No menu items!

Asta e tot?

Acelasi autor

Progres în Vest, întuneric sociologic în Est

Consultam zilele trecute starea legalizării oficierii căsătoriilor pentru cuplurile de același sex, și am constatat mulțumit că lucrurile se îndreaptă într-o direcție bună în...

Acum încotro?

Pe măsură ce dau scroll în mod repetitiv la Newsfeed-ul de pe Facebook și mă minunez cum lumea își afișează sufrageriile în public cu...

Prima carte despre “coming out” tradusă în limba română

Am onoarea de a anunța publicarea primei cărți despre "coming out" în limba română, tradusă în urma unui efort colectiv și disponibilă gratuit în...

“Te iubesc, dar nu vreau să te mai văd.”

Am avut un an destul de... zbuciumat, să zicem. După ani în care nu s-a întâmplat nimic deosebit în plan personal în viața mea,...

Trist, dar măcar viu

Până acum două săptămâni eram într-o rutină. Mă trezeam dimineața la 5:50, făceam cafea (cât mai tare), o beam până la 6:30. Mă spălam...
Martin
Martin
Mă consider un bărbat destul de cinic și reținut, dar cred în karma și prietenii îmi spun că sunt un om bun la suflet. De pregătire inginer și Computer Scientist deopotrivă, am descoperit în ultimii ani că îmi face plăcere să exersez comunicarea în scris ca pe un skill tehnic.

maxresdefault

Sunt trei ani și jumătate de când nu m-am mai îndrăgostit. Deși prin viața mea s-au perindat din când în când diverși oameni mai mult sau mai puțin bine intenționați, n-am putut să mai simt nimic. Mă transform încet-încet într-un om morocănos și cinic. Acum o lună am pus capăt ultimei “relații” – mai mult un fel de înșiruire confuză și rarefiată de mesaje text și seri de sex prost, care s-a întins pe o perioadă de 1.5 ani, decât să fie un parteneriat de vreun fel.

M-am trezit într-o dimineață la K acasă și în timp ce făceam cafea, mi-am dat seama că nu s-a bucurat niciodată pentru nimic bun care să mi se fi întâmplat mie în ultimul an și jumătate.

“You know… I’ve been thinking… and you never expressed any joy for anything good that happened in my life since we’ve been together. You’ve never even congratulated me. When I leave town for a few days, you’ve never hugged me before I leave. Why?”

K s-a bâlbâit o vreme, dar n-a reușit să zică nimic coerent. Eu am tăcut și am căzut pe gânduri. Asta e tot? Te fut și îți fac cafea, și plec acasă? Nu ne facem vreun plan împreună? Nu mergem nicăieri în vacanță? Nu ieșim în oraș cu prietenii în comun? Nu investim în nimic? M-am uitat iarăși spre el, vădit supărat. Continuam să vorbesc, din ce în ce mai apăsat.

“You know… nobody has ever made plans with me. Is this… IT? This cannot be it.”

K a tăcut și mi-a zis că mă comport prea emoțional. Că doar îmi vântur frustrările. Preț de vreo 15 minute am tot stat și am reflectat dacă în mintea lui el chiar nu se poate gândi mai departe de ziua de mâine, sau dacă încearcă să mă placheze ca să continue un aranjament despre care știe câ îl mulțumește doar pe el.

I-am pus ceașca lui de cafea în față și am dat ușor din cap.

“This is the last cup from me. I’m breaking up with you. I don’t believe in love, but I also refuse to believe that this is all there is to life, and even if I never find a partner to build a home together with, I will at least have to die trying.”

Nu a zis nimic. Nici atunci, nici a doua zi. L-am șters din telefon, de pe Facebook, și am șters toate mailurile dintre noi. Ironic, toate fuseseră începute de mine. Știu că suntem singuri în viață, dar la fel sunt și oamenii straight. Nu pot să construiesc singur totul, iar hedonismului nu îi văd rostul; nu rămâne nimic în urma lui.

Nu știu care ar fi soluția, sau dacă trebuie să aștept până îmbătrânim ca să pot pune probleme de bun simț fără să fiu privit ca un “heteronormativ”.

Acum doi ani am participat la un proiect de voluntariat care să îi ajute pe bătrânii LGBT din zona în care locuiesc. Am întâlnit oameni de 60 de ani și mai mult. Doar un singur cuplu de vârsta asta: Barry și Gerry. Barry și Gerry au locuit împreună de la vârsta de 55 de ani (acum au 80). Tinerețile și le-au petrecut futându-se cu necunoscuți prin toaletele publice din Londra. Barry se dădea la mine constant în timp ce încercam să le fac de mâncare și curat prin casă alături de colegul meu de voluntariat.

Am plecat scârbit de acolo. Așa o să ajung și eu? Un moș libidinos și destituit economic, care stă într-o casă de lut de la 1700 ce stă să cadă pe mine?

Am un sentiment sâcâitor că nu pot decât să privesc neputincios cum mi se irosește viața.

17 COMMENTS

  1. Pana la urma ce asteptari ai de la cineva? Crezi ca “cineva” e cheia spre fericire? Adica, da, poate fi. O perioada. Apoi trece. Si ce ramane?

    Nu toti oamenii simt la fel. Nu toti oamenii iubesc la fel. Nu toti oamenii isi exteriorizeaza sentimentele la fel.

    Aud destul de des “Azi nu mi-ai zis ca ma iubesti!!!”… pai trebuie sa spun? Asa in cuvinte, robotizat? Poate fac ceva ce inseamna lucrul acela, nush… intelegi probabil.

    La partea cu 2gether 4ever… sa facem, sa dregem IMPREUNA e iarasi discutabila treaba. Una e o legatura de juma’ de an… alta e una de 5. Adica nici nu apuci sa cunosti bine pe cineva (si daca esti norocos acel cineva e si somer, sta si cu parintii sau poate e student si nu stie ce face dupa ce termina) si construiesti cu el castele? Tz… nu se (prea) intampla.

  2. Dragă Martin,

    Îți înțeleg frustrarea. Este dificil să construiești orice cu vro ființă umana deoarece ființele umane nu sunt tocmai ok. Este suficient să ne uitam la halul în care arată lumea in anul 2015. Totuși, sunt câteva, puține, care se salvează.

    Soluția cred că stă în a te centra pe tine. În loc să aștepți clipa în care o sa apară cineva ca să puteți construi ceva împreuna (și cred că o să apară) de ce nu construiești tu singur ceea ce îți dorești? Ce poți face profesional încât să fii mulțumit cu ceea ce faci si cu ceea ce câștigi? Ce poți face personal încât să ai o viață frumoasă și încărcată de activități care îți fac plăcere și te satisfac? Concentrează-te pe tine și nu pe ceilalți. În exemplul cuplului B & G, este evident că este vorba de două persoane care s-au alăturat doar pentru a nu fi singure. Putem însă fi fericiți și singuri, pentru perioade lungi de timp, mai ales atunci când investim în noi. În timp ce ești ocupat cu a face din tine o ființă umană mai bună (și asta ocupă tot timpul, uneori și ore care nu fac parte din cele 24), vei găsi cu siguranță pe cineva care se află în același proces, și atunci vă veți uni proiectele și veți avea ceva frumos împreună. Un an jumătate de cafea și futai, never again!

    Good luck!
    David

  3. Te inteleg e destul de greu sa gasesti o persoana cu care sa contruiesti ceva…dar nu te lasa poate o sa gasesti ceea ce cauti:)dar pana atunci incearca sa iti faci un grup de prieteni cu care sa te simti bine (fara interpretari:)) )

  4. Impresia mea e că a fost un modus vivendi liber-asumat de amândoi încă de la bun început, de vreme ce nu spui că a fost vreodată altfel. Nu înțeleg că ar fi fost vreo mare iubire, sau măcar o pasiune intensă inițială, care să se fi plafonat cu timpul… În aceste condiții, constatarea ta–oricât de tardivă–nu vine decât să consfințească un fapt existent. Nu ne spui dacă, din toate lucrurile pe care ai fi vrut să le fi făcut el pentru tine, ai făcut tu ceva similar pentru el.

    Acestea fiind spuse, nu știu dacă o despărțire atât de seacă și de brutală e cât de cât justificată raportat la context, în afară de motivul evident că plictiseala în cuplu a ajuns la un apogeu. De ce să ștergi cu totul memoria unui om alături de care ai trăit? Efectul e prea dramatic în lipsa unui motiv mai substanțial. Ceva îmi spune că a mai rămas ceva important nespus pe ici, pe colo, prin părțile esențiale… O fi adevărat?

    😎

  5. Mulțumesc pentru păreri.

    @Robert:

    Eu nu cred în dragoste, și nici nu mă aștept să fie nimeni altcineva cheia spre fericire. Personal detest dulcegăriile cu “hai, spune-mi că mă iubești”, alea sunt pentru cocalari și pentru adolescenți. Asta nu înseamnă, însă, că nu există nici o diferență între o relație disfuncțională și una cât de cât sustenabilă.

    Eu cred în angajamente: punem fiecare urmărul 50-50%, și realizăm împreună ceva ce mai mare decât am fi putut fiecare pe cont propriu. De exemplu, să locuim împreună într-un loc OK, și să economisim bani astfel. Sau să mergem în concediu undeva mai departe. Sau pur și simplu să avem relativ grijă unul de altul. Lucruri care vin natural pentru un cuplu straight, mai ales după un an jumătate împreună în calitate de adulți salariați.

    Cred că indiferența în momentul acesta într-o relație este deja patologică.

    @David:

    Sunt de acord cu tot ce ai scris. Deși am muncit aproape 24/7 încă din liceu (am lăsat-o mai moale în ultimii doi ani, și s-a și cunoscut la nivel profesional, deși am avut mai mult timp de sport și cultură), și cred că am atins limitele meritocrației.

    Sunt dezamăgit că sunt în continuare singur (și vulnerabil – dacă mă îmbolnăvesc și nu pot lucra, de exemplu, nu mă va ajuta aproape nimeni. Am pățit asta deja în trecut, pe alt continent, și a fost înfiorător). Simt că trebuie să lucrez de două ori mai mult ca prietenii mei straight, și asta doar ca la finalul zilei să fiu tot singur și să nici nu am cu cine sta de vorbă. Cam nașpa.

    @Konstantin:

    Am avut mulți prieteni, dar nu prea mai cred eu în prieteni. Acum am doar doi-trei cu care pot vorbi, și din păcate fiecare locuiește în altă țară. Prietenii în general sunt de oportunitate. Dacă lucrezi cu ei, te sapă la prima ocazie de a avansa. Dacă nu lucrezi cu ei, și dacă nu ai ce să le oferi, încet-încet nu mai au timp de tine. Grupurile de prieteni după 25 de ani se formează mai mult pe pile sau atracție sexuală. Dacă ești gay, încet-încet ajungi marginalizat.

    @Grid:

    Nu știu ce să zic cu “modus vivendi liber-asumat de la început”. Nu poți forța pe cineva pe care abia l-ai cunoscut să se angajeze la o relație serioasă, e absurd din ambele părți. Trebuie să investești timp să vezi cum evoluează lucrurile. Ce se întâmplă cu mine este că de obicei investesc timp, și refuz să constat că relația nu merge nicăieri din cauza “sunk cost fallacy” (nu știu cum să zic în Română).

    Desigur, sunt lucruri care au rămas nespuse. El vine dintr-un mediu conservativ, iar combinația dintre homofobia internalizată, faptul că el provine dintr-o minoritate religioasă, și faptul că nici unul dintre noi nu este băștinaș în UK nu au ajutat foarte mult.

  6. @Martin:

    total de acord.

    Ideea cu impreuna este discutabila. Ma refeream la faptul ca nu putem contesta natura relatiei. Gay-ii is disperati dupa relatii, “it is known”. Subliniez, dupa RELATII. Nu angajamente.

    Am intalnit multe tipologii de cupluri: unul student in Bucuresti (doar un exemplu) venit de prin alte orase, se cupleaza cu cineva din bucuresti, termina facultatea si c’est la vie; esti intr-o relatie cu cineva sau cunosti pe cineva dar vezi ca dupa cateva luni lucrurile nu sunt nici pe departe cum au fost la inceput (ceea ce e normal pana la urma, hai sa nu fim ipocriti) si puff; sunt si cuplurile open care par sa prospere o perioada. Apoi ne place sau nu, banii sunt iarasi o alta componenta care in cuplurile gay poate avea o anumita importanta si poate duce la despartire. Nu cred ca tie sau altcuiva i-ar conveni sa plateasca doar el acele excursii, o masina, chiria pentru un loc OK samd… ca un partener nu e un accesoriu. Nu mai zic de inselat, relatiile la distanta (pe care le consider un fel de laba imaginara) si alte cele.

    Toate astea corelate duc in mintea mea la ideea e ca e nevoie de ceva timp (si uneori viata iti rezerva surprize chiar si dupa cativa ani buni) sa iti dai seama cine e cu adevarat cel de langa tine, ca de povesti, ursuleti de plus si vorbe goale e plina lumea.

    Era o faza, imi povestea un prieten ca iubi lui nu avea o letcaie dar nici nu vroia sa se angajeze pe 1500 RON ca e putin. Pai marsh la ma-ta atunci, sa stai cu ei pana la 50 de ani. Nah, ce viitor, ce “impreuna”?

    Vara asta fusesem undeva intr-o vacanta si am merg mai multi, baieti, fete etc. Eu de obicei, mai ales daca suntem intr-un grup mai restrans, nu ma uit la 2, 3, 10 euro caci consider ca daca tot ne numim prieteni e cam josnic. Zici ca am fost in jungla. Cand s-a pus problema sa se plateasca nota fiecare se scormonea in buzunar sa dea suma fixa. Apoi nush care a vrut sa stam sub nush ce bolovani sa nu platim 10 euro pe sezlonguri. M-am luat si am plecat, i-am lasat acolo sub stanca si la revedere. Evident, nu e relevanta povestioara asta, dar asta e realitatea crunta. Sunt oameni si oameni si nu e taman simplu sa fie un echilibru intre lucruri si uneori ti se lasa cand niste chestii merg anapoda in mod repetat. Puteti sa ma criticati insa repet, asta e realitatea si unora le este extrem de comod sa traiasca cu iluzii, insa vine o vreme cand iti dai seama ca nu are sens sa te autoflagelezi pentru altii.

    In fine, sa revin, daca lucrurile decurg inspre bine, atunci da, facem si dregem impreuna. Chestiile astea le simti, le vezi… si daca persoana in cauza are doi neuroni stie ce are de facut. Daca nu… se fut si ei de cateva ori… platesc o chirie intr-un apartament mucegait, mai un club, mai o maslina, o acadea… si-apoi vine intrebarea: “Vaaiii… pai noi nu avem nimic impreuna!!!”… pe bune? Oare de ce?

    Pe de alta parte, depinde si de prioritati. In alt post cineva se indragostise de un tip care nu stia exact pe lume traieste si ce vrea, era si o diferenta de varsta… waw… ce viitor? De unde? Poate omu’ a lasat-o mai moale cu atentiile si cadourile si nah… aia e. Next.

    Nush, in mintea mea “impreuna” inseamna sa tragem amandoi la acelasi jug, sa ne indreptam amandoi in aceeasi directie, sa acceptam mersul firesc al unei relatii, sa existe un echilibru… caci aia cu “io muncesc si sotia sta sa faca mancare si sa aiba grija de plozi” pur si simplu nu se aplica intr-un cuplu format din doi barbati.

    Lasa ca poate zilele astea fac o lista cu cele mai ciudate relatii de care stiu. 😀

  7. Mi-am dorit mereu o relație egalitară: și din punct de vedere al vârstei, și al venitului, și al dorinței de stabilitate. Nu am fost niciodată aventurier sexual (cred că tind mai mult spre asexualitate dpdv. fizic), și cred că prefer să merg la sală decât să fac sex.

    Dar am avut mereu nevoie de intimitate emoțională și “parteneriat” cu cineva, și nu am reușit niciodată să manifest asta. A fost un singur tip care a vrut o relație cu mine oarecum, dar era arab și era extrem de paranoic și closeted, și mi s-a făcut frică de el (țipa noaptea la mine că “we’re not normal”–he freaked me out big time).

    Cred că dacă eram straight, aș fi fost genul care s-ar fi căsătorit după facultate cu cineva din generația mea sau cu o diferență de 1/2 ani, și mi-aș fi dus viața liniștit.

    Din păcate, nefiind straight, singurele relații despre care știu că ar fi fost măcar OK au fost când unul dintre ei era foarte bogat, sau când celălalt avea nevoie de o viză.

  8. Martin ~ (re: #5)

    În traducere liberă, „sunk cost fallacy” ar însemna „iluzia asumării costului” și revine la a spune, în principiu, că tentația de a recupera irecuperabilul conduce invariabil la blocaje.

    Părerea mea e că, totuși, relațiile nu pot fi schematizate după un model economic-investițional. Sentimentele au prostul obicei de a desfide orice tentație mercantilă și de a răsturna orice logică a profitului. O atingere adusă sentimentelor, provenită din intenția de a le obiectiviza sau măsura, provoacă retractibilitatea și evanescența acestora.

    Vreau să spun că oricât am investi într-o relație, „profitul” vine întotdeauna dintr-o cu totul altă parte. Sentimentele celuilalt nu se nasc ca urmare a ceea ce i-a fost oferit și nici nu sunt proporționale cu propria noastră investiție sentimentală; mai degrabă, probabil, suntem iubiți pentru puterea de-a dărui (chiar și-atunci când nici nu oferim mare lucru). Cred că resursele ascunse și nebănuite ale fiecăruia dintre noi sunt un atractor cu mult mai important decât contribuțiile noastre, sau decât ceea ce afișăm – cu sau fără voie.

    E adevărat că-i o eroare să tot așteptăm un tren care parcă nu vrea să vină, dar nu cred că-i de vină gara spre care ni se tot îndreaptă, cu îndârjită osteneală, pașii. Speranța poate fi fecundă doar dacă drumul însuși e o plăcere. Dacă nu putem surprinde zâmbetul câte unui călător singuratic, rătăcind fără rost, nici nu putem fi siguri că n-am scăpat din vedere trenul mult-așteptat…

    Nu vreau să spun cumva că mai puțin e totuși mai bun decât nimic, ci doar că prea-puținul de care ne împiedicăm adesea are uneori darul de a ne face să ignorăm un prea-plin nespus, sau chiar inexprimabil.

    😎

  9. Martin,

    Din câte mi se pare, tu nu ai depășit încă ideea (greșită în opinia mea) conform căreia în cazul cuplurilor hetero e totul mai simplu. De fapt, așa cum am menționat în comentariul meu anterior, majoritatea populației lumii nu este ok. Dacă tu ești o persoană multilateral dezvoltată și cu așteptări mari de la o relație (o relație cu adevărat egalitară este deja o mare așteptare) vei avea probleme în a găsi o persoană ok fie dacă ești gay sau hetero. La prima vedere, multe relații hetero par idilice dar de fapt sunt foarte departe de asta (este suficient să te uiți în grupul tău de amici – sunt așa de mulți cei pe care îi invidiezi pozitiv sau sunt mai numeroși cei care se află în relații în care nu te-ai vedea sub nicio forma?).

    Faptul că menționezi singurătatea doar în cazuri de criză (probleme de sănătate) ma face să mă întreb daca îți dorești cu adevărat pe cineva cu care să-ți împarți viața sau vrei doar un element care să îți “blureze” fricile și senzația constantă de singurătate?

    Mă identific foarte mult cu tine. Dacă nu am pe nimeni care să mă satisfacă la toate nivelele, sunt practic asexual (am petrecut până și patru ani fără sex) și în acest timp îmi lipsea foarte mult o persoană cu care să-mi pot împărtăși victoriile și eșecurile. Cu mult noroc, am găsit persoana cu care să pot avea tipul de relație pe care mi-l doresc, fix în momentul în care începusem să nu cred în existența ei pe același continent cu mine sau chiar în existența ei în general. Este ca un joc de cărți. Pierzi, pierzi, pierzi dar la un moment dat tot ai să câștigi. Poți crește șansele de a câștiga încercând să frecventezi locuri în care se adună oameni care au interese în comun cu tine sau pur si simplu ieșind la suc cu o persoană diferită zilnic. La un moment dat te obișnuiești cu date-urile awkward și nici nu te mai afectează. Până într-o zi când o să te întorci de la suc și nu o să pricepi de ce simți o nevoie arzătoare să vorbești din nou cu persoana respectivă. Proactivitatea este centrală în acest caz. Dacă îți plângi de milă că ești gay și te închizi în casă, șansele de a găsi pe cineva scad drastic. Problema nu stă în faptul că ești gay ci în faptul că țesutul uman la nivel global este de foarte proastă calitate și doar foarte puțini se salvează.

    Mult noroc!
    David

  10. Eu unul am un amic si sincer nu am nici o pretentie sau atractie fata de el….sunt pur si simplu omul pe care il poate suna cand simte nevoia sa se descarce,sau are nevoie de o vorba buna….si eu la randul meu beneficiind de aceleasi chestii din partea lui…cu toate ca eu sunt o fire mai puternica sau cel putin incerc sa fiu :))

  11. Tin sa te contrazic, daca esti puternic si increzator in propriile forte poti construi singur un intreg imperiu. “The problem is that you think you have time”, trebuie doar sa ai timp, in timp sta totul, nu irosi timpul, valorifica fiecare secinda din viata ta in scopul de a face ceva constructiv, da, 1 an si jumatate e o perioada lunga de timp, dar daca persoana de langa tine doar aproba ceea ce spui e un timp pierdut! Ai incredere in propriile forte, vei gasi persoana pe pare sa o iubesti cu adevarat si care te merita cu adevarat. Succes :*

  12. Poate ca cei in Computer Science sunt over-analytical? Adica, daca ma uit la mine cam asta ar fi o problema.

    Am lucrat anul trecut la o companie super mare de software in UK si managerul meu era gay. Era fericit, avea sot, casa impreuna. Se poate (sau asta vreau eu sa continui sa cred). Avea in jur de 50+ ani. Si lumea nu il marginaliza sau nimic pentru ca era gay si toti stiam.
    Facea si glume pe seama asta in sedinte: “Aaa, mai este un tip cu numele meu in america (la aceeasi companie) si primeste toate emailuri-le mele gay”.

    Esti Computer Scientist, poate sa schimbi job-ul si orasul ar fi ceva folositor? Fresh start, new beginnings.

  13. @David_88:

    Depinde, există relații straight și relații straight. Nu cred că ele sunt mai simple și mai frumoase decât cele gay (oamenii tot oameni rămân), dar sunt multe lucruri care ajută: avantajul numeric, așteptările sociale ca partenerii să se respecte reciproc, etc. Acum că relația nimănui nu e perfectă, e altceva. Dar una este să crești educat că ai o datorie față de partenerul tău, și alta este să crești cu traume psihologice de rejectare din partea familiei. Cum să aspire la o relație sănătoasă un bărbat care de mic copil s-a simțit stingher și a privit familia ca pe un obstacol în calea fericirii lui.

    Acum câțiva ani am văzut un psiholog din motive de anxietate, și ea m-a forțat să vorbesc despre copilăria mea. Inițial credeam că nu știe ce vorbește, că eu am avut o copilărie super. După câteva luni, însă, mi-am dat seama că nu a fost așa, și că o grămadă dintre reflexele emoționale negative pe care le am acum (frica de abandon fiind probabil cel mai paralizant) mi se trag de la copilăria closeted. Partea bună e că am tot lucrat la a mă înțelege, și în cele din urmă am făcut pace cu trecutul (în mare).

    Cât despre blurarea fricilor… da, se poate să ai dreptate. O să mă mai gândesc la asta.

    @Horizon:

    Mai știu așa câteva cupluri. Puține, foarte puține, și de obicei din medii foarte avantajate. Ca să-l citez pe un coleg de-al meu cu care mai ies la cafea: “dragostea e un lux, și nu e pentru toată lumea”.

  14. Hei, Martin
    Cred ca in una din posturile anterioare ti-ai scris numele, initialele tale sunt AS? Mult succes cu doctoratul.

    Well, daca esti cine cred eu nu pot eu sa ofer sfaturi fiindca tu ai mai multa experienta de viata. Singurul lucru e ca nu poti sa te duci intr-o lupta cu gandul ca vei pierde. Asa ca nu te duce intr-o relatie crezand ca fericirea nu exista etc.

    Cred ca ai multe de oferit probabil esti doar ghinionist cu persoanele pe care le alegi.

    Mult succes in tot ce iti propui sa faci.

  15. Martin,

    Continui insistând pe aceeași idee:

    “Dar una este să crești educat că ai o datorie față de partenerul tău, și alta este să crești cu traume psihologice de rejectare din partea familiei.”

    Chiar nu cunosc multe familii straight care să-și fi educat copiii în sensul de a cultiva importanța datoriei pe care o ai pentru partenerul tău. Majoritatea familiilor pe care le cunosc eu sunt foarte disfuncționale si sexiste. Un exemplu demn de urmat pentru relații future? Not at all!

    Renunță la ideea asta conform căreia fiecare gay vine cu probleme din trecut. Au și copiii straight traumele lor din copilărie, fie au fost țintă pentru bullying pentru că erau prea grași, prea slabi, prea înalți, prea scunzi etc. etc. Fie au petrecut ani uitându-se la tații lor cum își “respectau” nevestele cu pumnul etc etc. Experientele umane sunt foarte diversificate si tind să fie extrem de dure (dacă adaugi condițiile economice în ecuație tabloul devine chiar și mai negru, cel puțin în context național). Asta cu psihologii și cu culpabilizarea copilăriei pentru toate problemele actuale e deja cunoscută, un psiholog bun face mult mai mult decât răscolirea trecutului.

    Continuă căutările cu încredere și renunță la ideea că ești inferior sau că potențialii parteneri sunt inferiori în relația cu populația straight. Când te aștepți mai puțin, atunci o să sară iepurele 😀

  16. Draga Martin,
    eu sunt un tip aproape de 30 de ani si am un partener (azi maine de 4 ani ) si vreau sa iti spun ca la inceput i-a fost greu cu diferenta asta de varsta dintre noi de peste 10 ani. Pe mine personal nu m-a afectat si nu ma afecteaza (nici pe el acum) din nici un punct de vedere. Nu stiu daca ai citit postarile mele, dar vreau sa iti spun ca in primul rand ceea ce conteaza intr-un parteneriat sau cum vrei tu sa ii spui e comunicarea. Eu sunt un tip ce spune in fata ce are de zis, iar el e destul de cerebral sa lase tonalitatea, modul de exprimare si sa cugete asupra mesajului trimis de mine. Ceea ce ai scris tu, pentru mine suna ca si cum ai fi avut un coleg de F…t si atat.
    Mie mi-ar place sa ne cunoastem mai bine si sa comunicam. Scrie-mi in privat si povestim mai multe, ne-ar face placere sa te cunoastem.

  17. Postarea ta nu mi s-a parut interesanta insa vreau sa iti multumesc pentru ca in urma ei a luat nastere o discutie foarte interesanta, de pe urma careia am invatat si eu ceva. Multumesc tuturor celor care au comentat.
    Eu inca numar zilele de cand am ales sa nu mai comunic cu el…desi sunt ani de cand nu mai comunicam sanatos.
    Multumesc!
    B.

Comments are closed.

Vezi si...

Club Elixir, Timisoara

Clubul Elixir s-a nascut din dorinta de a face party-uri pentru comunitatea LGBT din partea de vest a tarii. Initial patronii au preluat locatia clubului Sauvage din Timisoara si i-au dat o vedere mai placuta. Proiectul s-a numit Nouvelle Sauvage. Acest proiect a fost dus la bun sfarsit in...

Articole din aceeasi categorie