Salut. Nici nu stiu cum sa incep… Sunt un oarecare tanar de vreo 22 de ani neimpliniti venind cu oarecare ganduri si / sau oarecare intentii. Spamez cuvantul ala pentru a evidentia faptul ca totul imi este relativ… deocamdata.
Imaginati-va ca in tot acest “infinit” negru univers al cautarii, vine un moment cand se zareste o lumina care se vede stralucind slab din cauza distantei. Pe masura ce te apropii tot mai mult, ii simti caldura si vibratia. E un sentiment unic… coplesitor. Este ceva nou… ceva care te atrage. Toata acea lumina, caldura, energie, concentrata intr-un singur suflet.
Nu, nu vorbesc de un “crush” pe un tip random care se remarca prin cat de bine arata sau chiar si cum gandeste. Nu stiu daca ati avut vreodata senzatia ca sunteti legat atat de mult de un om incat v-ar fi fost imposibil sa ramaneti doar prieten cu acel spirit. Poate ca este pur si simplu o minciuna pe care mi-o spun zilnic, dar cand efectiv vad real facts in fata ochilor, e pur si simplu imposibil sa ignori asa ceva. Vorbesc de un straight. 100% straight care efectiv se sperie sau este dezgustat de atingerea oricarui baiat care nu e strangere de mana. (incercati sa nu ganditi in extreme ultima fraza)
Vine un moment cand observi ca nu poti sa continui nici macar o prietenie cu el si vrei sa-l lasi sa fie fericit cu jumatatea lui gasita. Am facut si asta… am incercat sa-l las pur si simplu in pace pentru ca stiam, la fel de bine ca el, ca nu putem fi impreuna viata asta. Cand vad ca omul ala vine singur inapoi la mine… si-mi spune ca nu vrea sa ma piarda ca prieten… ca nu vrea sa renunte la mine, eu ce ar trebui sa fac? Nu exista om in lumea asta (in afara de maica-mea, fie) la care sa tin mai mult decat tin la el. E aiurea pentru ca sunt destule momente intre noi cand eu ma comport mai mult ca si iubit fata de el. Nu avem secrete unul fata de celalalt. Niciunul. Uneori am impresia ca gresesc eu, alteori am senzatia ca greseste el, dar e prea mandru sa recunoasca. Are unele faze cam aiurea pe care mi le face, la fel si eu. Dar ne acceptam si ne iubim ca prieteni unul pe celalalt asa cum suntem.
Totusi, exista unele ganduri / sentimente ce pur si simplu nu pot fi controlate. Poate ca singuratatea m-a facut sa gandesc asa, sau faptul ca m-am simtit sau ma simt singur. Habar nu am. Ar putea astfel de sentimente sterse pur si simplu cu buretele de dragul unei astfel de prietenii? Ma simt destul de pierdut, ratacit si confuz. Abia daca sunt in stare sa tocesc pentru cele doua blestemate de restante, mai ales ca se apropie septembrie. Nu doresc absolut nimanui sa treaca printr-o chestie de genul.
Salut,
Este posibil ca indragostirea asta sa-ti treaca odata cu trecerea timpului. Ce ai putea sa faci ca sa ajuti e sa renunti la a-ti reafirma motivele atractiei (lucruri din gama “cat de minunat este”, “ce bine ne potrivim si unde o sa mai gasesc unul ca el” etc.) Fii realist si constientizeaza si defectele lui.
Ce mi se pare mai dubios in cazul tau este refuzul lui de a te pierde ca prieten. Daca este constient de ce simti pentru el, gestul este usor egoist. La urma urmei, este alegerea ta, tu stii cel mai bine daca poti continua prietenia… Poate ar trebui sa reevaluezi si motivele pentru care ramai in relatia asta- daca domina dragostea pasionala pentru el, cred ca ar fi mai bine sa va distantati deoarece n-are rost sa-ti pierzi viata asteptand dupa cineva care nu doreste aceleasi lucruri ca si tine.
Cel mai important ramane sa ai rabdare. Situatiile de genul asta sunt complicate si poate sa treaca mult timp doar pana realizezi ce vrei.
Spor la invatat!
Da eventual trece nu iti face griji, concentreaza-te pe restante sincer e mai usor spus decat de facut dar asta e 🙂
Parca articolul ma descrie pe mine 😀 stiu perfect cum te simti, sunt in aceeasi situatie. Eu il consider soul mate, el ma considera ceva mai mult decat un prieten, dar e 100% straight. Sfat nu am sa iti dau, daca as fi avut mi l-as fi dat si mie acum multa vreme.. Personal, consider ca relatia platonica cu baiatul respectiv valoreaza foarte mult, ceea ce m-ar impiedica sa ma implic pe viitor in ceva serios. Nu stiu cum esti tu, dar eu ma simt damnat.. 🙂 si intr-un fel imi place..
Dragoste platonică, chin, suferință combinate cu mici momente sublime, iadul si raiul in acelși timp, e greu să reziști, poți înebuni, iar după, dacă supraviețuești, nimic nu mai este la fel și renaști, doar dacă, iar te îndrăgostești. Frumos scris ZICO.