Am un copil despre care vreau sa scriu. M-am gandit sa trec pe la fosta mea scoala generala primavara trecuta. Cladirea in sine e aceeasi, cu cateva schimbari de rigoare: termopane si izolatie exterioara in culori demne de un kitsch autentic. E luna mai dar inca bate un vant rece asa ca ma plimb pe terenul de sport dosit de cladire. Clasele a 5-a au sportul. Gandaci imbracati in tinute pestrite alearga sau joaca fotbal. Cei pe langa care trec se uita speriati la mine; toti copiii se tem de tipi in sacou si cu un metru mai inalti decat ei (e ironic ca mai tarziu unii vor fi topiti dupa aceeasi tipi).

Un baiat sta singur pe bancile de piatra; nu are nimic deosebit decat faptul ca pare sa fie mereu cu gandul undeva departe. Decid sa ma asez langa el.

‘Ce faci?’ il intreb.
‘Bine. Tu cine esti?’ Imi raspunde in timp ce ma fileaza. Copiii sunt prea transparenti uneori.
‘Eu am venit pe aici. Am invatat mai demult aici.’
‘Cand erai ca mine?’
‘Cand eram foarte mult ca tine.’ Ii raspund si zambesc. Imi raspunde cu un zambet – semn ca a inteles.
‘Te plimbi cu mine pe aici?’
‘Da. Te iau de mana?’
‘Nu-mi place sa fiu luat de mana.’
‘Asta e foarte bine.’ Ne pornim.
Pe masura ce mergem, ceilalti baieti se uita urat la noi. L-ar lua poate pe tovarasul meu la bataie dar se tem de mine. Decid sa facem ocolul terenului asa ca ne invartim in cerc in jurul tuturor.
‘De ce ma supara ceilalti?’ Intreaba baiatul vizibil deranjat d colegii lui.
‘Tu nu prea stii ce e cu tine, nu?’
‘Nu prea.’
‘Ai sa afli.’
‘De ce ma urasc?’
‘Unii pentru ca le amintesti de ei, altii pentru ca le esti prea strain.’
‘Asta ma doare.’
‘Esti fraier.’ Micul pune capul in pamant. ‘Dar asta trece si ce e mai important e ca esti deosebit.’ Ii completez si zambesc.
‘E bine asta?’
‘Unii zic ca da, altii zic ca nu.’
‘Va fi asa mereu cu colegii?’
‘Va mai fi ceva veme si apoi toti oamenii iti vor deveni colegi.’
‘Dar nu vreau asa.’
‘Nu prea ai ce face.’ Iar pune capul in pamant. ‘Pe de alta parte vor fi si oameni…interesanti, lucruri deosebite si locuri incredibile.’
‘Voi avea prieteni?’
‘Uneori nu’mi dau nici eu seama.’
‘Dar mi-e frica.’
‘Inseamna ca esti mai matur decat multi.’
‘Dar ai spus ca va fi frumos mai incolo.’
‘Va fi, dar va fi si mai greu. Partea buna e ca vei sti cine esti si ca lumea nu e alb-negru…peste tot e plin de culoare.’
‘Ce e mai frumos in viata mea mai incolo?’
‘Viata insasi…impartita eventual cu cineva.’
‘Pana atunci trebuie sa-i inghit pe toti?’
‘Da…partea buna e ca peste vreo 8-9 ani multi te vor inghiti pe tine.’
‘E de bine?’
‘O, da.’
‘Tu esti bun cu mine. Stai aici!’
Ma prinde de mana si ma tine strans.
‘Te vor tine altii de mana…vor avea maini mai calde ca a mea.’
‘Mi-o vor da altii?’
‘Dap…ti-o vor da cu placere unde si cand vrei.’
‘Ce fac pana cresc mare?’
‘Te cunosti pe tine insuti si te bucuri de anii astia. Ti-am zis: vor veni lucruri frumoase dar si greutati.’ Ii dau drumul si ma intorc cu fata la el. ‘Nu-ti zic sa fii ca ceilalti sau sa te joci ca ei. Fa ce vrei dar nu uita sa gandesti cu capul si cu inima.’
‘Multumesc…dar tu chiar esti cine cred eu?’ Ma intreaba in timp ce ma indepartez.
‘Dap.’ Ii raspund in timp ce ma intorc din nou cu fata la el. ‘Doar ma cheama la fel ca pe tine, nu?’
‘Te mai vad?’
‘Peste vreo 10-11 ani.’
‘Ai grija de tine.’ Imi spune si zambeste sincer.
‘Tu sa ai grija de noi.’


Alte articole scrise de același autor (Danu):


Thanks for rating this! Now tell the world how you feel via Twitter.
Ce părere ai despre acest articol?
  • Super tare
  • Util
  • Complex
  • Amuzant
  • Plictisitor
  • Slab

Author

Danu

Cel mai greu lucru din lume e sa scrii despre tine intr'un mod care sa placa si cititorului si autorului... sincer cred mai mult in fapte decat in vorbe(fie ele spuse sau scrise) dar independent de ce cred eu compunerile noastre au toate valoare cand sunt citite de persoana potrivita la momentul potrivit.Deviez!...Despre mine nu e mult de zis: Roman? Da. Absolvent? Da. Un viitor sigur, stabil, clar? Nup. Ceva vise? Inca mai sunt. Cred in minuni? Da. Imi place inghetata? Nu. Am ceva de zis? Pai nu stiu...

Comments

  1. chaos    

    dragut…
    cel mai mult regret faptul ca prea tarziu am aflat cine sunt.  prea mult timp am negat ceea ce simt.  am pierdut poate cei mai frumosi ani din viata negand propria-mi personalitate.
    din negarea de atunci am ajuns acum sa nu-mi mai aduc aminte de copilarie.
    sa fie prea tarziu sa incep a copilari acum?:mrgreen:

    1. Danu    

      poate e mai bine ca unele copilarii sa fie negate

  2. fabi    

    mi s-a facut pielea de gaina citind povestea asta :)

    1. Danu    

      important e ca ai simtit ceva:smile:

  3. allecs.emill    

    foarte frumos :). insa nu-s sigur ce sa inteleg din modul in care ai „creat” personajele.

    parca as vrea sa apara continuarea de undeva.

    1. Danu    

      multumesc…continuarea e in desfasurare…zi de zi😉

  4. Robert    

    😉 Bine ai venit, Danu.

    1. Danu    

      mersi, mersi! sa fie cu noroc 😉

  5. semizeu    

    „(e ironic ca mai tarziu unii vor fi topiti dupa aceeasi tipi)”
    yep, that’s me :)

  6. un altul    

    E trist ca exista multi copii care trec prin lucrurile astea. Traim intr-o societate inchisa, ce nu ne lasa sa ne exprimama liberi si sa spunem, atunci cand ne dam seama cu adevarat de asta, „DA, sunt gay.” Si eu traiesc lucrurile astea si ma enerveaza ca am ajuns sa imi fie teama sa scriu primul comment aici, chiar daca am aproape jumatate de an de cand citesc Darkq.

    Sunt sigur ca toti ati simtit teama asta. Dar stau si ma intreb: „De ce anume mi-e teama….?”. Pentru ca societatea imi implementeaza ideea in minte ca sunt un intrus, o eroare. Dar stiu ca toate acestea duc undeva, ca imi voi gasi locul si ca o peste ani o sa ma uit in urma si o sa-i spun si eu acelui copil „Esti fraier”.

    As avea foarte multe de scris dar o sa astept momentul cand o sa ma simt pregatit sa vin si eu aici cu primul meu articol.

    Multumesc ca exista oameni care fac asemenea lucruri minunate, ca acest blog. Nu aveti idee cat de mult m-a ajutat sa inteleg anumite lucruri, sau sa imi dau seama ca le intelesesem de mult. Felicitari Robert, dar si FirstLine care mereu pune punctul pe i!

  7. castillo    

    O reintoarcere in propriul trecut, propriile trairi. Ti-a reusit introspectia! Ma acaparat acest text. Parca as vrea sa fac si eu pentru mine un joc de imaginatie. Totusi cred ca ar fi tulburator. Nu ca as fi avut o viata cu fapte dramatice… ci faptul ca viata mea in sine nu prea e, pana la urma, prea roz. De afara se vede ok, baiet model, baietul mamei si al tatei. Respectuos in calea-afara, dar… atat. Nimeni nu stie ce simt in interior… offf

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *