Salut din nou! Din octombrie, de cand am ajuns in Bucuresti, student, fara vreo experienta gay dar cu multe vise, s-au schimbat foarte multe in modul in care vad lucrurile…In primul rand, stand pe celebrul deja site, ma gandeam ca e imposibil ca din miile de profiluri de acolo sa nu-mi gasesc si eu un partener, mai ales ca nu sunt deloc genul aventurilor pasagere; pur si simplu un astfel de stil de viata nu mi se potriveste, eu fiind dintotdeauna “baiatul cuminte”.
In scurt timp insa am inteles ca e sarcina mult mai dificila decat pare, si dupa luni in care am vorbit cu multi tipi, am vazut cam despre ce e vorba: toata lumea se cunoaste cu toata lumea, nimeni nu e ceea ce pare a fi, sexul pare sa fie piesa centrala a existentei tuturor…Am riscat, am avut cateva date-uri in aceste luni, in multe nu s-a intamplat nimic, in unele doar lucruri soft…Mi s-au si aprins calcaiele dupa un tip, pe care nu l-am vazut niciodata, dar care era foarte dragut cu mine cand vorbeam, in momentele in care nu ma ignora 🙁
Ajunsesem intr-un moment oribil al existentei mele…se adunasera multe, ajunsesem sa cred ca problema e la mine, ca nu sunt destul de bun, si nu era doar din punctul asta de vedere, aveam probleme pe mai multe planuri si domenii…Si s-a intamplat.
Il gasisem, sau cel putin asa credeam, si inca mai cred. Am schimbat cateva mesaje, si am decis ca n-avem nimic de pierdut daca ne vedem la o plimbare. Totul intre noi a mers perfect, simteam acea scanteie, simteam ca sunt indragostit si pretuit langa el…Suntem de aproape o luna impreuna, si ne facem planuri cum ne vom casatori noi cand termin eu studiile :))
Dar desigur ca nu puteam scapa de ganduri sau sa am vreo certitudine. Fiind amandoi foarte ocupati, eu cu facultatea, care e una destul de grea, el cu serviciul lui(e cu 4 ani mai mare ca mine), nu apucam sa ne vedem decat o data pe saptamana, dar vorbim la telefon in fiecare seara, cel putin o ora. Desi ne facem planuri cum vom sta la vara numai impreuna, imi este teribil de frica sa nu-l pierd, sa nu ne racim relatia, sau de ce nu, sa ma insele sau sa-si gaseasca pe altul…sunt ganduri pe care nu pot sa le scot din minte, chiar daca mereu imi spune ca ma iubeste si tine la mine…Am trait alaturi de el cele mai frumoase momente pana acum, si n-as suporta gandul ca nu vom mai fi impreuna.
As vrea sa stiu daca a mai trecut cineva prin momente asemanatoare, si cum pot sa mentin relatia functionala, sau cand imi dau seama daca “scartaie”; e prima mea experienta de acest tip, deci n-ar strica cateva sfaturi,de la persoane care au trecut prin experiente la fel.
Sweetie, te inteleg perfect si sincer chiar ma bucur ca ai gasit ceea ce cautai.
Tot ce pot spune este ca absolut orice vine cu o sansa de 50-50. Situatia voastra poate fi benefica, dar in acelasi timp si toxica. Stiu ca nu suna dragut ceea ce spun si cine vrea sa ma contrazica este mai mult decat binevenit, vreau sa fie cineva in stare sa-mi dovedeasca faptul ca ma insel cu argumente bine plasate si pastrand firul logic. Sanse sa te insele, au fost inca din prima zi dar nu a facut-o. Bun, sunteti ocupati dar tot va faceti timp unul de celalalt si va intelegeti si nu lasati ca ocupatiile voastre de zi cu zi, sa devina un impediment. Important e sa stiti amandoi ce vreti unul de la celalalt si ca sunteti pe aceeasi lungime de unda. Situatia voastra va ofera sansa de a nu “va plictisi” unul de celalalt. Nu spun ca nu se poate intra in monotonie si rutina vazandu-te doar o singura data pe saptamana, dar sansele scad(desi este dragut sa te trezesti zilnic langa persoana iubita). Vazandu-te zilnic de la inceput poate deveni coplesitor din moment ce evident se fac niste sacrificii(nu mai ai timp de prieteni, nu mai ai timp sa citesti nu stiu ce carte sau sa te joci ceva…sunt doar niste exemple stupide care pot crea conflicte). Sunteti doar de o luna impreuna si zic ca este ok unde va aflati. Vazandu-te on a daily basis, ajungi sa cunosti persoana cu bune si rele. Relele venite dintr-o data pot cauza un “overheat” si de acolo system failure. Sunteti obligati s-o luati cu baby steps ceea ce nu este rau din moment ce presupun ca amandoi vreti o relatie stabila si serioasa. Relatiile spontane cu un spark imens etc etc, care arde precum un chibrit si ce faci cu un chibrit ars? Nesiguranta pe care o simti tu, o simt si unul care este impreuna cu aceeasi persoana de ani intregi. Sunt tentatii peste tot si unele persoana se distreaza provocand rau…dar trebuie sa te tii bine altfel vei cadea din scaun la jumatatea rollercoaster-ului cand este cu capul in jos. Nu depinde doar de tine sa mentii relatia. Sunteti doi, amandoi trebuie sa depuneti efort cand va loviti de un zid. Devine obositor sa tragi mereu pe cineva dupa tine (desi in orice relatie este cineva care trage pe celalalt dar trebuie sa fie vointa). Nu stiu daca te ajuta cu ceva cuvintele mele, nu sunt Dr. Phil expert in relatii, insa din punctul meu de vedere nu ai de ce sa-ti faci griji. Spark-ul se reaprinde oricand vrei, n-ai nevoie de el sa “scanteiasca” in continuu. Obisnuiti-va unul cu celalalt si veti stii cand este cazul sa faceti urmatorul pas.
In primul rand, nu te iubeste. Si nu il iubesti nici tu pe el. Nu pretind sa stiu ce-i iubirea, fiindca rareori mi s-a dat sa simt ceva care ar putea fi confundat cu. Dar nu e un lucru care apare dupa o luna, la distanta. E mult prea complicat drumul catre adevarata iubire si sincer sa fiu, sunt aproape convins ca sunt foarte putini cei care-s dispusi sa-l strabata pe tot.
Dar nu asta e problema. Ai subliniat ceva acolo vizavi de inselat, de frica ca si-ar gasi pe altcineva mai bun, etc. Ai avut, cel mai probabil, drame de genul in familie. Parinti divortati ori recasatoriti.
Ce trebuie sa faci e sa lasi viitorul sa se intample. Avem pretentia ca ceea ce urmeaza ne e sub control. E o limita a mintii umane sa gandeasca linear, si sa ignore factorii exteriori care pot sau nu contribui la ceva anume.
Bucura-te de ceea ce ai. Nu lasa ce s-a intamplat altor persoane (parinti, frati, verisori, etc) sa-ti puna bete-n roate. Nu traiesti viata lor, o traiesti pe a ta.
Si intr-un final, toate dramele aferente acestei prime relatii pe care urmeaza sa o parcurgi sunt normale. In timp, lucrurile se domolesc si inceteaza a fi atat de interesante. Sfatul meu: bucura-te acu de ora aia la telefon in fiecare seara. Maine, s-ar putea sa nu mai sune. Sau sa nu mai vrei tu sa raspunzi.
@Teodoran:
Abia acum începi să descoperi cum funcționezi tu, pe de o parte, și societatea, pe de altă parte. Nu cred că e cinstit să spui că bărbații gay sunt mai superficiali decât restul oamenilor. Cu timpul m-am convins că nu există nici o diferență între curvăsăria la straight și la gay, ca să mă exprim din topor. Singura diferență este că celor straight le mai este uneori rușine de părinți și “gura târgului”.
Este inevitabil că o să faci și greșeli. Așa cum a zis Roy Cohn, lasă viitorul să se întâmple. Eu aș mai adăuga să încerci să îți definești niște principii (de exemplu, fie monogamia fie poligamia) și să încerci să te ții de ele, astfel încât să fii mereu sincer și mândru de modul în care te poți.
Dar să ai grijă să nu ai pretenții de la alții să se poarte în vreun fel sau altul. Fiecare cu principiile lui.
Sunt 100% ateu, dar cred în karma, și cred că lumea ar fi un loc mai bun dacă toți am negocia pe față ce vrem unii de la alții.
E dragoste la prima vedere.
De îndrăgostit, ești îndrăgostit, asta e sigur.
Cum s-o menții, poartă-te natural cum ești Tu.
Orice alt sfat e de prisos.
Întotdeauna când o poveste de viață se așterne în cuvinte înseamnă că ea s-a încheiat deja. Textul e un cimitir al emoțiilor, cuvântul fiind pecetea ultimului sărut dat pe creștetul realității, înainte ca aceasta să se șteargă. Orice cuvânt e o rupere de ritm, iar prin cuvânt ne rostim durerea despărțirii. Exprimarea însăși e o trecere în afară, o rupere a zăgazului ființei atunci când prea-plinul acesteia ne obosește. Orice “Te iubesc!” – chiar și șoptit – e totodată o formă de adio.
Nu se va întâmpla probabil mâine, vă veți mai bucura unul de altul poate încă mult timp de-aici încolo, însă misterul și poezia relației voastre s-au risipit probabil cu ceva vreme înainte ca tu să ai curajul să-ți așterni gândurile în scris.
Poate că nu-i târziu, totuși, să lași deoparte orice așteptări și temeri cu privire la viitor pentru a te putea bucura de prezent. Nimic nu-i mai distructiv pentru spiritul călătoriei decât planificarea acesteia. Planurile care se realizează ascund dedesubt emoții ucise în fașă. Proiectele cer sacrificii pentru a se împlini, iar proiectul unei relații te golește treptat de simțăminte. Finalul mult-așteptat nu mai reunește doi oameni, două suflete, ci două tipare ajustate pentru a se potrivi.
Trebuie să vă acordați unul altuia libertatea de a vă regăsi pe voi înșivă și de a vă regăsi unul în celălalt înainte ca timpul să apuce să spună povestea voastră…
😎
Ah Grid câtă înțelepciune în cuvintele tale, dar eu nu pot vedea acum decât partea de umor negru, iar asta m-a amuzat binișor, pentru că e chiar haios, vine unu și întreabă dacă e îndrăgostit și ce să facă să-l mențină pe iubit alături, iar tu îi spui, ai belit-o, dragostea ta e deja la cimitir, bucură-te de drumul pe care îl mai ai până la groapă. E? Cum e? Sună haios? Ce măi, m-ai bine dispus cu asta.
Teodordan, sfatul meu e să ignori toate sfaturile pe care le primești, inclusiv ăsta. Experiența de viață a altora e foarte probabil complet diferită de a ta. Numai tu știi cît de mult îl iubești și cît de mult îți dorești un viitor împreună cu el. Numai tu îți poți da seama ce trebuie să faci pentru a-ți mări șansele ca visul să ți se împlinească. Îți urez să reușești. Dacă ești un om bun și sincer, dacă îl respecți pe iubitul tău, ai șanse mari.
Sunt momente în viață când tu fiind implicat într-o situație, nu mai vezi lucrurile Clar sau pur și simplu nu ști ce să faci, pentru că este prima dată când ți se întâmplă, dar realizezi că-ți trebuiesc alte păreri, ale altor oameni care au trecut prin această situație, iar atunci le ceri sfatul. Sfatul lor te ajută să vezi cum și în ce mod au gestionat alții situația, iar astfel mai informat poți lua o decizie mai ușor.