shadow

Buna! Am dat peste acest site cautand pe Google niste comunitati dedicate persoanelor homosexuale si am vazut ca oamenii scriu articole aici..asa ca m-am decis sa scriu si eu, macar unul, pentru ca aveam de gand sa scriu anyway, in word, sau intr-un caiet sa-mi exprim si eu ofurile, chiar daca nimeni nu avea sa le citeasca vreodata..eu sa scriu.

Ma numesc Alex, am 20 de ani si locuiesc intr-un oras (relativ) mic undeva in Ardeal (deocamdata atat..). Sunt genul de persoana romantica, careia ii place afectiunea. Cu ce sa incep? Simplu.. prin a spune ce este de fapt cu sexualitatea mea (pe care parca nici eu n-o inteleg uneori). Am avut prietene, iubite daca vreti, dar nicio relatie nu a fost de durata (ma intreb de ce..?). Nu pot spune ca le-am iubit pe respectivele fete, pentru ca nu le-am iubit, asta-i adevarul, dar mi-a pasat de ele si de relatia noastra. Nu vreau sa fiu acuzat de faptul ca le-am folosit drept cover, pentru ca mi-a pasat de ele. Mi-au placut, putin, ce-i drept….totalmente insuficient. Ceea ce stiu cu siguranta este faptul ca traiesc in denial de pe la 15 ani, atunci cand am devenit capabil sa nutresc sentimente si/sau ganduri cu nuanta sexuala. Ceea ce mai stiu cu siguranta este faptul ca desi eram impreuna cu fete, eu ma uitam la baieti. De cand am fost mic ma simteam fascinat de baieti mai mari, ma simteam patetic de bine in compania lor…nu stiam de ce (nici nu m-am intrebat vreodata..pana pe la vreo 19 ani). Pe la 19 ani am inceput sa accept cine sunt cu adevarat. Va dati seama in ce denial apocaliptic traiam din moment ce ma uitam la baieti, undeniably, ma uitam la filme cu continut dedicat persoanelor homosexuale si aveam relatii imaginare cu alti baieti (care, desigur, nu erau gay at all, not even a bit). Si cu toate astea eu nu ma consideram gay. Asta pana la 19 ani, mai exact cu 2 luni inainte cand am zis..pana cand? Pana cand sa tot mint, in primul rand pe mine insumi, si apoi pe restul..dar despre asta mai discutam.

Am inceput usor..m-am pus in fata oglinzii si mi-am zis in gand..bai, esti gay. Pur si simplu nu aveam curajul sa o zic cu voce tare si sa ma uit in proprii-mi ochi. Dar am reusit si pana la urma m-am acceptat asa cum eram, cu bune, cu rele, cu sau fara homosexualitate. A trebuit sa fac pasul asta pentru ca de la un moment dat am inceput sa ma urasc…pentru Dumnezeu stie ce, poate pentru ca stiam ca n-o sa fiu acceptat, poate pentru ca stiam ca n-o sa ma pot schimba sau poate pentru simplul fapt ca nu aveam curaj (dar asta e ceva normal).

Prima persoana careia i-am spus a fost o prietena foarte buna, careia ii multumesc si azi pentru ca a fost atat de supportive cu mine si m-a incurajat sa ma accept si sa ma potolesc din a avea ganduri nihiliste sau cine stie ce alte ganduri stupide. Mi-a fost foarte greu sa-i zic. Abia mi-a iesit din gura sa-i zic: „Sunt gay”. ABIA! Imi era frica si aveam o presimtire sumbra ca n-o sa fie primita confesiunea mea asa cum voiam. Dar totul a fost ok, slava cerului. Apoi a urmat partea grea..

Exact. Sa-i spun mamei. Sincer, nu aveam de gand sa-i spun niciodata, si sa traiesc asa toata viata, s-o las sa creada ca odata si odata o sa aiba nepoti si ca ma voi casatori. Dar devenisem deprimat as fuck, si s-a vazut. Si ea a observat, clar. M-a intrebat ce e cu mine, iar eu am facut prostia (poate?) de a-i spune ca nu sunt pregatit sa vorbesc despre asta. Atat i-a trebuit, ca m-a sacait pana la refuz sa vorbesc. Si am vorbit. Si asta a fost. Si asa au inceput cacaturile (ma scuzati)  religioase, conceptiile gresite cum ca homosexualitatea mea e, de fapt, data de faptul ca inca nu am intalnit o fata potrivita, ca sunt doar prostii in capul meu, ca am nevoie de terapii sa revin pa calea corecta, and bullshit and bullshit over and over again. Nu vrea sa inteleaga ca oamenii astia asa se nasc si nu e o alegere. De ce ar fi o alegere? Cine naiba ar alege sa fie homosexual intr-o lume atat de homofoba si rautacioasa? Cine..?

Problema cea mai mare vine odata cu singuratatea. Si nu ma refer la lipsa de prieteni, ca de-aia sunt, si le multumesc ca exista, si ii iubesc…dar oare ei ma iubesc pe mine? Oare daca ar stii adevarul despre mine m-ar mai accepta? Ar mai rade cu mine? S-ar uita cu aceiasi ochi la mine? Cu siguranta nu, dar sunt sigur ca unii din grup nu m-ar ameninta cu vreun cutit, din contra. But then again, e un commitment urias sa le zici asa ceva. Nu stii cum vor reactiona. Si apoi, cu siguranta ca stirile se vor raspandi peste tot si toti vor stii. Ca sa nu mai zic de homofobii si jigniri. I don’t need that, dar am nevoie sa fiu acceptat..de ei, ca de altii ma doare-n 14. Simt ca nu sunt sincer cu ei, simt ca ii mint tot timpul, simt ca nu e corect fata de ei, pentru ca ne spunem lucruri.. iar eu nu am curajul sa le spun inca nimic, probabil n-o s-o fac, dar nici nu m-as mira sa aiba suspiciuni. In afara faptului ca ma mai imbat si daca pot imi pun cate o floare la ureche si mai glumesc in spirit gay, nu as zice ca am un comportament gay deloc. Din contra, as putea merge oriunde si sa pretind ca sa sunt straight, dar atunci as fi un ipocrit si un fals fara cusur. Nici asa nu e bine.

Nu vreau sa par un ciudat, dar mi-e ciuda. Mi-e ciuda pe proprii mei prieteni pentru ei au relatii (hetero, evident) si sunt fericiti si se simt bine..Bine, si eu ma simt ok cu ei, dar la finalul zilei sunt tot singur, eu cu mine, si atat. Mi-e ciuda ca eu nici macar nu am sansa sa fiu fericit. Mi-e ciuda pentru ca stiu ca n-as fi acceptat, si s-ar uita urat la mine absolut toata lumea daca intr-o zi le-as spune ca sunt gay sau sa ma afisez cu un..alt baiat?! Poftim? Adica..tu? Cu un baiat? Adica va lingeti? Adica…v-o sugeti si v-o trageti pe la spate? No, no, my friend, nu cu noi, esti dezgustator!

Acuma-i acuma. Vine bomba. Sa-mi spuna cineva cum naiba e posibil ca un baiat de 20 de ani sa aiba un crush pe un tip de 16 ani din grupul sau de prieteni. Cum..? :/ Eu sunt anul 2 la facultate, el merge pe a 10-a. Cum..? Ce-i drept, si el da uneori semne..Ne mai alintam, mai radem, se vede ca ne simtit bine unul in compania celuilalt, dar mi-e frica sa nu devina prea evident, sau mai rau..mi-e frica sa nu fie doar o prosteala si o gluma din partea lui (cred ca sa e, hai sa fim seriosi..who are you fooling after all..?), iar eu sa pun „suflet”, daca vreti. Am scris suflet in ghilimele pentru ca dubiul e asa de mare incat nu-mi permit, pur si simplu, sa fac asa ceva, iar realitatea imi da cu 13 ciocane in cap..in fiecare zi, tot mai tare. Dar, Jesus… uneori devin asa penibil incat pic in plasa si chiar cred in prostii si-n iluzii. Bine macar ca am capu’ pe umeri si-mi revin rapid..imi dau 2 palme realiste si-mi revin..ca totusi….

Imi doresc o utopie. O lume in care oamenii sunt acceptati asa cum sunt ei, o lume in care nu te arata nimeni cu degetul, in care poti fi liber si poti trai totul la intensitate maxima fara sa fii judecat sau catalogat, o lume-n care nu trebuie sa te ascunzi sau sa te distruga parerea infecta a altora. Urasc momentele cand aud abordari de genul „Pai nu-l stii mai pe ala…ala de zici ca-i gay, doamne…” Imi trag piele de pe fata in gand. Dar cu atat raman. Ca n-am ce face. Tac si indur. Draga Rromanie, pe cat esti de frumoasa, pe atat iti urasc mentalitatea inchisa si rautacioasa..

Thanks for rating this! Now tell the world how you feel via Twitter.
Ce părere ai despre acest articol?
  • Super tare
  • Util
  • Complex
  • Amuzant
  • Plictisitor
  • Slab

Author

alwayslate

Comments

  1. BlackEagle09    

    Confesiunea ta este geniala. Din cate am citit parca te si cunosc personal, dar ma indoiesc, ma rog, articolul e foarte bun. Si eu am 16 ani, si cuvantul „crush” mi-a marcat o vara intreaga, dar pana la urma am inteles oarecum ca ideea de crush se refera la cineva pe care nu il poti avea, sau cel mai probabil nu o sa il ai, pentru ca de-asta e crush, cineva de care sa ne agatam, zic eu… Succes in continuare si nu gandi atat de mult, actioneaza din instinct si asuma-ti consecintele de dupa, ca mai apoi, sa nu poti sa iti pui mereu intrebarea pe care mi-o pun eu „ce-ar fi fost daca”. Bye!

  2. Whodini    

    Alex, Alex…am citit articolul tău cu zâmbetul pe buze deoarece povestea ta este atât de asemănătoare cu a mea și cu multe, multe alte povești despre coming out încât acum sunt ferm convins că (deși este un clișeu) toată lumea trece prin asta. La vârsta ta și eu încercam să mă conving că nu se poate să fiu gay, poate sunt bi, poate nu am găsit fata potrivită, chestii de genul. Însă vei ajunge să te cunoști mai bine, să vezi că a fi gay nu e o boală sau o deviere mintală. O să ai și prieteni care te vor accepta așa cum ești și în final nu o să fii singur. E un proces, durează ceva timp până ce vei realiza toate astea, dar it does get better. Eu am trecut de vârsta ta și în continuare duc luptă de convingere cu ai mei. Nici ei nu înțeleg ce înseamnă, cred că mă pot schimba, „trebuie doar să vrei”, „sigur nu ai găsit fata potrivită”, „ție iți plăceau fetele tot timpul”, yadda yadda yadda. Am mers la psiholog, am căutat soluții, terapeuți, tot felul de oameni care ziceau că ei pot „vindeca” lucrul ăsta, dar fără niciun rezultat. Atunci am realizat că eu nu am nicio problemă, ci ei au o problemă cu faptul că eu sunt gay și nu știu cum să se descurce în situația asta. Au mers și ei la psiholog, parcă s-au luminat puțin, dar nu vor să mai meargă. Efectiv nu vor să conceapă că eu chiar sunt ok și că a fi gay nu e așa mare lucru. Adică, nu e ceva ce te definește, sau nu ar trebui să fie. Părinții vor încerca mult timp să te schimbe deoarece fac parte din altă generație, nu sunt destul de informați despre homosexualitate, și știu doar cât văd la televizor, cu exemple gen Naomi și Solcanu, așadar e de înțeles că au rețineri.
    În rest, utopii nu o să găsești nicăieri. This is the real world și oameni care să te arate cu degetul sau care pur și simplu vor să fie răi vor exista tot timpul. Shit happens, count your losses and move on. Nu are rost sa îți irosești energia pe chestii negative. Încearcă să le arăți părinților că ești ok, că ai rămas tot copilul lor și că faptul că ești gay nu schimbă nimic. Easier said than done, știu, dar asta nu e lupta ta, și nu cu ei trebuie să te lupți.
    It gets better, trust me. :)

  3. Stefan    

    Buna! Vreau sa va povestesc si eu despre coming out-ul meu care a fost facut devreme si nu tocmai de mine. Acum am 16 ani, mai am putin si fac 17. La vârsta de 14 ani am acceptat faptul ca sunt gay cu o îndoiala, am avut câteva relații cu fete crezând ca poate ma vindec, sau măcar sa fiu bi. Nu am reușit si in final am acceptat. La 15 ani mi-am facut un cont pe un site gay dating si am reușit sa găsesc pe cineva de vârsta mea, si se pare ca ne înțelegeam de minune. Acea scurta relație mi-a demonstrat ca nu numai sexul conteaza, ci si sentimentele pe care le ai. Din păcate tot in aceeași perioada treceau si ai mei printr-un divorț destul de urat, iar tata fiin in armata, a rugat pe cineva sa ne spargă mie si mamei telefoanele si pc-urile de la distanță crezând ca mama il Înșeală si a aflat. In loc sa vorbească cu mine, a spus mamei si a facut o ședinta care a durat cel puțin 3 ore. Mama a intrat in depresie , tata ma amenința cu omor, fără viața socială etc. Mama zicea ca am o boala, nu e firesc, ca dacă eram cu câte o femeie pe zi nu era nicio problema, ca Dumnezeu a facut bărbat si femeie, nu bărbat si bărbat alea alea. M-am dus forțat la psiholog cu speranța alor mei ca ma vindec. Psihologul a înțeles ca asa sunt eu, nu am nicio boala, si le-a zis si părinților mei. Nu au acceptat nici atunci, si dupa câteva zile am rugat psihologul sa le zică ca m-am vindecat, deoarece nu ma mai lăsaseră sa ies din casa, pierdusem multe saptamâni de școala, mai aveam si examenele alea alea. Acum totul e in regula, cu tata nu ma înțeleg deloc, mereu ma întreaba dacă am mai ieșit cu fete, si ii zic ca da, deoarece stiu unde vrea sa ajungă, mama nu mai zice nimic.. in prezent sunt mereu tensionat, mereu ma gândesc dacă sa le zic sau nu ca sunt gay, asta e.. ma gândesc sa le zic cand voi fi pe picioarele mele sa nu mai depind de ei, sau sa plec in alta țara definitiv cu pretextul ca nu imi mai place România asta corupta. Adevarul este ca România e o țara cu oameni reduși la minte. Si chiar nu stiu dacă sa le zic sau ascund asta, sau sa imi întemeiez o familie, dar sa am relații cu alți bărbați, cum ar fi sa duc o viața dubla..chiar nu stiu ce sa mai fac…. scuze dacă am mai publicat o data, dar de fiecare data cand ies si reintru, nu mai apare comentariul meu…

  4. Alexhewhomustnotbenamed    

    Alex, salut! Sunt și eu un Alex, de 20 de ani, dintr-un oraș mic din Ardeal :D.

    Am avut atracții față de sexul asemănător de la o vârstă fragedă. Eh, mai multe evenimente din viață m-au adus acolo. Apoi, la 12 ani am avut primele experiențe sexuale, cu cel mai bun prieten. Homosexualitatea nu s-a dovedit însă niciodată a fi îndeajuns să mă împlinească. Am avut toate posibilitățile să trăiesc în stilul gay. Am plecat în Germania, unde mentalitatea este pro-gay, iar lumea gay este vie și plină de aventuri. După o perioadă de depresii și tentative de sinucidere, m-am decis să nu accept homosexualitatea.

    Acum, nu mă identific cu trecutul meu. Da, recunosc, câteodată mă simt atras de un bărbat arătos, dar nu mai doresc relații sexuale cu el: e ca și cum întreaga mentalitate mi s-a schimbat. Am experimentat de atunci și perioade în care nu aveam nici o tendință homosexuală, ci mă simțeam cel mai str8 bărbat ever! In general, fetele nu mi se păreau atrăgătoare…apoi am avut primul meu sărut cu o fată, și a fost magnific! Uite, eu cred că, așa cum susțin și alți oameni de știință, orientarea sexuală este fluidă. Nu este determinată de nici un material genetic sau de poziționarea în linie dreaptă a astrelor, ci doar de experiențele vieții. Eu am avut întotdeauna deficitul aprecierilor fraților mei. Am dat de pornografie gay de mic copil. Am fost slab și nepriceput, și mă simțeam respins de băieți. Consider că asta m-a adus la nevoia mea de a simți iubirea unui bărbat. Însă, de când am ales să fiu str8, m-am împăcat cu frații mei, mi-am recâștigat încrederea în mine, am învățat să fiu bărbat adevărat și să lupt împotriva pornirilor mele care s-au dovedit a fi periculoase pentru fericirea mea.

    Îmi vine să tot scriu, însă ideea mea e una: nu trebuie să fii gay, dacă nu vrei. Fii cine simți că trebuie să fii. Nu știu ce a declanșat în tine atracțiile gay, însă încearcă să le identifici: de ce te-ar completa masculinitatea altuia? Nu știu nici cum se poate declanșa în tine schimbarea, însă încearcă, dacă vrei.

    1. Vasile Ivașcu    

      Salut Alex ! Din experiența pe care mi-o conferă viața și pretinzând că am permisiunea ta,iți sugerez câteva chestiuni:
      Acceptă-ți condiția că ești gay.Prin asta,nu ești cu nimic mai prejos decât alții,nu tu (noi) decidem cum să fim,important este să fi un om de calitate,natural și cu un caracter frumos și atunci vei fi acceptat de către comunitate pentru ceea ce ești.Faptele noastre sunt cartea noastră de vizită.Este obligatoriu să ne comportăm adecvat in comunitatea majoritară in care trăim.Nu putem pretinde să fim acceptați de către absolut toată lumea deși,avem pretenția să fim ințeleși de către toată lumea (deși,ar fi firesc să fie așa). Mi-am pus și eu intrebarea : oare eu aș reuși să ințeleg un gay dacă aș fi heterosexual ?! Poate că da,poate nu suficient,nu-mi dau seama. Și ca să comprim articolul meu,aș incheia spunându-ți ;
      Trăiește viața la maxim,trăiește -o așa cum simți tu,trăiește pentru tine,nu pentru alții,trăiește fiecare clipă la maxim pentru că este ireversibilă,destinul va scoate in calea ta o persoană compatibilă cu tine pe toate planurile și te vei simți implinit,fericit. In ceea ce privește destăinuirea către părinții tăi,eu ți-aș recomanda să păstrezi discreție că tot nu ii ajută cu nimic,dimpotrivă… Eu mi-am ținut departe părinții de acest lucru,nu am vrut să-i implic cu nimic,eu am fost pentru părinții mei un copil,om normal și așa am rămas .Nu se poate as cunde la infinit față de societate acest lucru dar putem fi acceptați mai ales dacă nu ne expunem „agresiv”. Eu sunt in această situație,mă simt acceptat,respectat de către cei cu o altă orientare decât cea gay,am prieteni in toate păturile societății,mă simt iubit și apreciat,mulțumit și pot-consimt să discut cu oricine despre acest lucru ,despre mine , fără să imi fie rușine. Cine are cap gândește cum trebuie,nu noi,oamenii hotărâm cum să ne naștem sau cum să se nască copiii noștri. Fericirea să fie cu tine mereu !

  5. Schwul    

    Ce fel de expresie e asta „sexul asemănător”? Parcă e trântită de un google translate. Și expresiile astea cochete de felul: „îndeajuns să mă împlinească” „Consider că asta m-a adus la nevoia mea de a simți iubirea ”, „am avut întotdeauna deficitul aprecierilor” Ce fel de de română falsă,confecționată e asta? Pute a sloganuri. Ha, ha.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *