În liMjAxMy0yYzk4ZDU2NWEzZDk5MTFhceu mă dojenise un tip pentru obiceiul meu de a-mi pipăi un coleg şi, pentru că era diplomat de fel, mi-a spus în concluzie: „Mulţumeşte-te cu privitul!” Frustrat, mă enervasem în acea clipă, fiindcă privitul şi numai privitul mi se părea culmea privaţiunii şi sărăciei. De atunci mi-am dat seama că e o chestiune mult mai complicată şi mai importantă decât pare la prima uitătură.

Spre ruşinea mea, trebuie să recunosc că m-am uitat şi eu de multe ori cu poftă făţişă la unul sau altul, că am aruncat câte o „privire grea şi stăruitoare” asupra frumoşilor trecători, că m-a apucat o dureroasă melancolie ca în poezia lui Baudelaire Unei trecătoare: „Abia în veşnicie te voi vedea de-acum? În alte părţi, departe! târziu! sau niciodată!” Dar dacă îţi alunecă ochii asupra unui chipeş nu e ceva scuzabil pentru simplul motiv că e un prilej de fantasmagorie, de înveselire prostească, de beţie momentanee de iluzii, după cum spune un personaj al autoarei Papadat Bengescu din Ape adânci: „Iluziile sunt singura pomană ce putem risipi în treacăt…şi vise trecătoare. Numai ele înşală. Ele nu promit nimic. Ştii că sunt deşertăciuni, şi iată că ţi se umple sufletul şi mintea de ele. Nu le-ai cerut nimic… şi îţi dau. Pe când realitatea, ea trebuie să-şi ţie cuvântul, ea trebuie să plătească şi de cele mai multe ori nu poate.” Iată cum îţi imaginezi o viaţă fantastică alături de chiposul care ţi-a ieşit în cătare, căruia îi împrumuţi o personalitate splendidă şi fascinantă după principiul iluziei optice din Moartea la Veneţia :„omul iubeşte şi cinsteşte pe semenul sau atâta timp cât nu are putinţa de a-l cunoaşte. Iar dorinţa nu e decât produsul unei cunoaşteri insuficiente.”

Toate bune şi frumoase, însă când însăilez amăgiri şi vreau „să degajăm aerul dintre noi, se poate mai repede?” ca în clipul lui Jay Brannan Rob Me Blind, nu-mi iese din minte că se poate ivi prilejul să o iau peste bot. Din cauza evoluţiei speciilor, probabil, a unei energii animalice, oamenii se prind aproape magic că îi urmăreşti, aşa că trebuie folosite câte şmecherii, alunecări de ochi, privituri piezişe, prefăcătorii cu uitătura în gol, sau, după cum am constat, să te uiţi la bărbaţi când se holbează la femeile în trecere, deoarece asta e clipa în care nu bagă de seamă că cineva îi observă. Altminteri apar fireşte situaţii penibile: dacă îţi întorc privirea au impresia că te cunosc de undeva, dar nu îşi mai aduc aminte ori se uită nedumeriţi şi întrebători sau cred că vrei să sari la bătaie etc. În schimb, e o mângâiere să te gândeşti că eşti martor la o fărâmă din viaţa cuiva pe care însuşi proprietarul acelei vieţi nu are cum s-o contemple în acea clipă: faţa, trăsăturile, mimica pasageră, postura.

Poate vă întrebaţi dacă mi-am primit palmele cuvenite pentru prosteasca mea îndeletnicire. Nu. Doar o dată era cât pe ce… Urca vara un tip lângă bicicletă, cu un tricou alb şi ochelari de soare mari – şi din cauza asta nu am văzut în ce direcţie se uită -, şi l-am cercetat cu privirea, căci îmi plac bicicliştii, mai ales cei cu tricou alb (nu, nu sunt chiar fetişişt să ling pneuri), dar nu mică mi-a fost mirarea să aud un glas agresiv: „La ce te uiţi, mă?” Am zbughit-o la vale aproape în fugă prin mulţime. Jalnic, nu? Cum spune acelaşi personaj sentimental al Hortensiei: „Da! Oamenii ne dau uneori visuri, şi viaţa ni le şterge.”

Voi cum vă adăpaţi privirile, aţi trăit acele încrucişări de priveli care se recunosc unele pe altele, care se plac; cum vă clătiţi ochii?


Alte articole scrise de același autor (Schwul):


Thanks for rating this! Now tell the world how you feel via Twitter.
Ce părere ai despre acest articol?
  • Super tare
  • Util
  • Complex
  • Amuzant
  • Plictisitor
  • Slab

Author

Schwul

Habar n-am cine sunt, detest datele personale fiindcă disecă individul.

Comments

  1. Tudor    

    Schwul, mi-a plăcut foarte mult articolul tău, în special pentru inserţiile literare şi referinţe, care s-au potrivit aşa de bine. Nu am mai citit ceva asemănător de mult şi sper să ne mai răsfeţi cu astfel de articole.
    La mine e mai ciudat cu uitatul, nu ştiu, sunt zile în care mă comport ca cel mai extrovertit băiat din lume, alteori chiar invers, aşa că şi relaţionarea directă sau indirectă cu alţi oameni e afectată.

  2. Schwul    

    Mulţumesc domnule Tudor pentru feedback. Din lipsa de alte reacţii constat că din păcate ceilalți m-au găsit cam ciudat.

    1. Tudor    

      Să ştii că lipsa unor reacţii nu înseamnă întotdeauna neinteres. Poate prietenii noştri de pe blog nu au ce povesti pentru că nu se uită nici în stânga nici în dreapta, stau cu căştile în urechi, ascultă Madonna şi îşi văd de drum.

  3. Andrei    

    Te salut Schwul.
    Sunt impresionat de articolul pe care l-ai scris și inainte de a răspunde întrebării tale, aș avea cateva lucruri de spus.
    În primul rand, îmi plac referințele tale literare pe care nu am mai avut placerea să le intalnesc de pe vremea liceului (de parca n-au trecut doar cativa ani). Studiez în facultate lucruri mai abstracte și mi-a făcut seara mai frumoasa auzind din nou despre Baudelaire.
    În al 2-lea rand, începutul articolului mă lasă putin în ceață. Nu înteleg în ce context s-a petrecut prezentarea „concluziei” colegului tau. Nu ăsta era scopul articolului, dar am vrut sa precizez acest mic aspect.
    Eu, de regulă mă împrietenesc cu acei baieți care arata bine, din facultate (la fel am facut și în liceu), și atunci îmi permit să ma uit la ei pentru a le face și un compliment (și ei mie, ca băieții, urmat de un apelativ pe care presupun că il știi si tu).
    Am înțeles ironia in care te aflii din citatele superb alese dar nu am înțeles de ce acea condiție, a omului care nu poate ajunge la iubire,(aici as detalia putin din poeziile lui Eminescu dar poate o fac in alt comentariu) pare imposibil de depășit(poate am înțeles gresit).
    Mulțumesc pentru delectare și când am timp, poate citesc și celelalte articole :D,
    Andrei

  4. AdyAlexander    

    Uite culmea coincidentei Tudor ma cam descrie pe mine. Intotdeauna am castile in urechi pe strada fiindca ma scoate din minti zgomotul traficului si ascult in general Madonna, am si alti artisti in playlist totusi. Port si ochelari de soare si as putea trage cu ochiul mult mai bine insa in general n-o fac. Asta nu inseamna ca cine are obiceiul asta e un ciudat. Oricum rareori imi atrage realmente cineva atentia pe strada, nici intr-un caz pentru ca as fi pretentios dimpotriva ci pentru ca nu prea-mi place sa ma uit si apoi, nu traim intr-o societate ideala. Intr-o societate ideala in care evident nimanui nu-i prea pasa si poti fi gay straight bi whatever, poti zambi unui tip pe strada vazandu-l frumusel sau ma rog atragator, sexy, si ala, chit ca-i straight sa ia zambetul sau cel putin privirea drept compliment. Mi s-a intamplat sa ma uit uneori la cineva si sa-mi raspunda cu o privire nu tocmai frumoasa asa ca …era sa zic eu ceva. Mai bine imi vad de drum vorba lui Tudor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *