Mă gândeam să scriu un comentariu, dar cred că ar fi fost destul de lung și oricum am vrut să scriu pe tema asta în ultima vreme. Și nu cred că dăunează un articol nou.

 

În primul rând, și eu privesc bisexualitatea cu o urmă de invidie, pentru că nu am reușit niciodată să mă împac cu ea. 90% din afecțiunea pe care am simțit-o a fost îndreptată către băieți. Majoritatea experiențelor mele amoroase care au lăsat o amprentă asupra mea au fost legate de bisexuali. Cei mai fascinanți oameni pe care i-am cunoscut sunt cel puțin „open minded”. Cei mai senini și voioși oameni pe care i-am întâlnit sunt bisexuali. Dar mai bine spus, acei oameni care nu se definesc, care nu catadicsesc a se introduce într-o anumită categorie, dor de dragul de a nu se simți singuri… Bineînțeles că toate astea pot fi doar o aparență, bineînțeles că „specialiștii” ar spune o grămadă de lucruri (…) despre promiscuitate, duplicitate, seriozitate, autosugestie, etc, bineînțeles că toată lumea poate judeca pe toată lumea, însă am senzația că acei oameni care nu văd nici o piedică în calea iubirii sunt mult evoluați din mai multe puncte de vedere.

În primul rând, cred că își acordă libertatea de a face ce simt, iar nu ceea ce gândesc. Cred că sexualitatea are mare legătură cu modul în care copilul își formează percepția asupra lumii încă din pruncie. Și spun asta pentru că recent îmi analizam atitudinea față de femei în trecut și am ajuns la concluzia că în primă fază am idolatrizat femeia (al cărei model a fost indubitabil dintotdeauna mama) izvorâtă din diverși factori (educație, tradiție, religie, modelul familial), combinând această extremă iubire cu rușinea față de subiectul „tabu” – sexualitatea – încă din fragedă simțire. Pentru mine femeia a fost (și cred că rămâne) un subiect de venerare, un subiect de care nu te poți atinge cu ușurința experienței sexuale instinctuale. Probabil că această „rușine” mi-a fost inoculată direct sau indirect prin intermediul educației primite sau prin intermediul asocierilor pe care le-am făcut încă de când aveam prepuț în legătură cu modelele feminine din viața mea. Însă un lucru e cert: această rușine și această venerație m-au împiedicat în marea majoritate a timpului să experimentez, să fiu curios în ceea ce privește sexul opus.

Plecat în adolescență din sânul familiei, am experimentat tocmai ceea ce nu simțeam că ar fi rușinos să fac… Am atins ceea ce oricum nu era rușinos să ating: același sex. Am simțit mereu că este la fel ca și situația în care m-aș atinge singur, deci, fără rușine. Speriindu-mă de faptul că restul lumii (sau cel puțin marea majoritate) privea asta ca pe un soi de defect, am început să cred că poate sunt defect. Mi-am spus că trebuie să experimentez și cu sexul opus. Și a fost bine, chiar neașteptat de confortabil pe plan sentimental. Fetele sunt exact așa cum mă așteptam să fie: sensibile, delicate, iubitoare, exact ca și obiectul venerației anterioare. Însă liniștea asta și senzația de cunoscut m-au făcut să mă plictisesc cu binele. Îmi era dor de instabilitate, de necunoscut, de explorarea propriilor trăiri în contextul unei relații cu un băiat. Mi-am spus atunci că sunt homosexual, că nu trebuie să mă mai mint singur și să mă dau cu capul de pereți, să nu mai provoc suferință unei femei (care mă acceptase cu destulă greutate așa cum sunt) și să îmi văd de homosexualitatea blamată de toată lumea.

Am început să port un război împotriva celor care blamau tot ceea ce este legat de homosexualitate, am început să îmi explic și să îmi analizez toate simțirile și toate senzațiile îndreptate către obiectul necunoscut de lângă mine, doar doar m-oi liniști cu gândul „e normal să fii homosexual”. Și m-am împăcat cu mine, mai mult decât cei de lângă mine, care au fost mai mult universuri pe care am încercat să le înțeleg și să le accept. Și poate că aici am greșit, că am încercat… De fapt am încercat să MĂ înțeleg și să MĂ accept. Am reușit însă numai atunci când nu am mai încercat.

Și dacă va spune cineva ceva legat de neacceptare, am să-i spun că „acceptarea” nu vine din exterior. Nu are nimeni nevoie de acceptare sau de integrare.

Cu toate astea, consider că atracția mea pentru același  sex a fost întotdeauna o discriminare la adresa femeii, pe care la început am venerat-o, iar apoi am condamnat-o în procesul de „acceptare” pe care l-am întreprins asupra propriei ființe. E o mare nedreptate pe care am făcut-o acestei jumătăți biologice a bărbatului.

Orice ați spune și oricât v-ați da cu capul de pereți, minunea vieții pe care o săvârșește această ființă și iubirea necondiționată cu care își învăluie puii ulterior sunt cele mai importante minuni ale existenței noastre umile.

Iar homosexualitatea sugrumă tocmai experimentarea acestor lucruri. Sub egida libertății sexuale și a „acceptării” deosebirilor, homosexualii își sugrumă singuri opțiunile fără să își dea seama, fără să aibă măcar vreo vină, în afara lipsei curajului cu care își pot privi și analiza în mod obiectiv viața. Și când realizează că „iubirea” nu are gen,  văd acest lucru doar ca pe o „motivație” a lipsei de interes pentru sexul opus (ca ființă discriminată ce se crede), iar nicidecum vice-versa. Iar dacă își pun așa problema, probabil este un pic cam târziu pentru „experimente” de toleranță.

Am pus în ghilimele cuvântul „iubirea” pentru că, cine nu știe încă, definiția iubirii fluctuează de-a lungul vieții între fel de fel de explicații până atunci când omul realizează că ea nu are nici o legătură cu exteriorul, decât aceea că („iubirea aia adevărată”) e contagioasă.

În același context, cred că atracția sexuală și toate opiniile legate de acest subiect sunt dependente în mare măsură de contextul social, de instituționalizarea căsătoriei/parteneriatului (care mi se pare o mare măgărie pur comercială), de regulile religioase care încă influențează conștiința colectivă și individuală.

În final, sunt ferm convins că omul se naște bisexual, modelându-și comportamentul și conștiința ulterior în funcție de factorii care îi influențează existența. Sunt convins că mulți/multe persoane bisexuali/bisexuale sunt doar într-o continuă tranziție, o autosugestie menită să le ușureze „acceptarea” sau o simplă minciună către sine însuși. Dar există acea categorie de oameni care nu își pun nici măcar problema normalității, care nici măcar nu se sinchisesc să ceară cuiva acceptare, care nu fac altceva decât să facă ceea ce simt, ceea ce îi face fericiți. Iar pentru mine acei oameni sunt cel puțin interesanți.

Spuneam mai devreme că instituționalizarea căsătoriei mi se pare o foarte mare crimă împotriva omenirii, o perversitate comercială menită să inducă indivizilor senzația de separare de restul societății, să inducă sentimentul de proprietate asupra celor ce nu pot aparține nimănui.

O societate ideală ar fi aceea în care libertatea nu este îngrădită, în care proprietatea nu există și în care sufletele nu primesc coduri numerice personale. Toate formele de separație, fie că e vorba de proprietăți, state naționale, religii, familii, etc duc la introversie, la ură și autodistrugere. În cel mult 100 de ani, dacă vom continua așa, ne vom mânca între noi.

Fidelitatea este, astfel, legată de acel imfam gând al proprietății față de cel asupra căruia ne îndreptăm „iubirea”. Gelozia este doar frica de separație, venită din neîncredere de sine, iar nu o dovadă de iubire așa cum ne place să credem.

„Câștigarea drepturilor homosexualilor” accentuează și mai tare separația între indivizii aceleiași specii și pălește în fața realității: ea nu asigură fericirea. Astfel, această imitație a familiei heterosexuale, care este parteneriatul între homosexuali, nu are decât valoare separație în termeni legali și de control comercial-juridic asupra unor indivizi care nu se supuneau acelorași „valori” ale societății moderne, integrându-se într-o masă „ingognito” de indivizi care puteau afișa diverse preferințe.

Tocmai din motivele evidențiate mai sus, cred că homosexualitatea există doar în mințile noastre tot ca formă de separație, iar nu ca formă de iubire,  iar „acceptarea” căutată prin așa-zisele comming-out-uri este decât o penibilă încercare de a arunca vina nefericirii proprii pe ceva legat de exterior. Sexualitatea este oricum supraevaluată în cotidian, motiv pentru care există atâtea frustrări într-o „ogradă” în care nu ar trebui să existe decât simțire fără evaluări.


Alte articole scrise de același autor (FireMan):


Thanks for rating this! Now tell the world how you feel via Twitter.
Ce părere ai despre acest articol?
  • Super tare
  • Util
  • Complex
  • Amuzant
  • Plictisitor
  • Slab

Author

FireMan

Cine sunt eu? Sunt un fel de paparazzo. Caut imagini cu care să îmi decorez pereţii camerei în care zăbovesc singur sau "singur". Imagini dragi, care să îmi trezească sentimente dintre cele mai frumoase atunci când imi plimb gândul peste ele. Poate sunt egoist. Vreau să le strâng pe toate şi să nu ofer nici una. Obişnuiesc să cred că nu sunt mai înţelept decât majoritatea pentru că nu se cuvine să ne judecăm judecătorii. Mă hrănesc cu oameni, îi consum, pe ei, visele lor, gândurile lor si apoi rămâne clişeul. Poza. Eu nu hrănesc pe nimeni, decât atunci când o fac fără să vreau. Nu îmi plac predicţiile, regulile, planurile, repetările, banalul, deşi fac parte din rândul lor sau trăiesc înconjurat de ele. Îmi place să visez şi să pictez ceea ce visez. Când cineva are curajul să viseze cu mine... atunci e frumos.

Comments

  1. MarioG    

    Până la penultimul paragraf am crezut că ești un soi de libertarian, dar ești chiar mai departe decât libertarienii clasici :))

  2. Alex P    

    Yup, fireman e regele anarhistilor. Stai, anarhistii au rege?

  3. cristymaykei    

    Începusem să cred că te-ai înmuiat cu trecerea acestor 2, 3 ani de când n-ai prea activat pe blog, iar cu revenirea asta aproape impotentă, gândeam că pompierul ăla care vine să stingă focul ce tot el l-a aprins, s-a cam dus. Bine că ai venit cu articolul ăsta, altfel dădeam în surplus de vitamine pe motiv de stres de senilitate la orizontul cel mai apropiat. Dacă o să mișuni mai vioi pe blog o să chem și aspiratorul să aspire pânzele de păianjeni de prin colțurile minții și categoric un masseur chiropractor să desfunde ce-i de desfundat și un proctolog să înfunde ce-i de înfundat.
    Off-topicul ăsta era necesar din lipsă de Loc de Joaca http://www.darkq.net/zi-de-zi/loc-de-joaca/comment-page-8/#comments, iar pe topic nu sunt pe aceeași lungime de undă cu tine, cu excepția ideilor gelozie și familie, la care rezonez pe frecvență maximă.
    Văd că domnișorii noi ai DarkQ-ului, sunt cam speriați în a comenta ceva la articolul tău, probabil se întreabă dacă vor face față și personal cred că le este frică să nu se facă de rușine, altfel nu-mi explic tăcerea lor. Poate mă înșel. Vom vedea.

  4. Piersicuţă    

    @Cristi, daca-mi permiti, voi lua eu cuvantul „domnisorilor noi” (nu e dragut a categorisi o persoana, induce un sentiment de marginalizare).

    Motivul pentru care nu sunt prea multe comentarii? Monsieur FireMan a atins in articolul asta si a clarificat tot ce se putea. Din moment ce nu vad comentarii pe aici, zic ca toti suntem de acord cu el si nu vedem rostul replicilor „sunt de acord!/ You go gurl!/ Amen! Etc etc” ca si cum am fi intr-o biserica catolica sau la un curs de sales tactics.

    Mie unul nu-mi place sa ma repet (am zis pe scurt ce aveam de zis in articolul lui Tudor). Mi-am inceput viata sexuala cu femei, am avut relatii infantile(asa numesc dragostea de adolescent), am trecut prin perioada de tranzitie doar pentru a-mi usura acceptarea propriei identitati. Sunt gay, nu consider ca am fost bisexual ci doar speriat de „necunoscut”.

    Cum spunea si Fire in legatura cu sentimentul pe care il transmit femeile intr-o relatie si de nevoia noastra de instabilitate…nu ma simt implinit intr-o relatie cu o femeie.

    Deja incep sa repet tot ce a spus Fire in articol, de aici si lipsa de comentarii din moment ce orice argument este epuizat.

    Sunt familiar cu mentalitatea lui Fire. Am mai avut cont (ale carui date le-am uitat) si cuvintele lui sunt mindblowing, in rest am urmarit din umbra activitatea de pe aici. Este greu de contrazis un om precum el(nu imposibil, dar inutil). M-am saturat sa vorbesc la persoana a 3-a, dar am simtit nevoia sa ma adresez tie…nu lui pentru ca n-am de gand sa ma comport precum un fan al lui Justin Bieber (Fire, iti admir intelectul just fyi).

    @Cristi (cum spuneam, esti pomenit pe aici), chiar te rog sa-mi dai dreptate cand zic ca ai vorbit la modul general si ca nu te-ai adresat unuia dintre noi, pentru ca nu vad rostul unui razboi rece asa ca am sa te rog(din nou) sa nu dai startul unuia.

  5. cristymaykei    

    Ăsta e defectul majorității celor de anii tăi, cum dați de o situație în care, în loc de laude sau aprecieri, întâlniți critici sau rezistență la modul vostru de gândire, cum vă plasați, Direct pe poziție de război, omițând pașii ce ar trebuii parcurși până a ajunge la război.
    Observ la voi o trecere de la o extremă la cealaltă foarte rapidă și judecarea aceleiași situații cu două măsuri, în funcție de cum vă raportați voi personal la acea situație.
    Și ca să fiu sincer până la capăt, indiferent de cum veți interpreta voi doi ce spun acum, vă suspectez de invidie cu lipsă de ouă și am vrut să mă conving de asta, invitându-vă să scrieți un comentariu la un articol altul decât al vostru și al cărui autor vă pune creierul serios la muncă, dar mai ales am sperat să văd o combatere inteligentă care să-mi producă orgasm intelectual, lucru care nu s-a întâmplat, spre dezamăgirea mea.
    Pe DarkQ m-am combătut, contrazis, pe mii de comentarii la enorm de multe articole, sute de articole cu zeci de autori și cititori, și chiar dacă la unele aspecte am fost sau încă mai suntem total opuși, niciodată asta nu ne-a împiedicat să ne stimăm și respectăm.

  6. Piersicuţă    

    Pai scumpule, nu mai generaliza. Am fost pe cat se poate de pacifist si nu vad rostul atacurilor (nu vorbesc in special de articolul acesta). De obicei cand cineva iti este antipatic, il ignori (asta ar fi o miscare matura si inteligenta)…nu bati apropos-uri.
    Imi pare rau ca te-am dezamagit si te-am facut sa-ti pierzi apetitul, fiecare cu ce poate :).

  7. cristymaykei    

    Degeaba bați în ușa surdului să-ți deschidă ușa că n-o să auzi niciodată, intră!

  8. FireMan    

    Cristi, domnișorii nu comentează din respect. Nu vor să ia la mișto bătrâneii. Numai AlexP e mai nerușinat așa! Să-i fie rușine! Auzi el anarhie.
    De ce ți-e teamă vericule de anarhie? Crezi că nu poate exista nimic în afară de ordinea asta intelectuală?

    Că veni vorba de etichete…Mario, nu știu cum să iau comentariul tău, decât ca pe o etichetă?

    Piersicuță, nu îmi prea place când toată lumea e de acord cu mine. Înseamnă că greșesc pe undeva. :)

  9. Piersicuţă    

    O persoana cu bunele maniere stie cand sa taca si cand sa vorbeasca. Atata timp cat ti-ai exprimat punctul de vedere foarte bine argumentat, iar la acele argumente ai adaugat alte argumente pentru a construi o baza a dracului de solida…nu ramane de facut decat sa zambesc si sa dau din cap sub forma de respect.

    Sa duci o lupta cu cineva pentru ca aveti opinii diferite, este la fel ca cea dintre biserici proclamand fiecare ca dumnezeul lor este cel adevarat. Stiu cand sa vorbesc si cand nu, de aceea am ales la inceput sa nu zic nimic (nu aveam nimic de adaugat sau sa contrazic)…insa regret ca „am cazut prada” provocarii si a trebuit sa ma cobor la un nivel josnic pentru mine, vorbind ca in piata unul peste altul.

  10. Alex P    

    Haha! Buna asta cu vorbitul unul peste altul, Piersicuta! In afara unor erori grave de functionare a blogului e din fericire imposibil sa vorbim unul peste altul :) macar atat.

    FireMan. Nu mi-e teama, tovarase, de anarhie. Am incercat doar un oarecare joc de cuvinte, nu era un atac.
    Sunt de acord cu multe din principiile anarhismului si chiar cred ca odata candva va fi posibila o societate anarhista, dar nu acum. Singurul lucru pe care l-as putea reprosa anarhistilor e ca sunt prea nerealisti, poate prea optimisti. Pe scurt, parerea mea despre anarhism e ca reprezinta un bun ideal care sa ne influenteze in viata si in organizare, dar ca nu e fezabil ca sistem politic la scara mare, globala.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *