No menu items!

Despre singurătate (un bilanț improvizat)

Acelasi autor

The Case Against 8 / Dosarul contra Inițiativei 8 (documentar, 2014)

Un documentar excepțional recent difuzat la TV (sau, poate, redifuzat?) - și despre existența căruia nu știam - stă mărturie despre cele câteva calități esențiale pe care trebuie să...

O broșură expirată

Acum câteva zile, când am pomenit de degenerare (răspunzînd unor comentarii imberbe care păreau să banalizeze ideologia crimei), nu mă gândeam că România ne va oferi atât de curând...

Iubire la distanță

Ne știm de-atâta timp și, cu toate că nu ne-am întâlnit niciodată, aș zice că ne cunoaștem pe de-a-ntregul. Însă cum ar putea cunoașterea...

Despre comoția și locomoția sexuală

Comoția sexuală Nu, nu e un titlu de film și nici numele unei afecțiuni din cine știe ce tratat de patologie. Nu știm prea bine...

g r i d

În viaţa de zi cu zi mă ocup cu spălatul geamurilor. Adevărul e că postura de    windows washer mă prinde destul de bine....
grid
gridhttp://www.integralgrid.blogspot.com
Mă captivează frumuseţea care nu sare în ochi, ci se cere descoperită - mai ales dacă nu se lasă descoperită. Mă atrage scânteierea adevărului învelit în minciună. Mă frământă binele pe care îl poate face răul. Îmi place să testez limitele suportabilului şi să iau pulsul câte unei iluzii. Nimic nu e mai fascinant decât să dai piept cu iluzia numită realitate şi să guşti, zi de zi, câte puţin din misterul de nepătruns al fiinţei. Atât cât îţi este dat... Sau atât cât rezişti să-ţi pui şi tu la bătaie propriul tău mister. E doar un joc - între mine şi cel care cred eu că sunt. Miza vieţii este jocul, iar jocul în sine nu are altă miză decât aceea de a fi jucat până la capăt. Adică până acolo unde începe să devină un lucru serios, căci seriozitatea e întotdeauna un lucru funest. Doar copiii se pot juca. Dar astăzi nu mai există copii; există doar adulţi în devenire. Iar adulţii nu se joacă niciodată - ei doar construiesc jocuri. Jocuri cu miză, în care miza e controlul asupra jocului însuşi. Ce uşurare că m-am născut bătrân! Cel puţin am scăpat de grija de a creşte mare. Maturizarea trebuie să fie un lucru extrem de plicticos...

A venit ora bilanţurilor? Aaaa… a şi trecut? Cu atât mai bine. Atunci pot să improvizez.

Eu să fac bilanţuri nu mă pricep, că întotdeauna rămân descoperit în câte-o privinţă (esenţială), dar trebuie să admit că ideea de bilanţ mă fascinează. Ce poate fi mai de dorit decât să-ţi iasă toate la fix? Şi ce poate fi mai frumos decât să ştii exact unde te afli, clipă de clipă? Cu toate astea, cel mai plăcut e să navighezi în ape tulburi – nu, nu de dragul aventurii ci pentru a putea descoperi ceva ce nimeni altul n-a mai văzut, sau pentru a găsi o cale de a transforma necazurile vieţii în bucurii neaşteptate. Sau poate chiar asta e definiţia aventurii? Hmmm… mai bine să nu ştiu.

Călătorului îi şade bine cu drumul, căci drumul e singurătatea sa, felul în care prin fiecare acţiune reuşeşte să se regăsească pe sine. Singurătatea e un lucru relativ la calea urmată în viaţă. Deşi mulţi se sperie de singurătate şi o refuză, asta se întamplă tocmai pentru că atunci când eşti singur şi drumul tău nu se împleteşte cu al nimănui ajungi să te ai pe tine însuţi mai tot timpul înaintea ochilor, ceea ce poate deveni cu atât mai insuportabil cu cât nu se întrevede nici o perspectivă de a ajunge la o răscruce de drumuri, acolo unde drumul tău să se întâlnească cu al altcuiva.

Adevarata singuratate (pe care eu aş numi-o însingurare) nu poate fi găsită decât în doi, acolo unde, ajuns la momentul unei întâlniri fatale, drumul tău îşi schimbă brusc cursul. Răscrucea e totodată o deschidere şi o închidere – momentul în care deschiderea ta spre alţii, efect al circumstanţelor mai mult decât al propriei voinţe, îţi revelează lumina interioară a existenţei tale. Fiecare dintre noi îşi aminteşte de cel drag doar pentru că, întâlnindu-l, am avut pentru prima dată ocazia să descoperim ceva bun şi surprinzător în noi înşine. Iar asta ne dă puterea de a o lua din nou din loc.

Într-un fel, asta îmi doresc şi mie. Câteodată, chiar lucrurile în care ai crezut ajung să nu mai conteze. Tot ce contează e lumina în care ţi-au apărut ele la un moment dat. Eu am văzut această lumină un pic prea devreme şi un pic prea târziu. Prea devreme ca să mă pot bucura de ea, dar şi prea târziu ca ea să mă orbească şi să-mi întunece, definitiv, privirea.

Ce sens mai are, atunci, să-mi fac bilanţul? N-aş reuşi decât să ma întristez că n-am putut să fac timpul să stea în loc. Dar, zău aşa, nu ştiu cât de fericit aş fi fost dacă aş fi reuşit…

8)

Previous article
Next article

13 COMMENTS

  1. Eu nu fac bilanturi pentru ca tot timpul imi da cu virgula :p
    Singuratatea e sa zicem un sentiment foarte comun dar asta nu inseamna ca ne afecteaza tot timpul 😉 ci doar cand trebuie sa facem bilanturi 😛

  2. Petryk22~

    esti tare 🙂 si vad ca ai inceput sa urci in top 10. of, of, mai mai…

  3. petryx~

    buna strategie, dar ce te faci daca urci fara sa vrei? eh, nici o grija, daca pici o sa te prind eu – de bretele 🙂

    sau iti faci rost de o parasuta…

  4. Grid***

    Am eu o parasuta de vanzare pentru Petryk22…ca in brate e nasol, daca e prea greu si ti le rupe?…dupa aceea trebuie sa vi sa cumperi de la mine medicamente:)))

  5. petryx~

    daca mai “scapi” detalii d’astea pretioase despre tine, in curand o sa ajungi in top la “most wanted list”, si de acolo nu o sa mai poti cobori decat daca-ti vei da singur drumul… 🙂 .

  6. ~grid
    stai linistit k lista aia nu e pentru mine nici pe departe :))) de dat drumul mai greu :p nush ce detali ar mai fi 😆

Comments are closed.

Vezi si...

Speranță și vindecare pentru homosexuali…

... așa se numește programul în care s-a înscris cel mai laș poponar (spun asta pentru că un asemenea om nu merită să fie numit altfel), Doru Iuga, suspect în binecunoscutul caz de proxenetism și pedofilie. Regret că am ajuns aici din cauza acestui viciu al meu şi vreau sa...

Articole din aceeasi categorie