shadow

Se spune că prieteniile între bărbații gay și în general între persoanele non-heterosexuale sunt cele mai greu de menținut și întreținut, pentru că, deh, promiscuitatea e o caracteristică cvasi-generală a comunității, este parte a fundamentului social pe care s-a bazat construcția identitară a minoritarului sexual. Această liberare de sub constrângerile sexuale și de gender-role pe care structura normativă a societății o impune constant asupra indivizilor și care, automat, sancționează derapajele, ducând la precaritate (afectivă?) și marginalizare. Este oare așa? Oare bărbații gay suferă de o formă sexualizată de anomie? Eliberarea de sub constrângerile normative generale duce la un vid, ori normele devin mai flexibile, iar asta permite un areal de alegere mai larg?

Totuși, argumentul ăsta, că promiscuitatea duce la îngreunarea formării unor relații de prietenie optimală, nu este oare doar un alt sofism mai greu de dovedit? Poate chiar un stereotip fundamentat pe proeminența cazurilor negative în dezavantajul celor pozitive? Dar oare ce se întâmplă atunci când unul dintre prieteni are sentimente de afecțiune față de celălalt, este oare posibilă construirea unei prietenii optimale, platonice (poate exista prietenie complet lipsită de afectivitate?)? Multe întrebări, într-adevăr. Puține răspunsuri intuitive, poate ne ajută dialectica intersubiectivă.

Toate astea pot avea răspunsuri relative, căci depind de capitalul cultural al indivizilor, contextul social, istoricul personal și alte aspecte mai greu de perceput la o primă impresie. Totuși, dacă ar fi să analizăm, utilizând o metodă deductivă de bază, capacitatea de constituire a unei prietenii optimale între bărbații gay, ce ar trebui să vedem?

Prima problemă care apare este, desigur, legată de definirea însăși a conceptului de prietenie optimală. Prin el înțeleg acea relație socială constituită prin consimțământul a cel puțin două persoane, bazată pe existența unei forme de bază de afectivitate, interese și valori comune, între care există dorința de socializare reciprocă, platonică. Nu o să stau acum să operaționalizez întreaga definiție, sunt sigur că ați prins ideea.

A doua problemă ține de gradul de independență pe care agența o are în relație cu structura normativă. Deseori plecăm de la asumpția că suntem liberi să ne alegem prietenii și să acționăm după cum dorim. Această asumpție este relativ falsă, căci fără să știm există constrângeri normative, reguli invizibile cu care am fost socializați încă din copilărie, heteronormative sau nu, care ne arată oportunitățile și ne restricționează comportamentul fără să conștientizăm. Cognitivitatea ca agență este într-o permanentă luptă cu structura socială, iar uneori putem altera structura, dar cu greutate. Deci chiar dacă există o relativă aparență a selecției, deci existența unui sentiment de egalitate și autonomie, aceasta rămâne doar o aparență, căci noi alegem doar din segmentul din care am fost educați social să selectăm.

Așa cum arată și Jacqueline Scott et all. (2004), prieteniile sunt relații dinamice, cu bariere fluide, acestea dezvoltându-se sau colapsând în funcție de contextele sociale, implică experiențe comune și dezvoltarea unei forme de coeziune interrelațională. Ceea ce diferențiază bărbații gay de heterosexuali, în general, când vine vorba de caracteristicile menționate mai înainte, este faptul că bărbații gay tind să își includă și să mențină în cercul de prieteni foștii iubiți, precum și actualii parteneri sexuali. Acest lucru tinde să se întâmple cu o frecvență mult mai semnificativă decât în cazul bărbaților heterosexuali, care au rate foarte reduse de incluziune a fostelor iubite în cercul de prieteni (Weston 1991; Rumens 2011). Acest lucru arată că pot exista relații de prietenie între persoane care au avut sau (poate) încă sunt atrase sexual sau au sentimente de afecțiune. Întrebarea care apare aici este dacă sentimentele de afectivitate sunt de natură romantică sau acestea s-au amorfozat în sentimente de o altă natură, platonică, care a permis continuarea relației într-o altă formă?

Anthony Giddens (1992) și Dunne (1997) par să aibă un răspuns convingător la această întrebare. Ei arată existența „prieteniilor intime,” care sunt mai caracteristice persoanelor non-heterosexuale decât celor heterosexuale. Cumva, non-heterosexualii tind să combine nevoia de prietenie și afectivitate romantică într-o singură persoană mai mult decât heterosexualii. Practic, prieteniile inter-homosexuale tind să ducă la dizolvarea unora dintre barierele dintre prietenie și un grad mai ridicat de atașament emoțional și sexual (Jaqueline Scott et all. 2004, 351) care nu sunt atât de caracteristice prieteniilor heterosexuale. Așa cum arată și Giddens, persoanele non-heterosexuale tind cumva să nu fie constrânse de structurile de credințe sociale tipice relațiilor heterosexuale, astfel încât tind să aibă un areal mai mare de alegere. Asta se poate explica, în parte, prin statutul marginal și precar pe care îl oferă statutul non-heterosexual, ceea ce, în mod hilar, oferă un grad mai mare de libertate, au posibilitatea să creeze modele sociale noi, originale.

Inferența ne duce la ideea că există o tendință la persoanele non-heterosexuale de a avea relații de prietenie mai intime decât în cazul heterosexualilor, explicată în parte și de lipsa diferențelor de gender-role ce oferă percepția unei relative egalități, pe lângă caracterul marginal al homosexualității, care duce, în mod neașteptat, la un grad mai ridicat de libertate față de structura de credințe sociale. Asta nu înseamnă că prieteniile inter-homosexuale sunt toate în mod imperativ mai intime sau promiscue decât cele heterosexuale, ci că la nivel macro există o asemenea tendință, iar la nivel individual, stotocastic, o posibilă predispoziție.

Închei prin a afirma că nu am găsit răspunsuri la toate întrebările mele – nici nu mă așteptam să o fac – dar am reușit, în mod surprinzător, să găsesc un raționament logic, chiar deductiv, care îmi răspunde la o serie de întrebări pe care mi le-am pus în ultimele zile. Raționamentul este, desigur, încă incomplet, căci nu am pus o altă întrebare spinoasă, dar care merită un articol separat, poate în câteva zile. Înțelegerea acestor procese este fundamentală, poate crea un model cognitiv care poate fi extrem de util în înțelegerea problemelor pe care eu sau alții le putem avea cu aprofundarea sau depășirea unor momente care ridică întrebări de genul acesta.

Aș vrea să lansez o dezbatere pe marginea ideilor din acest articol, motiv pentru care vă invit să citiți și printre rânduri.


Alte articole scrise de același autor (MarioG):


Thanks for rating this! Now tell the world how you feel via Twitter.
Ce părere ai despre acest articol?
  • Super tare
  • Util
  • Complex
  • Amuzant
  • Plictisitor
  • Slab

Author

MarioG

Mario G este un tânăr entuziast, pasionat de tot ce ține de „social”. Pe DarkQ publică articole despre discriminare, normativitate, legislație și politici queer, precum și despre construcția socială a identității de gen și a orientărilor sexuale.

Comments

  1. RobertG    

    Marius G: ai putea simplifica intr-o fraza sau doua topic-ul discutiei?

    Adica, discutam de ce gay-ii is mai predispusi promiscuitatii sexuale comparativ cu heterosexualii?

  2. Marius G    

    Articolul vorbește mai degrabă despre gradul de succes al prieteniilor inter-gay, gradul în care predispoziția la promiscuitate and stuff afectează sau generează asemenea prietenii. Sunt posibile prieteniile între gay, mai ales atunci când au existat sau există sentimente de afectiune sau chiar romantice?

    Acum, că recitesc articolul, văd că l-am scris puțin prea complicat, defect profesional.

  3. Daniel T    

    Super interesant articolul, reflecta conceptia pe care am avut-o intotdeauna, cum ca relatia ideala o reprezinta un „best friend” cu care poti sa fii intim (in toate felurile).

    Clar este o diferenta intre cum este conceputa prietenia intre persoanele heterosexuale si cele non-hetero, am observat-o si eu din discutii, rolurile specifice genului se observa si impun niste limitari.

    Totusi, in cazul prieteniilor intre persoanele non-heterosexuale, poate este mai greu sa diferentiezi contextul de prietenie simpla de cel de atractie sexuala, poate cele doua persoane nu sunt (sau nu sunt in momentul acela) intr-un consens..

    E mult de gandit, mult de vorbit pe tema asta :)

  4. Alex P    

    Jesus! You went all out with this one. Sunt greu de citit si randurile, daramite printre ele :)

    Mi se par greu de alaturat intr-o comparatie prieteniile intre persoane gay si oricare alte prietenii. Dupa parerea mea, diferentele sunt atat de mari incat comparatia tinde sa semene cu cea intre o girafa si o portocala – posibila, dar nu foarte utila. Din cauza posibilitatii intimitatii sexuale, o comparatie potrivita ar fi poate cu prieteniile dintre hetero de genuri opuse, dar acolo apare bariera diferentei de gen, iar relationarea este constransa de un aparat extins de norme sociale. Totusi, nu comunitatea gay a inventat expresia friends with benefits, deci unele asemanari exista.

    Cred ca si aceasta asa-zisa promiscuitate prezenta in prieteniile inter-homosexuale este tot o parte a unui aparat normativ emergent, inevitabil odata cu legitimizarea si institutionalizarea homosexualitatii.

    Din punctul meu de vedere, o prietenie solida transgreseaza normele sociale, nu se lasa usor definita si imbratiseaza complexitatea relatiilor interumane. Ma bucur ca am avut parte de astfel de relatii deoarece in ele am simtit ca traiesc autentic si nu ca joc un rol predefinit.

    *concluzia ar fi ca nu sunt atat de interesat de acest demers de a strutura relatiile de prietenie, un demers care cauta raspuns la intrebarea „de ce prieteniile inter-homosexuale nu sunt la fel ca cele intre heterosexuali?”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *