În ultima perioadă mă confrunt cu un argument destul de des atunci când se pune problema de religie organizată vs. spiritualitate la nivel individual. Şi argumentul ar fi că „Nu-i acelaşi lucru, eu aleg doar anumite lucruri din religie şi mi le însuşesc. Asta mă face un om mai bun decât cre(ş)tinul de rând.

 

Înainte să încep să dezbat tema asta, trebuie să-mi prezint ipoteza. Religia nu-şi mai are locul în societate. Avea un rol important cândva, când oamenii erau atât de proşti încât nu ştiau cum să-şi explice existenţa ori să înţeleagă că anumite lucruri nu-s ok, decât forţaţi şi presaţi de frica unei eternităţi de chin. Consider că religia nu numai că e de prisos, dar orice formă de-a ei, fie adaptată individual (spiritualitate) ori organizată e de-a dreptul nocivă pentru umanitate.

 

Când îmi prezint aceste convingeri, adesea sunt confruntat cu argumentul prezentat mai sus. „Ah, da eu nu cred în tot ce spun aia de se îmbracă în negru. Au câteva chestii faine care-mi plac, şi alea le-am luat şi le-am adaptat propriei mele existenţe aşa cum am avut eu chef. În rest, faptul că-s bigoţi, tâmpiţi, încuiaţi şi cretini e problema lor. Eu m-am sustras din gloată.”

 

Ei bine, am ceva veşti pentru tine, oricine ai fi, fie că vei avea prilejul să stai cu mine de vorbă ori ba. Eşti un ipocrit. Ţi-ai downloadat Biblia, ai încercuit ce ţi-a convenit din ea şi apoi o propagi ca fiind ceva benefic. Sau ţi-ai însuşit ortodoxismul, catolicismul, etc. şi te-ai gândit tu bine într-o dimineaţă pe WC că unele lucruri nu-ţi plac ţie, aşa că te-ai făcut creştin emancipat de biserică.

 

Nu poţi, în bună conştiinţă să adopţi o religie la modul selectiv, ca mai apoi să vii să îmi spui că ceea ce faci tu e benefic. E ca şi cum aş face eu următoarea apreciere: Hitler a iubit câinii. A fost un om extraordinar datorită acestui fapt.  Mai mult, organizaţiile neo-naziste de azi, dat fiind că urmează un om care a iubit câinii, sunt extraordinar de ok si ei. Îmi înţelegi punctul de vedere?

 

Religia trebuie uitată sau luată drept un basm moralizator (cum, de fapt, e). Nu mai e loc într-o societate modernă de aşa ceva. Iar dacă chiar vrei să o urmezi, creşte-ţi o pereche de coaie şi ia-o-n dinţi până la capăt. Iar dacă nu te îneci în rahatul aferent ei, atunci poate am să-ţi acord privilegiul de-a sta cu mine la o bere să discutăm pe temă.


Alte articole scrise de același autor (Roy Cohn):


Thanks for rating this! Now tell the world how you feel via Twitter.
Ce părere ai despre acest articol?
  • Super tare
  • Util
  • Complex
  • Amuzant
  • Plictisitor
  • Slab

Author

Roy Cohn

So come, my friends, be not afraid - we are so lightly here. It is in love that we are made; in love we disappear.

Comments

  1. Adi    

    Cred ca religia s-a nascut din nevoia oamenilor aflati la ananghie de a crede ca cineva mai presus decat ei, ii poate salva, ajuta.
    De asemenea, vad spiritualitatea ca fiind o forma individuala a credintei religioase- spui ca esti spiritual, asta inseamna ca ti-ai insusit elemente ale religiei dar nu le propovaduiesti, ci le pastrezi pentru tine.
    Partea nasoala e ca odata ce ai crescut ani intregi in spiritul Bibliei, din copilarie si pana la adolescenta, este foarte greu sa te desprinzi de aceste invataturi. E posibil sa ajungi la un momentdat sa te intrebi „dar mi se intampla acest lucru din cauza ca am inceput sa nu mai cred?”, iar dupa o perioada poti observa rational motivele pentru care treci prin anumite lucruri. Dar aceasta intrebare va mai persista o perioada, in anumite momente.

  2. whiteemperor    

    In opinia mea situatia sta in felul urmator:
    1.Nimeni si nimic nu detine adevarul absolut.Asta e primul lucru de la care sa pornim.Adevarul e ceva atat de complex incat fiecare poate alege un alt drum pentru a ajunge la el
    2.In opinia mea nu ipocrizia urmareste o persoana atunci cand personifica o religie,atunci cand sentimentul religios se doreste revelat ci o anumita stare personala pe care fiecare o cauta in felul lui.Fie ca o cauta in biserica fie ca o cauta in padure sentimentul e acelasi.
    3.Sunt de acord ca toata chestia ca toata Biblia in special si religiile in general sunt niste povesti frumos spuse intro perioada in care nu se gaseau raspunsuri….cred ca in mileniul 3 acest aspect e o chestie de logica si bun simt(gen intai a aparut pamantul si apoi soarele)
    4.Sentimentul religios persista in conceptia oamenilor pentru ca este atat de vechi implantant in noi inca de acum circa 200mii de ani odata ca ultima evolutie a omului incat aparent este precum o nevoie
    5.Fie ca avem credinta in ceva superior organizat sau nu sau fie ca nu avem deloc trebuie sa constiientizam ca pentru fiecare dintre noi adevarul are alte valente iar notiunea de fericire e stans legata de adevar pentru ca te face liber

  3. Mending    

    Dear Roy, oarecum imi asum impactul pe care il doreai cu acest articol, dar totusi: you talk so much crap.
    Nu poti analiza spiritualitatea logic, e de prisos.

    Maine o sa aduc si argumente, it’s getting late.

  4. Roy Cohn    

    Dear Mending,

    Nu era referire la tine. S-a nimerit doar ca si tu sa faci parte din grupul (larg) de „spirituali”. Cat despre incapacitatea de a „analiza spiritualitatea logic”, astept „argumentele” (pesemne spirituale, fiindca logica n-are loc in discutia asta) pe care ai sa mi le aduci maine, cand vei fi apt.

  5. Roy Cohn    

    @Adi

    De acord, in linii mari. Dar nu aia e spiritualitatea la care ma refer eu. Tu vorbesti de oamenii credinciosi care nu ma deranjeaza, atat timp cat isi tin convingerile pentru ei, n-au pretentii de la mine si nici nu-si schimba parerea despre persoana mea atunci cand afla ca eu nu ader la convingerile lor, nu actioneaza strict in baza convingerilor lor si nu-si impun „adevarurile” asupra altora.

     

    @whiteemperor

    1. Stiinta cauta in permanenta adevaruri. Omul, prin intermediul stiintei si al gandirii poate ajunge la adevar. Dar sa-l detina? Niciodata. Fiindca un adevar absolut nu exista. Dar asta deja e o lupta de semantica.

    2. N-am spus ca oamenii spirituali cauta ipocrizia. Ei doar Sunt ipocriti.

    3. De acord.

    4. Omul evolueaza inca – nu ne-am oprit din a evolua acum 200.000 de ani. Eu nu mai cred si nici nu as fi crezut vreodata daca n-ar fi fost pentru educatie. Se presupune ca o anumita gena ar contribui la acest lucru, dar poti fi convins ca nu a fost acolo de cand e omul. A aparut ca urmare a circumstantelor in care au trait predecesorii nostrii. Si la fel de usor poate fi eliminata (in timp) daca ne lipsim de functia ei.

    5. Adevarul e unul, prin definitie. Ce ai tu, ce are altul, sunt pareri. Adevar absolut, adevar universal – sunt doar forme de spiritualitate, fiindca nu exista.

  6. grid    

    Cred că multe din luările de poziție pretins „anti-religie” pot fi reduse la statutul de simple disensiuni teologice. Religia și teologia nu se confundă sau, mă rog, nu mai mult decât Dumnezeu și omul sunt noțiuni superpozabile. Religia n-are nimic de-a face cu Dumnezeu, ci cu existența și cu faptul de a fi în lume. Dumnezeu este pretextul sau unealta de care omul se folosește pentru a-și măsura propria existență și pentru a-și raporta  propria ființare la un concept universal sau non-finit al ființei.

    Diversele teologii apărute în decursul timpului nu reprezintă altceva decât aparate teoretice (adesea cu pretenții de factualitate, dacă nu chiar de științificitate) prin care această raportare se vrea cercetată. În mod ideal, o teologie perfectă ar fi una care ar putea da măsura exactă a poziției omului în univers, la fel după cum o teorie științifică perfectă ar fi acea „Teorie a totului” prin care s-ar putea explica însăși geneza universului. Calul de bătaie al tuturor acestor teorii este confruntarea relativului cu absolutul existenței, confruntare pe care toată lumea se căznește fie să o depășească, fie să o ascundă.

    Faptul că omenirea modernă are acces într-o mult mai mare măsură la niveluri mai înalte ale conștiinței decât cele la care aveau acces oamenii primitivi nu înseamnă că nivelurile primare ale conștiinței s-au vaporizat sau că acestea nu mai sunt relevante. Gândirea mitic-religioasă (în esență, pilula de spiritualitate a maselor, sau opium-ul conștiinței) are încă o funcție extrem de importantă și de solidă în societate, astfel încât dacă – prin absurd – mâine dimineață toate referințele religioase tradiționale ar dispărea, rezultatul al fi o destabilizare socială atât de importantă încât ar genera probabil dezastre de inumanitate. Nu poți trage cuiva preșul de sub picioare pe motiv că preșul e inutil și chiar periculos ca mijloc de susținere.

    Tâmpeniile există tocmai pentru a ne feri de tâmpenii și mai mari. Or fi teologiile o zăbală pusă umanității, dar e o zăbală verificată prin proba timpului pentru a nu răni mai mult decât trebuie și, pe de altă parte tot timpul ne arată că omul lipsit de mijloace de auto-contenție e destul de nesăbuit pentru a deveni un adevărat pericol pentru sine însuși.

    Trăim oricum într-o epocă în care știința devine tot mai mult religia zilei, ceea ce e o nebunie îndeajuns de mare pentru a resuscita fundamentalisme de tot felul. A lupta împotriva fundamentalismului religios de pe premize greșite, fără a-i înțelege resorturile reprezintă o formă încă și mai primejdioasă de fundamentalism. Nu cred că românii sunt bigoți din fire, dar sunt convins că bigotismul din societatea românească actuală reprezintă în mare măsură o reacție la anii de comunism în care bigotismul religios a fost proscris.

    Religia are darul ciudat de a te invada pe fereastră ori de câte ori e dată afară pe ușă. Nu cred că există vreo șansă, cât de mică, de a dispărea din viețile noastre, mai ales atâta vreme cât asta ne dorim. Ceea ce s-ar putea întâmpla totuși, pe măsură ce oamenii vor reuși să integreze în sistemul lor de valori niveluri mai înalte ale conștiinței, este că totul va începe să capete în ochii lor o dimensiune religioasă, astfel încât religia în sine va înceta  să mai reprezinte o problemă. În momentul de față nu mai percepem dimensiunea sacră a vieții, motiv pentru care tot mai multe lucruri îmbracă haina logicii și a profitabilității.

    Lucrul cel mai deranjant pentru om în prezent este că omul nu-și este sieși Creator. Cu cât mai devreme se va împăca cu ideea asta, cu atât mai repede va putea acomoda greutatea religiei în propria viață. Ceea ce, în anumite condiții îl îngenunchia și îl punea în lanțuri ar putea deveni tocmai ce l-ar elibera și i-ar da aripi. Totul e, până la urmă o chestie de percepție…

    😎

  7. Roy Cohn    

    @Grid

    Nu pot fi de acord cu argumentul conform caruia „daca religia ar disparea, totul s-ar narui”. E un argument folosit des de persoane religioase prin care incearca sa motiveze importanta cruciala a fenomenului in societatiile de azi. Dar chestia asta ramane asa – tu crezi una, eu cred alta fiindca, pana acuma inca nu s-a intamplat nici una, nici alta. Dezastre se pot intampla cu si fara religie.

    Cat despre romani, eu consider ca toate prejudecatile sunt un rezultat direct al influentei Bisericii asupra unei populatii predispuse unei forme de sclavie.

    Iar cat despre religie, ca fenomen, avand proprietatea de a reveni sub o forma ori alta in viata omului – depinde de om. Am vrut, la un anumit moment dat sa cred. Asta era norma, asta era cerinta (am fost la sectie de teologie in liceu). Cand am vazut ca nu se poate si ca simt ca ma mint, am trecut la o religie adaptata. Nici aia n-a fost ok, ca ma simteam ca fiind un ipocrit ca iau numai partile bune. Mai apoi, citind tot mai mult, ascultand tot felul de dezbateri pe tema, am decis constient ca nu exista nimic. A durat ceva pana sa-mi pot insusi acest lucru si da, sunt unele chestiuni cu care te impaci mai greu. Dar odata ce m-am simtit comfortabil in noile circumstante, m-am simtit si pentru prima data complet liber. Universul e destul de frumos in sine, fara adaugiri mistico-fantastice si, privind si-n zi de azi cerul, ma regasesc in tot ceea ce vad in sus, in jos si-n jur. Si pot admite ca e o lupta personala ce-o duc cu cei religiosi care tin neaparat sa-mi tina teorii. Vreau, vazand cat se chinuie sa demonstreze ceva inexistent, sa ii ajut sa scape din cercul acela vicios. Vreau sa fie si ei liberi si la fel de fericiti (sau mai mult) decat ma simt eu in libertatea dobandita.

     

  8. grid    

    După cum spuneam și înainte, religia nu poate dispărea decât odată cu noi. E prea intim legată de fenomenul existenței pentru a putea absenta din viețile noastre. Desigur, poate dispărea o teologie sau alta, dar întotdeauna locul teologiei desuete va fi luat de o nouă teologie – teologia cea mai la modă… Chiar și agnosticismul e o teologie. Cât despre Nimic, acesta e o frontieră atât de înșelătoare încât e chiar mai apropiat de omnipotența divinității decât orice altceva. A spune „Nu există Dumnezeu!” echivalează cu o declarație de credință pătimașă, pentru că începutul și sfârșitul s-au îngemănat dintotdeauna, iar Alfa și Omega sunt inseparabile.

    Oricând se poate naște o noua teorie despre dumnezeu, despre divinitate sau univers, dar întotdeauna vom răspunde într-un fel sau altul chemării sacrului din noi. Problema e sa nu căutăm sacrul tocmai în lucrurile și locurile în care acesta nu poate fi întâlnit, afișând o falsă indiferență față de ceea ce ne roade mai tare decât am vrea să credem.

    Le putem răspunde zeloșilor zilei cu un zâmbet, mai degabă decât cu o respingere. Ne putem lăsa atrași în jocul lor nebun, frângând pe nesimțite câte o treaptă – numai una – din mirificul lor eșafodaj către cer. Din asemenea jocuri, profund umane în esență, nu poate ieși câștigător decât acela care se regăsește pe deplin în drama celulalt, cel a cărui poveste e mai vastă și mai cuprinzătoare decât și-ar dori drept-credincioșii s-o recunoască.

    Calea îngustă a adevărului și dreptății nu e una inaccesibilă decât în măsura în care n-avem loc de adevărul celor care  ne contestă. Celor care, cu destulă naivitate se revendică direct de la Dumnezeu trebuie să le opunem nimic altceva decât exact această descendență divină, căreia au datoria să-i facă față atâta vreme cât cred în ea cu atâta tărie. Din păcate, acolo sălășluiește slăbiciunea lor cea  mai adâncă – în faptul că nu pot crede în dumnezeu fără a-și face totodată o unealtă din el și din credința lor.

    În rest, disputele astea pasionale pe teme religioase pot fi chiar simpatice, de vreme ce aceia care văd în Biblie o cărămidă numai bună de dat în cap ajung în final să se împiedice de propriile lor proiecții…

    😎

  9. Roy Cohn    

    @ Grid

    Da, sunt foarte multe lucruri care contravin intuiţiei umane. Mai multe care nu pot fi explicate decât, aparent, printr-un fenomen religios. Asta la suprafaţă, evident, dat fiind că nu mai pot crede că religia poate oferi o explicaţie pentru…orice.

    Nimicul e iarăşi o chestiune destul de sensibilă. Un ateu e considerat ca fiind un om care se regăseşte în nimic. Dar nu e aşa chiar deloc – ateul adevărat poate aprecia natura, universul, propria sa persoană şi propriile-i sale capabilităţi. Omul a fost, e şi va fi singurul Dumnezeu valid.

    Religia, consider eu, umbreşte frumuseţea vieţii. De ce ai nevoie de un creator dacă ştii că miliarde de ani ne-au adus aici, acum, în ziua asta atât de frumoasă? Că un Cosmos întreg a conspirat la crearea noastră, fără să aibă vreo pretenţie de la noi? Nu suntem o greşeală, suntem exact ceea ce trebuie să fim. Un efect al unei cauze şi o cauză a multor efecte. Nu-i nimic mai mult decât atât – aproximativ 50 de trilioane de celule care funcţionează în sincron pentru a ne menţine în viaţă. Ca să nu mai vorbim că marea majoritate a elementelor chimice care ne formează sunt un rezultat direct al unor stele moarte acum milioane, poate miliarde de ani.

    În mintea mea, totul e atât de simplu. Şi pe măsură ce mai aflu câte o noutate din astronomie, fizică, biologie, totul parcă se leagă şi mai bine, primeşte un sens cu care pot opera la nivel intuitiv. Şi atunci mă întreb de ce, în întreaga frumuseţe a complexităţii care ne defineşte pe noi şi Universul în care trăim, mai e nevoie de religie? De supranatural? De ce nu e natura îndeajuns de frumoasă? De ce să trăim după sisteme totalitare, chiar şi la nivel metafizic?

    Pot înţelege sentimentul de confort oferit de religie. Pot înţelege alura ei şi de ce are atât de multă prindere. Îi pot înţelege evoluţia, istoria şi tendinţele. Dar nu îi pot înţelege sensul de la o anumită vârstă (intelectuală) încolo.

     

    P.S.

    Îţi mulţumesc pentru unul din puţinele dialoguri însemnate ce le-am avut pe această temă.

  10. NikOS    

    Uh! Greu subiect ai adus in discutie. Si unul sensibil cel putin asa gasesc eu, pentru ca poate leza acolo in adancuri…

    @Grid – sunt in mare masura de acord cu tine si „fraternizez” cu multe din ideile expuse de tine in comentariile de mai sus.

    Cred ca trebuie facuta distinctia clara intre Dumnezeu sau cum se mai cheama in alte religii, religie, institutia Bisericii, teologie si credintele proprii si personale adunate sub denumirea de „spiritualitate” desi eu i-as spune „individualism”. De ce? Pai spiritualitatea prin definitie caracterizeaza un grup, o gloata. Si atunci nu mai e nimic individual si personal in asta.

    Biserica ca insititutie nu isi mai are locul in societata pentru ca si-a pierdut orice rol. Teologia ca stiinta nu are cum sa dispara pentru ca studiaza diverse sisteme religioase si cum asta e strans legata de evolutia omenirii dpdv istoric, nu va disparea, cum nu va disparea nici matematica.

    Religia, tocmai din cauza institutiei Bisericii care a manipulat si adaptat sistemul la propriile sale nevoi, si-a pierdut poate caracterul etic/moral pe care in principal s-a vrut a-l avea.
    Daca toti oamenii de pe Terra care azi cred intr-o anume entitate superioara lor nu ar mai crede maine in nimic sau nimeni, asa cum suntem noi oamenii, am avea haos total si cred ca umanitatea si-a afla sfarsitul.
    Teama de ceva sau de cineva a facut ca omul sa fie educabil sau sa se autoeduce. As face o paralela desi poate nu una tocmai corecta sau edificatoare. Insa pentru oameni si societate, frica de ceva sau cineva mai puternic sau teama ca vor arde in iad sau mai stiu eu ce alte pedepse, a functionat sau functioneaza ca dresajul pentru anumite animale.

    Pana si faptul ca cineva crede in teoriile evolutioniste ale lui Darwin pot fi numite „credinte proprii”. Absolut toate elementele stiintifice, religioase, mistice, oculte etc dupa care un om se ghideaza sau crede in decursul vietii sale, sunt forme ale unei „credinte individualiste”.

    Acum fiecare crede in ce vrea sau in ce poate. Sau nu mai crede nimic. Insa imi e greu sa cred ca exista chiar si un singur om care nu crede chiar in nimic. Pentru acel om ar insemna ca nici macar 1+1 nu fac 2. In rest…pace noua tuturor! 😉

  11. MarioG    

    Nu sunt de acord cu multe din cele pe care le-ai scris, dar pentru că răspunsul meu e mult prea lung o să scriu intr-un articol o contra-opinie.

  12. itsfriday    

    Cu aceasta hibridare „spirituala” care te face sa te simti bine fata de tine insuti nu sunt de acord. Si da, hai sa fim utopici si sa realizam ca totusi … religia in sine, este ceva extrem de … nasol?!

    :-)

  13. Roy Cohn    

    @ NikOS

    Teologia, desi ar parea ca e o stiinta, nu e. Nu poti numi o stiinta ceva ce studiaza un lucru ce nu poate fi demonstrat. Antropologia? Da. Teologia? Nu.

    Nu cred in Darwin. Stiu ca are dreptate fiindca acest lucru imi poate fi demonstrat. Stiu, nu cred. Mare diferenta. De asemenea, nu sunt „credinte” lucruri ca stiinta. Sunt lucruri pe care le stii, le cunosti, le iei de bune pana nu vine altceva care sa le contrazica. Asta e frumusetea stiintei – faptul ca asteapta cu bratele deschise pe cineva care sa vina sa o corecteze. Zambeste larg atunci cand e contrazisa fiindca nu o ia personal si, din contra, capata ceva vital pentru existenta ei: mai multa informatie.

    Si in final, nu cred in nimic, cum am explicat deja intr-un comentariu anterior. E absurda pana si formularea. Din nou, confunzi „cred” cu „stiu”.

     

    @MarioG

    Astept cu nerabdare.

  14. NikOS    

    @Roy Cohn

    TEOLOGÍE s. f. Disciplină care se ocupă cu expunerea și fundamentarea teoretică a izvoarelor și dogmelor unei religii.

    teologíe f. (vgr. theologia, d. theós, Dumnezeu, și lógos, cuvînt. V. -logie. Știința religiunii: teologia creștinească.

    Nu am spus eu ca este o stiinta/disciplina. Ci dictionarul care o categoriseste ca atare. Etimologia cuvantului in sine spune totul. Teologia nu il studiaza pe Dumnezeu in sine.

    Cat despre teoria lui Darwin sau alte teorii creationiste, fiecare dintre ele are hibele lui. Iar cei care au demonstrat ceva, pana a ajunge sa demonstreze acel ceva, mai intai au crezut ca trebuie sa fie asa, sau au banuit ca trebuie sa fie asa. De unde stii tu ca teoria lui Darwin este 100% reala si aplicabila? De ce nu ar fi adevarata teoria conform careia am fi fost creati de rase superioare noua (cum e expus in Prometheus sau in alte documentare sau carti si studii care vin cu dovezi clare in sprijinul acestei teorii)?

    CREDÍNȚĂ, credințe, s. f. 1. Faptul de a crede în adevărul unui lucru; convingere, siguranță, certitudine.

    Cat despre stiinta ca si credinta/credinte, vezi tot definita de mai sus. Stiinta, asa cum ai spus si tu este o certitudine pentru ca totul poate fi demonstrat. Se regaseste chiar in definitie aceasta chestiune.

    As scrie mai mult dar prefer sa o fac printr-un articol viitor. Pana atunci atat pot spune. Ar trebui sa scriu despre filosofie incepand de la Platon, Aristotel, Socrate etc pana in zilele noastre pentru a explica „cred = stiu = exist”

  15. Smog    

    Eu nu inteleg un lucru in argumentarile voastre. Adica, unii cred, altii nu. Altii sunt pro, ceilalti sunt contra. Este irelevanta opinia voastra la un nivel public, ca sa nu intru in executiv.

    Secularism. Militati pentru cel mai crud secularism posibil si conflictul dispare ca prin „magie”.

    Elementarul.

  16. Roy Cohn    

    @NikOS

    Mai, eu nu am facut un exercitiu de semantica in raspunsul ce ti l-am dat.

    Teologia, din nou, nu e o stiinta. Cat despre dictionar, daca tot e sa ne batem in dictionare, zice si asa:

    TEOLOGÍE s.f. Disciplină care se ocupă cu expunerea și fundamentarea teoretică a izvoarelor și învățăturilor unei religii. ♦ Studiu asupra lui Dumnezeu. ♦ Tratare speculativă care, din interiorul fiecărei religii, studiază divinitatea, puterile și atributele acesteia. [Gen. -iei. / cf. fr. théologie, it., lat., gr. theologia < theos – zeu, logos – studiu].

    Daca te uiti la capat de tot, vei vedea ca vine din grecescul Theos (Zeu) si Logos (Cuvant ori Studiu). Deci, cuvantul/studiul lui Mnezau. Mai mult, am studiat teologia timp de 5 ani. Si te pot asigura, din nou, ca e departe de a fi o stiinta.

     

    Cat despre Darwin. Stiu pentru ca imi poate fi demonstrat ca e asa. Pot merge la un muzeu si sa vad doua specii, una mai veche si alta mai noua. Pot vedea asemanarile dintre cele doua. Pot reproduce teoria lui Darwin la mine acasa cu soricei, musculite sau alte creaturi ce nu traiesc mult si se inmultesc repede. Faptul ca mai sunt goluri in teorie, goluri care nu pot fi acoperite cu dovezi fizice, e partea a doua. Mai avem vreme sa sapam prin Pamant si sa gasim dovezile respective.

    Cat despre teoria cu extraterestrii de care intrebi tu…credeam ca discutam intr-un format serios aici. Da, exista sanse ca viata sa se fi format altundeva initial si apoi sa fi ajuns aici prin meteoriti. Dar sansele ca sa se fi intamplat asa sunt infime. Mai mult ca se poate arata clar ca, in anumite circumstante, compusi chimici anorganici pot deveni compusi organici simpli. De acolo, o aruncatura de bat pana la viata.

    Revenind la definitii date selectiv, credinta e definita prin verbul „a crede” (de altfel, verb de care vorbeam eu, si nu de rezultatul sau – credinta). Vezi ce inseamna verbul a crede si apoi documenteaza-te despre ceea ce inseamna verbul a sti. Crede-ma ca stiu foarte bine diferenta dintre cele doua si, de asemenea, stiu foarte bine ce am vrut sa spun cand am zis ce-am scris mai sus.

  17. UnderstG    

    @Roy Cohn citez : „În mintea mea, totul e atât de simplu.” . Ar trebui sa iti pui mari semne de intrebare in legatura cu afirmatia facuta:)) (chiar rad), dar staii..clar nu vei putea face asa ceva din moment ce ai tupeul (mizerabil zic eu) sa ai astfel de replici. Nici macar oamenii de stiinta nu au in zilele de astazi raspunsuri clare la o gramada de chestii, dar pentru tine totul e „atat” de simplu:))

  18. Roy Cohn    

    @UnderstG

    Ma bucur ca te-am facut sa razi. Dar nu inteleg anume de ce. Pentru ca eu consider lumea ca fiind una destul de simplu de inteles? Sau ca mi-am format o matrita simpla a prismei prin care vad lumea?

    Sau mai degraba ai zis si tu ceva, doar de dragul de a te afla in treaba? 😀

  19. NikOS    

    @Roy Cohn
    Fratele meu, crezi in ce vrea … ta sau nu crede in nimic caci mie mi se falfaie in bataia brizei marii. 😉

    Adevarul nu se afla nici la tine si nici la mine, asa ca degeaba comentam noi pe aici. Ca si pana acum in lumea asta vor fi oameni care vor crede in ceva sau cineva si oameni care nu cred sau sustin ca nu cred doar de dragul de a nu a arata ca sunt ca ceilalti. Intelegi tu ce am vrut sa zic…

    Cum a spus si Smog in comentariul lui…ce discutam noi aici este irelevant la nivel social.

    Religia fie ea intr-o forma sau alta sau credintele oamenilor nu vor disparea ca vrei tu sau ca vreau eu. Istoria ne-o dovedeste clar ca de la inceputuri omul a avut aceasta „indeletnicire” de a crede.

    Cat despre acest subiect, lipsa credintei sau prezenta ei intr-o forma sau alta la diversi indivizi, nu cred ca trebuie sa faca subiectul unor dezbateri de acest gen. Daca cineva crede sau altcineva nu crede este strict o problema intima/personala si trebuie tratata ca atare.
    Fiecare sa isi „trateze demonii” pe unde poate…

  20. Alex P    

    Doar pentru ca nu ai un impact social puternic, nu inseamna ca nu ai deloc sau ca ar trebui sa renunti la a actiona dupa puterile tale.
    Da, credinta ar fi ceva adorabil, daca ar fi ceva personal, dar de cele mai multe ori, credintele cuiva nu se refera doar la universul persoanei respective, ci includ si judecati privitoare la ceilalti (mai ales cand vorbim de credintele organizate in sisteme religioase mari, cum sunt crestinismul, iudaismul sau islamismul). Cand acele credinte iti afecteaza viata ta, mi se pare destul de clar ca ele devin treaba ta si ca ar trebui sa faci ceva pentru a le altera.

  21. Mending    

    Roy, am vrut sa iti dau nspe’ argumente dar m-am razgandit. Degeaba o fac, oricum nu o sa te ajute cu nimic pentru ca asta e calea pe care tu ai decis sa o urmezi.

    Oricum, e funny cum unii cred ca am aparut printr-o explozie din nimic. Mi se pare iar funny cum unii cred ( mai putin constient) ca dintr-o „intamplare” au ajuns sa fie ei, da doar nah, asta e stiinta si cu totii suntem niste intamplari pur genetice :)

    Sa curga cu (-)uri!

  22. Adi    

    @Mending, poate argumentele tale erau bune… tu nu scrii numai pentru Roy, altfel ii scriai in privat! 😛

  23. Smog    

    Nu exista religie buna. Din start, religia, prin felul in care incearca sa standardizeze o cale spre „salvare” – whatever that is – corupe un fin echilibru.

    Credinta, pe de alta parte, este bazata pe ratiune.

    Prin urmare religia este la fel ca si grunge-ul – o asteapta pe Courtney Love. Ca sa moara.

  24. Roy Cohn    

    @NikOS

    Ma bucur ca ai predat armele. Intr-un final, asta e patima omului modern – sa plece capul in momentul in care nu-i mai ramane de spus decat „totul, oricum, e irelevant/relativ”. Un sfat, totusi – daca nu poti duce o argumentare pana la capat, in acelasi stil si-n aceeasi nota, atunci n-o mai incepe. Iti pierzi timpul si pierzi si vremea altora, fiindca intr-un final, nu rezolvi absolut nimic.

    @Mending

    Faptul ca creierasul tau, al meu si a intregii omeniri nu pot percepe la nivel de intuitie cum anume se poate face ceva din nimic, e o problema care macina multa lume (inclusiv pe mine). Dar exista explicatii destul de complicate pe tema asta:

    http://www.scientificamerican.com/article.cfm?id=something-from-nothing-vacuum-can-yield-flashes-of-light

    http://www.amazon.com/Universe-Nothing-There-Something-Rather/dp/1451624468

    Si multe alte resurse care pot eradica multe semne de intrebare pe aceasta tema. Da, nu-i deloc intuitiv cand te gandesti la nimic si ca ceva a venit de acolo. Dar astea-s limitarile creierului. Noi (oamenii) avem pretentia ca totul sa ni se dea de-a gata. Altfel nu putem sta linistiti. Dar adevarul e ca Universul nu ne datoreaza nicio explicatie. Iar creierele noastre nu sunt destul de performante astfel incat sa poata intelege anumite aspecte. Gandeste-te ca in fond, pana si studiul creierului prezinta un paradox – studiezi instrumentul prin intermediul…instrumentului. Astfel ca nu vei putea niciodata sa-l descifrezi intru totul, dat fiind ca nu vei putea niciodata „gandi” in afara creierului. Si daca regula se aplica pentru organul ce-l folosim la gandire, ce sa mai zici cand vine vorba de Universul care ne-a creat intru totul? Cum poti avea pretentia sa stii totul, sa intelegi totul, cand nu esti decat un micron pe-o bucata de praf aruncata intr-un (posibil) infinit?

     

  25. UnderstG    

    @Roy Cohn nici primata sa fi ca nu poti vedea lumea una „destul de simpla de inteles” cel putin mie mie greu sa cred asa ceva.Nu insult puncul tau de vedere, dar invata sa il prezinti intr-un mod cu mai putina atitudine de atotstiutor ps acceptarea celorlalte pareri este de asemenea binevenita 😉

  26. Michel-Angelo    

    Viata nu e doar in alb si negru… mai apare si cate un curcubeu gay pe ici pe colo. You can’t tell someone what to believe in and what not

  27. NikOS    

    @Roy Cohn
    Amice, in fata prostiei, a infatuarii si a pretentiilor de mari cunoscatori in toate cele, voi ceda intotdeauna.

    Eu cred ca mi-am argumentat punctele mele de vedere si foarte bine chiar. Faptul ca tu vrei sa crapi cu NU in brate este stric problema ta. Poate niste Xanax ti-ar face bine 😉

    Cat despre timp pierdut…da, mi-am pierdut timpul comentand la articolul tau.

  28. eu.indiferentul    

    in primul rind,omul cit ai vrea tu sa negi,are suflare din DUMNEZEU.Poti sa te minti cit vrei,dar ATEI 100%NU gasesti in lumea asta timpita cum o crezi tu.

  29. Roy Cohn    

    @UnderstG

    Pe cand eu exprimam un punct de vedere, tu ai trecut la un nivel personal in primul tau comentariu postat. Si citez: „din moment ce ai tupeul (mizerabil zic eu) sa ai astfel de replici”. O zi buna.

    @NikOS

    Nu-s un copil razgaiat care a inceput sa urle „Nu-i asa cum zici tu” in momentul in care mi-au fost date argumente. Lucru pe care, daca iti recitesti comentariile, nu l-ai facut. Una e parere, altul e argumentul. Iar „mi se falfaie” ori „adevarul nu-i nici la mine nici la tine” nu pot fi, sub nicio forma catalogate drept argumente. Si tie, o zi buna.

    @ eu.indiferentul

    Ramai indiferent si fata de mine, rogu-te. Iti pierzi timpul. Tie, o zi proasta.

  30. Michel-Angelo    

    Inversunarea asta cu care cativa gay se opun la tot ce inseamna religie sau Dumnezeu mi se pare cel putin la fel de periculoasa ca si inversunarea acelor straight care nu au altceva de facut toata ziua decat sa se opuna casatoriilor gay.
    Nu cred in nici o forma de extremism fie ea oricat de bine argumentata. Extremismul prin natura sa este o chestie periculoasa.
    Cum nu ne place ca cineva sa ne interzica dreptul de a ne casatori cu un alt barbat, cred ca la fel nu este treaba nimanui fie ca e gay sau straight, cine in cine crede si cine la cine se roaga, atata timp cat nu se detoneaza in camp deschis pentru convingerile sale religioase…

  31. grid    

    Nu înțeleg înverșunarea unor comentarii la acest articol, de vreme ce autorul spune destul de clar care îi este intenția – să stabilească premizele unor dezbateri pe teme religioase. Chiar dacă, aparent, autorul reneagă religia și se delimitează de influențele acesteia, nu opțiunea sa personală e tema articolului. Cu atât mai puțin e vorba de contestarea dreptului altora de a-și urma credința după cum cred de cuviință.

    Două lucruri importante spune Roy Cohn, dar se pare că niciunul din ele nu a fost bine înțeles, probabil din cauza resentimentului trezit de respingerea apriorică a rolului pe care religia îl are în societatea actuală.

    Primul lucru invocat de autor este lipsa consecvenței celor care se apucă să discute despre religie. Majoritatea celor care se delimitează de principiile tradiționale care guvernează doctrinele religioase (în speță, religia creștină, pentru că despre aceasta este vorba) își iau anumite libertăți de interpretare improprii doctrinei de la care se revendică. Una e să spui „pe mine nu mă interesează creștinismul, sunt ateu, sunt de o altă religie, sau am propriile mele idei despre divinitate pe care mi le asum” și cu totul altceva este să te declari creștin, sau chiar să te revendici de la un anumit cult creștin (recomandându-te, de pildă, creștin ortodox) fără măcar a ști ce presupune asta. Nu poate nimeni, cu de la sine putere, să susțină o dezbatere religioasă în numele unui cult despre care nu știe mare lucru și căruia să-i făurească un alt crez, în nume propriu.

    Orice dezbatere poate fi asemuită unui război, în care armele folosite sunt ideile. Ei bine, războiul își are regulile sale. Nu poți să vii la luptă oricum, fără să știi ce vrei, luptând pe două fronturi simultan și necunoscând nici arsenalul de care te poți folosi. Atunci când aperi o idee trebuie să o faci nu doar de formă, cu argumente de suprafață, ci să cunoști în detaliu rigorile taberei în care se presupune că te afli. A spune că ești creștin, dar totodată în afara Bisericii e un nonsens. A fi creștin presupune a aparține Bisericii lui Cristos. Dacă ești liber cugetător, atunci nu-l lua pe Isus drept martor și nu pretinde că-i urmezi preceptele. Lipsa aceasta de consecvență cred că l-a deranjat pe Roy Cohn – și pe bună dreptate. Prea mulți combat războiul, dar numai așa, din lene, fără să fi luptat măcar o zi în viața lor. Procedând astfel, se ajunge la purtarea războiului în numele păcii, ceea ce denotă cel puțin o lipsă de onestitate. Războiul apare atunci când altfel nu se poate continua, iar războinicii adevărați știu asta foarte bine. Ei nu luptă pentru pace, nu luptă de pe margine cu stindarduri idealiste, ci sunt gata să moară pentru a apăra ceea ce consideră a fi dreptul lor.

    Al doilea lucru semnalat în articol, deși implicit și nu explicit, este miza obișnuită a discuțiilor pe teme religioase, respectiv intenția vorbitorului de a se prezenta pe sine într-o lumină mai bună folosindu-se de precepte religioase. Este adevărat că pretenția oricărui cult religios este de a arăta lumii că membrii săi sunt mai buni decât ceilalți, iar intenția oricărei doctrine religioase este aceea de a institui o delimitare clară față de cei care au o altă credință. Însă una este să te crezi mai bun din cauza faptului că urmezi anumite principii (sau pentru că ai anumite idei despre lume și viață) și cu totul altceva este să începi o muncă de convertire a altora, convins fiind că experiența ta de viață li se potrivește și lor. Acționând astfel, ca un agent de propagandă, dovedește faptul că mult-clamata încredere în sine e o vorbă goală, pentru că numai cei nesiguri pe credința lor au nevoie de adepți. Cei cu adevărat împăcați cu sine nu au nevoie de confirmări externe și de susținerea celorlalți; ei se mulțumesc să-și expună punctul de vedere fără a-i lua în colimator pe cei care, chipurile, nu s-au trezit încă.

    Prozelitismul, această meteahnă aparent urâtă de toate bisericile este totuși foarte îndrăgită atunci când vine vorba de a racola adepți pentru credința proprie. Din acest motiv, cei care se cred mai buni decât alții (din simplul motiv că li se pare a fi descoperit adevărul) s-ar cuveni să fie mai reținuți. Din fericire, adevărul nu se cumpără ca la piață, pentru beneficiile pe care le oferă și nici nu se câștigă la loterie, fără niciun efort. A livra altora propriile opinii cu intenția de a-i câștiga de partea ta este o practică nu numai greșită, ci și contraproductivă, pentru că e un semn de nesinceritate și invită la respingere.

    În fine, dar nu pe ultimul loc, trebuie spus că un articol nu trebuie niciodată judecat pentru motivele sale (intenția fiind uneori deschis asumată de autor, așa cum o face Roy Cohn, iar alteori doar bănuită). Căutând să analizăm ideile cuiva din perspectiva motivelor care îl îndeamnă pe acesta să scrie (și nu pentru ceea ce reprezintă ele pentru noi, în calitate de cititori) introduce o formă de surzenie la subiectul discuției. Acesta e un mod de a contrapune autorul ideilor pe care le vrea expune, cu scopul deschis de a le invalida doar pentru că nu ne place cum a fost pusă problema – o variantă a celebrului argumentum ad hominem, care este o greșeală de logică încă extrem de răspândită.

    😎

  32. Smog    

    Concluzionand, religia este precum un penis – perfect in regula sa ai unul si sa fii mandru de el insa: nu-l scoate in public, nu-l arata la copii, nu elabora legi cu el, nu-l folosii pentru rationament si nu incerca sa le explici altora ca singura cale spre mantuire este inghitirea „sfantului duh”.

  33. Roy Cohn    

    Apreciez @Grid. Si-ti multumesc. Se pare ca putine sunt locurile in care mai poti scrie un articol de opinie fara ca situatia sa nu degenereze (prin comentarii) in discutii marca Realitatea.net.

    @Smog – perfect de acord 😉

  34. Adi    

    Nikos, data viitoare cand simti nevoia sa jignesti, abtine-te de la comentarii pentru o ora, doua, o zi, pana iti trece inversunarea.
    De ieri seara m-am abtinut sa comentez la adresa ta in urma vorbelor pe care le-ai spus.

  35. FireMan    

    Văd că nu este cald doar afară… dar poate doar înfierbântarea ne mai poate răcori?

    Un documentar – să mai râdem puțin: Religulous

  36. cristymaykei    

    Ma daca si la subiectul asta se ajunge iar la pula, ori sexul este prea adanc infipt in noi si omul nu poate trai fara el, ori ne ascundem dupa deget si facem sex doar pentru a ne inmulti.
    Bai da vin eu c-o-ntrebare!
    Daca Dumnezeu a dat sexul numai pentru a ne inmultii, de ce naiba ne place atat de mult sa ne sexuim fara se ne-nmultim?
    Roy Cohn lasa Domnului ce-i al Domnului si Cezarului ce-i al Cezarului.
    NU cred ca aceasta situatie se va schimba prea curand, iar daca Isus a fost inteligent sa dea acest raspuns, nu vad de ce nu l-ai primi si tu in constienta ta.
    Lumea e diversa si e bine ca este asa.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *