Imbratisari gratuite

Cu ceva intarziere, aproape 1 saptamana ce-i drept, m-am decis sa scriu un articol legat de un eveniment foarte fain, ce a avut loc in Satu Mare, si nu numai (cred). “Free Hugs” sau Imbratisari gratuite (in romana).

Evenimentul a avut prima data locin 2008  in Satu Mare.  “Desi, aceasta actiune are radacinile in 2004, cand un student la Londra a plecat acasa in Australia, iar la aeroport cand toata lumea se imbratisa cu familia pe el nu il imbratisa nimeni. A purtat o pancarta cu mesajul “Free Hugs” prin Sidney si au venit oamenii sa-l imbratiseze. Prima persoana a fost o batranica a carei pisica a murit” declara unul dintre organizatori.

Imnul “Free Hugs”

[pro-player width=’530′ height=’253′ type=’video’]http://www.youtube.com/watch?v=vr3x_RRJdd4[/pro-player]

Si acum povestioara mea.

Voiam si anul trecut, sa particip la “Free Hugs” dar din motive ce acuma nu mi le amintesc, nu am participat. Dar am avut in gand, particip la anul, SIGUR. Zis si facut, pana cand intr-o zi primesc pe messenger, un mesaj.  “Campania free hugs… bla bla… 4 iulie intalnirea in centru”. Nici bine nu am terminat de citit mesajul, ca i-am raspuns tipei.  Vin.

Acum, era doar o chestiune de timp, pana duminica, 4 iulie. Si o chestiune de chef, sa-mi fac pancarta. Nimeni nu mi-a zis cat de mica, dar nici cat de mare sa fie. Si ma duc eu frumusel la librarie, si-mi cumpar plansa de carton, si un marker negru. Cum sa fac, cum sa fac. Literele pline, sau doar conturul? sa scriu in romana, sau engleza? Detalii.

Pana la urma, toate s-au rezolvat, si uite. E duminica. Eu ma grabesc sa nu intarzii. Dureaza ceva de la mine pana-n centru. Ajung cu vreo 5 minute intarziere. Si din grupul sosit [vreo 3, si presa] imi sare in brate organizatorul sosit, tipa inca nu ajunse. Fac cunostinta cu organizatorul, si trec pe la fiecare sa-i salut, si ajung si la o reporterita. Eu nu stiam cine e, si am fost bine intentionat, i-am intins mana. Ea nici nu se uitase la mine. Eu, fara vreo urma de… reavointa? o intreb “Da’ tu cine esti? “, abia atunci i-am atras atentia, si mi-a raspuns ca e de la whatever-ziar.

Trec minutele, iar noi, mini-grupul asteptam sa vina ceilalti cati-or-fi-fost ca nu am bagat de seama. Incet, incet apar toti. Cu ceva intarziere. Era vreo 3 jumate. Tipa de la ziar isi pierduse rabdarea si a inceput sa-l intervieveze pe organizator. Apoi, pauza de tigara. Aproape toata lumea disparu. Pe la 4 fara ceva, ne-am apucat sa ne plimbam prin parcul central, si sa incepem sa imbratisam lumea. Eu, cu pancarta mea ginormous, si cu ajutorul unei prietene, am fost primii, desi multa lume nu cred ca a inteles ce scria in engleza. Incepem sa intrebam lumea, facem o tura de parc. Imbratisam lumea, si ajungem la locul de unde am pornit, unde erau tata si fiu, fiul din pacate avea un handicap. Si eram toti, vreo 20 sau cati, si pe rand l-am imbratisat pe tip, si tatal lui. pe fetele amandurora s-a putut citi fericirea. In special pe tipul cu handicap. Chiar m-am simtit bine imbratisandu-l. Am adus un zambet nu numa pe fata lui, ci si pe a mea, si cred ca si pe a celorlalti din “echipa”.

Ca sa nu vin doar cu … lapte si miere, zic sa prezint si momentele mai putin bune. Cum ar fi cei cativa tipi, care si-au facut gurile auzite, sau vocile? luand lumea la misto’ , sa le dea o imbratisare, ca maine se platesc, sa vada lumea cine is ei. Cat de mult trebuie sa fi insemnat pentru ei sa-si faca simtita prezenta la un… asemenea eveniment. Conteaza ca se afiseaza, decat sa imparta imbratisari si sa faca lumea sa se simta bine, sau sa-si mangaie ego-ul?

De imbratisat am imbratisat multa lume. Am avut parte de tot felul de reactii.

1. Reactia “da cum sa nu” !

Reactia majoritatii, majoritatea pensionarilor care erau prin parc la plimbare, sau stateau pe o banca, care pe unde. Ne plimbam pe langa ei, ii intrebam. Si ne raspundeau, “da cum sa nu” sau “hai incoace”. Si ne strangeau in brate. Mai erau cativa pensionari, care nu stiau romana, si trebuia sa le explicam. Dar ne ofereau o imbratisare dupa ce le-am explicat.

2. Reactia “multumesc, dar nu multumesc“.

Mai erau si unii care ne priveau, ne zambeau, ne studiau din cap pana-n picioare, sau invers, si ne zambeau, ne ziceau multumesc si mergeau mai departe.

3. Reactia “ti-e rau” ?

Cativa, in loc sa ne refuze politicos, ne raspundeau pe un ton … nepotrivit. Noi fiind cu zambetul pe buze, si cele mai bune intentii, altii s-au simtit ofensati de intrebarea si propunerea noastra.

4. Reactia “da, dar totusi de unde sunteti” ?

Alte persoane, desi ne acceptau imbratisarile, ne intrebau de la ce organizatie suntem, cine organizeaza, suntem romani, suntem din Satu Mare sau de unde? si ne laudau initiativa, pe motiv ca asa ceva nu se intampla prea des in orasul nostru.

5. Reactia “wow“.

Doar un cuplu ne-a abordat pe strada, si ne-a intrebat daca noi suntem cei cu imbratisarile? ca a citit despre noi, dar nu stia cum sa dea de noi, ca si ea ar fi vrut sa vina. Ne-a imbratisat, si ne-a zis ca ne vedem la anul. Bine, si fosta mea profesoara de engleza a intrebat pe facebook, cand a fost toata actiunea.

6. Reactia ” neasteptata “.

Prea putini au fost cei care ne-au sarit in brate fara sa-i intrebam, sau sa ne apropiem de ei. Pur si simplu ne-au sarit in brate. Prima persoana care a facut asa, a fost intr-un parc prin centru, care ne-a sarit in brate si apoi a plecat mai departe. A doua persoana, a fost in drumul meu spre o barmanita, ce m-a chemat pe terasa, sa ma imbratiseze, in plin centru’ orasului. Nu a fost barmanita cea care a sarit sa ma imbratiseze, ci un tip care a aparut-de-nu-stiu-unde si m-a strans tare tare tare, lasandu-ma confuz. In ce parte sa-mi intorc capul? Apoi am imbratisat-o pe barmanita, evident, am atras toate privirle spre mine.

7. Reactia ” thumbs up ” !

Pe drum, nu erau foarte multi, dar erau in autobusuri, masini, motociclete, scutere, autocare etc. Toata lumea ne vedea, si isi indrepta privirea spre noi. Majoritatea se chinuiau sa citeasca, sau sa ne faca semn cu mana, sa ne salute, sa ne incurajeze sau orice altceva.

Eu cred ca avem nevoie mai des, de asemenea evenimente, sa aducem un zambet pe fetele oamenilor mai des. O imbratisare = doua zambete.

Sau cum zicea cineva, “avem nevoie de asemenea evenimente sa ne amintim ca nu suntem animale” .

Eu, numai dupa ce s-a terminat tot “Free Hugs”-ul mi-am dat seama cat de mult imi lipseste o imbratisare, si ma gandesc ca am facut un bine, ca am dat ceva si altora. Cu inima si bratele deschise.

O imbratisare pentru voi toti. Si sper ca si la anul, sa fie cel putin la fel de bine. Fie ca va fi in Satu Mare, sau oriunde altundeva.