No menu items!

Filosofia intrebarii “de ce?”

Acelasi autor

Toata lumea il cauta pe “el”

Dupa o perioada mai lunga in care nu am mai intrat pe darkq, nu ca mi-as fi pierdut interesul, dar pur si simplu nu...

Intr-o postura in care nu am mai fost

Sa incep in forta cu lucrurile proaste, m-am despartit de cineva acum vreo 3 saptamani din prostia mea si prea mult orgoliu, ca dupa...

Interpretarea cuvintelor

In urma unei conversatii, cu note de stupiditate din partea mea, care a avut loc pe faimosul program de scris aberati in masa, program...

O zi nasoala

Da, desi nu e ceva caracteristic pentru mine, am avut o zi nasoala. Am ajuns acasa si simteam nevoia de a scrie ceva „negru”...

Oare sunt bisexual, gay sau heterosexual!?

Pentru ca v-am lasat in plop cu plopu-n aer la ultima experienta povestita, cea cu iubita mea si marea veste, in sfarsit vine si...

Observand de ceva vreme ca pe tot felul de bloguri se lanseaza filosofii care mai de care mai inteligente, gen “cum sa dai cu batu-n apa cat mai elocvent”, am luat decizia sa elaborez si eu o filosofie a mea. Acum avand in vedere ca legatura mea cu inteligenta nu este una prea bine dezvoltata (simplul sens al cuvantului „dezvoltata” cred ca de fapt ma cam uraste), o sa incerc sa para totusi ca e inteligent ceea ce spun.

Bun, acum ca m-am decis sa filosofez si eu, e necesar sa aleg un subiect.  Avand in vedere lipsa cu desavarsire a unui subiect interesant care sa va dea pe spate, am ales sa filosofez pe simpla intrebare „de ce?”.  Acum o sa va intrebati cum pot filosofa pe intrebarea de ce?… Simplu: e filosofia mea, o fac pe ce vreau eu.

Asa ca sa-i dam drumul, pornind de la definitia filosofiei data de Lucian Blaga: „A filosofa inseamna a incerca sa raspunzi cu mijloace supermature la intrebari pe care si le pun copiii.” M-am gandit care e ceea mai intalnita intrebare la copii – iar aceasta intrebare este “de ce?“. Asa ca in capsorul meu s-a dezvoltat ideea ca “de ce” este de fapt o intrebare universala la care se pare ca momentan nu exista un raspuns definitoriu.

Permiteti sa ma explic putin: adica cum nu poti raspunde la “de ce?“; dupa cum bine stiti exista varsta copiilor, mai ales numita varsta cunoasterii mediului in care traiesc, varsta chiar de dupa ce incep sa vorbeasca, la care stiu anumite cuvinte si anumite lucruri, dar vor sa stie si mult si atunci incep:
De ce mergem aici pe strada?
De ce asa trebuie?
De ce e bomboana dulce?
De ce are zahar?
Undeva intre ele erau inserate raspunsurile, da’ mi-a fost lene sa le scriu…

Ce vreau eu sa spun e de fapt ca “de ce?” este o intrebare continua, uneori enervanta si repetitiva, care in general complica mai mult lucrurile decat sa le explice sau sa le simplifice. Pe baza acestui lucuru mi-am imaginat o lume in care “de ce?” sa nu existe; si mi-am dat seama ca asa ceva ar fi imposibil, pentru ca fara “de ce” lumea nu ar mai fi in stare sa progreseze.

Majoritatea progreselor sau salturilor tehnologice majore s-au realizat din dorinta oamenilor de a sti “de ce“, asa ca daca stai bine sa analizezi situatia din acest punct de vedere, fara “de ce” noi ca si civilizatie am fi inca in epoca de piatra, sau exista posibilitatea ca poate sa nici nu fi existat.

Si ca sa clarificam si treaba cu existatul nostru, acuma eu stiu ca sunt 2 teorii: una ca am evoluat din maimute si cealalta ca ne-a facut Dumnezeu. Ca sa nu se supere nimeni o sa le explic pe amandoua din ceea ce priveste  “de ce”-ul.

O luam pe prima, adica ipoteza ca ne-a creeat Dumnezeu; aici sa va spun ca la inceput nu exista nimic, asa ca Dumnezeu si-a zis intr-o zi: De ce sa nu fac si eu ceva? Si l-a facut pe Adam. Asa ca Adam fiind primul om s-a gandit el in sinea lui, “De ce sa ma plictisesc singur pe pamant?. Si a mers la Dumnezeu sa ii explice ce vrea; si ii spune Lui cam ce si-ar dori si Dumnezeu ii spune ca pentru asa ceva ii trebuie ca Adam sa ii dea un picior si o mana; Adam fiind mai zgarcit din fire L-a întrebat ce poate sa-i dea pentru o coasta… Asa a aparut femeia. Bun, si acuma o avem pe Eva, care era o femeie căreia nu ii era foame niciodata, nu ii era nici cald nici frig, nu o durea nimic, nu avea ciclu, nu avea de ce sa se planga si totul era perfect, si ce ziceti, era satisfacuta? Pai aparent nu; asa ca ce decizie ia ea? De ce sa nu fut eu tot mancand din marul interzis? Si ca sa fie totul ok, de ce sa nu il conving eu si pe Adam sa manace?
Si uite asa, cu ajutorul lui “de ce“, am fost noi creeati de Dumnezeu.

Da, trebuie sa recunosc ca am fost cam misogin in explicatia de mai sus, dar nu am avut cum sa evit aceste explicatii: sunt pure expresii ale inteligentei mele, scrise alb pe negru.

Si acuma a doua terorie, adica noi am evoluat din maimute. Pai asta e simpla de tot: adica statea o maimuta asa, intr-o zi, intr-un copac si se intreaba ea: de ce sa nu evoluez eu in om? Negasind raspunsul, a evoluat in om, si gata…

Deci cam atata am reusit eu sa filosofez azi. Acuma mai era intrebarea cum se scrie filosofez sau filozofez – dar asta va las pe voi sa o decideti. Din cate ma duce pe mine capu’, corect e filosofez sau filosof, dar exista posibilitatea sa gresesc enorm.

De ce am scris aceste randuri de mai sus? Habar nu am, dar in cazul in care o sa aflu, va scriu. Astept comentarii filosofice. 😀

32 COMMENTS

  1. Referitor la filozofia domniei tale, o consider bine-venită.

    Ca notă personală, nu sunt de acord cu ironizarea creaţionismului (chit că nu sunt religios): dacă vrei respect, oferă la rândul tău respect! Ceea ce nu pare să transpară din prezentarea ta (altfel spus, chiar dacă eu o interpretez ca o prezentare hilară, axată pe punctul tău de vedere, este posibil ca misoginismul şi ironia la adresa bisericii să deranjeze pe alţii).
    Nu cred că cineva din lumea asta este mai presus decât altcineva; indiferent cum a apărut omul, nu trebuie să ne arogăm că suntem “mai egali” decât alţii.

    Cât despre dilema filosof vs filozof… Sunt corecte ambele, cu menţiunea că filoSof este prezentat în DEX ca variantă pentru filoZof. O fi regionalism? Arhaism? Habar nu am, şi am altele mai importante de făcut acum.

    Te rog numai un lucru: pe viitor, citeşte cu un plus de atenţie aici, aici şi aici. Asta, presupunând că ai citit ce era scris aici când te-ai înregistrat.

  2. Da intradevar, mai am anumite probleme gramaticale in momentul in care scriu un articol, defapt probabil multe, iar daca cumva sunt uitate litere, e din cauza ca articolul este scris de pe o tableta in aeroport. Inafara de micul indreptar in rest am citit toate link-urile inainte de a ma apuca sa scriu ceva.

    Cat despre posibilitatea ca cineva sa se ofenseze de articolul acesta, nu vad de ce, sau poate trebuia sa mentionez la final ca este doar un pamflet si trebuie tratat ca atare. Pe de alta parte eu nu pot sa imi explic, probabil ma lamuresti tu te rog, cum si din ce parte a textului meu ai dedus ca as face vreo referire la egalitate intre oameni, sau ca am ironizat pe cineva care crede in Dumnezeu, sau ma consider mai presus ca el?

  3. Nu am dedus, am enunţat un principiu.
    A  face băşcălie de creaţionism este, de obicei, o acţiune percepută ca ofensatoare de către persoanele religioase.
    Era o pledoarie pentru a respecta credinţele altora, chiar dacă nu le împărtăşim. Şi pentru a nu ne încadra în stereotipul “poponarului misogin” (nu uita că termenul “gay” nu face discriminare de sex: avem şi cititoare/autoare). Doar atât! :p

    • A face bascalie de orice, poate fi ofensator pentru cineva, indiferent despre ce este vorba in acel subiect. Cat despre faptul ca termenul de gay se refera la ambele sexe stiam, probabil faci referire in acest context la alt articol postat de mine, in care fac referire la termenul acesta, dar numai in contextul prezentat acolo faceam referire la termenul de gay ca fiind ceva specific barbatilor. Zic asta pentru ca in articolul acesta la care comentam nu este nicaieri mentionat acest termen.

  4. De acord că nu ai menţionat. Dar sus, în antetul paginii, e trecut:
    Esti aici: Gay Romania » Filosofia intrebarii “de ce?”

    Na, că ai şi motive de contradicţie, cum cereai în alt comentariu!
    😎

    • Scuza-ma, da daca poti sa imi explici ce vrei sa spui ca nu imi dau seama?

      Ma bucur ca am, ca eu momentan sunt blocat intr-un aeroport, asa ca la cat mai multa activitate pe blog…asta imi doresc acuma:))

  5. Chiar dacă tu nu ai vorbit despre gay în articolul tău, ăsta este un blog scris de gay şi pentru gay.
    Cât despre contradicţie, rămâne pe altă dată: eu nu sunt blocat în niciun aeroport 😛

    • Nam reusit sa deslusesc ce vrei sa zici…pe mine m-ai pierdut la postul tau cu antetul pagini.

      Pe de alta parte, m-ai facut sa inteleg ca este un blog scris de gay si pentru gay, adica daca esti de oricare alta orientare, teoretic, chiar daca ai ceva foarte interesant de spus, sau poate nu asa interesant, nu poti pentru ca e blog de gay pentru gay. Suna putin mai mult a discriminare, sau poate am inteles eu gresit tot contextul, daca asa e, atunci o sa imi cer scuzele de rigoare.

      Cat despre blocatul in aeroport…aia e nasol:))

  6. De fapt, din punct de vedere etimologic, e mai corect „filosofie” decât cu z, pentru că filos înseamnă „iubire”, iar:
    sophia înseamnă „înțelepciune”, iar sophos înseamnă „învățat sau cunoscător al unui domeniu”;
    zophos înseamnă „întuneric”, de multe ori în sensul disperării, tristeții.

    Practic, filosofie înseamnă „iubire de înțelepciune”, în timp ce filozofie înseamnă „iubire de întuneric”. 🙂

  7. Serafim, cu tot respectul… baţi câmpii (#8)! Şi femeile pot fi gay, ca şi bărbaţii. Blogul li se adresează şi lor. Nu este OK să fii misogin. Asta era toată filozofia de mai sus, ăsta era mesajul meu.
    Discriminare ai făcut tu, fiind misogin.

    MISOGÍN, -Ă, misogini, -e, s. m., adj. (Livr.) 1. S. m., adj. (Bărbat) care urăște femeile. 2. Adj. Care manifestă, exprimă ură față de femei.
    GAY
    s.m. Homosexual. [Pr.: ghei] (cf. engl. gay (fr. gay, gai) < formă eufem. a lui gay = vesel, voios < engl.med. gai < fr.v. < (prob.) germanic; cf. germ.v. de sus gāhi = brusc, repede, subit < got. *gâheis = iute, repede) [et. și Webster’s Unabridged Dictionary, Le Petit Robert]
    homosexuál, -ă
    s.m.f., adj. Persoană care întreține relații sexuale cu persoane de același sex.

    Dacă nici acum nu ai înţeles… ghinion: nu am de gând să mai poluez cu comentarii aiurea.


    Queeditch, din păcate criteriile etimologice nu sunt întotdeauna cele luate în considerare. Interesant argumentul tău (şi necunoscut mie până acum) :p
    Păcat că “iubitorii de înţelepciune” care au alcătuit DEX-ul nu au avut habar de chestia asta când şi-au dat cu presupusul de au făcut cartea… (adică, ştiau doar de sophia şi nu şi de zophos… 😆

    • Rzv, la fel tot respectul si din partea mea, dar cred ca tu bati campi, interpretand un text total aiurea, nu pot sa iti inteleg punctul de vedere si de unde pana unde ai scos tu ca eu as fi discriminat pe cineva, ca am facut referire la teoria creatiei intr-un mod mai amuzant, ca am zis ca femeia nu era sadisfacuta si a trebuit sa mance din marul interzis? Da intradevar am mentionat ca sunt putin misogin pentru comentarile despre femei, dar de aici si pana la ceea ce zici tu…ca si femeile sunt gay…da stiu, cum am discriminat eu femeile gay cu comentariile mele, nu pot sa imi dau seama. Inteleg ca blogul se adreseaza tuturor, asta incluzand barbati, femei, cum am discriminat eu femeile prin postul meu, repet nu inteleg si regret faptul ca consideri ca poluez cu comentarii aiurea. Dar totodata, cred ca daca afirmi ceva, trebuie sa si incerci sa explici ceea ce ai afirmat, pentru ca sincer tu ceea ce ai facut in momentul de fata este doar sa te invarti in jur la ceva, ce nu reiese din articolul meu si nici din comentariile mele.

      Cel putin asta e parerea mea;)

  8. În greaca veche nu există cuvântul “zofia / zophia”, ci doar cuvântul “zophos” (întuneric). Așadar, strict din punct de vedere al acestei găselnițe lingvistice, nu se poate avansa o dispută etimologică pentru că la originea familiei de cuvinte se află cuvântul “filozofie” și nu “filozof”. Dacă într-adevăr zophos ar putea servi ca origine a unui cuvânt, de la el ar deriva “filozof” și nu “filozofie”. Or, derivarea e în mod sigur inversă, filozofia creând filozofii, nu invers. (Asta dacă nu dorim să intrăm într-o nouă dispută gen “oul sau găina?”, dat fiind că filozofi sunt mulți, pe când filozofia nu-i de găsit niciunde. Iubirea asta de înțelepciune e pesemne destul de curvă, de vreme ce are atâția amanți, ca să nu mai vorbim de noianul de amatori cu care flirtează.)

    Ideea că scrierea cu “z” ar determina neînțelegeri cu privire la semnificația filozofiei e absurdă, iar genul acesta de prețiozități nu sunt în niciun caz o dovadă de înțelepciune (după cum nu cred că filozofii sunt cei de la care a pornit așa-zisa controversă). Transformarea lui “s” în “z” din motive strict fonetice în limba română (care este o limbă preponderent fonemică) este un lucru absolut banal, care nu are de ce să ne provoace dureri de cap. Altfel, parada de cunoștințe ne antrenează într-o parodie a cunoașterii.

    Întrebarea “De ce?” este o întrebare pseudo-filozofică, pentru că face recurs la paradigma cauzalității, care este în ea însăși o cauză pierdută. Orice cauză este privită, de fapt, ca un efect al unei alte cauze, iar a presupune o “cauză primă” a tuturor lucrurilor nu poate duce decât la frustrări și fundamentalisme. Întreaga istorie a filozofiei e marcată lungul șir al unor astfel de întrebări menite să scoată mirarea filozofică din matca ei – oferind, în schimb, insipide certitudini. Chiar și Nietzsche, primul filozof care a pus sub semnul întrebării confuzia cauzei cu efectul n-a reușit să facă mai mult decât să întărească edificiul cauzalității, tocmai prin încercarea sa de a răsturna o paradigmă (redând efectului valoarea de cauză).

    Definiția filozofiei regăsită în citatul din L. Blaga (dacă într-adevăr lui îi aparține) mi se pare surprinzător de neinspirată în acest sens, pe de o parte pentru că postulează o anume inteligență a inocenței, iar pe de altă parte pentru că în felul acesta nu înțelege nici menirea filozofiei, nici virtutea inocenței. Faptul că în cazul copiilor cunoașterea nu este încă pervertită nu face totuși ca mirarea lor în fața spectacolului lumii să fie una autentic filozofică, pentru că un copil rămâne prizonierul încercării de a pune în ordine lumea care îl miră. Copilul nu are neliniști existențiale în legătură cu fructul oprit, atunci când întinde mâna să-l apuce. El știe doar că și-l dorește. Inocența copilului – care încă nu e confruntat cu povara cunoașterii și e cât se poate de vulnerabil la tot ce înseamnă cunoașterea lumii – nu are valoarea inocenței spirituale pe care o presupune gestionarea universului înconjurător fără încercarea de a-l supune și apropria.

    Întrebările copiilor nu sunt adevărate întrebări, ci răspunsuri manifestate ca întrebări. Copilul nu se întreabă niciodată – el doar întreabă (mai precis, îi întreabă pe alții dacă răspunsurile pe care le are sunt corecte sau nu). Copilul nu are decât certitudini; este nevoie de cunoaștere (și, mai mult, de cunoaștere spirituală) pentru ca lumea formată din certitudini să-și dezvăluie caracterul de întrebare. Abia ca adulți responsabili ne putem mira cu adevărat. Din păcate însă, majoritatea adulților rămân cu nostalgia copilăriei (riscând să o repete la vârsta maturității fizice) tocmai pentru că nu-i percep copilăriei rostul, dorind mereu să revină într-o locație inexistentă a Paradisului. Pentru cei mai mulți adulți, sentimentul alungării din Rai echivalează cu o Cădere autentică, de unde și arhi-cunoscuta întrebare “De ce?”

    Puțini sunt cei care-și pun întrebarea dacă această alungare totuși s-a produs, sau dacă nu cumva sentimentul separării e cauzat de altceva decât de simpla tăiere a cordonului ombilical (care nu numai că n-a omorât pe nimeni, dar a și dat viață tuturor). Ochii mari și mirați, ca de copil, cu care adultul vrea să absoarbă lumea până la saturație (în ideea de a-i fura toate secretele) nu sunt ochii spiritului ci, cel mult, ochii trupului și ai minții avide de cunoaștere. Abia ochiul spiritului vede Paradisul pe care nu l-am părăsit niciodată, dar față de care am fost orbiți din pricina poftei (și a plăcerii) de a-l supune, fără a mai simți măcar (din atâta pasiune oarbă) că de fapt acea primă mușcătură din măr a durut, fiind o mușcătură în carnea propriului nostru destin. O rană pe care o lingem de milenii nu s-a mai închis tocmai pentru că am zăbovit prea mult cu întrebarea “De ce ne doare?” asupra unei false dureri. O durere care nici măcar nu era a noastră am adoptat-o ca fiindu-ne proprie din simplul motiv că era controlabilă. Însă plăcerile gratuite costă scump. Acesta e un paradox – unul din multele la care întrebarea De ce? nu poate să răspundă.

    😎

  9. P.S. – O coincidență legată de zophos ~

    Iubirea de înțelepciune este o iubire de întuneric, pentru că înțelepciunea implică respectul față de Necunoscut. Iar zophos pare să derive, în greaca veche, de la zephiros (zefirul, sau vântul de vest, suflul apusului), care este un vânt primăvăratic, domol și călduț, ce bate dinspre vest. Prostul renume și, poate, paternitatea lui zophos i se trage lui zephiros din mitologia greacă, unde Zephyrus era zeul înaripat al primăverii și al vîntului de vest, fiind cunoscut pentru faptul că-și făcea de cap cam cu cine voia.

    Hyacinthus (care în românește s-ar traduce “Hiacint” sau “Zambilu'”?!) era un tânăr de o rară frumusețe, care-i era ființa cea mai dragă lui Apollo (zeu al soarelui, protector al artelor și tinereții), cei doi ieșind adesea împreună, iar întrecerile lor sportive erau o adevărată încântare, ele fiind animate de o pură plăcere, fără nicio urmă de rivalitate. Într-o bună zi, întrecându-se ei la aruncarea discului ca de obicei, se înțelegeau atât de bine unul cu altul încât au stârnit gelozia nemărginită a lui Zephyr – Vantul de Vest, care se ținea oriunde după ei, ca o umbră, pentru a nu-l scăpa niciun moment din ochi pe Zambilici/Hyacinthus.

    Într-atât de orbit era Zephyr de dragostea lui pentru Hyacinth (pe care nici nu-l putea avea, nici nu voia să-l aibă altcineva) încât a suflat o dată puternic atunci când Apollo a aruncat discul, astfel că discul de metal l-a lovit pe Hyacinth în frunte, ucigându-l pe loc și lăsându-i sângele să șiroiască pe pajiștea întrecerii. Surprins de moartea năprasnică a prietenului său cel mai bun, Apollo (care era și zeu al tămăduirii) nu a reușit să-l readucă la viață pe Hyacinthus, tot ce a mai putut face fiind să facă să răsară flori (zambile) acolo unde sângele a îmbibat țărâna.

    Așa se face că, deși e un vânt blând, zefirul este capricios, iar compania lui e considerată sumbră, schimbătoare, rău-prevestitoare și aducătoare de necazuri. Probabil că Zophos (“zefireala”) e numele stării care ne cuprinde primăvara, când începe să sufle vântul dinspre Apus.

    😎

  10. grid, acelasi lucru ziceam si eu numa ca in romana.:) Dar oricum foarte tare explicatia…sterg filosofia mea si o inlocuiesc:))

  11. Introducere in filosofie

    Filosofia înseamnă: „iubire de intelepciune”. Oscar multumesc frumos pentru acrest post. Vreau să spun ca ambele variante sunt corecte: filozof cât și filosof, puneți un semn de egalitate între ele și ați terminat povestea.

    Fiecare om are propria lui filosofie, principii după care își ghidează viața. Omul după ce se naște intră volens/nolens într-un anumit proces de cunoaștere, de unde și rolul învățământului. Nu cred că un om îți poate schimba propriul mod de gândire dar sunt de părere că îl poate îmbogății, poate adăuga ceva, ajunge la o convingere.

    Oscar se spune pe drept cuvânt: “copilul e cel mai mare filosof”. Una din definițiile filosofiei e aceia că s-a născut din mirare: “mirarea filosofica”. Dacă îi dai unui copil o jucărie va începe să o desfacă: el este curios să vadă ceea ce este înăuntru, după care o abandonează sau o reface. Un copil întreabă pe cel matur, deoarece este însetat de cunoaștere, are nevoie de o explicație.

    Pănă în anul 1494 pentru europeni America nu exista până când a fost descoperită de Cristofor Columb. Dacă eu nu văd ceva nu înseamnă că nu există. Omul considera pamântul plat și nu rotund deoarece îi lipseau intrumentele necesare.

    Îmi aduc aminte de ceea ce ai spus tu de experimentul tabloului că tu începi cu rama. Ești unic – nu am mai auzit așa ceva pănă acum. Arta are limbajul ei de aceea avem nevoie de critici, experti pentru a descoperii mesajul pe care pictorul vrea să îl transmită. Recunosc că am trecut mereu în grabă pe lângă galeriile de artă și asta pentru că nu am fost educat în acest sens. Trebuie să admitem că uneori se bat câmpii.

    Întrebarea ta este profundă. De ce are două conotații: una privește cauza și cealaltă sensul. De ce sunt om? De ce pământul este rotund? Putea sa fie pătrat. Are existența un scop? Pentru ce am fost creați?

    Oscar ai reușit prin cuvinte simple să faci un rezumat al teoriei creaționismului și a lui Darwin. Filosofia însă are nevoie de logică. Atunci când te referi la creație discursul trebuie sa aibă o logică. Dumnezeu nu l-a creat mai intâi pe Adam, deoarece se spune că el a fost creat din pământ, înseamnă că pământul a fost creat înaintea omului. Creația din geneză trebuie înțeleasă în mod alegoric.

    Dacă omul se trage din maimuță pe maimuță cine a făcut-o? Ajungem astfel să dezbatem principiul cauzalității: cauză/efect. Filosofia este un instrument, o lupă pentru a vedea particularitățile existenței, ea trebuie să conducă la cunoștere (“Cunoaste-te pe tine însuți” – Socrate). Acționăm în baza cunoștințelor și a convingerilor dobândite.

  12. prea multa fiosofie ameteste omul: in loc de Serafim am scris Oscar. Ce mi-ai făcut Oscar de mi-a fost gandul la tine?

    Ei au publicat intens în ultimul timp. Na, ca să găsesc și eu o motivație.

  13. Stii ce m-ai facut sa realizez Avocatus, cat profunzime poti sa gasesti intr-un mod simplu de expirmare, cat despre teoria creatiei sau ceea a evolutiei, in textul meu de mai sus sunt doar niste exemple copilaresti la ceea ce interpretez eu ca si fiind filosofie/filozofie. Cand te gandesti ca totul a fost scris intr-un aeroport si ce conversatii starneste dupa, te face sa iti dai seama,cat de unice sunt persoanele in gandire si actiune, cate interpretari se pot da unor cuvinte simple:)

    Multumesc ca m-ai botezat, astept si porcul…sau nu mai stiu ce se da la botez?:))

  14. Se dă un miel. Orice cuvânt, orice expresie devine obiect de interpretare. Noi ne dăm cu părerea că doar nimeni nu a fost de față la crearea Universului. Însă vedem că Isus nu a negat Vechiul Testament și chiar el a citit din el.

    Șieșie – Ucăci

  15. Niciodata nu m-am gandit la intelepciune ca la o curva cu ifose de mare Doamna. Trebuie ca este foarte experta in domeniul ei de atrage atatia amanti + mai multi doritori.

    Insa ce nu a spus Grid, este, ca asa curva cum pare intelepciunea, ea este de fapt o virgina, care nu se daruieste, decat celui merituos.
    Iar de aici, acei putini care pricep intelepciunea, raman uimiti de cat de usor creeaza senzatia de intelepti acelor amanti inselati, care in veci nu realizeaza cum intelepciunea isi bate joc de ei.

    Si nu, NU este nici un paradox cand iti exprimi/arati intelepciunea … prin tacere.

    Si da, DA, de multe ori intelepciunea este redusa la tacere, prin violenta.

    Grid frumoasa legenda, nu o stiam, multumesc.

    Q imi plac comentariile tale.

    Rzv, cateodata nu realizezi ca dai importanta lucrurilor fara prea mare valoare.

    Serafim se da mielul nu pocul, procul ori porcul. Ar trebui, sa fii mandru ca din joaca ai starnit, interesul … pentru intelepciune.

    Avocatus, esti pe drumul catre intelepciune.

  16. @cristy toti suntem pe drum, iar intelepti suntem cu totii într-o măsură mai mare sau mai mică. Poate vroiai să spui că sunt pe drumul spre Intelepciunea Supremă!!!

    Imi pare bine că te revăd!!!

  17. Si incaleca-i pe-o sa si spuse-i povestea asa. Si trai-ra pan-la adanci batraneti in intelepciune si intelegere.

  18. Toate “de ce”-urile puse aici au acelasi raspuns: pentru ca suntem/sunteti/sunt niste ZAPACITURI. 😛

  19. Chiar intrebarea te trimite catre raspuns si sugereaza tot “zapacitura” ca fiind raspunsul corect 😀

  20. @ grid : În primul rând, doresc să lămuresc că nu am avut nici o intenție de a sugera că folosirea lui „z” în loc de „s” ar da naștere unor neînțelegeri. Departe de mine asta. Eu înțeleg la ce se referă omul când spune „filozofie” sau „filozof”, nu e nici o problemă. Pe mine doar m-a amuzat ideea de a spune despre originea etimologică, cât și preferința mea (deși abia acum realizez că nu a fost de-ajuns să zic că „dintr-un punct de vedere e corect”, trebuia să zic „prefer”) de a scrie „filosofie” sau „filosof”.
    În același timp, mi-au plăcut comentariile tale, mai ales că ai punctat legătura dintre filosofie și întuneric emoțional; am avut o revelație: toți filosofii sunt triști. Toți, fără excepție, au suferit căderi nervoase, depresii sau alte forme de tristețe sau disperare. Toți căutau cu înverșunare să rezolve cel mai mare mister: viața. Din câte am observat, cu cât mai mult timp trece de la începutul filosofiei, cu atât mai mult se pierde ceva pe drum. Se pierd chei ale rezolvării, probabil, și asta bănuiesc că are de-a face cu tristețea filosofică. E un fel de „am pierdut ce n-am avut niciodată” pentru cei care au prins trenul filosofic prea târziu, deși nu știu cât de aproape de adevăr sunt când spun toate acestea… Așa că o să las acest lucru pe seama celor care vor să se gândească la acest lucru. 🙂

    @ Avocatus : Nu sunt sigur că un copil e chiar filosof. Ca să fii un gânditor, trebuie să ai întrebări, nedumeriri existențiale, or când e vorba de viață, copiii au toate răspunsurile. Lucrurile de care întreabă ei sunt de fapt cele banale, nu cele existențiale. Încă un lucru care deosebește filosoful de copil este că primul pune întrebări lui însuși, copilul îi întreabă pe alții. Filosoful e retoric, copilul proiectează asupra lumii întrebările și tot el, cel mic, se lasă modelat de concepțiile altora, în timp ce filosoful încearcă să-și modeleze propria viață conform unor principii gândite de el însuși…

    Acum nu mă adresez nimănui în mod particular, dar mă gândesc că o întrebare mai importantă decât „de ce?” este „cum găsești fericirea?”… Eu am găsit-o în contemplarea unor lucruri simple, cum ar fi zăpada curată în timpul unei plimbări lejere, frunzele verzi ale copacilor din timpul primăverii și verii, fructele verii și toamnei, în fiecare lucru poți găsi ceva revelator, dacă încerci să-l privești din alt punct de vedere decât cel cu care ești obișnuit. Încerc să-mi închipui cum vede o furnică un copac în timp ce se plimbă pe el, cum vede o pisică lumea oamenilor în timp ce stă pe capota unei mașini… Ba chiar mi-am făcut jocuri mentale în urma episoadelor de contemplare din trecut: să fac un cuvânt (sau mai multe ori nume) din trei litere văzute pe mașini, să încerc (numai în imaginație) să explic unui câine diferența dintre comuniști și fasciști, să explic unei omizi că în curând va fi un fluture…

    Dacă îți pui mintea la lucru, poți transforma lucrurile banale în ceva interesant…

  21. @Queeditch

    Filosofie face tot acela care folosește rațiunea fără a ține cont de vârstă și de natura întrebării. În acest domeniu uneori simplu la prima vedere orice întrebare e un lucru serios: în filosofie există întrebari, fără a face nici o disctincție (ușoare, grele, serioase/neserioase). Orice întrebare constituie materia de bază a unui gânditor.

  22. Queeditch~

    Nici n-am spus că ai făcut referirința la zophos cu scopul de a justifica o formă de scriere împotriva alteia. Însă, tocmai pentru că nu cunoșteam cuvântul ăsta – care părea să se potrivească atât de bine cu “întunecarea” care e asigură pacea și mediul de lucru al filozofiei  – am mers pe urma lui zophos și am constatat că asocierea filozofiei cu acest cuvânt este în general evitată din pricina neîncrederii cu care oamenii privesc întunericul, cu toate că în absența întunericului iluminarea și-ar pierde sensul, iar lumina ar deveni un fapt de o copleșitoare și obositoare banalitate.

    De altfel, ar trebui să fim liniștiți din cel puțin încă un motiv cu privire la scrierea filozofiei cu “z” – pentru că astfel o deosebim mai bine de munca sofistului (termen care, în ciuda congruenței perfecte cu zophos nu se scrie niciodată cu z – zofist – și nici nu se recomandă ca fiind vreo formă de iubire, de vreme ce nu există filo-sofiști, ci doar filozofi). În plus, scrierea cu z e favorizată de faptul că pronunțarea consoanei s intervocalice în limba română e mult mai comodă ca z, pronunția cu s fiind neobișnuită și pretențioasă.

    Despre tristețea filozofilor nu știu ce să zic. Boetius zicea, într-adevăr, că filozofia e o formă de consolare. Ce cred eu însă e că filozofia ne împiedică să ne bucurăm a proasta, ceea ce permite o anumită autenticitate a bucuriei. Dar cine se mai poate bucura azi din toată inima, când am ajuns în situația jalnic-patetică să ne bucurăm că-i frumos afară, că respirăm, că suntem sănătoși și că deschidem ochii în fiecare dimineață. Din punctul ăsta de vedere, tristețea s-ar potrivi mai bine. Din păcate, până și sentimentul tristeții a devenit o mică bucurie. Happy to be alive 🙂 .

    Am încălecat pe lume
    Și mă țin numai de glume.
    😎

  23. Pe vremuri, melancolia era considerată o boală. Acum e doar o stare generală de spirit… Să fie atât de generală, încât să fie confundată cu bucuria de a trăi? Nu știu ce să zic aici… Probabil am uitat să ne bucurăm cu adevărat și acum avem doar cuvântul, ca să spunem că simțim și altceva decât apatie, care apare în urma unei rutine monotone. În acest sens, avem apatia și celelalte sentimente, care apar ca urmare a unui stimul neașteptat (precum un eveniment)… Brusc, mi-am adus aminte de A Single Man

    Aș zice că oamenii chiar nu au uitat să simtă. Mai probabil mi se pare să uite să identifice trăirile decât să uite să le trăiască. De aceea nu pot fi de acord cu confuzia dintre sentimentul tristeții și bucuria de a trăi. Cel puțin, confuzia nu poate exista la nivel emoțional, ci doar la cel mental, dacă vrei să analizezi fiecare emoție trăită de-a lungul vieții. A trăi nu presupune nici un sentiment, de fapt. Ca ființe umane, creștem când experimentăm toată gama de emoții și le manifestăm ca atare, sănătos ar fi să nu le reprimăm, ci să le asumăm.

    Recunosc, totuși, că există oameni care confundă căutarea fericirii cu fericirea însăși. Când o cauți, ești conștient că nu o ai, așa că unii vor proceda în cosecință, în timp ce alții – mai puțin conștienți – vor pretinde că e totuna. Cei conștienți își asumă tristețea, printre ei fiind și filosofi. Cei mai norocoși nu sunt filosofi, ci cei care au renunțat să-și bată capul cu dilemele existențiale, de unde și vorba: „Prost să fii, noroc să ai”, cel mai probabil cu referire la faptul că nu (mai) e nevoie să te gândești prea mult la viață, ci doar să o trăiești și astfel experiențele parcă devin mai blânde cu tine de vreme ce ai decis că poți face ceva și rezultatele apar pe măsura faptelor.

    Bine, poate bat câmpii cu grație, dar parcă așa fac gânditorii. 😛

Comments are closed.

Vezi si...

Noi o să câștigăm!

Salut toți vizitatorii și autorii acestui blog! Eu sunt Tudor, am 21 de ani, sunt student în Timișoara, gay, și, pe lângă faptul că citesc acest blog de ani de zile am hotărât acum să scriu și eu, pentru a contribui la acest spațiu al ideilor, al experiențelor și...

Articole din aceeasi categorie