Hello, darkq-istilor! De când nu v-am mai văzut, multe articole-au trecut. Anyway, mă bucur să vă re…scriu. De data asta mai puţină dramă, vă asigur, dar totuşi, acelaşi umor chinuit. Deh, nu le putem avea pe toate… :tounge:

Aşadar, dat fiind faptul că am căzut de vreo câteva ori stând pe gânduri, mi-am zis că dacă tot sunt  în parc şi admir natura cu tot ce are ea de oferit [coughs (666) ], ar fi de dorit pentru mine să mă ridic, să mă aşez pe canapea şi să vă expun o problemă pe care aş vrea să o soluţionez cu ajutorul vostru pentru că, eu consider că ar ajuta pe mulţi să îşi facă o oarecare ordine în gânduri……sau să se laude că au fost destepţi şi au acţionat cum au ştiut ei că e bine.

Întrebarea (coerentă sau nu, filosofică sau nu, dar care mă preocupă chinuie de-a stângul) este: Când putem afirma cu certitudine că suntem capabili să avem o relaţie? Este o chestiune cu care m-am confruntat în ultima vreme şi mi-am spus că, în loc să arunc cu namol în stânga şi în dreapta, ar fi mai bine să fac din experienţa de viaţă personală o lectie pentru cei ce doresc, iar eu să îmi stabilesc nişte repere pentru viitor. Nu ştiu cât de logică este gândirea mea, dar o să încerc să vă expun ideile care mi-au venit în minte, fără pretenţia de a oferi o explicaţie exhaustivă. :smile:

Stau (nu pe gânduri) şi mă gândesc (eh hai bine, poate puţin (6) ) la implicaţiile învăţămintei pe care am primit-o unii dintre noi: „Toate la timpul lor!” Este adevărat că trebuie să plecăm dintr-un punct şi să parcurgem nişte etape pe scara vieţii pentru a ajunge la nişte dorinţe, nevoi care necesită mai multă experienţă. Nu o să stau să enumăr etapele pentru că este foarte clar că acestea sunt influenţate de o mulţime de factori (numărătoarea fiind „personalizată”): familie, prieteni, profesori, propria persoană şi modul cum percepe ea aceste influenţe, etc. Ştim că omul este condiţionat de mediu, dar de asemenea şi omul îşi poate pune amprenta asupra spaţiului social in care traieste. Astfel, ierarhizarea experienţei îşi spune cuvântul asupra părţii noastre emoţionale, a stabilităţii şi a încrederii în sine. Într-o altă formulare, unii pot spune:”Eu sunt pregatit oricum să am o relaţie!”, sau „Deocamdată eu nu sunt pregătit pentru o relaţie!”.

Ei bine, ceea ce încerc eu să aflu este „locaţia” cheii care deschide această cutie a nesiguranţei. Părerea mea (asta nu se termină bine niciodată 😀 ) este că ceea ce oferă un semn că suntem pregătiţi este controlul părţii raţionale asupra celei emoţionale cu toate implicaţiile ce rezultă în urma unui astfel de gândiri. Aş spune echilibru, însă în urma unei discuţii cu un prieten am înţeles că şi acest control, echilibru este stăpânit, de asemenea, de partea raţională. Vreau să fac referire la faptul că ceea ce ne place sau ceea ce este „bine” ar fi de dorit să coincidă cu ceea ce ne dorim. Adică, daca apreciez o persoană calmă (parte preponderent raţională), asta nu înseamnă că îmi şi doresc una lângă mine (parte emoţională), doar pentru că, pentru mine, calmitatea este o calitate de admirat, dezirabilă social, ce ofera x beneficii. Şi aici este conflictul la care am vrut să ajung. În cele din urmă toată această idee se rezumă la Responsabilitate, Autocunoaştere şi Maturitate.

Da, ştiu, sunt cuvinte mari, teorii, concepte, etc., însă ar putea fi un punct de plecare către autoînţelegere şi conştientizare a punctului în care ne aflăm –putem să interpretăm ideea ca pe un reper-. Cum anume ajungem la acest stadiu, astfel încât să fim împăcaţi cu noi înşine şi să ne achiziţionăm propriul RAM din magazinul vieţii? Cred că majoritatea am simţit că partea emoţională este cea care nu suportă modificări sau compromisuri fără să se inhibe sau să se manifeste într-un fel neplăcut. (unii de-ai noştri ştiu acest lucru foarte bine) 😯 . Ei bine, poate da, poate nu…

Răspunsul stă în fiecare dintre noi, în capacitatea şi mai ales dorinţa de a ne înţelege şi de a conştientiza ce se întâmplă cu noi şi de a şti ce ne dorim mai presus de toate (societate, familie, etc.). Poate că, cel putin în cazul unora dintre noi, mai intervine o variabilă care macină şi mai mult şi anume: atunci când găsim pe cineva (folosesc pluralul pentru a fi înţeles, nu generalizez) căutăm să-l iubim şi tot încercăm să-l iubim (şi să dăm greş de fiecare dată pentru că nu e ceea ce dorim cu adevărat) din varii motive, as zice eu evidente -teama de singurătate, că nu vom gasi pe altcineva mai bun, scarecrow Romeo (cu prestigiul ce i s-a răspândit-adevărat, fals, eu nu am cont, nu mă pronunţ), nevoi fizice, nevoia de refugiu, etc.-. Ştiu, nu există o reţetă a partenerului, „socoteala de acasa nu se potriveşte cu cea din târg”, însă aici vorbim de fundamentele care stau la baza capacităţii de a putea iubi pe cineva sau la baza compatibilităţii (nu doar de a aprecia pe cineva). Poate de aici pornesc şi definiţiile iubirii care, probabil că sunt egale cu numărul de oameni de pe planetă. Aşadar, probabil o soluţie ar fi să fim sinceri cu noi înşine, să ne ascultăm inima şi să identificăm -în atrii şi ventricule- emoţiile şi dorinţele ei şi să vedem ce facem cu ele ca să ne cumpărăm RAM-ul :tounge: (şi să facem mulţi giga de cunoaştere (666) ). Doar aşa nu îi vom răni pe oamenii care ne-au vrut aproape, dar nu am ştiut dacă şi noi îi vrem şi am căutat să-i împăcăm şi pe ei şi pe noi, din varii temeri, dar inevitabil, am fost coplesiti de intensitatea unei astfel de trăiri, de lipsa experienţei, etc.

Vă salut, darkq-iştilor, vă mulţumesc că mi-aţi citit articolul şi v-am ataşat un link al unei melodii foarte dragi mie şi care se leagă oarecum de articol, dar care sper să (mai ridice calitatea articolului 😀 ) vă placă. (aştept cam multe de la o melodie, ştiu… dar poate nu şi de la două melodii… (666) eh acum am dat send…data viitoare)

Toate cele bune si spor la dragoste!


Alte articole scrise de același autor (Mychey):


Thanks for rating this! Now tell the world how you feel via Twitter.
Ce părere ai despre acest articol?
  • Super tare
  • Util
  • Complex
  • Amuzant
  • Plictisitor
  • Slab

Author

Mychey

Comments

  1. boon    

    Legat de intrebarea ‘Când putem afirma cu certitudine că suntem capabili să avem o relaţie?’ din punctul meu de vedere, in primul rand, ca sa vezi daca esti capabil sa ai o relatie trebuie sa incerci sa ai una. Altfel ar fi ca atunci cand judeci un articol dupa titlul lui.
    In plus, cred ca simtim cu totii cand vrem sa avem o relatie, sau sa incercam cel putin, dar eu sunt de parere ca nu trebuie sa ‘fii pregatit’ adica… trebuie sa simti si sa te avanti, sa incerci, fara sa planifici, sa fii spontan. Si na, nu garanteaza nimeni ca merge, dar nu vei regreta macar ca nu ai incercat. Better live a life with lots of ‘Oh well…’ rather than a life with lots of ‘What if…’.

    Dar eu am alta problema. Cum faci sa castigi lupta aia interioare cand iti doresti ceva si stii ca ar fi mai bine daca nu ti-ai mai dori. Adica iti doresti ceva, nu poti avea, incerci in continuare, dar esti constient ca daca nu ti-ai mai dori acel lucru ti-ar fi mult mai bine. Dar asta inseamna ca in momentul de fata sa te minti, sa iti negi sentimentele. Sa nu mai lupti pentru ceea ce iti doresti… E un conflict interior. Cum depasesti asta?

    Overall foarte bun articolul, ai ridicat la fileu niste probleme prin care am trecut / trecem / vom trece cu totii, la un moment dat.

  2. Florin    

    Buna seara! am descoperit de curand ca nu sunt normal si, nu stiu ce sa fac si cum sa ma comport.
    Nu mai sunt atras de ceea ce stiam eu ca ar trebui sa fiu, dandu-mi seama de asta acum imi este frica sa nu se observe public, nu prea mai ies afara, sunt foarte trist, stau singur in casa sperand sa fie doar o faza trecatoare si sa ma simt si eu normal ca restul lumii. As dori daca se poate, sa primesc niste sfaturi, si chiar un prieten bun, care sa ma inteleaga, pentru ca nu mai pot avea incredere in nimeni.. Help me!

    1. RobertG    

      Cum puteti sa va autointitulatica nefiind normali? Chiar asa va simtiti, anormali? Dereglati?

      Io de exemplu mă simt cat se poate de normal.

  3. Mychey    

    Robert, sper si vreau sa cred ca nu te refereai la articol, ci la comentariul lui Florin! :))

    1. RobertG    

      Da. Acum pe bune, voi, indifrent cine, cei care credeti ca a fi atras de un barbat e ceva ce nu se incadreaza in sfera normalului, suneti candidatii perfecti pentru a umple cabinelete de psihoterapie si a face obiectul unor statistici despre labilipsihci care au nevoie de ajutor si, saracii de ei, uite, nu-l capata.

      A fi homosexual nici macar nu are vreo legatura cu nimic din ceea ce ar trebui sa ne faca sa ne simtim „pe șină”. Ce conteaza pe cine iubim? Sexul acestuia? Nu contează oare mai mult să fin sanatosi, înțelepti, curajoși, cu ochii deschiși etc?

      Dacă un lucru atat de minor ca homosexualitateava poate face sa va nu va simtiti „normali”, mă gândesc că sinucigașii au si ei motivele lor să sară din metrou, inainte ca acesta sa fi ajuns la destinatie.

  4. Non_Lose    

    Robert, eu nu consider ca sunt normal din punct de vedere al orientarii mele sexuale.
    Da, sunt anormal, din mai multe puncte de vedere. Dar asta nu are nicio conotatie negativa – normal nu inseamna bine, anormal nu inseamna rau 😛

  5. boon    

    Dar cine sau ce defineste normalitatea la urma urmei? Ce face majoritatea = NORMAL?

  6. Non_Lose    

    Nu as spune exact majoritatea, ci mai degraba marea majoritate. Din moment ce 9 din 10 barbati fac sex cu femei, de cand e lumea, cred ca pot zice ca „normal e sa faci sex cu femei”. E la fel de normal ca un roman sa fie crestin. Eu, personal, si din punctul asta de vedere sunt anormal.
    Am mai dat de 100 de ori si exemplul cu copiii supradotati, care si-aia sunt anormali.

    E doar o disputa semantica aici. Suntem obisnuiti cu acele conotatii negative ale cuvantului anormal (de exemplu, diriginta mea ii jignea pe unii elevi cu formulari de genul „bai anormalule!”, „esti anormal??!”).

  7. MarioG    

    De ce te consideri anormal, Non_Lose? Adica ce te face să crezi că simplul fapt că tu te fu*i cu bărbati te face anormal?

    Eu personal ma consider cat se poate de normal, poate ma consider altfel, dar nu ma consider in nici un caz anormal.

    De ce m-aș considera anormal?

    Freud sustinea in scrierile sale ca totii oamenii se nasc bisexuali pana cand societatea ii forteaza sa faca o alegere, deci de ce aș fi mai anormal decât un heterosexual?

  8. boon    

    E cam offtopic discutia 😀

  9. Oliver    

    Ca de obicei, voi incerca aceeasi metoda a filozofiei cuvintelor simple.

    Inainte de toate, eu unul stau si ma intreb… si meditez… si iar ma intreb ce vreau cu adevarat de la asta. Daca simt nevoia sa am o relatie, atunci pur si simplu incep sa vreau sa cunosc cat mai multa lume. Se poate intampla sa intalnesc persoana potrivita si atunci sa traiesc o viata ca in paradis. Motiv pentru a cauta o relatie nu este nicidecum teama de singuratate. Cand te simti singur, e suficient sa-ti gasesti prietenii apropiati cu care sa iti petreci timpul si cu care sa te distrezi. Daca vreau o relatie, atunci este pentru ca simt dorinta (nu nevoia) de a oferi si de a primi dragoste. Daca voi gasi persoana potrivita, atunci ne vom apropia pur si simplu unul de celalalt. Este ca o atractie naturala…un sentiment reciproc.

    Pe scurt, eu unul sunt „gata de o relatie” in momentul in care imi doresc cu adevarat una. (si ma refer la una serioasa)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *