Avionul

Doar o pată pe cer. În spatele ei parfumul se risipeşte uşor, uşor. Viaţa şi aşa este fragilă – deseori chiar inutilă – însă în aer lucrurile se schimbă. Totul este mai rar, chiar limitat. Valoarea fiecărui banal creşte iar şansa este singurul aliat. O harpă duduie pentru iubire şi trage să oprească un masacru. Drakkar Noir peste tot pentru euforia celor care spera să-şi regăsească menirea. Poate şi un scop!

Ferestrele mici sunt ochiul inimii. Un mare de nimic slab colorat susţine acest paradox amoros. Aerul oferă iubire şi lăcaş iar mazga îl încinge – astfel cei doi se ating şi tot ating, şi iar se ating dispuşi amândoi să-şi sacrifice viaţa pentru pasiune. Şi drama lor este că dacă vreunul dintre ei s-ar oprii… ar murii de frig.

Însă, că orice lucru într-o lume finită pata trebuie să se întoarcă intra-sa textura – oh.. şi ce pata tristă. Aer peste tot iar ea este lipită de o bilă toxică care gravitează în jurul singurului aparat de fotografiat. Pata… se gândeşte că dacă ar fi cu al ei aer ar zbura şi căuta lumina până va crăpa.

Aşteaptă în ploaie şi nu spune nu la rugina. Este abuzata şi atinsă de atâtea mâini pervertite, de gândurile unor muritori de rând şi totuşi face orice să ajungă în aer… pentru că acolo este scopul acestei pete.

În sfârşit, ziua plecării. Cu speranţele ridicate oferă tot ce-i poate natură. Uită că este plină cu decizia celorlalţi – se pregăteşte să meargă acasă. Însă cu cât urca, acasă nu este. Vântul a venit îndepărtând iubirea mult pierdută. Fără al ei aer, îngheaţă şi se zbate. Cei din ea se roagă şi tot roagă, să nu cumva să fie victimele acestui amor însă pata nu mai poate şi trasa-n capcană se face una cu textură. Şi cum vântul a plecat aerul doar ajuta ca pata să ardă… şi să tot ardă. Pata nu mai este, pata e doar un cadavru al unui eşec de situaţie. Însă aerul… aerul rămâne cu particulele petei. Se zbate, şi se învârte însă un lucru este cert: ciclic cum este el, vă suferii după al său amor până nu va mai fi timp. Şi-n al său amar, celor care au luat deicizia, le va ruina viaţa minţindu-i… că fără el nimic nu va mai fi.

Trădare peste tot, iubiri de-a dreptul expirate… şi totuşi când pasiunea este, nimic nu-i desparte pe cei doi. Nici măcar moartea. Însă eu şi cu tine nu suntem nici aer nici pete. Eu şi cu tine suntem cenuşă. Şi cum din textură am venit tot acolo ne vom întoarce.

Întrebarea este… ce facem pe drum?

Smog

Bitter Sweet – Bittersweet Faith