shadow

Un ger cumplit și-un graffiti jumulit se întind pe pereții gării mele. Mii de stele călătoare se opresc pe rând în fața panoului de informații ca să știe ce au pierdut și ce vor deveni.

Puzderie de fulgi de păpădie zbor de zor către nimic, către misterul care nu-și va pierde niciodată eternul. Fulgi de păpădie, fulgi de mister, hulpave firicele de necuvânt, se ridică jucându-se în eter până se sting încet și iar mor senin, în gând. Ce e amintirea oare dacă nu licărire de suspendare? De Nimic. De uitare.

Furnici, pițigoi și arici,
mătrăgune, pini și ferigi,
Sclipiri de licurici,
Multiple alegeri șiroind,
Scântei de tăciune pe pături de gând.

Dumnezei grei sau pitici,
Idei mărunte sau geniale păsărici,
Roiesc fără timp, fără stoi,
fără de noi,
Pe lângă noi –
picuri de ploi,

picuri goi.

Ne obosim să-i alungăm
să-i uităm,
să-i gustăm,
să-i urmăm,
să îi lucrăm

într-un om.
Ne e teamă de nimic. Cea mai mare crimă care s-a înfăptuit de la începutul lumii și până acum a fost asasinarea lui Acum – Frica de scrum. Frica de fum. Frica de Acum ne e stăpân. Frica de a fi… oricum. Frica de a fi. Acum. Frica ne orbește și din stăpâni ne face rumâni. Străini. Străini de noi, de voi, străini de ploi și de veverițe, firave ițe ce se croiesc necontenit din nimic către infinit.
Suntem aici acum, și-atunci și când va fi. Și prețul ce-l plătim este uitarea.
Viața m-a învățat să mă port cu mânuși cu ea, să o țin ca pe un cofrag Fabergé, între degetele străvezii, să desfac fiecare ou și să obțin, mereu și mereu, niciodată la fel, aceeași minunată surpriză: nimic.
Este un pic frustrant, dacă nu, atunci… sadic de frumos acum: Vânătorul pică în propria-i capcană, ca într-o sinucidere continuă, din momentul în care simte, pe acest locșor anume, în acest firicel infim de timp, pentru a-și dovedi etern că e mai important decât atât, decât nimic.

Ce îmbătător e câștigul în acest singular moment în timp, fără timp! Ce păcat că Ortul Lumii ne-a orbit Ochiul ce nu se închide niciodată! Ce păcat să nu vedem culorile acestui film monocrom și confuz, pe care îl urmărim cu suflarea la gură și cu frica în sân! Căci limba și vorba ne sunt stăpâni.
Nesfârșite alegeri scufundate-n nimic… revenite de pe un teren străin și plin.

Îmi ridic ochiii de pe peronul gării și privesc în jur: Aș putea trece acum grăbit ca un adolescent bezmetic spre cine știe ce pradă imaginară, atunci sau acum, așa cum voi mai trece și mai alene ca acum sau voi trecut acum sau atunci pe același peron încărcat de variante de mine, pe lângă același graffiti neterminat și perfect în același timp.
Cuvântul despică nimicul în viață și moarte, în tăcere și șoapte, în fantasmagorie și veșmânt, în soare și vânt.

Cuvânt tăcând.


Alte articole scrise de același autor (FireMan):


Thanks for rating this! Now tell the world how you feel via Twitter.
Ce părere ai despre acest articol?
  • Super tare
  • Util
  • Complex
  • Amuzant
  • Plictisitor
  • Slab

Author

FireMan

Cine sunt eu? Sunt un fel de paparazzo. Caut imagini cu care să îmi decorez pereţii camerei în care zăbovesc singur sau "singur". Imagini dragi, care să îmi trezească sentimente dintre cele mai frumoase atunci când imi plimb gândul peste ele. Poate sunt egoist. Vreau să le strâng pe toate şi să nu ofer nici una. Obişnuiesc să cred că nu sunt mai înţelept decât majoritatea pentru că nu se cuvine să ne judecăm judecătorii. Mă hrănesc cu oameni, îi consum, pe ei, visele lor, gândurile lor si apoi rămâne clişeul. Poza. Eu nu hrănesc pe nimeni, decât atunci când o fac fără să vreau. Nu îmi plac predicţiile, regulile, planurile, repetările, banalul, deşi fac parte din rândul lor sau trăiesc înconjurat de ele. Îmi place să visez şi să pictez ceea ce visez. Când cineva are curajul să viseze cu mine... atunci e frumos.

Comments

  1. Tudor    

    Mi-a plăcut foarte mult ce ai scris pentru noi, mie mi-ai amintit de serile de vară în care aşteptam trenul în gara pustie din Carei şi-mi lăsam mintea să fugă în voie! În special acest pasaj: „Cea mai mare crimă care s-a înfăptuit de la începutul lumii și până acum a fost asasinarea lui Acum – Frica de scrum. Frica de fum. Frica de Acum ne e stăpân. Frica de a fi… oricum. Frica de a fi. Acum. Frica ne orbește și din stăpâni ne face rumâni. Străini. Străini de noi, de voi, străini de ploi și de veverițe, firave ițe ce se croiesc necontenit din nimic către infinit.”

    Ce mă bucur că ai scris!

  2. grid    

    Inevitabilă coincidență, lăsarea nopții… Cade întunericul peste noi tocmai când am obosit de-atâta ziuă!

    Plecăm, atunci, în lumea viselor târzii, căutând amiaza de la miezul nopții. Cine mai știe de câte ori a bătut gongul lunii peste zgomotul pașilor noștri? În orice caz, umbra nopții nu se sfiește să facă de rușine umbra ceasurilor moarte de peste zi.

    Și totuși, e mult prea devreme
    Ziua de mâine prematur s-a ivit,
    Se-aude iar timpul cum geme
    Spre raza de soare ieșită pripit.

    😎

  3. AdyAlexander    

    O lectura placuta si foarte relaxanta. Scrii foarte frumos, daca nu ai o cariera din asta poate ar trebui sa te gandesti la una.

  4. Alex P    

    Macar la „cariera” de scriitor pe blog ar fi bine daca te-ai intoarce. Ma bucur de reintalnire :)

  5. FireMan    

    Mulțumesc foarte fain, AdyAlexaner, dar mă feresc să gândesc așa ceva. E periculos! :)

    Alex P., Mă bucur și eu pentru că ne-am reîntâlnit, fie și numai în gând! Dacă vă aflați pe meleaguri vecine, poate o da Sfântul Darkq să ne întretăiem căile bătute în lung și-n lat. Și cu… cariera aia… nu știu ce să zic… Nu am timp, că merg ziua la cules de fantasme, ca să pot să le deretic noaptea în somn. Și nu prea am timp de scris, că fantasmele au tendința să te copleșească mai înspre soare-apune.

    Grid: „La chambre est pleine d’ombre; on entend vaguement
    De deux enfants le triste et doux chuchotement.
    Leur front se penche, encor, alourdi par le rêve,
    Sous le long rideau blanc qui tremble et se soulève…
    —Au dehors les oiseaux se rapprochent frileux;
    Leur aile s’engourdit sous le ton gris des cieux;
    Et la nouvelle année, à la suite brumeuse,
    Laissant traîner les plis de sa robe neigeuse,
    Sourit avec des pleurs, et chante en grelottant…” Asta mă chinuiam să traduc înainte să citesc comentariul tău. Deci titlul e bun :)

  6. FireMan    

    Poate îmi recapăt și eu forțele de Atotputernic pe DarkQ de la cel puternic peste toți Atotputernicii … ar fi fain. Și poate mă ajută și pe mine cineva să îmi aducă aminte pe privat pe undeva cum pot să schimb poza asta de mii de ani de la avatarul vieții?

    1. Tudor    

      @FireMan, trebuie să trimiţi articolul spre moderare sau poţi să-l publici direct?

      Also, pentru update-ul imaginii de profil, trebuie să intri pe contul de pe gravatar.com asociat cu adresa ta de e-mail cu care eşti înregistrat pe blog şi să-ţi updatezi acolo imaginea. Spor!

  7. cristymaykei    

    Seara aceasta este una specială, am avut parte de două scrieri superbe a doi oameni imperfecți ce-au scris perfect, un autor nou, tânăr, dar care știe al naibii de bine să te atingă la inimă și un autor vechi dispărut un pic de ani prin meandrele neiertătoare ale vieții, un copil la indigo ce rar a scris nostalgic melancolic, un Tudor în devenire, un FireMan în revenire și-un grid de poezie.
    În sfârșit după mulți ani de DarkQ secătuit și gol de simțire ați reușit voi să-mi umpleți inima cu nostalgică iubire …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *