Ieri s-a stins din viata Cristi Pietrareanu, un om pe care am avut ocazia sa il cunosc in urma cu 3 ani si cu care am avut o relatie de amicitie destul de apropiata. O parte dintre voi l-au cunoscut la Sinaia in 2011, altii la Paltinis in 2012.

A socotit ca trebuie sa isi incheie socotelile cu viata. Asa, pur si simplu, fara preaviz.

Nu se stie de ce a facut-o, ce l-a determinat sa ia aceasta decizie si oricum, orice speculatie in acest sens ar fi de prisos dar mai ales de prost gust. Cert este ca am pierdut un om drag si imi pare nespus de rau ca a socotit ca alta solutie nu este decat aceea de a pune armele jos mult prea devreme.

Nu scriu aceste randuri ca sa imi arat durerea si nici macar sa intreb „de ce?”. Tin prea mult la ce a insemnat Cristi pentru mine ca sa o fac. In schimb, simt nevoia sa va indemn la un moment de liniste cu voi insiva, eventual sa incercati sa va raspundeti la niste intrebari.

Vad „pareri de rau” postate printre doua nuduri de barbati (pe Facebook) in care e gresit numele, o gramada de like-uri, postari conform carora anonimi care nu se mai pot opri din plans, nu mai pot nici macar tasta si atentioneaza grijuliu pe alti comentatori cu „fah proasto, nu se da like la asa ceva, fahhhh”. Pentru ca peste 3 minute sa dea share la o poza de pe 9gag sau cu cate o pula.

In acelasi timp, observ ca unii au gasit acum un prilej numa’ bun sa scoata de la naftalina un video in care Cristi spune la un moment dat: „Vreau să ştiu cum este să fiu acceptat, să fim egali, să fiu liber!”. Intuiesc foarte bine ideea insa nu sunt pe deplin convins ca e cea mai potrivita abordare deoarece in conditiile in care nu cunoaste nimeni ce i-a apasat in asa hal sufletul, mi se pare usor deplasat sa ne lansam in ipoteze care ii fac pe alti oameni sa se simta vinovati (adica, presupun ca va inchipuiti cum se simt parintii lui Cristi…!?).

George, prietenul lui Cristi, care trebuie ca se simte la capatul puterilor avand in vedere ca si-a pierdut jumatatea, este ofertat sa participe repede-repejor la un event in care sa se difuzeze filmul „Noi Doi” (vezi mai multe detalii despre film) si sa tina un speech inaintea difuzarii filmului. Da’ acum, cat subiectul e hot si sa ne pozam cu el, sa iasa ceva grandios daca e cu putinta, pentru ca noua „ne pasa”. Oare taman asta ii trebuie lui George acum, in aceste momente? Sa tina speech-uri despre acceptarea gay-ilor, egalitate si suport… in conditiile in care jumatatea lui s-a facut piftie!? Intreb si eu…

Si ne mai miram ca sarmanul Cristi s-a simtit singur. Ca nu a povestit nimanui ce ii apasa sufletul. Ca a simtit ca a ajuns la capatul puterilor…


Alte articole scrise de același autor (RobertG):


Thanks for rating this! Now tell the world how you feel via Twitter.
Ce părere ai despre acest articol?
  • Super tare
  • Util
  • Complex
  • Amuzant
  • Plictisitor
  • Slab

Author

RobertG

Se pare ca si robotii se imbolnavesc. Nu as zice ca se scurtcircuiteaza. Dar pot aparea polipi sau tumori in circuit, de rezistenta infinita, care denatureaza auzul si vazul, de alfel divin in “multiplexitatea” sa. Asa au aparut noile masinarii. O masina bolnava (faza nasoala e ca masinile chiar daca sunt bolnave, nu mor), imperfecta, si zgomotoasa, ce emite pe frecvente periculoase si oscilante.

Comments

  1. Bogdan    

    Am ramas socat sa aflu de aceasta „initiativa”, mai mult, intr-un moment in care Cristi se afla la capela IML Bucuresti, „gata” sa isi primeasca ultimele omagii. Ce altceva puteau sa faca ONG-urile LGBT in acest moment? Nu ma mai surprinde nimic. Mai mult decat atat, nu sunt foarte sigur ca al nostru Cristi si-ar fi dorit ca George sa faca acest lucru, mai ales in conditiile in care nu avea o parere buna despre diverse…

    Din pacate, despre asta vorbim!

  2. Andra    

    Sunt fara cuvinte si cu o durere in suflet…l-am cunoscut si mai ales ca suntem din acelasi oras…imi imaginez prin ce trece George…si stiu sentimentul pt ca si eu am trecut prin asa ceva cu fratele meu acum trei ani..la fel de brusc….
    si intr-adevar presa va navali la usa lui George vreo 2 luni sau il vor suna intr-una….pe el sau pe familie…
    ce trista e viata uneori…am sa ma rog pentru familia lui sa fie puternica…si in special pentru sufletul lui….

  3. Corneliu    

    Nu l-am cunoscut, insa daca prin a profita se intelege a vorbi despre lucrurile care l-au preocupat si pentru care a luptat toata viata lui, atunci da, trebuie sa profitam, pentru ca facem exact ceea ce si-ar fi dorit el sa faca daca ar mai fi trait.

  4. RobertG    

    Mai, Cristi nu s-a sinucis pentru ca nu era el acceptat sau asa… nu s-a sinucis pentru ca traim intr-o lume homofoba. Sa fie clar.

    Insa ma doare ca toata tragedia este acum intoarsa in asa fel incat unii sa para martiri, ca vezi Doamne Cristi s-a sinucis ca e lumea homofoba. Adica sa lupte ca asta e treaba lor, dar sa nu lase nicio clipa impresia (voita) ca suicidul a fost cauzat de climatul ostil al societatii pentru ca NU ESTE ASA.

    Motivele au fost cu totul altele si daca familia sau George va considera candva ca e cazul sa dea detalii o va face, iara daca nu e perfect si asa. Bine-ar fi sa nu o faca, deoarece intimitatile unui om nu au de ce sa intre in gura unui „cuib de viespi”.

    Dar, as usually, unii se folosesc de o tragedie si Cristi nu merita acest lucru. Se stia prea bine pozitia lui Cristi vis-a-vis de povestile gen si era satul pana peste cap de multe chestiuni. Adica, cine ii era apropiat stia prea bine.

    Si colac peste pupaza, cluburile gay vor face cica Black Day, vineri. Un fel de Coliva Party. Hai ma sa fim seriosi. Il omagiem pe Cristi la un dans, un gin tonic si o muie in toaleta. Splendid, ce sa zic.

  5. Corneliu    

    Robert, din ce motiv s-a sinucis, nu stie nimeni.

  6. Corneliu    

    Adaug un link la articolul (aparut pe darkq) despre filmul pe care l-a facut.

    http://www.darkq.net/romanian-gay/noi-doi-two-of-us-film-gay-romanesc/

  7. Bogdan    

    Eu cred ca el ar fi dorit sa ne amintim doar de momentele frumoase petrecute impreuna, dincolo de pozitia pe care o ocupa in ACCEPT sau de activismul in care a fost implicat.

    Nu mi se pare deloc oportun ca afacerile unora sa profite de moartea acestui baiat minunat. Sa incepi sa faci petreceri prin care sa il omagiezi pe Cristi, este ca si cum te-ai bucura de moartea lui. Este o tampenie fara precedent!

    Robert – ai rezumat foarte bine aceasta chestiune „Hai ma sa fim seriosi. Il omagiem pe Cristi la un dans, un gin tonic si o muie in toaleta. Splendid, ce sa zic.”

  8. AlexanderUK    

    Numai el stie saracul ce avea pe suflet Dumnezeu sa il ohineasca in pace! Condoleante familiei indurerate.
    Drumul persoanelor gay este de cele mai multe ori greu si anevoios.

    Asta este lumea in care traim Robert o lume nebuna. De multe ori in vine sa fug si sa nu mai vad.

  9. aserd_tm    

    Dumnezeu sa il odihneasca in pace !

  10. RobertG    

    @AlexanderUK, nu ma indoiesc ca intentiile proprietarilor de cluburi sunt bune legate de aceasta omagiere, insa punerea in aplicare e proasta. Cred ca a fost ceva de genu’: „Fata, stii la ce ma gandeam fata? La ce fata? Hai fata sa facem Black Day, vineri! Bine fataaaaaa… ce idee buna fata, hai sa facem!”. Deci io is absolut convins ca a fost ceva apropiat. Altfel nu-mi explic cum ii poate trazni unui om intreg la minte sa omagieze un prieten in cluburi gay.

    Totusi, cluburile gay sunt pentru altceva, nu pentru a aduce omagii unui om care s-a sinucis. Poate gresesc eu, si daca e asa va rog frumos spuneti-mi.

    Avand in vedere colaborarea cu Accept-ul, sunt convins ca se gasea o camera de oaspeti unde, intr-una din seri, apropiatii sa mearga la un ceai si un fursec pentru a povesti. Cam asa se fac lucrurile cat de cat intelept, nu ne adunam prin cluburi ca sa omagiem oameni care se sinucid. Nu se cade, efectiv.

    Dupa cum am mai sugerat de cateva ori, orice ONG e musai sa aiba un filtru prin care sa treaca orice idee pe care angajatii le au, orice propunere. Nu poti asa, tam-nesam, sa vii cu o idee si s-o arunci negandita.

  11. asp.pet    

    Întotdeauna majoritatea oamenilor or să profite de pe spatele oricui pot. Mi se pare prea de tot organizarea de petreceri în cluburi cu tema: hai să omagiem pe cel care a murit prin băutură, dans etc. Și uite așa mi s-a tăiat orice chef de a mai merge în club.

  12. RobertG    

    @asp.pet, pai numai vineri se omagieaza, apoi se face curat si sambata e petrecere. Ce nu ti-e clar?.. 😐

  13. aserd_tm    

    Fratilor, prostia e la rang de virtute; ar mai fi multe de zis insa din respect pt. cel plecat dintre noi ma abtin.

  14. RobertG    

    Observ, cu bucurie, ca au disparut reclamele cu black day de pe wall-ul cluburilor implicate.

  15. grid    

    Paradoxul sinuciderii e faptul că actul în sine, deși este expresia unei totale neputințe în fața vieții, produce un efect maxim de putere.

    Din această dublă perspectivă, sinuciderea este o crimă care nu poate fi în niciun fel judecată în termeni reali, miza fiind una pur simbolică. Renunțarea la viață în favoarea morții, preferarea și invocarea explicită a morții înseamnă implicit obligarea vieții la asumarea valorii de control zero.

    Prin urmare, dincolo de orice repudiere formală a sinuciderii ca metodă de încheiere a socotelilor cu viața, trebuie înțeles că moartea prin sinucidere nu este o moarte pur și simplu și nu poate fi tratată niciodată ca o simplă „dispariție” din cauze naturale.

    Sinuciderea este asemenea unui act de restaurație totală, prin care moartea este repusă (deși cu forța) în slujba vieții. Întreaga civillizație umană reprezintă o continuă desprindere și fugă de moarte, fugă care până în secolele trecute mai era totuși compensată prin ritualuri simbolice de reintegrare a morții în circuitul firesc al vieții, de respect și celebrare a trecerii în neființă.

    Din păcate, în epoca de azi a rețelelor și a tehnicii de vârf moartea nu își mai găsește locul, fiind cvasi-complet proscrisă și părând aproape nenaturală. Pe măsură ce mijloacele tehnice permit tot mai mult împingerea morții undeva către periferia vieții, moartea se insinuează în schimb, treptat și subtil, în sânul mecanismelor de purgație a morții din viețile noastre.

    Prin sinucidere, omul se sustrage obligației impuse de a refuza permanent moartea (înțeleasă, simbolic, ca sfârșit al oricărei intreprinderi omenești – fizice, emoționale, mentale sau spirituale). Sinuciderea este un fel de decont simbolic forțat, menit să anuleze faptic (în plan real) orice alte deconturi cu viața din care elementul simbolic lipsește, sau este aproximat ca fiind de valoare zero.

    Tocmai datorită puterii simbolice uriașe pe care această ieșire din scenă manu propria o eliberează, oamenii vor vedea întotdeauna în sinucidere ceva mai mult decât o moarte – aproape o înviere. Paradoxal, fiecare sinucidere mai spectaculoasă (cu rezonanță publică) aduce în discuție un anumit element de speranță. Chiar dacă nu este așa, în ochii oamenilor cel care se sinucide pare a fi ieșit victorios într-o luptă cu sistemul. (În realitate, sinuciderea e doar umbra unei victorii, pentru că la granița dintre viață și moarte nimic nu mai e sigur – curajul se confundă cu lașitatea, libertatea cu prizonieratul și sistemul cu haosul.)

    Nu cred că se poate profita, la propriu vorbind, de pe urma plecării lui Cristian dintre noi. Sau, dacă acest lucru e totuși posibil, se profită în ambele sensuri. Sinuciderile deschid, fiecare în parte, câte un „no man’s land„. Tot ce putem face e să pășim, fiecare în felul în care o poate face mai bine, în acel teritoriu virgin și să ne întâlnim acolo cu alți ochi – așa încât să ne putem vedea cu adevărat unii pe alții, pentru prima oară.

    Lucrurile se întâmplă întotdeauna exact așa cum trebuie să se întâmple, chiar dacă logica lor ne scapă.

    😎

  16. Ionut    

    Dumnezeu sa-l ierte, am avut ocazia sa il cunosc acum cativa ani, imi pare sincer rau de cele intamplate.

  17. FireMan    

    Nu l-am cunoscut foarte bine pe Cristi în cele 3 zile la Păltiniș. Nu l-am mai întâlnit de-atunci. Mi-a rămas în memorie ca fiind o privire caldă, care descoperea un suflet frumos, lucru nu foarte des întâlnit.

    Și așa va rămâne.

    Îmi pare rău. Îmi pare rău, pentru sunt absolut sigur de faptul că suflete ca el încălzesc nu numai oamenii dragi, și luminează nu numai întunericul său.

    Și lumea are nevoie de astfel de luminători și surse de căldură sufletească.

    El știe de ce. Nu am dreptul să judec. Dar am dreptul să îmi doresc să fi putut face ceva pentru a-l ajuta să lumineze în continuare.

  18. Avocatus    

    Gestul lui ma face sa reflectez la un anumit aspect. Poti avea o idee buna si prin ea impinge un om la un act extrem. Am vazut oameni care se dau crestini dat au atata ura in ei! E de-ajuns un gest negativ, o jicnire, un gest necugetat.

    De multe ori imi vin in minte cuvintele descoperite pe o Cruce de pe Caraiman: „Trebuie ca unul sa greseasca ca altii sa invete”.

    Oare poti alege sinuciderea cand esti iubit cu adevarat?

    Viata este o lupta.

  19. Anonim    

    Nu am crezut initial… Cuvintele sunt in plus si imi pare rau ca a plecat

  20. RobertG    

    S-a dus, asta e. Indiferent unde e spiritul lui Cristi acum, sper sa aiba acelasi zambet cald pe care Cristi pe care il stiam eu il avea.

    E pacat totusi ca oameni OK sfarsesc asa. E pacat ca oamenii OK nu au cu cine vorbi, nu prea au cui se descarca. E ciudata si viata asta, insingurarea asta nespusa… cand trebuie tuturor sa le spui ca „da, sunt bine” insa e bezna in sufletul tau si nici nu-ti vine sa ti-l deschizi in fata oricui pentru ca stii ca nu te-ar intelege.

  21. robertcj    

    Black Friday e un pic prea mult totusi. E o idee interesanta pentru ca arata ca am putea fi uniti dar totusi nu in timp ce dansam pe „Stinge lumina”….privind din exterior este o palma morala pentru Accept pt ca daca cineva care lucreaza in interiorul sau nu poate gasi ajutor la nevoie atunci cum poate oferi sprijin pt cineva care e in Calafat sau Tarnaveni…

  22. L@wrence    

    L-am cunoscut personal Cristi….Imi pare rau….Prea trist….Restul e tacere…..

  23. Queeditch    

    Am cunoscut pe cineva care spunea ca sinuciderea este calea unui om care nu isi gaseste sensul vietii… Daca e asa, atunci Cristi putea sa il gaseasca mai tarziu, insa nu a mai avut rabdare, a avut o greutate de care nu putea (sau nu voia sau nu stia cum) sa se desparta. E genul de greutate care te apasa in fiecare zi, facand-o mai lunga decat este…

    Am citit intr-o carte cateva lucruri interesante despre sinucidere, dintr-o perspectiva spirituala, dar nu le pot insira aici… Oricum, ce pot spune este ca pentru orice lucru negativ exista o latura pozitiva, iar pentru orice lucru pozitiv este o latura negativa…

    Daca ne scapa ceva, acela e tabloul general al vietii, iar noi suntem detaliile acelui tablou…

  24. cristymaykei    

    In putinul timp in care l-am cunoscut, am perceput un tip simpatic, sociabil dar pastrand o anumita distanta, ceea ce mie mi-a atras atentia sa fiu mai atent ca de obicei si sa nu dau drumul la glume nesarate, fiindca acum dupa cele intamplate imi dau seama ca am intuit instinctiv un suflet sensibil.
    Mi-a placut stilul lui de a nu deranja, de-a gasi puncte comune de apropiere pentru buna dispozitie generala, dar mai ales imi placea cand il vedeam razand pe sub mana in urma unei farse de el gandita insa facuta de Bogdan, FirstLine, chiar si de Robert. Pana si Alex[ideea] a indeplinit o ideea a lui Cristi, una atat de tare incat a fost nevoie de argumente, tratative ca Ideea sa-si calce pe inima si s-o indeplineasca, iar satisfactia lui Cristi si pofta cu care radea au fost atat de puternice incat am fost sigur 100% ca i-a platit o polita demult asteptata. Vorbesc de intalnirea de la Sinaia, cei care au fost si-au dat seama de la primele cuvinte despre ce aminteam si sunt sigur ca acum ei simt o nostalgie aducandu-si aminte de Prima si cred eu cea mai reusita intalnire a iubitorilor DarkQului.
    Mi-a mai placut cum a dansat si aici e o intreaga poveste. La un moment dat nu stiu cum a venit vorba de dans, eram toti un pic bauti, doar un pic, insa distractia devenise aprinsa, trecuseram de etapa de acomodare, tatonare, deja ne comportam ca niste prieteni vechi pusi pe glume, caterinca si umor, savurand fiecare tampenie pe care eram pusi s-o facem cand ne venea randul.
    Si uite asa venii si-o tampenie de-a se dansa … si pe cine nimerii ba frate! tocmai pe Bogdan Istrate, cela nu, ca dans nu stiu, c-ametit de votca sunt, ca picioarele sunt impletite si m-or face de rusine.
    Insa noi in cor strigam, nu se poate, nu se poate TU dansezi chiar de in coate si apoi ce-i asa greu? … sa te BÂȚÂÍ un pic frate!
    Si Ideaa plin de foc sare-n ajutorul lui si i-arata cum el poate, sa dansezi cand focul arde.
    Si-uite asa ba nene, ne inginge moldovanul, de incpem sa intram toti in focul dansului.
    Cristi ma uitam la el cum din greu se-abtine. Se ceru o noua melodie si ce sa vezi neica, asa sarii Cristi de pe canapea la dans si asa cu foc, si dansa cu Ideea, ba ce sa zic, a fost o nebunie, unul din acele momente rare cand arunci toate grijile dracului, sa-i fie pe pustii si dansezi, dansezi si iar dansezi cu asa patos si foc ca pur si simplu te simti in alte sfere si devine aproape ireal ce se intampla.
    Si ba, faza asta iti da o asa stare de bine ca pana si ingerul personal pazitor devine invidios.
    Tare mult am regretat ca nu a fost nimeni sa filmeze acel dans, ce ganga_manga_n-am_style, cum au dansat ei n-or sa stie dansa coreenii aia nici peste 1000 de ani.
    Atunci l-am vazut pe Cristi descatusat, liber in adevaratul adanc sens al cuvantului, ma bucur ca am fost partas la un asemenea moment si sper ca mai sunt din cei ce-am fost prezenti acolo ce nu au fost prea bauti[ERA SA ZIC , BETI}, ca sa-si aduca aminte de acel moment.

    Uitati-va la poza lui, observati ochii lui, nici ca se poate simtii mai multa blandete, acea bunatate ce ingaduie rautatea altora, iar singurul repros este … TristeTea.

    Pacat ca de multe ori nu avem ochi sa vedem ce este chiar sub nasul nostru, dar nu ne putem face o vina din asta, traim vremuri grele si niciodata nu suntem pregatiti sa vedem sensibilitatea unui suflet ce nu mai poate indura raul, iar singura salvare este tocmai un gest ce nu-l vom putea accepta vreodata.
    Inchei, practic m-am blocat, nu mai am cuvinte, m-a cuprins acea tristetea ce varsa lacrimi, pentru ca nu o sa pot acdepta niciodata ideea moartii unui tanar … ce avea toata viata ianainte.

    Dumnezeu sa-l lumineze.

  25. Mary    

    Am avut ocazia sa il intalnesc pe Cristi la sinaia. Era un tip de treaba, tacut la inceput, dar cum minutele treceau, incetu cu incetu, incepuse sa se deschida fata de ceilalti.

    Indiferent care a fost motivul pentru care acest suflet sa stins din viata … nu cred ca ar trebuii ca cineva sa profite de asta. Doar el si cei apropiati lui, stiu ce se afla in sufletul lui …
    Durere, singuratate, tristete, dor … doar el stie … iar noi probabil nu vom stii niciodata adevarul .

    @Queeditch
    Un om care ajunge la sinucidere, ajunge pentru ca practic nu mai vede alt punct de scapare … suferinta e prea mare, tristetea ce ii apasa sufletul cu fiecare secnda. Nu mai are puterea necesara pentru a trece mai departe. Si de cele mai multe ori, acele suflete se sting, pana ca ceilalti sa realizeze, ca nu mai poate singur si ca are nevoie de ajutor.

    Cunosc sentimentul …

    Dumnezeu sa-l ierte.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *