Uneori ne intră-n viață oameni pe care nu-i înțelegem, care de multe ori ne enervează, dar față de care simțim un atașament absurd, aberant, ilogic, elucubrant și complet irațional.

Pe el l-am cunoscut acum câțiva ani, un om cu probleme, fără nimic al lui, pierdut și al nimănui. Căzut pradă depresiei și imundelor vicii ale firilor slabe. Niciodată n-am fost mai mult decât prieteni, am fost mai mult chiar, protejat si protector.

De multe ori m-a scos din minți, o vreme chiar nu am ținut legătura, pentru că mă sleise de puteri. Apoi am crezut că intră-ntr-o redresare, am îndrăznit chiar să sper, apoi să cred în ea.
Acum puțin timp a plecat din oraș pentru a rezolva niște problem personale. Am vorbit la telefon acum o lună, 3 săptămâni, nu mai știu; de atunci n-am mai dat de el.

Azi aflu de la știri că a murit la Cluj, a căzut de la etajul 5. Totul corespunde (nume, vârstă, ocupație, naționalitate, etc.) și totuși, pe undeva, mai sper că nu e el, și asta pentru că cei de la ProTV n-au afișat și o poză.

Am început să asimilez ideea treptat, după ce am citit pe diverse site-uri ”știrea”. Acum mă simt gol, mai gol decât mă simțeam înainte, mă simt vinovat, pentru că l-am certat că nu e destul de puternic, că nu e decis, că așa și pe dincolo.

Acum cateva minute am reușit să iau legătura cu un prieten comun, care fusese la el în vizită acum puțin timp. Neaflându-se în țară, nu știa ce s-a întâmplat. După ce i-am povestit, i-am trimis un link cu știrea. A recunoscut blocul… E confirmat.

Mă simt vinovat, pentru că m-am supărat pe el chiar cu o seară înainte să plece din oraș, acum 3 sau 4 luni, nici nu mai știu exact.

Iar posturile de televiziune și site-urile de știri insistau într-un mod tâmpit că ”bărbatul era de culare”. Ce dracu de relevanță mai are culoarea pielii după ce dai numele complet?!


Alte articole scrise de același autor (FirstLine):


Thanks for rating this! Now tell the world how you feel via Twitter.
Ce părere ai despre acest articol?
  • Super tare
  • Util
  • Complex
  • Amuzant
  • Plictisitor
  • Slab

Author

FirstLine

Un male bitch uns cu toate cremele, greu impresionabil, alergic la prostie şi prost-gust, gay până-n vârfurile unghiilor, vertical şi după cum s-a mai zis cu sânge-n p**ă. Nu vă place de mine? Treceţi mai departe!

Comments

  1. RobertG    

    Asta e viata. Adica mai nimic. Un pumn de monede, de maruntis.

    Imi pare rau. 😥

    Din ce citisem, nu a murit la impact. A mai trait doua ore. Vecinii cica l-au vazut dar nu s-au dus la el, ca au crezut ca e boschetar.

  2. Adi    

    Am vaz si eu stirea ieri dim. E trist sa vad k cel care scrie p blog il cunostea, imi imaginez cat de ciudat te simti. Dumnezeu sa,l odihneasca in pace!

  3. Admiral Rauss    

    Dragul meu, omul e o entitate relativa, nimic nu este asa cum de dorim. Uneori facem erori, alteori bucuram pe cei din jur. Cand o rotita din acest mecanism complex rugineste atunci se rupe firul vietii. Prietenul tau a trecut in nefiinta prematur, departe de familie. Cu regrete… :sad:

  4. Avocatus    

    Nu ajunge o viata pentru a cunoaste un om. Suferim cand ramanem singuri dar suferim si cand nu cunoastem. Viata merge inainte. Ai facut ceea ce ai crezut de cuviinta. Cu timpul ranile se vor vindeca. Important e sa nu-l uiti.

    Aprinde o camdela a rugaciunii pentru el si varsa o lacrima a prieteniei. Exprima-ti regretul ca nu l-ai cunoscut suficient. Multumeste cerului ca l-ai avut ca prieten si scrie-l in cartea eternitati inimii tale.

    Fiecare experienta e o noua lectie pentru a iubi, spera si invinge.

  5. cristymaykei    

    Cateodata Dumnezeu ne incearca. Ne vede tari si ne da in grija un suflet greu ratacit. Dar de cele mai multe ori nu putem sa schimbam nimic.
    Si atunci te intrebi;
    De ce Doamne mi-ai dat piatra asta de moara?

    Doamne cat trebuie sa mai lupt ca sa reusesc sa schimb ceva?

    Si ajungi dupa multa lupta, suferinte, frustari, nervi, timp consumat, bani aruncati, posibile certuri cu cei apropiati, dar mai ales te consuma neputinta de a reusi.
    Ai facut bine ca ti-ai luat o pauza cand ai fost sleit de puteri, altfel riscai sa inebunesti TU.
    Ai facut, tot ce ai putut face tu, iar daca s-a ajuns la moarte, NU ESTE VINA TA.
    Dumnezeu in intelepciune lui te pregateste, exact ca la scoala, pentru alte misiuni in care vei avea nevoie de toate cunostintele si sentimentele prin care ai trecut si treci tu acum.

    Stiu ca te simti vinovat si indiferent de ce ti se va spune, tot vinovat te vei simtii in adancul sufletului, dar trebuie sa incetezi sau macar sa schimbi vina pe tristete, ceea ce este mult mai corect fata de propiul tau suflet.

    REPET, NU ESTE VINA TA. Tu ai incercat sa faci tot ce a putut inima ta sa daruiasca si mai mult de atat nu are DREPTUL NIMENI sa-ti ceara, NICI MACAR TU INSUTI.

    Dumnezeu in mariminia lui nu da nimanui sa duca mai mult decat poate sa duca.
    Bineinteles ca acesta tragedie te marcheaza pe tot restul vietii, dar asta nu inseamna ca trebuie sa porti TU vina pentru esecul unui suflet nepregatit pentru lumea asta.

    O sa iti revii din starea asta si sunt sigur, ca ai devenit mai bun si mai intelept, de acum. Plangi, plangi, sufera, iar cand vei termina, vei vedea rasaritul cu alti ochi.

  6. troll    

    dumnezeul sa-l ierte 😥

  7. FireMan    

    E normal sa te mustre constiinta. Inseamna ca ai puterea de a te judeca singur. Acum hai sa facem un exercitiu: imagineaza-ti pe rand, ca fiecare dintre cei pe care i-ai ranit ar muri maine. Si gandeste-te cum te-ai simti. Ai sa ramai surprins ca oamenii pe care ii ranesti cel mai tare sunt exact persoanele pe care te-ar mustra constiinta daca ele ar disparea. Pe cei pe care ii jignim mai mult, inseamna ca ne pasa mai mult de ei.

  8. Avocatus    

    Aici FireMan a dat cu batul in balta: „Pe cei pe care ii jignim mai mult, inseamna ca ne pasa mai mult de ei”. Tu daca ai un prieten si il respecti, faptul ca il jicnesti inseamna ca tii mai mult la el? Dimpotriva cand iubesti pe cineva te porti cu el ca si cu o floare nu incepi sa-i rupi frunzele si pe urma cand te plictisesti o arunci.
    Aici permite-mi sa nu fiu de-acord cu tine.

  9. FireMan    

    eu nu jignesc de obicei, dar atunci cand o fac inseamna ca acel om conteaza f mult pentru mine.
    Si nu caut sa nu „dau cu batul in balta”. Si iti este permis sa nu fii de acord cu mine total, fie ca sunt eu de acord cu asta , fie ca nu :)

  10. cristymaykei    

    Avocatus si FireMan, lucrurile stau in realitate undeva la mijloc.

    nu trebuie sa conteze foarte mult o persoana pentru tine, ca s-o poti jignesti.

    Tocmai persoanele foarte apropiate de regula le jignim cel mai grav. Chiar daca dupa aceea ne pare rau si nu stim cum sa ne rascumparam greseala.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *