No menu items!

Doamnelor și domnilor, I preseeeent you… liderii ”comunității pulii” în colțul roșu, DarkQ în colțul… roz!

Acelasi autor

Crăci cu gânduri

M-ai căutat la cimitir, printre mormane de cadavre. Zgurmai nebun printre mormane de oase jilave, neobosit să mă aduni dintre valuri de glie. Și...

Pe cărările „civilizației”

Nu am fost un „umblat” la viața mea. Dar pe unde m-au purtat pașii, am încercat să miros cărările, să simt oamenii, să mă...

Logica unui sinucigaș (plătit) de Ego-uri

Într-o epocă în care dezvoltarea tehnologiei, a comunicațiilor și a individului, în general, atinge viteze amețitoare, sinuciderea e la modă. Oameni picați ca muștele...

Spiritual gifts (3) – Life like a swinging vine

„Vița noastre de vie întortocheată din momentul în care iese la lumină din butucul gros, din rădăcinile familiei și grupului de cunoștințe și influențe...

Spiritual gifts (2): Focul – hipnoză de grup

Mă trezesc din visare, lângă un foc improvizat, cu metale bine forjate care să îl susțină, ca, Doamne ferește, să nu se întâmple ceva...
FireMan
FireManhttps://www.facebook.com/IulianIanis
Cine sunt eu? Sunt un fel de paparazzo. Caut imagini cu care să îmi decorez pereţii camerei în care zăbovesc singur sau "singur". Imagini dragi, care să îmi trezească sentimente dintre cele mai frumoase atunci când imi plimb gândul peste ele. Poate sunt egoist. Vreau să le strâng pe toate şi să nu ofer nici una. Obişnuiesc să cred că nu sunt mai înţelept decât majoritatea pentru că nu se cuvine să ne judecăm judecătorii. Mă hrănesc cu oameni, îi consum, pe ei, visele lor, gândurile lor si apoi rămâne clişeul. Poza. Eu nu hrănesc pe nimeni, decât atunci când o fac fără să vreau. Nu îmi plac predicţiile, regulile, planurile, repetările, banalul, deşi fac parte din rândul lor sau trăiesc înconjurat de ele. Îmi place să visez şi să pictez ceea ce visez. Când cineva are curajul să viseze cu mine... atunci e frumos.

Înainte să plec în Olanda, chiar cu o seară înainte, dacă îmi aduc bine aminte, am primit o invitație de la RDanny, „ma friend”, să mergem să vedem nuș-ce expoziție de artă în nuș-ce colț al Bucureștiului, organizată de ăștia de la m-„Accept” (sau nu). Cafeaua băută cu DarkQ-uiștii cu o seară înainte fusese atât de plăcută, încât am dat dracului orice urmă de oboseală la o parte și am acceptat bucuros să mergem „în inspecție” la respectiva adresă. Daniel mă ațâțase cu niște vorbe frumoase, gen „experiment audio-vizual” și „istoria vieții gay în România”,  lucruri pentru care îmi ciulisem simțurile, însă nici el nu știa alte detalii despre expoziția cu pricina.

Am ajuns acolo, am avut surpriza plăcută să ne întâlnim cu Rzv și Cristi, un darkquist pe care încă nu îl cunoscusem personal.

Expoziția vieții a fost un mare fâs, lucru pe care nu m-aș fi abținut să îl spun chiar și acolo, în fața organizatorilor, dacă nu era Răzvan așa împăciuitor și atent la imagine. Expoziția avea calitatea de a fi pornită cu bune intenții, însă din păcate această calitate era singura. În afară de niște fotografii în care nește zuze și nește oameni zâmbeau supranatural, am asistat neputincios la niște exprimări (prin artă cică) a unor frustrări care îi domină pe așa-numiții artiști: niște mâzgălituri roșii care semănau a sânge (mie îmi sugerau obsesii carnale, probabil), un fel de machetă cu o biserică, o cruce, niște piroane, niște cărți pe care scria doar „da” sau „nu” (toată adunătura asta de obiecte vroia parcă să sugereze câtă nedreptate ne face nouă Biserica, fatăăăăă), apoi niște căști în care puteai asculta ceva în timp ce te holbai pe pereți, apoi niște pagini ca de ziar unde se puteau citi niște lucruri interesante despre trecutul homosexualității în România (dar sunt aproape sigur că le puteam găsi și la bibliotecă sau pe internet). Partea bună este că am băut un Redbull gratuit. Măcar atât. Deci, într-un cuvânt, un mare pârț de eveniment.

Ne-am revărsat frustrarea adunată în timpul „expoziției” la deja obișnuita terasă a darkuiștilor cu Răzvan, Dani-ul lui, Dani – ma friend, și Cristi după aproximativ jumătate de oră de „culturalizare” a la Accept.

Am plecat din țară la scurt timp, să mă înbogățesc. A fost un bad trip, pentru că socotelile (și înțelegerile) de-acasă nu prea s-au potrivit cu ce era la fața locului. „My bad”, că nu mi-am evaluat mai bine, înainte de a pleca, șansele și condițiile. Plecasem doar cu un gând după mine: „nu mai pot sta, trebuie să fac ceva”. Nu detaliez, pentru că e un episod pe care vreau să îl dau uitării cât mai repede și pentru că, vorba aia, din orice șut în fund poți avansa un pas în viață, lucru care s-a și întâmplat. Pe scurt, m-am văzut aproape pe drumuri, cu foarte puțini bani în buzunar, cu foarte puține cunoștințe sau prieteni în jur și cu o disperată nevoie de a omorî pe cineva în bătaie. Din fericire, lucrurile care s-au întâmplat după acest episod, mi-au calmat inima și creierul. Un alt Om.

Am apelat mai mulți amici pe net. Primul care mi-a răspuns a fost RobertG. I-am povestit în mare întâmplarea-mi nefericită și într-o oră mi-a rezolvat totul, în așa fel încât să mă întorc safe peste 3 zile în țară. Ba chiar a vorbit cu Michel-Angelo să merg la el astea 3 zile pe care le aveam la dispoziție până la avion. Nu îl cunoșteam pe Michel-Angelo personal (și nici el pe mine), așa că ne era amândurora teamă (eu aveam sechele recente) de interacțiunea ce putea urma.

Nu am stat mult pe gânduri și am plecat în Maastricht, unde Michel-Angelo mi-a oferit un loc cald unde să pot dormi, în casa lui. Aveam să aflu că locul cald a fost cel mai mic dar pe care mi l-a făcut, pentru că am avut surpriza plăcută să întâlnesc un om cult, glumeț, idealist, care m-a făcut să mă simt ca acasă la mine în cele câteva zile petrecute împreună. Mi-a arătat o grămadă de frumuseți prin vechiul oraș olandez, mi-a povestit viața lui, visele lui și problemele lui. A fost atât de cald, încât aveam senzația că ne cunoaștem de-o viață, aveam senzația că mă întâlnesc cu un vechi prieten, iar nu cu cineva pe care nu îl văzusem în realitate până atunci.

Cred că ne-am împrietenit. Am plecat sâmbătă la aeroport cu o strângere de inimă. Aș fi vrut să am un rost în Olanda. Dar deocamdată nu am.

La aeroport m-am întâlnit (tot pentru prima dată, „live”) cu fratele unui bun prieten din gașcă. Se întorcea în România din Olanda, pentru o vacanță de o lună. M-am „îndrăgostit” instant de tipul respectiv (la modul că îmi place la nebunie felul lui de-a fi) și pe drum mi-a propus să mă întorc cu el în Olanda peste o lună și să rămân la el acasă, acum, în România, vreo 2 seri, să bem. Ok, am spus… și… am băut. Cam mult, ce-i drept (și spun asta pentru că la un moment dat mi s-a părut că mă mângâie pe spate când trecea pe lângă scaunul meu). Oricum nu contează asta. Nici acum nu știu ce e cu tipul respectiv, dacă e sau nu e (l-am luat în brațe noaptea și s-a cam speriat), dacă mănâncă ciorbă sau doar supă, dacă îi plac ouăle tari sau alea moi, și, sincer să fiu, nici nu mă interesează. E un alt om frumos, pe care mi-ar plăcea să îl am alături în viață. Încă unul. E loc destul.

Am ajuns în sfârșit în mediul meu safe (casa celor două prietene lesbi pe care le-am cunoscut tot pe DarkQ), în cușca de unde pot reflecta relaxat asupra vieții mele și a celor întâmplate recent.

Și stăteam azi și mă gândeam: „ce de oameni frumoși am cunoscut pe blogul lui Robert, în frunte cu el însuși” și „ce oameni de căcat sunt ăia cu expozițiile lor cu tot. La ce căcat „luptă” niște avizi după bani, niște poponari frustrați și niște pizde care habar nu au ce înseamnă homosexualitatea pentru drepturile pulii, pentru comunitatea pulii și pentru toate celelalte rahaturi și bla-bla-uri pentru care spun ei că luptă? E o luptă în urma căreia ei câștigă ceva, iar nu bieții poponari rătăciți pe diferite căi.

La ce căcat se bat ăștia cu pumnul în piept că vor să ajute „comunitatea” dacă nu-s în stare să se ajute pe ei înșiși în a depăși prostiile pe care le au întipărite în cap?

La ce bun toate căcaturile de expoziții și seri de film, etc, când tot ce contează mai mult este o vorbă caldă din partea unui alt Om?

La ce bun toate astea, când, la urma urmei, contează DOAR să fim Oameni?

 

P.S. Și tare m-aș bucura să intre în „dezbatere” șefii organizațiilor non-profit de care spuneam mai sus, poate mă luminează cineva și pe mine… dacă sunt atât de non-profit, de ce vor să îl dea pe Becali în judecată, să ceară despăgubiri, că ciobănelul ăla a zis că el nu primește homosexuali în echipa lui? Ce treabă au ei cu echipa lui Becali? Dacă Becali nu era bogat, îl mai dădeau în judecată? E un soi de non-profit profitor sau cum? Am nevoie de lumină în această nedumerire a mea, dragi conducători ai organizațiilor non-profit, care luptați cu pieptul dezgolit pentru „binele comunității LGBT” din România.

P.P.S. Textul de mai sus poate fi considerat un pamflet sau o refulare nervoasă. Poate mâine îmi trece.

P.P.P.S. Apropos de frustrările acumulate împotriva bisericii române ortodoxe, trebuie să precizez că societatea românească și individul, în speță, de orice fel și condiție fizică sau psihică ar fi el, nu va renunța niciodată să creadă în ceva (de exemplu în credința strămoșească) până nu va găsi SINGUR răspunsul/răspunsurile la întrebările care îl macină. Nu i se poate impune nimănui ce să creadă și cum să creadă, atâta vreme cât nu suntem stăpâni pe credințele noastre, atâta vreme cât nu oferim soluții eficiente la problemele pe care le avem TOȚI românii, nu numai comunitatea pulii. Într-un cuvânt, aș pleda mai bucuros pentru „hai să fim mai întâi oameni și apoi mai vedem cu cine ne futem” decât pentru „vrem drepturi egale pentru homosexuali”, pentru simplul fapt că propria-mi existență atestă faptul că AM deja dreptul să fiu om.
Yours, Pompi

 

UPDATE 14.02.2013: FotoAlbum eveniment: „Inside Insights” (1.02.2013)

Previous article
Next article

27 COMMENTS

  1. Fara circ nu merge afacerea. Din pacate totul se rezuma la a face bani, oricat, oricum, oriunde si de pe urma oricui. Exploatam la maxim eticheta ca suntem gay si neajutorati, in schimb nu ezitam sa facem un pic de circ, poate ne vede si pe noi cineva. Asa ca nu trebuie sa ne miram ca apar tot felul de organizatii care profita si vor profita de aceste situatii.

    Eu sunt un om linistit, nu am nevoie de o organizatie sa-mi faca ordine in viata sau sa ma ajute sa ma descopar prin filme, expozitii sau mai stiu eu ce altceva. Dupa cum se stie (cred) lucrez intr-un mediu artistic si apreciez orice tip de exprimare de acest gen dar sa fie cu gust si sa transmita un mesaj corect.

    Cat despre oameni, cred ca au mai ramas putini cu toate ca se spune ca planeta este suprapopulata sau tinde sa devina. Asa ca atunci cand un om iti intinde o mana de ajutor sau pur si simplu suna si te scoate la o cafea, face de n-ori mai mult decat o expozitie rasuflata.

    off topic

    Regret ca nu am avut timp atunci cand ne-am intalnit sa-ti povestesc ce am patit eu cand am hotarat sa plec in Danemarca (am vrut dar pareai bucuros de acest pas si nu am vrut sa-ti pun inima la indoiala), poate ti-as fi agatat un mic warning in suflet si nu ai mai fi fost atat de surprins de situatie. Ma bucur in schimb sa aud ca esti ok si ca ai primit ajutor de la darkq-isti.

    /Slap (asta e o palma prieteneasca pentru ca nu ai sunat, te-as fi putut ajuta si eu sa ajungi inapoi in tara cu bine!)

  2. Hah, îmi place că deși a fost o experiență destul de neplăcută, ai scris textul într-o ușoară notă de ironie (cel puțin așa mi se pare.)

    Acum, on-topic: organizațiile, expozițiile, toate prostiile de genu’ au un singur scop: banii(și tot ceea ce e în vecinătatea lor- reclama, “fani”, etc.), așa cum a precizat și LeKick, se exploatează calitățile, defectele, nevoile, bogățiile, caracteristicile oricărei persoane/grupuri de persoane/ lucru/orice altceva la maxim. (Nu cred că m-am exprimat bine, însă sper că ați înțeles ce am vrut să spun, dacă nu, am să reformulez după restanțe. ^^)

    @LeKick: /slap? Wow playeri pe-aici?:))

  3. @LeKick, o să încerc să fac rost de niște poze de-acolo. Cred că te-ai fi prăpădit de râs la „expoziție”, pentru tine ar fi fost un fel de „caricaturi rupestre” :))))
    @YoungNStupid, eu sunt Wow-player, însă m-am lăsat, pentru că nu reușeam să îmi mai iau restanțele… vieții.

  4. Ah, bine, e un capitol încheiat ăla cu wow-ul, era doar o curiozitate. :d

  5. @Michel-Angelo, frumos gest din partea ta. Ai tot respectul meu :).

    Sincer nu mi-o luati in nume de rau, dar pe langa motivul de a face bani, avand in vedere tara in care traim, daca cineva nu face ceva pentru a arata celor care nu agreaza homosexuali, ca si noi suntem oameni, ca nu suntem cu nimic diferiti fata de cei hetero, atunci cum ne putem astepta la o schimbare sau ca lumea sa ne accepte ?

    Bineinteles ca in spatele acestor evenimente sunt si bani, sunt convins de asta, dar mai sunt si oameni care lupta pentru drepturile celor ca noi.

    Eh vorba ta, FireMan, un sut in fund un pas inainte. Cine stie, poate daca peste o luna pleci cu acel prieten pe care l-ai cunoscut din nou in Olanda, poate de data asta vei avea mai mult noroc.

    Este mult mai usor cand cunosti pe cineva.

  6. SI eu sunt wow player. 5 ani pe private, de curand pe original.

    Sorry de off-topic …

  7. Oh, privatele “ie” viața mea. Nu puteam face lvl pe oficial. But fuck, deja ne-njură FireMan :d

  8. @YoungNStupid … hahah da , subscriu la comentul tau 😀 . Eh e tip de treaba FireMan, nu cred ca ne injura el “prea mult ” glumesc

  9. Copii, dacă o ardeți cu joaca, ieșiți în parc mai bine sau faceți un articol exclusiv pentru WoW.
    Sunt pissed off cu subiectul ăsta și chiar vreau să fie ceva serios.
    @Mary, nu am scris articolul pentru că îmi fac griji pentru viitorul meu și am nevoie de susținere morală, ci subiectul e cu totul altul. Am dat detalii din viața personală pentru a accentua gravitatea situației în care am fost, contrastantă cu liniștea sufletească oferită de Oameni.
    Sper că nu mai e nevoie să spun că oricine poate să înțeleagă ce vrea din acest articol… Eu țintesc altundeva: vreau să aflu ce au de spus liderii acestor oengeuri.

  10. @FireMan, eu am inteles ce vrei tu sa spui, eu doar mi-am spus un punct de vedere al meu.
    Nu trebuie sa fii intepat. Fiecare cititor are dreptul sa isi spuna opinia, lafel si tu, daca zici ca tintesti sus, ai dreptul de a lasa sau nu raspunsul cititorilor, pana ajungi la raspunsurile dorite.
    Fara suparare 🙂

  11. Din cate imi dau seama ceva nu a fost bine in excursia ta, conteaza ca esti ok si ca ai gasit oameni pe care sa te poti baza, felicitari lor. Restul e Can Can.

  12. @Fireman: Ma bucur ca am putut sa-ti fiu de folos. Sper ca revenirea ta in Olanda sa fie cu mult mai mult succes.
    Si eu ma bucur ca ne-am intalnit.
    Sa ne revedem cu bine! 🙂

  13. Foarte frumos din partea ta, Michel-Angelo! Un exemplu demn de urmat.

    Cât depre ONG, nu cred că este vorba depre bani cât de îndeplinirea obiectivelor pe care şi le propune. ONG-urile sunt făcute cu un scop, fie că militează pentru ceva, fie că organizează diferite activităţi în societate. Deci, cu un rol foarte important pentru că reprezintă ceva sau pe cineva oficial în relaţia cu statul. în situaţia dată, ACCEPT-ul este unul dintre puţinele foruri care militează pentru dreptul minorităţilor sexuale.

    Prezenţa acestuia în spaţiul public, prin acţiuni câtuşi de firave nu ar trebui să ne deranjeze ci din contră ar trebui să salutăm iniţiativa. În fine, atât blogul acesta cât şi iniţiativele asociaţiei sunt de bun augur, pentru că schimbă mentalităţi, oferă informaţii, somnudază valori ca empatia, acceptarea, înţelegerea etc. ; singura diferenţa fiind ca aceste ongeuri au un statut oficial şi au un ca target şi populaţia generală.

    Dar probabil ca totul pe reduce la o singură întrebare:

    Ne naştem sau devenim oameni?

  14. Legat de ACCEPT (si alte ONG-uri) fac si ei ce pot. Fonduri nu au, proiecte pe care sa primeasca bani ca alta dat’ nu mai sunt…

    Asa ca… asta e. Si o epozitie sau un film is mai bune decat nimic.

  15. Eu mi-am vandut laptopul in Elvetia ca sa ma pot intoarce in tara. Ah, good times.

  16. Sunt atatia oameni frumosi, iar cand ai o viata in care Ei fac parte concret din viata Ta, trebuie ca te simti tare implinit.
    FireMan eu vorbesc acum la modul general, Tu esti doar ocazia de-a amintii de prieteni, sau de acei oameni frumosi care fac gesturi frumoase, fara ca macar sa te cunoasca sau sa ceara ceva la schimb, cum din pacate suntem noi aici in Romania obisnuiti.
    Un gest, un ajutor, o vorba buna, buna intelegere ar trebuii sa fie comportamentul uzual dintre noi cei ce avem pretentia ca suntem umani.

    Robert s-a dovedit unul dintre prietenii tai cei mai buni si sincer ma bucur ca ai parte de un asemenea prieten caru-ia TU, i-ai facut destule nesarate, dar peste care a trecut le-a lasat deoparte si ti-a sarit in ajutor ca un bun prieten ce-ti este.
    Toti avem nevoie de prieteni, dar cand ai asa unul de-l poti pune la rana, trebuie sa fii nebun sa-l pierzi prin acctiuni gratuite ce daca stau bine sa ma gandesc e de fapt ca si cum pierzi sau rupi o bucatica din sufletul tau.
    Fiindca de fapt asta ne sunt prietenii, parti ale unui suflet ce se uneste cu parte din sufletul nostru. SI devine parte din noi.

    FireMan, ai scris acest articol din care intradevar fiecare poate lua acea particica care-i sare in ochi si la care rezoneaza.
    Eu la aceasta particica rezonez si profit de acest articol ca sa spun Tie, inca odata:

    Viata fara prieteni e Goala.

    Am scris aceste randuri cu tristete si bucurie in acelasi timp, cu melancolie dar si speranta.

    Sunt atatia oameni frumosi …

  17. De ce sa nu fie kindness masura suprema de a “judeca” oamenii? 🙂

    (a judeca, ma refer nu la modul de a-i condamna dar la modul de a ne selecta cei cu care vrem sa fim inconjurati)

  18. @Michel-Angelo: unii sunt atât de kind încât dacă te ajută odată cu ceva, au grijă să nu uiți asta nici măcar in mormânt. ^^

  19. @Cristymaykei, cred că pentru prima dată în viața mea sunt 80% de acord cu tine 🙂 În restul de 20% mă poți crede pe cuvânt că știu ce prieteni am și ei știu despre mine absolut totul, chiar și faptul că nu am fost corect 100% în trecut…
    Comentariul tău pică bine. Asta era esența lui.
    Însă cred că ar fi picat și mai bine dacă faptele ar fi însoțit cuvintele. Nu poți face pe profesorul dacă nu treci de examenul de pedagogie… Sau poți?

    @Robert (#13), puteam scrie din gară comentarii, că ăia au wireless peste tot :))))

    @YoungNStupid, chiar nu e cazul…

    @Smog și eu m-am gândit la asta. Și cu siguranță aș fi făcut-o în lipsă de alte soluții…

    @Robert (#17) O expoziție și un film sunt bune și pentru altceva: de a justifica niște fonduri… Expoziția la care am asistat putea fi transformată ușor într-o dezbatere cu porțile deschise. Dar din păcate, nici măcar părerea nu era „politicaly correct” să o spui… Sincer, sunt sătul de acțiuni de-astea de mambo-jumbo la care oricum nu participă decât o mână de oameni care oricum ies la un ceai în fiecare seară… Chestia asta poate fi făcută mult mai… profesionist. Însă tocmai asta am desprins din așa-numita expoziție: lipsa de profesionalism, lipsă de implicare. O organizație cu o vechime precum „Accept”-ul (căruia îi datorăm, indirect, abrogarea articolului 200) putea deveni în anii ăștia buni, scurși de la revoluție, o voce puternică, voce care ar fi putut spune ceva în fața tuturor celorlalte voci mincinoase (a se consulta ideologia B.O.R., expansiunea marxistă a capitalismului, suprimarea libertăților personale prin control financiar, etc). „Lupta” pe care o duce Accept este una de suprafață. Pentru a schimba ceva în România, trebuie săpat cu curaj la temelia părerilor adverse, săpat, afânat terenul, întors pe toate părțile, hrănit cu îngrășăminte și inteligență, iar nu „zgâriat” cu o expoziție din care se desprind doar frustrări inutile în fața unui „monstru” precum puterea de convingere a Bisericii (de exemplu).
    Și nu e vorba de o luptă agresivă, ci de una constructivă și constantă. E vorba în primul rând de omenie, curaj și seninătate. Încă avem mentalitate de sclavi și din cauza asta le este ușor „conducătorilor” să ne conducă după bunul plac.

  20. Capul sus Fireman, trebuie sa fii optimist, problemele tale se vor rezolva, ai sa vezi.

  21. FiereMan eu nu caut functia ce da pozitia pe treapta sociala, am trecut demult de etapa asta, de examene demonstrative nici nu mai vorbesc, eu sunt acum in etapa de examen al sufletului meu in Fata Lui si a propiei constiinte, examen ce nu are martori sau nevoie de aplaudaci.
    Eu sunt la momentul cand intind mana tuturor celor pe care intr-un fel sau altul i-am lasat in coada de peste. Mana mea e intinsa ca un semn de buna credinta si a incheia chestii nerezolvate pentru a ma putea dedica linistit examenului meu.
    Intre tine si mine a fost o ruptura plecata de la neintelegerea dorita a unei situatii ce practic nu are decat acea valoare ce-o acordam fiecare in parte.
    Tu te-ai simtit jignit, eu neinteles si pot spune ca acum dupa atata timp am procedat exact ca aia mici, copii care se cearta pe-o jucarie.
    Faza ciudata e ca nici unul din copii nu voia jucaria aia.

    In fine sa inchei, ce-a fost a fost, eu ti-am intins mana sa vezi ca nu-ti port ranchiuna, mai departe Dumezeu stie ce-o mai fi, eu insa sunt pe drumul meu, dau examenul meu de zi cu zi si ma rog Lui sa-mi dea putere pana la capat, asa ca timpul pentru alte lumesti o sa fie mai putin.
    Sunt sigur ca asa inconjurat de ai tai prieteni buni o sa gasesti calea de urmat. Bafta.

  22. @Cristymaikei
    Cea mai mare greșeală pe care o putem face față de semenii noștri este să comparăm oamenii cu niște jucării. Oamenii sunt la fel ca noi, copiii. În cazul în care îi considerăm jucării, ne punem în situația de a fi, la rândul nostru, considerați jucării – păpușa Chucky de exemplu. Acea „jucărie” de care tu vorbești putea să hotărască singur cu cine să se joace și asta a și făcut, cunoscând „riscurile” și asumându-și-le. În momentul în care mi-a spus ce fel de copil răutăcios ești, i-am spus că se prea poate să ai dreptate în toate acele afirmații. Ce a urmat după, e problema lui și a mea.
    Nici nu poate fi vorba de ranchiună. Eu am uitat „problema” la câteva zile după… pentru că îmi era indiferentă.
    Dar, sincer să fiu, nu am nevoie de „mâini întinse” în urma unor „certuri de copii” cum spui, pentru că nu pe asta se clădește o prietenie. Tocmai din această cauză rămân plăcut surprins în urma acțiunilor unor Oameni și tocmai de-aia gândesc acum că unii Oameni merită mult mai mult decât ceea ce le-am oferit până acum. Dar vorbim de Oameni, nu de copii.
    Greșelile mele izvorăsc din patima ce mă caracterizează. Urâm sau iubim în egală măsură, fără să ne dăm seama că, de fapt, nu facem nimic altceva decât să iubim.

Comments are closed.

Vezi si...

Eşti gay? Ei şi ce?

Eşti gay? Lumea te tratează ca pe un animal, se uită urât la tine, te injură, fac glume pe seama ta, te abuzează fizic? Aşa că te închizi în tine , stai singur, nu ai încredere în nimeni, proprii tăi părinţi te reneagă, te gândeşti poate că ultima ta...

Articole din aceeasi categorie