Ganduri din varf de munte

Stau si ma gandesc cat de retardati suntem noi, oamenii. Ajuns aici in apropiere de Brasov imi dau seama privind in jur cat de robotizati suntem. Uitam simplitatea, uitam esenta si ne hranim cu etichete si superficialitate. Aici parca si cainii sunt mai oameni, parca au participat un program de umanizare, parca au facut transfer de suflet cu oamenii. Ulita care reprezinta strada e plina de gropi si pe alocuri noroi. Nu stiu cate.  La magazin oamenii au zambit in dimineata asta cand a venit painea feliata.

Aseara am mancat slaninuta, ceapa verde, ridichi, mamaliguta cu branza si smantana, caltabos si altele. Si am baut putin. Dimineata am coborat in Bran, ne-am plimbat (unii) si am facut poze. Astfel:

Am umblat  prin castel. Ah, la naiba cu castelul. Inainte de aceasta fusesem cu L. in asa numitul “castel al groazei”. Am intrat si niste indivizi tineri au incercat sa ne sperie.

Astfel, printre tipete si urlete (atat din partea celor ce ne speriau cat si a unora dintre noi doi) ajungem noi undeva unde era ca un labirint si nu mai gaseam iesirea. Un june iese din pozitia de “sperietoare” si ne spune: “pe acolo-i iesirea…” aratand catre o perdea. Sunt mai multe episoade mai mult decat interesante… unu’ gemea… io ma distram si as mai fi stat dar ni s-a spus ca trebuie sa ne speriem 10-12 minute. Atat. In acelasi timp imi fac griji… da… chiar nimic nu ma mai poate ingrozi?

Sa revin la castel. La castel printre multe exponate vechi… erau multi oameni. Foarte multi.

Acesti oameni erau in grup organizat, nu ca noi… mda. Unii, mai curiosi, se uitau la fiecare detaliu:

Pe drumul de intoarcere am urcat mult si bine si s-a resimtit pe niste pui de abator. Din tot noianul de poze facute doua imi plac in mod deosebit. Prima este o doamna:

A doua poza este un fel de inceput:

Am ajuns intr-un final si cautam mancare. Nu imi era tocmai foame dar intr-un loc in care trebuie sa mergi o ora sa mananci ceva… va garantez ca esti supus la motive de ingrijorare. Apoi am adormit… un somn usor… fara masini… fara telefon… fara vecini care arata ca niste schelete ambulante…. fara interfonul care ma anunta ca vrea sa intre postasu’… fara nimic.

Spre seara am jucat cu R. biliard si am ajuns la remiza… (am constatat ca suntem extrem de profy la biliard… la un moment dat m-am urcat pe masa de biliard ca altfel nu ajungeam la bila… ). Apoi am stat si am povestit despre forta de frecare, Sighisoara, Copsa Mica si Odorheiul Secuiesc. In seara asta nu am mai baut nimic caci ma ustura stomacul de la un cacat de Nurofen pe care il luasem inainte de masa. Mi-a trecut pana la urma…

Stop cadru.

Va urma!