Țigara de după-amiază se transformă liniștită în scrum în timp ce o adiere tomnatică îi împrăștie fumul în neființă. Lumina soarelui a pălit, se răsfrânge leneș în geamurile mașinilor ce trec rapid, ignorant, neștiutor pe stradă. Numai eu stau pe loc şi le privesc.

Aștept… Ce mai aștept? Nu sunt foarte sigur. Nu știu câți dintre noi pot spune cu siguranță ce așteaptă, ci mai degrabă ce au impresia că așteaptă. Cu toții ne-am creat o proiecție filtrată prin propriile idealuri și personalitate a acelui punct în care dorim să ajungem, dar nu prea știm cum să ajungem acolo. Avem reprezentarea finalității conturată cât se poate de clar, dar drumul trece prin hăul necunoscutului pentru că nu ne-am obosit să ni-l punctăm, dar și pentru că nu depinde niciodată doar de noi. Oricât ne-am crampona de idei și principii motivaționale, adevărul este că inima noastră nu se sincronizează niciodată cu dictatul rațiunii și uneori ne dorim lucruri mari fără să realizăm că trebuie să parcurgem niște pași până la ele, ajungem să îi judecăm pe cei care țintesc mai jos decât noi, să credem că am rămas ultimii piloni ai idealului în lume.

Astfel, perspectiva noastră asupra aspirațiilor devine unilaterală, simplistă: dacă eu îmi doresc și tu îți dorești, trebuie să fie realizabil, pentru că aşa ne-au învăţat Romeo şi Julieta, poeţii visători şi comediile romantice cu Sandra Bullock. Dar, după cum viața ne arată de fiecare dată când ne dă o palmă, nimic nu este atât de simplu, nimic nu se rezumă la if…then…else. Și astfel, orbi la circumstanțe, ajungem la realizarea, subiectivă de altfel, că oamenii nu merită, că de fapt motivația lor nu a fost în concordanță cu cele declarate, că societatea se îndreaptă implacabil către o superficialitate dureroasă. Și ne repezim iar și iar la sticla din bar în care stau strânse toate soluțiile la deziluziile noastre şi aşteptăm să vină cineva să ne scoată de pe fundul acesteia.

Şi totuşi, dragostea adevărată există, vechile valori nu s-au risipit în cele patru zări, nici valoarea sexualităţii ca manifestare fizică absolută a apropierii dintre doi oameni. Încă există mulţi oameni avizi de a împărtăşi sentimente cu un altul, mulţi oameni pentru care o bancă împărţită cu cineva sub veghea lunii pe malul unui lac placid înseamnă o amintire nestemată, oameni pentru care un sărut furişat la umbra unui copac şi mirosul celuilalt îmbibat de verdele primăvăratic sau de gerul iernii înseamnă mai mult decât orice declaraţie de dragoste.

Nu, societatea nu se îndreaptă implacabil către un viitor al superficialităţii atâta timp cât vor exista destui oameni pregătiţi să guste din solemnul a două mâini împreunate în locuri unde nimeni şi nimic altceva nu mai contează. Problema nu este că acei oameni nu mai există, ci că puterea lor de exprimare este gâtuită de valul decrepitudinii morale, vocea lor acoperită de uralele majorităţii deşănţate. În mijlocul orgiei, trebuie să păşim tiptil şi să ne găsim orbecăind în întuneric. Şi până o vom face, inevitabil, vom pipăi cel puţin în treacăt şi dezmăţul, pentru că noaptea e întunecată şi plină de ameninţări, iar drumul până la lumină necunoscut.


Alte articole scrise de același autor (ALN):


Thanks for rating this! Now tell the world how you feel via Twitter.
Ce părere ai despre acest articol?
  • Super tare
  • Util
  • Complex
  • Amuzant
  • Plictisitor
  • Slab

Author

ALN

Comments

  1. Alex P    

    Heh, foarte tare, dar cand am vazut melodia celor de la Luna Amara pe prima pagina am crezut ca am gresit site-ul :)

  2. ALN    

    Si mie mi-a aratat ciudat dupa ce i-am dat submit. :))

  3. sicmarin    

    Băăăă, sanepidule, bă!

    Tăt cioporu’ di p-aşilea s-o betejit di romantism şi îndurligă ca amu păstă o sută de toamne, parcă-s abţiguiţi aşa-s cu inima d-albastră. Îs buni numa’ de aburcat în căruţă şi căraţi în lazaret că di la descântecele Eufrosinei şi întorsu’ urmei mai rău s-or obrintit.
    :)

  4. TLC    

    ^^Țigara de după-amiază se transformă liniștită în scrum în timp ce o adiere tomnatică îi împrăștie fumul în neființă. Lumina soarelui a pălit, se răsfrânge leneș în geamurile mașinilor ce trec rapid, ignorant, neștiutor pe stradă. Numai eu stau pe loc şi le privesc^^

    Când am citit asta, m-am simțit ca în clasa a VIII-a când trebuia să folosim la compuneri tot felul de metafore și personificări…Parcă o și văd pe profa mea de română cum ar recita aceste vorbe…:))

  5. ALN    

    E bine că şcoala generală nu a trecut degeaba pe lângă mine. :))

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *