Poate ca multi dintre noi suntem singuri. Poate unora le e mai bine asa, poate nici nu-si doresc o relatie. Sunt unii, si-i stiti toti, care nu isi doresc sau nu reusesc sa vada confortul unei relatii. Si nu ne propunem sa-i judecam aici. Nu ne propunem nici sa-i convingem. Respect codul de conduita al fiecaruia. Iar dragoste cu forta…suntem de acord ca nu se poate.
Eu pot sa spun c-am fost mai mult single decat committed. Din motive care-mi scapa… Existenta mea telurica mai are mult de evoluat pana-ntr-acolo, cand o sa reusesc sa inteleg cine greseste, unde si, mai ales, cum fac sa remediez (daca-mi sta in putere). Sau poate n-o sa inteleg asta niciodata.
Am incercat marea cu degetul, am incercat sa caut fericirea. Am si gasit-o. Pentru moment, pentru o perioada. Sunt de parere ca ea, fericirea, nu prea vine pentru totdeauna, ci in fragmente mici, from time to time, ca sa mai avem si satisfactia vietii de cuplu.
Stateam si ma gandeam in ultima perioada ca obisnuiesc sa apar in vietile oamenilor in cele mai nepotrivite momente. Fara sa dramatizez, fara sa abordez tehnici cat mai spectaculoase de suicid. Pur si simplu m-am gandit ca nu-s norocos. Ar fi ieftin sa zic ca-s blestemat si ca n-o sa mai fiu niciodata fericit.
Momentele alea nepotrivite de care vorbesc nu-s mai multe – e acelasi milestone in existenta fiecaruia. Tocmai iesit dintr-o relatie (fie ea scurta sau lunga). Tocmai parasit. Tocmai lasat cu ochii in soare, cu planuri date peste cap, cu self-esteem si self-confidence pe zero sau chiar pe minus…tocmai barbatii aia.
Barbatii aia care, atunci cand iti povestesc la prima intalnire despre si doar despre nenorocitul care a plecat cu tot cu inima, planurile si increderea lor, stii ca nu e un teren propice sa campezi. In situatia asta, un om normal se ia si pleaca. Nu-i de ramas. Nimeni n-ar ramane sa hraneasca orgolii, sa panseze plagile operatiei pe suflet deschis pe care ei au suferit-o. Sau poate ar ramane putini. Sau poate doar eu.
Oameni foarte ok, nimic de spus, dar facuti praf. N-am compatimit pe nimeni prea tare. Daca au fost parasiti, n-a fost doar vina aluia; repartitia culpei poate o discutam cu alta ocazia.
Problema mea e ca mi s-au aprins calcaiele in niste momente in care omul ala (oricare ar fi fost el) avea mintea tulburata de ultimele evenimente. Am fost constient de asta. De fiecare data. Dar asta n-a fost un criteriu ca sa bat in retragere. N-as putea sa spun ca m-a ambitionat, dar in niciun caz nu m-a facut sa ma retrag. Am incercat sa aprind focul in speranta ca o sa vina sa se incalzeasca. Si daca n-a facut-o, am gasit eu metode de warm up mai agresiv. Ei bine, am reusit. Am reusit sa ajung in punctul in care eram interesant, chiar daca el avea alte probleme. Si s-a ridicat din noroi, incet dar sigur, si am evoluat frumos, poate.
Dar apoi.. buff – zidul. N-a trecut peste (si nici n-o va face prea curand). Dupa posibilitati – unii trec repede, altii mai greu. Poate sunt unii care nu vor trece niciodata. Dar revenind…
Chiar se poate sa-ti pice cu tronc tocmai epava asta umana. Si te inhami intr-o lupta cu putine sorti de izbanda. Si-l ridici de jos, si totusi nu merge (zidul de care va spuneam). Iesi din poveste pana la urma, oricat ai lungi-o. Vine ziua in care ajungi la concluzia ca ai dat mai mult decat ai primit. Asa si este, dar tu singur te-ai pus pe post de gradinar in Sahara. Ti-ai asumat un risc. Asuma-ti si consecintele. N-ai decat sa o iei ca pe un esec. Ia-o ca pe un esec personal, daca atat poti. Dar n-ai decat sa suferi. Tu te-ai bagat in asta.
Se termina povestea asta, uneori inainte sa inceapa, alteori dureaza chiar destul de mult, contrar asteptarilor. Aparent ai invatat o lectie. Mai mult sau mai putin dezamagit, iti spui ca niciodata n-o sa (mai) fi colac de salvare pentru cineva.
Si pe principiul “never say never”, ajungi din nou sa cunosti un tip interesant. Atat de interesant incat sa-ti doresti sa iesi cu el. Poftim – sa fie destinul, daca voi credeti in el. Si-ti spune aceeasi tragica poveste. Si o ora sau doua cat stati la o cafea vorbeste doar despre groaznicul de care a avut parte recent. Problema mea e ca daca ar fi fost un pic mai compliant, m-as fi bagat din nou in lupta aia cu putine sorti de izbanda. Chiar daca mi-am mai luat-o, chiar daca am invatat ceva in episoadele anterioare.
Oare chiar apar in vietile oamenilor in cele mai nepotrivite momente?
O sa spuneti ca e bad timing. Dar oare tipii interesanti sunt fie cuplati, fie proaspat desparititi si inabordabili pe termen mediu si lung? Sau imi place mie drama, iar daca nu o am, mi-o caut. Ori oi fi un nenorocit caruia ii atrag atentia doar cei batuti de soarta…
http://www.youtube.com/watch?v=FCT6Mu-pOeE
Poate obtii unele lucruri mult prea usor si iti place provocarea? Sa-ti demonstrezi ca poti? Ca poti reusi daca iti propui? E mai mare placerea obtinuta dupa o lupta mai lunga? 😛
Habar n-am cat de mare e placere dupa lupta aia mai lunga. Ca n-am apucat niciodata sa termin lupta si sa ma bucur de rezultat. Si nu ca as fi renuntat eu.. Am dat mult si as mai fi dat.
Problema e ca as face-o din nou, daca ar fi cazul. :)) Evident, nu pentru acelasi om. Pentru alt batut de soarta.
Sau esti OCD?
M-am gandit si la asta. Dar nu e chiar OCD. O fi ramas la mine, in mine, ceva din Maica Tereza 😀
cred ca o portie de secularism spiritual te va vindeca. good luck.
E doar bad timing, in realitate. Insa pare good timing cand tipii raniti sunt muuuult mai usor de abordat si asta o stie toata lumea. E punctul in care doi oameni care poate nu ar incepe o relatie impreuna se bazeaza pe doua lucruri:
1.tipii raniti cred ca se pot “salva”, alaturi de o persoana mai buna, comparativ cu ce au avut in trecut, si chiar si-ar dori sa make it work, doar ca nu e asa simplu…
2.persoana mai buna crede ca are un mic rol mesianic in a il salva pe celalalt si, poate, sa isi asigure astfel succesul relatiei alaturi de o persoana ok
Trevor, lucrurile descrise de tine se intampla in mii si milioane de situatii in lume, identic, indiferent de personalitatea indivizilor. Tipul A raneste tipul B. Tipul B, sjunge sa raneasca tipul C. Pentru ca lucrurile nu functioneaza mereu cum vrem, ci in modul lor automat, asupra caruia avem uneori prea putin control. Iar pentru cineva caruia ii place sa fie mereu in control, e dificil de acceptat lucrul asta.
Cand mai dai (dau/dati) peste tipi iesiti din alte scenarii… RUN 🙂
Poti fi sigur, Trevor, ca tipului B ii pare rau ca lucrurile au fost cum au fost, cat ca asta nu te incalzeste cu absolut nimic. Pune-le pe toate la rubrica “lectii”, pe termen lung sunt mai pretioase decat orice
1. Tipii raniti, de fapt, nu-s mai usor de abordat. Ei le au pe ale lor – isi plang de mila, se cantoneaza inca cu ganduri in ceea ce a fost, poate spera ca va mai fi. Nu conteaza ca apare o lumina la capatul tunelului. Ei vad doar intunericul din jurul lor. Deci e mult mai greu sa abordezi si sa te insinuezi in viata unui om ranit, comparativ cu tipul care are toti biscuitii in pachet.
2. Rolul ala mesianic nu si-l ia nimeni ca sa asigure succesul relatiei. Din contra, intr-o relatie care incepe in conditiile alea, te astepti mai degraba sa nu iasa nimic.
3. Tipul B raneste tipul C daca-l schimba in mod negativ interactiunea cu tipul A. Nu e cazul meu. Am ramas la fel, Doamne ajuta.
Decadent, cred ca ar trebui trecute la rubrica “pierderi”, nu “lectii”. 😀
Trevor … eu cred ca e OK ce faci … acei oameni “epavați” si greu de abordat chiar au nevoie de *tine*. Pe de-o parte ar exista un soi de sacrificiu de sine semi-patologic, pe de alta parte e chiar titlul “Cand deodata tu rasarisi in cale-mi, Suferinta tu, dureros de dulce…” 🙂
@itsfriday: Apreciez orice critica, atunci cand e constructiva. Nu inteleg ce ai vrea tu sa transmiti prin comentariul tau. Sunt constient de probleme (pe care le-ai constatat si tu) si fac apel la experienta altora, la alte puncte de vedere, nu la perspicacitate si rationament deductiv. Asta ca sa evitam confuziile 🙂 Si daca tot mi-ai pus jumate de diagnostic, recomanda-mi si jumate de tratament. As fi cel putin pe jumatate multumit.
Recitindu-mi commentul, nu e de mirare ca nu ai inteles prea multe (sau chiar nimic) 🙂 mi se intampla adesea.
pe cate de stupid suna, eu cred ca tu faci parte dintr-o etapa foarte stranie a vindecarii unei persoane (cea de dupa o relatie) si e nevoie de curaj pentru a te implica in asa ceva. Am fost iar deductiv :-), stiu.
In viitor o sa contribui 😀
Sunt chiar refacut. Sunt impacat cu mine.
Vorbeam despre o situatie cu care m-am confruntat de mai multe ori, atata tot. 😀