shadow

În bisericile creştin ortodoxe din întreaga ţară se strâng zilele acestea semnături pentru amendarea Constituţiei României, astfel întcât definiţia căsătoriei să evidenţieze clar faptul că aceasta poate avea loc strict între un bărbat şi o femeie. Aceasta acţiune de amploare a clericilor ortodocsi are loc la scurt timp după ce Parlamentul Republicii Elene a aprobat, în antiteză cu poziţia oficială a Bisericii Ortodoxe Elene, o lege care permite uniunile civile între persoane de acelaşi sex, fiind a doua ţară ortodoxă, după Cipru, care aprobă o asemenea lege.

Conform presei şi informaţiilor din diverse surse private, acţiunile se desfăşoară la nivel naţional, preoţii folosind prilejul procesiuniunilor de sfinţire a locuinţelor de Bobotează pentru a strânge semnăturile necesare. Totuşi, momentan, Patriarhia nu a exprimat un punct de vedere oficial cu privire la aceste eforturi şi nici faţă de afirmaţiile Mitropolitului Banatului. Conform Ştirilor TVR, în Buzău s-au strâns deja 80.000 de semnături, în Iaşi 45.000, în timp ce la Timiş s-au adunat doar 30.000 de semnături.

Acţiunile clericilor ortodocsi sunt corelate cu situaţia din Grecia, urmărind probabil să prevină orice posibil „derapaj” pe care vreun partid sau grup de cetăţeni, în dorinţa de a arăta loialitate faţă de valorile progresiste europene, l-ar putea avea în sensul lărgirii cadrului matrimonial în sensul includerii persoanelor aparţinând minorităţilor sexuale.  Iniţiativa a fost lansată prin publicarea în Monitorul Oficial a propunerii de revizuire în data de 25 noiembrie 2015, încă din timpul dezbaterilor parlamentare din Grecia.

Iniţiativa a apărut în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 883 din 25 noiembrie. Acesta vizează doar schimbarea definiţiei familiei. Mai exact, iniţiatorii vor modificarea prevederii în cauză în sensul precizării explicite că familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie, nu între soţi, aşa cum este acum.

Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie, pe egalitatea acestora şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor„, dispune propunerea legislativă.

Conform expunerii de motive, iniţiatorii susţin că modificarea este necesară „pentru a recunoaşte în mod neechivoc că dreptul de a întemeia o familie este un drept fundamental destinat bărbatului şi femeii, de care ei se bucură nu individual, ci împreună”. Totodată, aceştia subliniază că în Declaraţia Universală a Drepturilor Omului şi Convenția Europeană a Drepturilor Omului este folosită, de asemenea, noţiunea de „bărbat şi femeie”, atunci când vine vorba de recunoaşterea dreptului la căsătorie şi consacrarea dreptului de a întemeia o familie.

Comitetul de iniţiativă este format din Nadia Tătaru, Georgeta-Arsenia Stoian, Alina Tomi, Mariana-Liliana Georgescu, Tudor Sişu, Vlad-Constantin Miriţă, Mihaela-Roxana Manuceanu, Sorin Lavric, Mihai Gheorghiu, Călin Diaconu, Pavel Chirilă, Cornel Bratu, Liviu-Vasile Axinte, Constantin-Valer Necula, Bogdan-Ioan Stanciu (pentru Paul Negruţ) şi Mircea Tudor.

După publicarea proiectului în Monitorul Oficial, comitetul de iniţiativă are la dispoziţie şase luni pentru a strânge numărul necesar de semnături de susţinere şi a înregistra documentul la Camera competentă a Parlamentului.


Alte articole scrise de același autor (MarioG):


Thanks for rating this! Now tell the world how you feel via Twitter.
Ce părere ai despre acest articol?
  • Super tare
  • Util
  • Complex
  • Amuzant
  • Plictisitor
  • Slab

Author

MarioG

Mario G este un tânăr entuziast, pasionat de tot ce ține de „social”. Pe DarkQ publică articole despre discriminare, normativitate, legislație și politici queer, precum și despre construcția socială a identității de gen și a orientărilor sexuale.

Comments

  1. grid    

    Eh, crezusem și eu că Patriarhia se va abține, dat fiind că Măria Sa Daniel părea mai descuiat la minte și mai vizionar decât ierarhii din subordine, dar se pare că m-am înșelat:

    http://www.gandul.info/stiri/anunt-transant-al-bor-de-ce-vrea-patriarhul-ca-in-constitutie-sa-scrie-ca-familia-este-formata-din-barbat-si-femeie-14955920

    http://adevarul.ro/news/societate/patriarhul-daniel-trebuie-sustinut-efortul-bisericii-apara-familia-naturala-fata-modele-noi-1_568c066037115986c62ad72b/index.html

    http://adevarul.ro/news/eveniment/bor-si-a-gasit-lucru-inceput-an-sinodul-dezbate-initiativa-constitutiei-anti-gay-prevede-interzicerea-casatoriilor-persoane-acelasi-sex-1_568bc20037115986c628746f/index.html

    Ce să faci, e greu să taci când diavolul nu doarme și te mușcă de cur… Rămâne să constatăm eșecul inițiativei și să admirăm viitoarele piruete spirituale ale Patriarhului când se va fi văzut în scădere de popularitate.

    😎

    P.S. ~ Musai să scrie în Constituție atunci și că schimbările de sex sunt interzise, ca să fim pe deplin siguri că bărbatu-i bărbat și femeia-i femeie. Probabil think-tank-urile BOR au uitat că schimbarea de sex e legală în România.

  2. Laurentiu    

    Preotimea romana in goana dupa bani si averi calca si pe cadavre. Se stie faptul ca si in cazul acesta este vorba tot de asa ceva. Prea putin ii intereseaza pe ei partea adevarata a problemei in cauza. In toate situatiile de notorietate cu este si acesta care framanta omenirea europeana si nu numai legata de casatoriile gay si parteneriatele civile, biserica ortodoxa si-a bagat nasul pentru a-si atrage cat mai multi enoriasi in general din rndul acelora fara carte pentru a-i convinge de MARELE RAU al acestor drepturi solicitate de persoanele LGB din majoritatea statelor cu un inalt nivel de dezvoltare.
    Nu ne mai surprinde nimic din mizeriile pe care le comit acesti preoti in frunte cu Patriarhul ce este subordonat politic, preoti care sfindeaza fiscul si care fac politica si, in ultima instanta, manipuleaza o buna parte din populatia acestei tari.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *