shadow

În lipsa unui calendar social foarte activ m-am regăsit într-o seară toridă înconjurat de plictiseală. Confruntat cu alegeri destul de banale, dintre ce condiment să pun în mâncare sau ce planuri am pentru următoarea săptămână, m-am pierdut în muzică şi gânduri. Desigur, amestecate cu căldură şi băutură au rezultat într-o singură ecuaţie – nevoia de futai.

Ca pentru orice bărbat singur şi independent (relativ curvar) vineri seara reprezintă un punct de împuternicire a nebuniei în care masculul trăieşte. Desigur, dacă aş fi alfa-beta-omega se presupune că aş avea droaie de pulărăi după fundu’ meu – însă viaţa este dreaptă şi-mi dă doar ceea ce merit – adică nimic!

Chiar şi aşa, m-am gândit la istoria sexuală. Fiecare dintre noi avem la naftalină o serie de bărbaţi cu care ne plăcem să trădăm realitatea şi să avem o aventură de o zi, seara chiar şi ora.

Aşa că am abordat problema copilăreşte – m-am gândit la cine mă încântat mai mult – disponibilitate şi rapiditate. Am dat telefon, am primit aprobarea şi m-am pus pe îmbrăcat. Parfumat, duşat, ba chiar şi cu părul aranjat eram pe pas de plecare când m-a lovit – cum o să evoluez şi mai ales ce se va alege de mine dacă continui să procedez aşa?

L-am tras în piept (versiunea non porno – abandonat întâlnirea), s-a supărat. S-a dus un contact. Însă gândul de acum este următorul: cum evoluăm calitativ, fără să (mai) fim nişte curve? Pentru că oricât de mult pretindem etică şi acceptarea socială – ba chiar la nivel de virtute – suntem toţi… nişte stricaţi.

Aşadar?

Smog

Marching The Hate Machines Into The Sun


Alte articole scrise de același autor (Smog):


Thanks for rating this! Now tell the world how you feel via Twitter.
Ce părere ai despre acest articol?
  • Super tare
  • Util
  • Complex
  • Amuzant
  • Plictisitor
  • Slab

Author

Smog

Comments

  1. Da_Vero    

    Găsești una bucată bărbat, stabilești o relație de lungă durată, te muți cu el.

    Le fin.

  2. Smog    

    pe ce planeta? plus ca e prea simplu sa fie adevarat. si de ce sa ma asez eu cu el si nu el cu mine?

  3. Da_Vero    

    Doar pentru că e simplu pe hârtie (respectiv monitor) nu înseamnă că e și ușor de ajuns acolo.

    Te muți tu cu el pentru că îți scriu ție. Dacă scria el, aș fi scris la fel. Dacă vă scriam vouă, aș fi spus „vă mutați împreună”.

  4. Smog    

    nu merge asa zic eu. nu cred ca in acest punct mi-ar place sa impart casa cu un pularau. unde e perioada de ‘inainte’?

  5. Da_Vero    

    Și cum vrei să te stabilizezi? Tu să stai la tine, el la el și să vă vedeți când aveți amândoi chef? Și al dracului de chef, să vă vină și în același timp, a?

    Ori ești dispus să faci compromisuri, ori îți accepți singurătatea.

    Nu toate relațiile merg pe „ne cunoaștem, vedem dacă merge, ieșim de câteva ori, ne-o tragem, vreo doo luni ne vedem așa, o dată la doo-trei zile, dup-aia stăm câte un weekend împreună, dup-aia vorbim de mutat împreună, ne mutăm, totul e roz și parfumat”.

    Asta e în filmele pentru proaste.

  6. Smog    

    cat castigi tu pisi pe luna de-ti permiti sa intretii o casa si o alianta la ora asta? cu fericire si decenta nu sloboz pe coltuc de paine? is atat de multe microdetalii care nu pot fi ignorate. dragostea nu e tot. e trist da adevarat.

  7. Deiu    

    Eu zic sa nu generalizezi cu, si citez : „suntem toţi… nişte stricaţi.”. Nu toti au trecut prin faza asta, nu toti cauta doar sex, si chiar daca ar fi asa nu consider ca cineva, – oricine – , este ” un stricat”(asa cum spui tu)….atata timp cat din punct de vedere relational este singur…atata timp cat nu are nici un angajament sentimental, emotional sau moral fata de o alta persoana. Fiecare are dreptul sa isi aleaga modul de a trai, sunt persoane care cauta singuratatea totala si sunt fericiti asa, la fel cum sunt altii care fug de ea. Nici una din aceste categorii nu este de condamnat, blamat, respins, etc… atata timp cat deciziile lor nu afecteaza alte persoane.

  8. RobertG    

    Dacă doi oameni vor cu adevărat, nu e imposibil (chiar deloc) să se mute împreună.

    O chirie nu e un capăt de lume, pur și simplu își canalizează amândoi eforturile pentru a sta împreună și se stabilesc niște priorități.

    Treaba e că… trebuie chiar să se vrea acest lucru și acesta nu doar verbal.

  9. Smog    

    pai aici este idila. nu ne aflam intr-o lume idealista in care fiecare sta in ladita sa. daca dfx mie imi place de unu si ne futem. si io vreau mai mult insa nu primesc rsvp favorabil il vad in adancul meu ca pe un stricat. iar el pe mine la fel ‘tocma pula mea in cusca?’. iar stricaciunea este in toti. cand e ultima oara cand ai plecat crestetul jos pt ca asa era drept si nu ti-ai conservat interesul?

  10. Smog    

    bullshit. nici nu stiu de unde a iesit asta cu mutatul impreuna ca alta era ieea.

  11. Deiu    

    Sincer nu mi s-a intamplat sa vad niciodata pe cineva cu care am facut sex ca pe un stricat daca eu voiam mai mult iar el nu era pregatit pentru asta, bineinteles atata timp cat nu lasa impresia ca ar vrea mai mult. Cum spuneam mai sus , atata timp cat nu ranesti pe altii , in cazul acesta atata timp cat nu lasa sa se inteleaga mai mult decat e cazul nu am cum sa il consider un stricat. Viceversa nu stiu, probabil ca de cei mai „slabi de cap” am fost considerat un stricat daca voiam doar sex.

  12. Smog    

    Depinde de scenariu.

  13. cristymaykei    

    intodeauna vrem ce nu avem, iar cand avem ce vrem constatam ca nu asa vroiam si iar vrem cum nu avem, iar cand avem cum vrem, aflam dupa un timp ca nu ne satisface si uite asa trece timpul si ajungem bosorogi acri.

  14. Maribad    

    cristymaykei, …că mare adevăr ai grăit.

  15. Da_Vero    

    Smog, destul. Suntem doi. :)

    Și da, o ducem mai bine decât decent. N-am fost niciodată în ipostaza de a consuma „sloboz pe colțuc de pâine”.

    Scârbos.

  16. grid    

    Eu nu știu cum e să apelezi la agenda cu bărbați ca la borcanul cu condimente și senzații, dar cred că n-ar trebui să aducem atingere statutului de relicvă. Ceea ce s-a încheiat a avut probabil toate motivele să nu mai continue, așa că… requiescat in pace.

    Menirea istoriei (și-a arheologiei) nu e să ne însenineze zilele și să ne alunge plictiseala, ci să ne îndemne la o reflecție asupra cauzelor pentru care cele trecute s-au sfârșit, în lumina circumstanțelor care tind să se repete.

    Săpăturile în agendă pot fi benefice pentru a cerceta felul în care peste o fostă relație sexuală s-a așternut praful, însă mă tem că o astfel de dezgropare făcută din plictiseală (adică din dorința de a descărca trecutul de sarcini) riscă să transforme arheologul într-un pângăritor de morminte.

    Faptul că ai dat papucii unei foste relații nu-i grăitor decât pentru faptul că n-ai vrut să-i reconfirmi încheierea și să reînvii termenii în care aceasta s-a produs, însă nu spune nimic despre tine și despre motivele reale ale acelui abandon de ultim moment. Așadar, jocul de-a abstinența nu cred că ține și, în orice caz, nu-i mai puțin imoral decât futaiul pe brânci.

    „Stricat” se spune că e cineva sătul, care-i totuși curios să guste din cam tot ce poate prinde, dovedindu-și astfel cât de nesătul este în realitate. Cel care, în schimb, nu gustă din pura plăcere de a gusta, ci mai mult de foame (respectiv, de teamă să nu rămână flămând) nu-i considerat îndeobște un stricat.

    În ambele cazuri există totuși o anumită ipocrizie la mijloc. Cel sătul, dar plictisit de mâncarea zilnică nu recunoaște că mănâncă ce nu-i place, iar cel flămând bagă în gură dar își închipuie că nu mănâncă de-adevăratelea. Acum, deși-i drept că gustatul nu-i totuna cu mâncatul, tot presupune a băga ceva în gură, așa că acela care și mănâncă și gustă e oarecum mai pervers decât cel care gustă doar pentru că n-are ce mânca.

    Treburile se complică însă dacă cel care numai gustă devine un degustător de profesie, care-și închipuie că gustatul îi astâmpără foamea și că, gustând, se poate feri de nevoia de a mai mânca. Acesta e apogeul imoralității. Pe stomacul gol, condimentele nu-și au nici rostul și nici nu țin de foame. Dar să te abții de la a gusta ceva atunci când ți-e foame este cel puțin la fel de imoral cu a mai gusta ceva după ce te-ai săturat. Totul e să nu ne amăgim foamea, încercând de fapt să scăpăm de ea.

    La vânătoare, deci, dar nu pentru trofee. Trebuie să ai stomac pentru ce ai vânat. Stomacul, nu frigiderul e tolba vânătorului adevărat.

  17. Smog    

    M-am gandit sincer la situatie si am ajuns la concluzia ca o relatie nu-si are locul acum in viata mea. Sunt ahtiat dupa alte chestiuni.

    Topic closed.

  18. Deiu    

    E bine ca ti-ai elucidat dorintele :))

  19. Stormclouds    

    Am inteles ca topic closed, dar eu abia acum am apucat sa citesc, si ma ustura degetele sa comentez si eu ceva de-mi veti ingadui :-)

    Dar de ce sa te muti impreuna cu cineva de care te simti atras sexual? Adica… ma gandesc ca tipii din „agenda cu barbati” atata timp cat si eu sunt constienti ca e o treaba de o noapte si sunt dispusi sa se vada cu tine, foarte bine. Desigur, nu e tocmai corect sa li se vanda vise si promisiuni de ceva mai mult daca nu acesta e scopul intalnirii.

    Pe de alta parte, e o vorba maghiara care-mi place foarte mult. Traducerea suna ceva de genul – „exteriorul(fizicul) te prinde, interiorul(sufletul) te pastreaza”. Si ma gandesc si la cuplurile hetero. Dincolo de compatibilitatea in pat, pentru ceva de durata trebuie sa fie un nivel de compatibilitate si pe alte planuri. Deci daca exista acel click, go for it. Un tip din agenda, poate deveni si boyfriend daca sunteti pe aceesi pagina si in afara patului…
    Dar cred ca pe termen lung, o relatie poate sa dea multe lectii de viata extrem de utile pe care le poti invata doar de acolo.

  20. Smog    

    ideea mea nu urmarea absolut deloc o relatie sau un mutat impreuna. asta e defapt problema: toata lumea se fute cu toata lumea. iar un barbat nu ajunge in ‘agenda’ daca e prea casnic. altfel nu s-ar preta la ‘on call sex’

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *