Nu prea am dat pe la ore (statistic, se cam observa). Asadar nu am fost cel mai prezent elev, categoric nici model. Prin ceruri aurii, cand la ore, mi-am irosit sanatatea si pentru perioada din facultate ceea ce m-a determinat sa trec rapid peste frenezia adolescentina. Intotdeauna la liceu mi-a placut sa fiu nimeni, pentru ca mi-am petrecut viata in alte feluri.
Fie ca cu tipul nou cunoscut te miri pe unde (ai 18 ani, da? – ah te rog, ma faci sa rosesc) sau beat printr-un colt al tarii regret totusi ca nu am apucat sa fac parte din hazard. Mi-ar fi placut sa fiu out and proud in liceu, in multe feluri. Chiar si asa, reputatia m-a urmarit si nu cred ca mai e mare secret.
Cred ca vine timpul cand fiecare din noi schimbam capitole, telefoane, interese… barbati – doar asa descoperim cum vrem sa fim cu adevarar.
Eu nu inteleg cum e cu “vai ce amintiri frumoase am” – pula mea sunt amintiri, iar faptul ca sunt stocate in cap nu scuza faptul ca nu mai sunt reale. Sunt bune doar ca material pentru intuitie. Nu imi place conceptul asta de prostituata batrana care traieste in vremea sanilor ridicati si partidelor in trei contra 65 de franci.
Cert este ca, standardizarea, grupurile, sunt de tot rahatul. Distrug creativitatea, fiecare dintre noi avem nevoie sa ne materializam fanteziile in stil propriu. Pana… il gasim pe acel care trezeste fanteziile care nici nu stiam ca exista. Sau, pana atunci, saci de bani.
Doi este numarul maxim (nu reprezinta un grup, ci dualitate). Cam asa e iubirea. Eu masina, el cheia. Intra… rasuceste… porneste – milioane de kilometrii. Viata e mai mult decat hazardul din jur – si asa e scurta si fragila – iar rugina nu cruta pe nimeni. Nici pe tine Donatella, dar eu tot te iubesc. Ce pula mea, e normal ca sentimentul de conservare sa fie ridicat. Si cand viata ta devine cosemnata, parca totul e mai realist. Si mai ales… te futi pe ea de lume. Orice s-ar intampla ai langa tine, lumea ta.
Am observat ca foarte multi copii au traume adolescentine, si mare parte dintre “fetele si baietii” intre 20-25 repeta aceleasi abordari din adolescenta. Nu, viata e mare acum – cu tigarea in gura si vodca in gat sunteti femei si barbati – comportati-va ca atare!
Asadar, mandru de mine, am depasit perioada adolescentei. N-as da nimic sa fiu copil, cu atat mai mult adolescent. E bine sa fi barbat, e bine sa fi mare. Individul pe cont propriu poate sa gaseasca iubire – de ce? – nu depinde de nimeni.
In nici o stare de ebrietate si complet lucid declar… ca s-a terminat!
Acum, vreau sa iubesc pana ruginesc.
Smog
GARE DU NORD – YOU´RE MY MEDICINE
Scuze, ce ziceai? Ascultam melodia “You’re my medicine” pentru prima oara, fiind captivat de beat-ul fenomenal !
Da! Gare du nord sunt geniali.
Mai mai, cum vine ea iubirea si iti schimba perspectiva din care privesti complexitatea vietii. E ca un etnobotanic din-ala care te afce sa vezi mai colorat si mai optimist totul. Bravo! Go4it!
Turma nu-ti ofera decat siguranta si stabilitate, cel putin pana la un punct. Dar cand am vazut vreodata o oaie cu personalitate. Vrei sa fii remarcat? Iesi din tipare!!
Asta cu tiparele este o poveste lunga. Mereu sunt doua cai:
– inovatie
– deschiderea portilor iadului
Ideea este ca trebuie sa iti asterni in asa fel incat sa te misti liber. Cred ca totul pana la urma se rezuma la expresivitate aplicata.
Dupa ce m-am indragostit prima oara, am parasit definitiv stadiul adolescentin. Ca si tine, am inceput sa traiesc si sa ma bucur de maturitate si lumea din jur pe care tocmai o observam pentru prima oara. A fost ca o trezire brusca din visare, si a fost categoric cu un singur sens: niciodata nu ma voi mai putea intoarce la confuzia de dinainte.
La doi ani dupa aceea ne-am departit, si in toata realitatea aceea imensa m-am simtit foarte singur. Instinctual, a trebuit sa invat sa supravietuiesc emotional pe cont propriu, dar am sfarsit prin a ma inchide in mine si a “tanji” dupa trecut (asa cum spuneai si tu). Apoi un prieten foarte bun mi-a spus acum cativa ani:
“Tu traiesti in trecut, nu te bucuri de prezent, iar astfel… viitorul nu exista.”
Asta a fost cea mai buna critica pe care am primit-o vreodata. Dupa aceea am schimbat viteza, mi-am redobandit oarecum independenta afectiva in lumea reala (nu aia din capurile noastre) si am inceput sa traiesc mai fericit.
Deci da, [cred ca] stiu cum te simti… Acest sentiment iti ajunge ca sa devii mai bun decat ai putea fi vreodata pe cont propriu (pentru propria ta definitie de bun). Acest sentiment este cel mai “empowering” si mai sanatos sentiment pe care l-am simtit pana acum.
@ Martin – un mare Amin!
FireMan a zis „capuri”, acum văd că și Martin repetă greșeala… Corect e „capete”. Atât pentru partea anatomică, cât și pentru vârfuri, extremități ale unor obiecte sau locuri. În sensul de „șefi”, corect e „capi”.
În rest, îmi place postul lui Smog. O declarație de independență față de trecut și, totodată, de iubire… Frumos.
Sa speram.