Ce mai e nou?

Cu mine evident.

In primul si-n primul rand, m-am mutat de la Praga la Londra – mi-a venit mie intr-o dimineata… Stiu ca pare formulat asa pentru articol dar exact asa a fost: chiar mi-a venit intr-o miercuri dimineata sa plec la Londra si dus am fost. Nu in dimineata respectiva dar sambata dupa masa. Poveste de vreo 10 luni si pe care as povesti-o acum daca as avea timp si nervi. Si apoi parca in ultima perioada DarkQ e plin de povesti de groaza de gen “boy meets crazy. crazy makes boy crazy. crazed boy cries” si sa mai adaug si eu inca una parca ar fi cam mult. Oricum, pe scurt …

[nggallery id=55]

A fost odata un baiat ca niciodata pe care Fat-Frumos (ehem, eu) l-a cunoscut la un chermez dat peste mari si tari. Baiatul, în paștele măsii, era de fapt omu spân undercover sau mai bine zis asa vroia el sa fie. Caci de fapt, in afara privirilor iscoditoare ale prietenilor sai carora trebuia sa le demonstreze ca este mai spân decat toti, era si el un soi de nestemata rara, neslefuita. Un print cu parul ca abanosul cu sufletul incuiat intr-un palat de clestar (Da măi, primeam pe mail Povesti Nemuritoare for iPad digital download cand eram mic) . O priveliste rar intalnita si combinatie denjerous care pe Fat-Frumos (adica eu, iar) il fascina precum salatile din gradina ursului. Futea si bine 🙂

Dupa luni intregi in care a plouat si cu amar si cu fericire, sau cum ar veni in zilele noastre “nevasta abuzata emotional si batuta cu ciomagu” (la figurat evident) spiritele se calmasera si Fat-Frumos parca-parca reusise sa-l faca pe omu spân om. Asta dupa o telenovela foarte dramatica de o saptamana fara final fericit in care actoru principal moare. Dupa ce spânu vede ca nu mai misca deloc se inmoaie tăt si o saruta pe Frumoasa Adormita Deja, care isi revine la viata instant ca o Floarea Soarelui. Atat astepta. Urmeaza vreo doua luni ca-n basme, vorba vine, in care cei doi zburdau beti turta de fericire (eh..) prin parcurile pline de roua in lumina diminetii (pe la 10 asa) apoi adormeau unul in bratele celuilalt ca doi porumbei.

Si-am incalecat pe-o șa, un Audi al unui prieten, si tus trei am batut cale lunga si-am ajuns pana la Koln, la Gay Praid, ca altceva mai bun nu mi-am gasit de facut, dar am zis ca nu mi-ar strica un weekend cu el, departe de toti, prima noastra vacanta impreuna. Se prevedea minunat, dar … a tinut neaparat sa-mi arate cine-i sefu’ in relatia asta si cine poate sa ma faca sa nu am nici o expresie a fetei. De draci.

Probabil de-aia zic batranii ăi mai intelepti ca mai important e drumul pe care-l parcurgi pana la destinatie, pentru ca numai drumul pana acolo a fost fain. Caci in rest, în paștele măsii, a reusit sa se culce cu a treia roata la căruță, cel cu căruța caruia am mers acolo, sa mearga la o saună in ciuda intrebarilor mele de copil prost cu ochii inmuiati care vrea sa afle de ce, apoi sa ma dea de pereti inca o data ducandu-se acasa cu inca o șleampătă de prin ceva club, fara sa uite sa-mi faca in ciuda sarutandu-l sub privirele mele deja ratacite-n ganduri. Dupa toate astea vine Sfanta Dumineca, ziua de parada, unde i-am urmarit pe cei doi cu care venisem la Koln mergand in spatele lor, ca un catelus, cu privirea-n pamant si fara sa mai pot schita absolut nici un gest. Oameni urland, dansand, strigand in jurul meu, sarbatorind onoarea de a fi gay iar eu, complet scurs de orice vlaga. Simteam ca ma pierd si tot ce-as fi vrut era sa ma fi dus la un strain, oarecare si sa-l rog sa ma stranga in brate. Un singur lucru am zis toata ziua, cand ne-am asezat undeva. Spânu, în paștele măsii, m-a intrebat pe un ton aproape rastit: “Gaybriel, what’s with the mood?!”. M-am uitat la el lung, am intredeschis gura incercand sa vorbesc. Ma gandeam daca sa-i satisfac dorinta si sa izbucnesc ori in plans ori in injurii. Poate ca as fi facut-o daca as fi putut. Am bâiguit: “I’m not in it…” si-am intors capul uitandu-ma tâmp din nou la prea-fericitii ce treceau pe strada.

Un weekend de vis. Adica ireal, pentru ca mie asa mi s-a parut. Nici acum nu am inteles de ce, cum, de ce…

Doua zile le-am pierdut uitandu-ma pe pereti singur acasa, la fel de plat ca in Koln. Marti, pe seara, terminand analiza celor 4 ani si jumatate petrecuti la Praga am ajuns la o concluzie: “fuck it all, i’m leaving”. Pe la 3 dimineata a doua zi imi terminasem de rescris CV-ul in care adaugasem ultimul an de experienta si am aplicat la vreo 20 de joburi din Londra si l-am si facut public. O doamna cu umor negru m-a trezit de la 7 sa ma intervieveze pentru ceva contract de 3 luni la Sky. Prin cer pe undeva eram si eu. Apoi am tot palavragit cu diverse agentii toata ziua. Deja imi recapatasem increderea in mine. Joi la fel, toti ma vroiau ieri. Apoi vineri am acceptat deja un contract de 6 luni, la o firma mai mica. Imi place mai mult mediul asta decat cel corporatist. Seara am iesit cu prietenii ce aveau sa-mi lipseasca pentru ultima data la clubul unde mergeam de obicei. M-am intalnit iarasi cu paștele măsii dar nu mi-a zis nimic. Intamplarea a facut sa ramanem amandoi in aceeasi camera pret de vreo 10 minute, timp in care nu am scos niciunul nici un cuvant si nici macar nu ne-am uitat unul la altul. Stia ca plec, stia de ce. Sambata am plecat la Londra, cu o geanta de haine si cam atat, unde sunt de cam 4 saptamani. In cateva saptamani ar trebui sa ma intorc pentru ultima oara la Praga ca sa imi inchei socotelile cu diversi si diverse.

Mda, am facut ce-am facut si tot am trantit o mamaliga de poveste. Trebuie sa ma trezesc dimineata asa ca o sa listez ce mai e nou pe scurt:

– Londra imi place la nebunie

– Gayii mi se par fantastic de efeminati in general, cel putin in Soho

– Mama si tata stiu mai bine Londra decat mine dupa ce au stat aici 6 zile. Coincidenta face ca ei aveau excursia planuita de cateva luni. Nici prin gand nu le-a trecut ca or sa ma intalneasca in carne si oase inainte de Craciun. Habar n-aveau ca ma mut la Londra. Sambata seara cand am ajuns am trimis un sms la tot bloodline-ul: “M-am mutat la Londra. Asta e numarul meu nou de telefon. Va pup, al vostru Gabelu”. M-au sunat, am vorbit, le-am explicat. Apoi ne-am intalnit si iar le-am explicat. Se bucura mult ca am ajuns aici; motivul, le pare rau.

– Londra are niste parcuri fantastice

– Nu m-am mai trezit in fiecare zi de la 7 si sa plec pe usa la 8 fara 10 din anul 2000

– Firma la care lucrez e foarte faina, biroul e peste drum de Buckingham Palace si am niste colegi super interesanti. Si un gay, din’asta cu soț, care de 6 luni face babysitting ca sa se pregateasca pentru a fi parinte. Atmosfera relaxata, imi place proiectul la care lucrez, mai putin ora la care trebuie sa ma duc la lucru. Sunt out la job ca si in viata de zi cu zi de altfel.

– Am fost la un party privat underground cu DJ romani intr-un subsol de casa. Muzica minimal electro, tot felul de ciudati, multi romani din Cluj, depanat cu ei amintiri de pe cand mergeam la Oscar si Bianco e Nero. Extraordinar de interesant, totul arata si se simtea ca in videoclipul de la No Good de la Prodigy.

– Ne-am intalnit cu o prietena seara intr-o piata, care cum ne-a vazut a inceput sa ne strige. Ceva in romana. Un tip in costum care trecea agale cu o doamna trotilata din Japonia la brat s-a intors si zice “Ei, ce faceti?”. Roman si el. Am vorbit un pic cu el, ce facem adica, apoi ne-a zis ca poate mergem in vreo zi cu el la o bere, sa-i dam un telefon. Ne da cate o carte de vizita: Vice President at City Bank. Random

– Va citesc regulat 🙂

Noapte buna!