentru ca le pot simti , imi pot da seama de puterea lor de a crede in aceleasi fantasme, indiferent in ce limba viseaza radiaza de viata.
    amin.

  11. mim dear~

    se ia una bucată comentariu şi se taie felii sau se dă pe răzătoare (în funcţie de consistenţă), aruncându-se apoi totul în supică, cu grijă să nu mai râmână nimic (pentru mai multă siguranţă, răzătoarea şi cuţitul se îndepărtează în prealabil de la locul faptei). pe urmă se dă un clocot la nervi şi se serveşte fierbinte (dacă arde la limbă şi încă se mai simte gustul, e ok).

    apropo, mi-e dor de o supă de-aia bună, cum numai voi ştiţi să faceţi…

    vă ţucă gridu’,
    8)

  12. L. dear, mai potrivit era “stecla” fututa de vin. Fara tutori, profesori, invatatori si mentori formidabili. Numa’ voi 2.

    Uite, io de acum voi scoate la imprimanta ordinea in care se vor posta comentarii. Pronosticuri si pariuri. Ca deja deh, dinuiesc, ca proasta nu mi-s. Where is “za” free “uil”?

    Ia zi tu vrabioara, pe cine chemi in boxa sa te sustina?

    🙂

    Sa ma iertati, dom’ profesor…

  13. eu nu pot fara de a iubi pare cum sa fii lasat pe o insula sa mori acolo DIN CITE ORI INCERCI SAI SPUI ADEVARUL ea e intotdeauna cu oameni pe imprejur sai trimiti orice de pe lume ea cadoul tau il ignoreaza de parca ei nui pasa de acea eu nu pot trai normal de azi incep sa uit ce asta dragoste larevedere lume larevedere toti

Comments are closed.

Vezi si...

Terminologia gay

Oare mi se intampla numai mie sa imi creasca tensiunea cand vad pe cineva sa scrie sau sa vorbeasca folosind niste termeni larg uzitati in comunitatea gay? As aminti aici clasicul "e si el... in problema", des-intalnitul "are gesturi", celebrul "e si el... de-al nostru" si lista poate continua......

Articole din aceeasi categorie