Recunosc, in ultima vreme am tras chiulul pe aici. Ma puteti pune absenta nemotivata, insa am vrut putin timp pentru a-mi pune gandurile in ordine. Saptamana trecuta a fost una destul de agitata, musafiri care nu se mai dadeau plecati, un du-te-vino permanent prin oras sa rezolv te miri ce lucruri.
Inca nu stiu despre ce vreau sa fie acest post. Aveam o mie de ganduri, insa si-au cam luat zborul pana sa ma asez la birou si sa deschid calculatorul. Totusi, despre ce vroiam sa scriu? Despre societatea care nu accepta oamenii pentru ceea ce sunt ei, despre oamenii care vad doar eticheta si nu doresc sa cunoasca produsul dinauntrul ambalajului, despre viata care iti da suturi in fund si apoi iti arata calea pe care trebuie sa mergi? Vroiam sa filosofez, si intr-un final, dupa ce am primit un telefon, mintea mea a facut click si am gasit subiectul :).
Desi este hiper-discutat, consider ca intotdeauna poti gasi intelesuri noi acestui subiect – dragostea. Ca sa intelegeti mai bine despre ce vreau sa vorbesc, intai vreau sa va povestesc ca am cunoscut mai demult un tip. Din punctul meu de vedere, este aproape ceea ce imi doresc eu de la un barbat: frumusel, inteligent, cu un simt al umorului dezvoltat, haios, echilibreaza perfect maturitatea si copilaria, stie sa ma faca sa ma simt foarte bine in compania lui ori de cate ori ne vedem. Pana aici, toate bune si frumoase. Doar ca, are o mica problema, sa zicem. E mai mult decat timid si cumva, parca nu poate sa isi exprime ceea ce vrea de la mine cu adevarat. E al naibii de frustrant, deoarece avem sentimente unul pentru celalalt, si uite asa suntem intr-un continuu joc de-a soarecele si pisica.
Anyway, stateam mai inainte si ma gandeam cu ce as putea asocia sentimentul care ma incearca. Am incercat de multe ori sa ii dau anumite caracteristici, gen fluturi in stomac, ameteli, roseala in obraji. Apoi, mi-am spus ca e prea ca la carte toata incercarea asta de a gasi simptomele acesetei boli. Asa ca, am facut apel la latura mea poetica si ma gandeam sa asociez dragostea cu un fluture negru. N-as stii sa spun de ce negru. Asa mi-a venit.
De ce asocierea cu un fluture? Ei bine, poate fi fragil, trecator, efemer, dar in acelasi timp poate fi asemeni unui copac, cu radacinile-i bine infipte in pamant, care an de an creste, se dezvolta, rodeste.
Acest fluturas negru vine cu aripioarele lui fragile, casante, se aseaza la fereastra noastra si asteapta sa deschidem geamul, ca el sa se poata strecura in casa si in viata noastra. Pe moment, nu ii simtim prezenta. Pe masura ce timpul trece, incepem sa percepem prezenta altcuiva – nu stim exact cine e si ce anume vrea acel cineva de la noi.
Fluturasul asta plin de nazbatii e cu doua fete; el intotdeauna ne arata aripile sale colorate. Ce nu stim e ca are o pereche dubla de aripi – partea cea mai intunecata a sa. Am putea spune ca acele aripi negre, poarta doua din cele sapte pacate ale sufletului omenesc: gelozia si furia.
Cat de repede pot rupe sufletul omului acestea doua; de fapt, ceea ce se intampla e ca un val gros, o umbra intunecoasa se asterne deasupra ochilor. mul trebuie sa stie cand sa-si dea acel val jos, cand sa alunge sau sa primeasca fluturele aducator atat de noroc,cat si de ghinion din sufletul sau si sa deschida ochii…sa priveasca lumea din jur…persoanele in special.Sa stie sa dea sufletul si inima cand fluturele isi face cuib in sine insasi…
Nu stiu daca are sens tot ce am scris mai sus, insa asa simt acum. Inca astept un raspuns de la individul asta. Of, of, barbatii astia… De ce nu aveti voi curajul sa ziceti lucrurilor pe nume? :laugh:
De ce?! Ca sa fim mai interesanti si sa stati voi toata ziua sa va ganditi daca va placem sau nu 😛
In relatia pe care o am eu sunt cel timid si cu o “anxietate sociala” peste limita admisa de lege (jungla umana). Am ajuns amandoi la concluzia ca trebuie sa lucram unul cu altul; astfel o sa ne descurcam. Apropo de filozofia din ceea ce ai spus tu, mie mi-a trecut prin minte o chestie pe care Jazzistul: Johnny Raducanu o spunea despre fluturele negru: el poate fi iubire, dragoste, dar si convietuire. Nu spun asta cu pretentia ca Raducanu a fost un mare filozof, o spun deoarece mi se pare foarte interesant si ma pot identifica cu cel putin unul dintre aceste aspecte ale fluturelui negru. Pentru cei romantici si clasici si etc etc, mereu va exista doar iubirea~fluture negru, insa pentru cei care nu au in ADN posibilitatea de a avea in viata lor acest fluture, lucrurile nu sunt asa simple si canonice. Anyway …
Numai bine! 😀
“M-am gandit sa aociez DRAGOSTEA cu un fluture negru”, ……“care are doua aripi duble gelozia si furia.” Nimeni nu-ti poate opri dorinta de a visa, gandi, filosofa. Insa, daca vrem sa filosofam ar trebui sa o facem logic. Sa dam iubirii ce este al ei si sa admitem consecintele sentimentelor noastre. Eu, unul as analiza fiecare lucru in parte fara a face un amalgam de idei (iubirea cu iubirea, gelozia cu gelozia). O persoana trebuie acceptata asa cum este si nu asa cum ar trebui sa fie. Niciodata nu v-ei intalni omul perfect. Chiar si de omul de care eventual te-ai putea indragosti are defectele sale.
Itsfriday, imi place citatul lui Johnny Raducanu. E atat de adevarat. Tind sa cred ca fac parte din categoria celor romantici care au mereu fluturi in stomac cand vad pe cineva :-D. Plus, cine a zis ca lucrurile sunt mereu simple? Ar fi prea usor daca am primi tot mura in gura 😉
Non_Lose: sa inteleg ca barbatilor le place sa tortureze? :laugh: ntz ntz you bad boys, you
Avocatus, sunt complet de acord cu tine in ceea ce spui, insa de multe ori, imi dau frau liber ideilor, si apoi tind sa le analizez. Cat despre acceptarea persoanei asa cum e ea, iti dau dreptate. Ar fi nedrept sa se schimbe doar pentru ca the other one vrea acest lucru. Si eu la randul meu, vreau sa fiu acceptata asa cum sunt, cu bune si cu rele.
Cat despre omul perfect, stiu ca nu exista. Perfectiunea e un lucru absurd.
@marcismm Multumesc ca imi d-ai dreptate. (Te pup pt asta 🙂 ) Si eu care ma gandeam ca esti baiat! (Desigur ca e relativ acesti lucru!).
marcismm exista fluturi de diferite culori.
iubirea ta prin fluturele in negru, e prea melancolica si depresiva cu tentinte suicide.
mai pune o picatura de culoare pe aripile fluturelui tau.
auleu, bas suicide n-as spune. eu in ce am scris, i sort of generalised. fluturele meu e mai negru cu rosu,albastru si verde 😛 sa stii ca negrul nu transmite intotdeauna melancolie si depresie, poate inspira si putere, intelepciune.
Nu as zice ca are aripioarele “casante”. Fluturele e o vietate aparte. Desi par fragile acele aripioare ele reprezinta sursa vietii lui. Le-asi considera ca o legatura de incredere a lui cu umanitatea. De ce ? Stim ca daca-i atingem sau vatamam aripioarele, ele este ca si mort. Dar totusi el nu incearca sa si le sacunda ci si le pune la vedere. El isi ofera increderea pentru cei din jur.