Gay Romania Blog

5 comentarii Scris de Luxor, Tuesday, March 25, 2008 – 2:35 am

O seară mai ca toate cele… Obosit şi tot tacâmu’.

Ziua a început cam greu după o noapte în care somnul s-a ţinut departe până la nişte ore exagerate… Apoi, după câteva ceasuri de somn (tras de păr), trezirea! Fuguţa la facultă. Nu la curs. Azi am avut liber. 

M-am întâlnit cu una mică, care se pierdu’ pe drum. A zis ea că face pe deşteapta şi sare din trăsură. Ideea e că a picat. De ţâfnoasă, de altfel. Că doar mâna-i fusese întinsă, dară ea grozavă din fire şi teribilistă n-a vrut să se uite. Aşa că s-a-mpiedicat şi hodoronca-tronca bufff pe jos, in praf. Evident a cârâit cât cuprinde. Din nou evident, pasagerii trăsurii erau de vină. Cum putea fi altfel? Trăsura s-a oprit. Portiera s-a deschis. Mai rămânea ca micuţa prinţesă să se ridice singurică, să-şi scuture hainele de praf şi să urce la loc. Eeeeeeeeeeee… Dară nu! Că ea-i mai grozavă! Ea e ea şi doar ea şi cu ea. Într-un final trăsura se puse în mişcare. Vai de mineeee!!! Pleacă fără ea?! Măcar să-i fi lăsat bobul de mazăre.

 Căci da. Bobul de mazăre era de fapt şi de drept singura ei problemă majoră. Un bob şi that’s all. Eeeeeeee… Da’ de la bietu’ bob, care totuşi nu era de neglijat, că doară n-o lăsa să doarmă, ea făcea păstăi şi de la păstăi plante şi tot aşa până la toată grădina de legume. (Crescute şi cultivate cu multă dragoste şi evident (again!!!) grijă. Aşa… ‘Napoi la prinţesica noastră. După cum spuneam, ea era în mijlocul drumului, la răscruce şi la baza unui deal. Trăsura urca agale. În vârf era un copac. Pasagerii s-ar fi odihnit un pic la umbră. Ea, personajul nostru principal şi princiar, răcnea din toţi rărunchii şi se aruncă din nou în praf dând din mâini şi din picioare ca o apucată, nicidecum ca o prinţesă. Acum, obosită şi murdară de propria-i tâmpenie, văzând că nimeni nu se întoarce dupe ea, se hotărî brusc şi dintr-o dată să tacă. Mai vreo 3 sughiţuri şi gataaaaaa. 

Soarele bătea acum din spatele ei, luminându-i astfel perspectiva. Îşi sterse ochişorii şi ridică privirea. Acolo era trăsura, sub pom. Nu plecase fără ea. Pasagerii ei vroiau doar un pic de umbră şi odihnă. Ar fi putut avea şi ea parte de acest bine, dacă n-ar fi făcut un crater în jurul ei. Obosită şi murdară, dar cu mintea senină şi un zâmbet pe buze, ea-si rupse fusta grea şi o apucă în sus pe deal. Era mai uşor acum. Putea să păşească mai lung, fără ca fusta şi toate cele de sub ea să-i micşoreze paşii. Se simţea bine. Era ea acum. Şi zâmbea. Ajunse în vârful dealului. Portiera se deschise şi scăriţa căzu. Prinţesa, care era de fapt şi de drept o fată, urcă zveltă şi zglobie în trăsura, care o porni din nou la drum.

Pasagerii ei nu cunoşteau cu exactitate itinerariul călătoriei, însă ştiau că se îndreaptă spre bine. Şi cel mai bine era că se ştiau laolaltă.