Un suflet e asemenea unui petic de hârtie: gol, pustiit, pur, în veşnica aşteptare a unui alt suflet, a unui alt petic de hârtie.
Prietenii sunt condeiul care şlefuieşte poeme din suflete goale. Din când în când, se opresc osteniţi să se adape din călimări de lacrimi.
Întunericul naşte lumina, tot astfel precum şi lumina naşte întunericul. Binele naşte răul, la fel cum şi răul naşte binele.
Rădăcinile fericirii sunt adânc îngropate în lacrimi, în durere, în suferinţă.
Închipuie-ţi o lume în care ceas cu ceas, zi de zi, an de an, toţi oamenii ar fi fericiţi şi n-ar cunoaşte gustul dulce-amar al tristeţii…
Noţiunea de fericire ar deveni atunci insipidă, inutilă – ar înceta să fie un deziderat, şi ar preţui la fel de mult cu colbul de pe drum.
Am înceta atunci să ne mai bucurăm de sosirea clipelor de fericire, aşa cum peştii au uitat de mult să se bucure de căderea ploii peste ocean.
Tristeţea este doar o noţiune abstractă, doar antonimul fericirii, extrema care o scoate în evidenţă şi o potenţează.
Trăită veşnic, tristeţea şi-ar pierde tragismul, şi n-ar mai fi percepută ca atare. Ar deveni la fel de banală ca răsăritul sau apusul soarelui pe care, ştiind că le avem aproape în fiecare zi, uităm să le mai savurăm…
Cineva spunea că este fericit cel care gustă pentru o clipă din Fericire.
Şi totuşi, oamenii merită mai mult de o biată clipă…
Au dreptul la fericire doar până când încep să se creadă îndreptăţiţi să fie veşnic fericiţi.
Atunci, comit o blasfemie…
Selecţii din jurnal. Capitole publicate: | 00 | 01 | 02 | 03 | 04 | 05 | 06 | 07 | 08 | 09 | 10 | 11 | 12 | 13 |
In ce stadiu te aflai cu sexualitatea ta in ’97? Erai cam adolescent presupun.
O mica observatie: cred ca ar fi potrivit ca atunci cand postezi ganduri trecute intr-un jurnal (asa banuiesc ca le tii) sa faci la fiecare postare o introducere cumva, astfel incat cititorul sa aiba habar ce citeste.
Cu toate că postările acestea denotă o sensibilitate aparte (care fură inima oricui) foarte greu se poate desluși concret trăirea din spatele puzzle-ului de cuvinte.
Sti, dezavantajul acestor scrieri este acela ca ele sunt servite intr-o cochilie, asemenei scoicilor… si cititorul nu prea are ce scoate de acolo, ca nu stiu cum sa deschida… “ușa”.
Sunt o grămadă de modalități prin care poți aduce cititorul în lumea ta. Sunt convins că ai abilitățile necesare. 🙂
RobertG,
Primul băiat mai răsărit pentru sufletul meu a apărut, dpdv afectiv, la câteva zile după ce am scris rândurile de mai sus (mi-ai anticipat postul următor). Sexual, m-am descoperit ani mai târziu.
Acolo unde am considerat necesar am furnizat cititorului cheia. Vezi “Amintirile din tabăra de vară” (aşa-zisul capitol 01 – nu mai dau link de frica lu’ unu’ Akismet 😆 , care şterge comentarii subversive)
Unde nu am dat nicio explicaţie, am făcut-o pentru că descriu sentimente, crezuri, idei care încă mă reprezintă.
Aici, este vorba despre a preţui şi fericirea şi tristeţea deopotrivă. Este vorba despre a preţui la justa valoare şi singurătatea, şi compania prietenilor. Şi viaţa de cuplu, şi viaţa fără pereche.
Dacă nu eşti din când în când trist, uiţi să te bucuri (să savurezi) starea de fericire…
Este dacă vrei o sugestie pentru acceptarea tristeţii ca mesager (reminder) al stării de fericire.
De câte ori te-ai trezit dimineaţa şi te-ai bucurat sincer că eşti sănătos, că este soare afară sau din alte “nimicuri” care intră în rutină? Nu te-ai gândit niciodată, fiind un pic răcit, la cât de bine îţi era înainte de a răci?
De câte ori, fiind iarnă afară, nu ai zis “Abia aştept să vină vara, căldura, soarele”? (evident, de dragul băieţilor care umblă la bustul gol). Sau viceversa?
Ei bine, despre starea asta vorbesc aici. Despre a preţui tristeţea ca prevestitor, dacă vrei, al bucuriilor care-i urmează.
Este poate, dacă vrei, versiunea mea pentru “Sarea în bucate” – în fond, pe undeva, despre asta era vorba şi în povestea aia…
Am preferat să includ în comentarii răspunsul atât de dragul dialogului, cât şi pentru a renunţa un pic la monotonia stilului literar. Ştiu că întrebarea ta a fost de fapt vocea cititorului nou-apărut pe blog, care nu ştie că este vorba aici de o succesiune de stări sufleteşti. Dar deh… tu m-ai întrebat, ţie ţi-am răspuns 🙂
Io stiu RZV. E ok anyway doar ca incerc si eu sa fac dracia asta de blog cat mai utila din toata pdv. O sa iti scriu mai multe, acu is semi adormit si ma uit la Manny Iscusitul, ceva desen animat. <3
Ah si, ca de obicei, ma bucur enorm ca vezi lucrurile din spatele cuvintelor (la fel si alex p, aln, si alti nou veniti pe blog) si ca nu trebuie sa infiintez un departament de fe… Relatii cu publicul ca sa impac fiecare utilizator ranit da robert ceu rau. Oricum, e pur la latitudinea ta unde iti pui si cum iti scri articolele. Scuze pentru scrisul de om fara bakaloareat da scriu d p telefon. 😉
… şi Akismetu’ nu obiectează!?!? Io propun exmatricularea lui 🙂
(a.k.a. ştiu cum e…fac sportul ăsta şi eu destul de des… nu de puţine ori din lenea de a porni computerul… şi tot ajung acolo ca să pot corecta “perlele” ieşite la sugestia corectorului automat) :p
Nu mai obiecteaza. Teoretic daca te marcheaza ca spam si apoi un admin te demarcheaza, Akismet ar trebui sa tina minte acest lucru si sa nu te mai marcheze niciodata. Akismet functioneaza pe tinerea minte, adica are o baza de date comuna in toata lumea. Daca 10 oameni de exemplu trimit comentarii pe care 10 admini le marcheaza ca spam, atunci al 11lea comentariu intra la spam direct. Dar nu-ti fa griji, nu mai ai cum intra la spam pe DarkQ. Asa ca si chestie… Akismet are acuratete de 99%. Pana acum pe darkq a prins fo 30k spamuri.
🙂 Neglijezi aluzia: Akismetu’ poate fi “the evil twin” care cenzurează… şi altcineva (nu ştiu cine… să zicem adminu’) iese “milk and honey” 😆
Nu era de grijă, era de băşcălie. Mi-a plăcut comentariul tău la un alt post… şi l-am dus mai departe 🙂
Ahaaaa, a soooo… Noah lasa numa lasa, ca ti-o capeti tu. 😉
Si in plus I am milk and honey. Nu stiu ce rautati spun unii dar nu sunt adevarate. Hahaha.
Hahaha! Vezi că jumătatea mea mai bună îmi monitorizează posturile… Dacă iese cu păruială… îmi iau o ţigare şi o cafea, şi mă aşez mai bine… abia aştept să privesc :p
n-am auzit nimic… cine, eu? … eu sunt mic, nu ştiu nimic… tu ziceai într-un post că dai cu pumnul în masă şi te-ncorzi la muşchi :p
Aaaa… Am mintit. A fost o poveste fictiva. Sau poate nu. ;p
Gata. Acum chiar ca-s over&out, am vazut si Titanii care au salvat din nou lumea. 😉
Ce tigari să-ţi aduc? :))
Jumate cafea, jumate lapte?>:)
Opa! Vorbeşti de lup… şi îşi face simţită prezenţa soţu’ 🙂
LOL.
ăăă… noapte buna? 🙂