shadow

A ieși din Dulap este un eveniment esențial și fundamental în viața unei persoane LGBI. Este momentul în care o persoană LGBTI nu numai că se acceptă deplin pe sine, dar își declară deschis, în văzul societății, identitatea sexuală sau de gen, respingând și transgresând limitele imaginarului colectiv, călcând peste linia roșie impusă de structura socio-culturală care îl constrânge din momentul conștientizării sexualității proprii și până în momentul eliberării.

Ieșirea din dulap este momentul în care persoana LGBTI transgresează normele sociale, încalcă regulile nescrise de conviețuire și exprimă o declarație verbală sau nonverbală de contestare a structurii, fiind astfel o acțiune eminamente politică. Recunoașterea publică a sexualității, asumarea riscului și menținerea verticalității reprezintă enunțarea clară a unui mesaj politic de revoltă, de respingere a unor norme care marginalizează, constrângătoare și inferiorizante.

Dulapul este expresia structurii socio-culturale care regularizează, constrânge și normativizează viața socială din societate, fiind atât de evidentă încât orice persoană LGBTI conștientizează încă din pubertate statutul și procesul continuu de inferiorizare prin reproducerea la infinit a unor norme care asigură dominația unui grup „normalizat” în dauna unor grupuri aflate sub o constantă opresiune și represiune. Cum spunea și Foucault, pacea reprezintă doar continuarea răzoiului pe altă căi, răsturnând celebra frază a lui Clausewitz. Conflictul violent este continuat după instalarea „păcii” printr-o reproducere perpetuă a rezultatelor acestuia prin căi normative, ideatice și legaliste. Homosexualul, lesbiana, bisexualul, transexualul sau persoana intersex sunt supuse constant unei constrângeri normative extrem de vizibile, care constituie o presiune constantă asupra individului, care îl face să se autocenzureze și să se inferiorizeze pe sine pentru asigurarea cadrului dominant.

Ieșirea din dulap este enunțarea supremației, chiar și temporară, a agenței asupra structurii, a individului asupra normelor societății, a cogniției asupra culturii. Este însăși actul revoluționar – în înțelegere franceză a revoluției -, de radicalism absolut, care contestă status quo-ul și reclamă o nouă ordine.


Alte articole scrise de același autor (MarioG):


Thanks for rating this! Now tell the world how you feel via Twitter.
Ce părere ai despre acest articol?
  • Super tare
  • Util
  • Complex
  • Amuzant
  • Plictisitor
  • Slab

Author

MarioG

Mario G este un tânăr entuziast, pasionat de tot ce ține de „social”. Pe DarkQ publică articole despre discriminare, normativitate, legislație și politici queer, precum și despre construcția socială a identității de gen și a orientărilor sexuale.

Comments

  1. grid    

    Epoca de glorie a structuralismului a apus începând cu anii ’70, iar Foucault a fost unul dintre cei mai importanți reprezentanți ai generației așa-zis „post-structuraliste” (dacă nu chiar pionierul acesteia!).

    N-o să obosesc niciodată să afirm că numita „ieșire din dulap” (respectiv, afirmarea publică a identității sexuale) nu reprezintă niciun act de transgresiune reală. Faptul acest tip de exhibiționism provoacă în general cel puțin ridicări de sprâncene, dacă nu chiar oprobriu manifestat deschis nu e deloc o dovadă a faptului că expunerea de sine ar fi într-adevăr o ieșire de sub tutela opresiunii. Dimpotrivă, logica princeps a homofobiei (la fel ca a oricărei alte forme de opresiune) revine tocmai la a provoca indivizii să iasă din ascunzătoare, la a smulge acestora o confesiune identitară, pentru că abia prin identificarea ca atare a transgresiunii ura începe să capete obiect.

    Orice act de frondă este o simplă dovadă de teribilism și nu exonerează în niciun caz subiecții de privirile circumspecte ale anturajului social. Nu prin încercarea de a eluda statutul de minoritate se câștigă bătălia cu ideile preconcepute ale majorității. Minoritățile nu se pot impune decât ca elite, nu ca alternative la majoritate.

    Ieșirea din dulap” nu este nici măcar o dovadă a acceptării de sine, ci doar un act de curaj gratuit care privește asumarea unei supra-expuneri sociale de care nu este nevoie, dat fiind că majoritarilor heterosexuali nu li se cere acest lucru. A-ți aduce în plan public opțiunile sexuale este dezgustător indiferent de orientarea sexuală a persoanei, atâta vreme cât considerăm sexualitatea ca ținând de resortul intimității omului.

    Înțeleg foarte bine că efortul de a te ascunde în fața altora, de a-ți disimula permanent preferințele chiar față de cei apropiați este motivul real pentru care unii aleg calea mai simplă (însă doar aparent radicală) de a se dezbrăca o dată pentru totdeauna de prejudecățile care le-au încorsetat viața. Numai că actul acesta de renunțare la norme și de înfruntare deschisă a criticilor reprezintă totodată și un proces de abdicare de la propria nevoie de intimitate. Abia sperând să găsim normalitatea, o pierdem. Nu are nici un sens să încerci să demonstrezi că ești normal atâta vreme cât nici nu te poți înțelege pe tine însuți altfel decât ca fiind normal.

    De ce să nu lăsăm opresorilor plăcerea să ne găsească și apoi să ne expună, trăgându-ne eventual afară din dulap? Evident, pentru acesta ar trebui să cotrobăie și ei puțin prin dulapul cu schelete… Numai dându-le această ocazie le putem oferi șansa ca efortul lor continuu de „demascare” să fie încununat de succes și conducă, în cele din urmă, la o mai bună cunoaștere reciprocă. De ce să nu răspundem ridiculizării și iritării cu calmul vieților noastre de zi cu zi? De ce să nu asistăm cu satisfacție la încercările disperate ale celor din jur de a ne dibui? Nu mi se pare deloc interesant să ne oferim chiar așa ușor, pe tavă…

    😎

  2. shadow    

    Mario, sper sa nu te supere comentariul meu. Daca totusi te vei supara, imi cer scuze de pe acum, dar, in ideea libertatii de opinie, o sa comentez…. :)
    De mult nu am mai citit un text atat de plin de neologisme dar, totodata atat de gol de continut. Poate ai sa crezi ca sunt rautacios dar sincer, asta am simtit. Sa ma explic: Nu e vorba ca „Coming out”-ul (traducerea in romana ca „iesirea din dulap” e ridicola…, mai bine nu il traducem ) nu e un pas important, dar nu e nici pe departe punctul esential si vital al vietii unui gay. Spre exemplu eu am avut nevoie de un „Coming out inside” daca as putea spune asa, adica de o recunoastere a mea fata de mine. Asta a fost un punct mult mai important pentru mine decat ziua in care a aflat baba de la etajul 2 (glumesc, nu a aflat nici in ziua de azi). Ceea ce vreau sa zic este ca acest moment este atat de legat de caracterul si felul de a fi al unei persoane si este un lucru atat de intim, incit a-l discuta in termeni de propaganda politica aproape (ca in articolul tau) e, pentru mine, scandalos.
    Mai pune la socoteala ca, Doamne fereste, mai citeste articolul vreun pusti de 15 ani mai iute de mana pe net si care crede ca daca s-a masturbat alaturi de colegul de banca este gay, si se duce la maica-sa sa-i spuna despre orientarea lui sexuala, crezand ca face o fapta…… de o importanta epocala. O sa-si ia doua palme peste ceafa de nu se vede….

  3. Dracarys    

    #grid

    „Calmul vietilor noastre de zi cu zi” cum foarte frumos spui poate presupune, printre altele, pentru multi dintre noi si particirapea la anumite evenimente sociale unde poate fi placut sa fii insotit de partenerul de viata, ca sa nu aduc in discutie aspecte pragmatice de genul necstitatii obtinerii unui credit comun, vizitarea partenerului aflat in spital etc.( exemplele sunt pur aleatorii, primele care mi-au venit acum in cap).” Iesitul din dulap” nu vorbeste, in opinia mea, despre preferintele sexuale ale cuiva ci despre adevar, pentru ca de cele mai multe ori pana la acest moment persoana respectiva a trait o viata dubla, sau a mintit fie si prin omisiune. Ideile filosofice sunt sublime dar ce ne facem cand suntem nevoiti sa coboram in realitatea cotidiana?

    1. grid    

      Dracarys ~

      La evenimente sociale poți să mergi cu cine vrei, inclusiv cu partenerul, dar dacă chiar vrei să se știe că e al tău mi se pare deja o problemă – nu văd motivul pentru care cuplurile (de orice orientare) ar trebui să fie atât de evidente în ochii tuturor… Lasă lumea să vorbească (fie și pe la spate), să bârfească, să-și bată puțin capul dacă sunteți sau nu împreună. Posesivitatea este prima consecință (sau cauză?!) a faptului că musai trebuie să afle lumea cu cine te însoțești și cu cine vei intra seara în pat.

      Restul situațiilor invocate (spitalul, creditul, moștenirea, cimitirul – am mai pus de la mine) țin de ideea căsătoriei sau a parteneriatului civil, nu de coming-out (că doar despre asta discutăm aici, nu?). Asta dacă nu cumva agenda secretă a episodului de coming-out e de fapt pavarea drumului spre oficializarea relației gay, ceea ce ar fi trist. După mine, momentul în care decizi să te legi de celălalt în fața lumii întregi e momentul în care l-ai pierdut pe cel de lângă tine ca persoană liberă – în locul iubirii se instalează interesul.

      N-am nimic împotriva celor are își doresc nuntă cu dar; îmi pare doar rău că aspirația asta inexorabilă spre același gen de normalitate bolnavă a majorității (acuzată fiind că e obtuză și asupritoare) începe să devină o obsesie în lumea gay. Dar asta e, cine vrea normalitate să aibă parte de așa ceva! Eu prefer misterul, necunoscutul și nesiguranța.

      😎

  4. Emilian    

    Aici sunt de acord cu grid, a-ti aduce in plan public optiunile sexuale este dezgustator. Toti acesti heterosexuali care se afiseaza in public cu nevestele, cu copiii, care vorbesc de casnicia lor, prin asta incercand doar sa spuna ca sunt atrasi de organele sexuale ale sexului opus, sunt oribili. Singurii care si-au mai pastrat cat de cat decenta sunt acei homosexuali, si ei din ce in ce mai putini, care isi ascund preferintele si astfel raman singuri toata viata. De ce sa ne oferim chiar asa usor, pe tava, cand ne putem petrece toata viata in dulap?

    1. grid    

      Emilian ~

      Nu-i nicio problemă – cine iese din dulap, intră oricum într-o altă cutie… Ideea că ieșitul din dulap e un soi de eliberare mi se pare o copilărie, dacă nu doar o scăpare mentală între multe altele.

      Cine crede că, deschizând ușa dulapului, pășește într-o altă lume se înșală. Întotdeauna mai sunt alte și alte uși de deschis. Nu trebuie decât să ne amintim că atât înăuntrul cât și în afara zisului obiect de mobilier mental se regăsește mereu aceeași persoană. Simplul fapt că deschizi o ușă nici nu te transformă, nici nu te face mai evoluat. Poate doar mai special. Și mai nesuferit.

      😎

  5. shadow    

    Grid
    Dupa ce, in cateva randuri, ai reusit sa transformi „dulapul” (din expresia tradusa) intr-un loc al sigurantei (cu aer claustrofobic pentru unii) iar „iesirea” intr-un episod al trecerii… ma simt obligat sa imi retrag afirmatia cum ca traducerea ” iesirea din dulap” ar fi nepotrivita. Ma aplec in fata celor cu aplecare mai profunda si inteles mai ascutit al cuvantului….. :)

    1. grid    

      shadow ~

      Eh, nu m-am luat de traducere pentru că oricum expresia cu dulapul sună la fel de ridicol si pentru vorbitorii nativi de engleză, măcar că la americani „closet” e o încăpere în care chiar trebuie să intri după haine, nu un amărât de dulap bătrânesc (ceea ce s-ar traduce mai degrabă prin „armoire” ori „wardrobe” ). Dar asta e, lucrăm cu ce avem.

      Mai importantă, prin efectele pe care le produce, mi s-a părut ideea ciudată că ar trebui să trăim cumva cu ușile deschise, numai ca să arătăm că n-avem nimic de ascuns… Viața privată nu e privată pentru că ar fi rușinoasă. Nu ținem ușile închise pentru că vrem să ne ascundem îndărătul lor, ci pentru a nu ajunge musafiri în propria noastră viață. Ieșind din dulap nu pășim deloc în lume, ci invităm pe toată lumea în micul nostru univers.

      Dulapul e, ca să zic așa, un obiect de mobilier mental de care nu scăpăm prin deschiderea ușilor. Atâta vreme cât acceptăm ideea că suntem – chipurile – diferiți, tot în dulap vom fi. Iar în măsura în care ne afișăm așa-zisa diferență cu ostentație în fața lumii, ușile dulapului mental vor fi chiar mai bine ferecate ca înainte.

      Nu avem de unde ieși, pentru că nu ne-a băgat nimeni în niciun dulap. Nu există nicio structură represivă care să ne oblige la ascundere. Abia ieșind din dulap în teritoriul bine îngrădit al normalității vom învăța ce înseamnă cu adevărat ascunderea… Pentru că normalitatea se definește ca ascundere a oamenilor unii după alții. Nimeni nu iese din dulap fără lesă…

      😎

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *