shadow

Mai ales acum, că e cald, mi-e imposibil să nu văd tendința unor bărbați (nu gay, vorbesc la modul general), dar din ce în ce mai mulți, de a „copia”, mai timid ce-i drept, anumite coafuri, stiluri de îmbrăcăminte și elemente ce țin de îngrijirea „cosmetică” de la… femei (un alt articol oarecum relevant).

De exemplu, tipi în pantaloni scurți (sau nu) super mega mulați pe bazin, de li se văd bucile ca la balerini, de mânuță cu vreo tipă care se presupune că e „iubita”. De sub textila soft se ivesc adeseori două piciorușe epilate, „pele” scârbos de strălucitoare pentru un bărbat.

Chipul, tinde și el să devină feminin: sprâncene pensate care dau fizionomia aia de veșnic mirat – fețe din alea de parcă ar fi înghețate în momentul în care văd o pula prea mare. Cireașa de pe tort o constituie buzițele unse cu ceva balsam protector din ăla super mega evident.

De unde până unde toată atenția asta excesivă care dă în grețos… la un bărbat? Adică da, nu zice nimeni să nu folosești un antiperspirant de calitate ca să nu pută a „bărbăție” după tine, că nici bărbăția nu prin neglijență excesivă se etalează, tot așa, nu zice nimeni să nu îți epilezi spatele dacă acesta e păros că nah, să zicem că-i inestetic, dar și să ajungi să arăți (tu, hetero fiind, evident, că deh, la unii gay mai înțelegi cu chiu cu vai) ca o cocotă mi se pare cel puțin penibil.

De exemplu la un tip lucrat armonios la sală, da, hai să zicem, că lipsa părului îievidențiează într-un mod oarecum plăcut musculatura. Dar la ăștialalți???

Așadar, de ce masculinitatea tinde în timp să devină alterată ajungând până la nivelul ăla la care rămâi cu gura căscată când o vezi exprimată? Sau s-o fi modificat și ideea de bărbăție în mințile noastre?


Alte articole scrise de același autor (RobertG):


Thanks for rating this! Now tell the world how you feel via Twitter.
Ce părere ai despre acest articol?
  • Super tare
  • Util
  • Complex
  • Amuzant
  • Plictisitor
  • Slab

Author

RobertG

Se pare ca si robotii se imbolnavesc. Nu as zice ca se scurtcircuiteaza. Dar pot aparea polipi sau tumori in circuit, de rezistenta infinita, care denatureaza auzul si vazul, de alfel divin in “multiplexitatea” sa. Asa au aparut noile masinarii. O masina bolnava (faza nasoala e ca masinile chiar daca sunt bolnave, nu mor), imperfecta, si zgomotoasa, ce emite pe frecvente periculoase si oscilante.

Comments

  1. rediam    

    Pensatul, atunci când sprâncenele se împrunează, cred că e necesar….bineînțeles, nu să se ajungă la acea linie subțire care mi se pare dizgrațioasă la bărbați. Totuși, sprâncenele îi dau masculinitate feței unui bărbat.

    Epilatul în anumite zone mi se pare ok. În plus, cei cu mușchi, să recunoaștem, au ce arăta (deși întotdeauna mi s-a părut mai hot un tip lucrat dar și mai natural).

    Cel mai distractiv e că la noi, ăștia mai gay, toată lumea caută să se ferchezuiască cât mai mult, deși, din ce am observat majoritatea caută tipii (îngrijiți) cât mai naturali (vorba lui FireMan).

    Că tot veni vorba de asta…Cristiano Ronaldo, nu ți se pare că se îngrijește prea mult?:P

  2. RobertG    

    rediam, nu, nu mi se pare. 😀 Cristiano Ronaldo se îngrijește exact atât cât trebuie, nici mai mult, nici mai puțin.

  3. adrianmihai    

    Nu te poti caca in gustul omului. Faptul ca numai pielea epilata a femeilor nu este scarboasa, este un stereotip, iar mie chiar nu-mi plac. Si pensatul este ok daca nu e subtire (asta chiar si in cazul femeilor. Imi plac barbatii care se ingrijesc, nu conteaza cum.

  4. RobertG    

    Păi… și câtă „îngrijire” e prea multă?

  5. pianistul    

    Bine venit articolul Robert.

    Personal nu sunt deloc de acord cu epilatul, însă tind să cred că sunt foarte puţini cei care o fac pentru că aşa simt ei şi le stă şi bine. Unii ba văd în filme, alţii ba sunt bătuţi la cap de iubitele lor sau pur şi simplu aşa este „moda” şi să nu cumva să rămână în urmă, ceea ce…. bineînţeles este aberant şi denotă neîncredere în sine.

    În liceu aveam un fix din a da părul jos de pe mine în fiecare vineri (să nu cumva să se adune prea mult:)) ) dar doar pentru că „aşa trebuia”, până mi-am dat seama cât de penibil şi superficial era ceea ce făceam.

    Un bărbat din punctul meu de vedere, trebuie să aibe păr pe el atât cât trebuie, atât cât îi dă natura să aibe, în toate zonele corpului. Toate miturile astea cum că trebuie să îţi dai jos părul de pe tine, că un bărbat este atrăgător doar dacă se epilează, instigă la ceva ce este o totală stâlcire a naturii.

    Acelaşi lucru şi cu cei care sunt necircumscrişi….uuuuuu vai, trebuie să fii circumscris… ce să spun…hai să ne auto-mutilăm acum… arată ca naiba fără prepuţ. Dacă aşa te-a lăsat Dumnezeu?.

    Aşadar cred că masculinitatea tinde să devină alterată din cauza complexelor de inferioritate ce sunt foarte propagate de mijloacele multimedia.

    Eu mă întreb:”Dacă nu aş fi văzut în filme că ăia sunt raşi complet, oare îmi dădea prin cap să fac aşa ceva de unul singur?”. Toată lumea vrea să fie frumoasă, iar dacă asta presupune frumuseţea…hai să o facem.

    1. RobertG    

      pianistul, poate că e vorba de nevoia de a atrage… bărbați adevărați? Așa un fel de pornire subconștientă, fie că ești gay sau hetero. Cum zicea și grid, într-una din discuțiile noastre, societatea te obligă să vrei oameni puternici, potenți în jurul tău. Mă îndoiesc că dacă un bărbat l-ar lua pe un „hetero” din ăsta în palme, acesta nu ar fi cel puțin atras de idee.

  6. RobertG    

    Cred că cine o dat „Slab” are picioarele epilate!!! Am I right?? :)

  7. Adi    

    Epilarea totala de la gat in jos e foarte hot in cazul barbatilor musculosi, la care se vede muschiuletul bine definit pe pieptisor, picioruse bine lucrate, mânuță cu bila rotunjoara si umflata, poate si o vena proeminenta. Da, work of art. In cazul asta părul poate fi un mic dracusor intre pipăitor si cel pipăit. Cei slim ies in evidenta numai in stilul prezentat de Robert.

  8. pianistul    

    RobertG: Poate, dar bărbăţia adevărată în asta se măsoară?.

    1. RobertG    

      Pianistul, nu știu sigur, dar de ce nu? Un bărbat e totuși o persoană care poate, știe, vrea, luptă, nu se lasă aplecat ca o trestie, știe cine e, samd. De exemplu, n-aș putea numi ever ‘bărbat’, pe unul care se plânge toată ziua, căderi de calciu repetate, absorbit mereu de propria-i imagine, preocupat că intârzie la manichiură etc.

  9. pianistul    

    RobertG: Tocmai, nu ştii sigur, la ce duc nişte explicaţii intelectuale?.

  10. Deiu    

    RobertG las-o balta. Sincer !!!

  11. FireMan    

    Eu sunt unul din cei care (încă) se epilează. Și fac asta pentru că mie, unul, nu îmi place părul de pe corp, în general și pentru că uneori mă incomodează. Am început să fac lucrul ăsta de pe la 8 ani, părându-mi-se „cool” bărbieritul lui taică-miu (și cum nu aveam păr decât pe mână, mă „bărbieream” pe mână, ca mai apoi – pe la 15 ani – pe corp), fără să știu ce înseamnă cuvântul „homosexual” sau „fashion” și fără a-mi da seama că părul va crește din ce în ce mai des și mai puternic, ceea ce m-a transformat într-un maimuțoi, astfel că sunt nevoit într-un fel să continui. Dacă m-aș putea întoarce în timp, nu cred că aș mai face greșeala asta…
    Și nu mă interesează părerea celor din jur, atâta vreme cât eu mă simt bine. :)

  12. Alex P    

    Mda, cred ca atat articolul (ti se pare necesar sa se epileze spatele, dar restul ti se pare ridicol), dar si mai mult comentariile arata arbitrarul criteriilor estetice.
    De ce fac tipii straight asta? Pentru ca din asuprirea femeilor manifestata printr-o deformare a corpului feminin (corset, pantofi, cure mai nou) pentru a corespunde unor criterii ce nu tin de individ, am ajuns la o egalitate a sexelor. Doar ca egalizarea nu s-a facut prin eliberarea femeii, ci prin incatusarea barbatului, acum si femeia trebuie sa aiba sani mari cu orice pret, si barbatul, buze carnoase si patratele pe abdomen.
    Faina cultura! Si ne mai luam de asiatici ca sunt inregimentati…

    Pianistul, in ce ar trebui sa fiu circumscris, ca nu mi-a spus nimeni?

  13. Michel-Angelo    

    Cum zice si mihai, nu poti condamna gusturile oamenilor. Dar pentru mine Robert, la ceea ce te referi tu mi se pare ca se aplica la extreme.
    Adica la tipii „hetero” care in afara ca se epileaza, se mai si dau cu luciu de buze, manichiura, pensat, poate chiar parul vopsit (am vazut cazuri, si nu era pentru ca incaruntea), se imbraca ca si pitzipoancele de mall, etc…

    La astia intr-adevar, pot fi tot felul de factori de vina. Incepand de la „presiunea sociala” din partea iubitei, amicilor care si ei fac asta, filmelor, pana la chiar unele teorii conspirationiste care acuza aditivii alimentari (clasicele E-uri) care modifica balantza hormonala a consumatorilor.
    Exista si teorii cum ca societatea moderna evolueaza spre matriarhat. Cum femeile ajung din ce in ce mai des in pozitii de conducere, si se masculinizeaza (parul scurt, comportament de „mascul alpha”, bijuterii mai putine) si barbatii se efemineaza (vezi exemplele de mai sus).

    In orice caz, pare sa fie un fenomen destul de interesant. By the way, ieri am fost prima data in viata mea intr-o sauna gay… Interesanta experienta :-)

  14. Non_Lose    

    Cred ca lipsa sau prezenta parului pe orice zona a corpului e irelevanta cand e vorba de barbatie sau feminitate. In plus, eu, personal, n-am nicio preferinta, imi plac si cei epilati, si cei ne-epilati, conteaza doar atitudinea 😛
    Iar daca e sa luam la bani marunti chestia asta, cred ca barbatii s-au epilat primii, imi amintesc o scena dintr-un documentar despre olimpiadele Antichitatii unde atletii se epilau cu o chestie de metal, semana cu o secure 😀

  15. adrianmihai    

    Nu stiu cati se epileaza pe picioare de pe aici,dar daca conteaza inseamna ca nu suntem open mind deloc

  16. RobertG    

    Deviem de la subiect. Ideea era alterarea masculinitatii si nu neapărat părul.

  17. adrianmihai    

    Daca ne-am lua dupa pareriile tuturor sunt sigur ca am fi toti alterati.Cred ca ar trebui sa spunem totdeauna:”asta a fost parerea mea”

  18. Adi    

    Alterarea masculinitatii… :)

  19. RobertG    

    Adi, ziceam în articol așa „De exemplu la un tip lucrat armonios la sală, da, hai să zicem, că lipsa părului îievidențiează într-un mod oarecum plăcut musculatura. Dar la ăștialalți???”.

    Ceea ce vreau să spun este că frumusețea are o anumită estetică pe care unii oameni o înțeleg greșit. Și nu, nu e vorba aici de flocii de pe corpul cuiva, neapărat. Înclusiv, acest tip din video, mi s-ar părea (mie, personal) un pic „ciudățel” să poarte niște pantaloni care să îi intre în buci, să fie dat cu lac incolor, balsam de buze si pensat ca o prostituată. Privește tabloul general.

  20. Adi    

    Stiu Robert la ce te-ai referit, acesti metrosexuali tind mai mult sa arate precum manechinele din vitrinele mall-urilor, sincer cred ca vor ajunge sa poarte si tampoane in fund daca o tin cu pensat, fardat (deci stiu straight care se fardeaza desi n-arata urat cu pielea naturala), epilat si dat cu ulei de la Bunica pe picioare, etc.

  21. googleboy    

    Să dăm la un bărbat să pape soia în fiecare zi şi nu i-a mai creşte păr în veci :) deci nu mai va avea nevoie se epila. Cât despre pantalonii mulaţi, nici pe aceia nu-i va mai avea pe ce mula :)) se va apropia din ce în ce mai uşor de visul său de feminitate fără prea mult stres. Pe deasupra… soia este ieftină, cremele scumpe.

  22. CM    

    Acum încep să înţeleg la ce se referă circumscripţia electorală( un loc unde eşti criscumscris la electie)

  23. CM    

    sorry Pianistule, nu m-am putut abţine, ALexP mi-a dat ghes…

  24. Alex P    

    Bravo, CM, da vina pe mine ca esti tu rautacios!.. 😀

  25. Avocatus    

    Încotro alerg?
    Omul va fi cauta mereu un refugiu în afara lui. În această nebunie la un moment dat își va da seama că s-a îndepărtat de el însuși.

  26. RobertG    

    Si concluzia este că… !?

  27. Alex P    

    …ca ar trebui sa fim noi insine/ cum ne simtitm mai bine?

  28. cristymaykei    

    Printre bulele sampaniei … se vede mai bine. : d

  29. LDD    

    Concluzia este următoarea, in momentul in care iţi ia mai mult de o secunda sa identifici sexul persoanei din fata ta, atunci înseamnă ca respectivul a exagerat cu infrumusetarea corporala.
    Nu spune nimeni sa nu corectezi câteva aspecte inestetice, dar cand ajungi mai doamna decat mama, este deja prea mult.
    Lumea este cum este, se simte bine chiar daca pt altii e ciudat sa vezi cozile de barbati la saloane. Nimeni nu-i perfect si daca prin mici/mari retusuri cosmeticale considera ca sunt OK, cine suntem noi sa-i judecam????
    P.S. Gata mi-a trecut momentul de bunatate:)

  30. AdyAlexander    

    Intre timp lucrurile s-au inrautatit. Trec uneori pe langa fostul meu liceu si procentul de baietasi pensati e de-a dreptul hilar, atat prin numar ca si prin modul hidos in care sunt pensati, unii dintre ei nici macar nu mai arata ok cu liniile alea pe post de sprancene.

    Cu blugii si alte tipuri de pantaloni mulati pe fund situatia iar e si mai rea, daca acum cativa ani se purtau blugii la baieti stransi pe fund si coapse acum exista niste blugi stransi peste tot, pana pe glezna, de juri ca au sterpelit blugii prietenelor din sertar.

    Ce-i drept cu buze „lacuite” nu prea am vazut multi insa tin minte ca acum mai multi ani am avut surpriza sa vad un tip cat se poate de hetero la cateva zeci de metri venind inspre mine care si-a scos fara nici un stres strugurelul si s-a dat cu el in plina strada fara macar a se opri din mers.

    Mai nou se poarta fondul de ten…si nimeni nu se mai scandalizeaza. Uneori trec pe langa unii tineri si imi vine sa ma inchin spunandu-mi in minte „uite ce face moda din om…”

    Nu mai stiu nici eu cat e „prea mult”, cred ca metrosexualitatea asta a luat-o rau pe aratura. Vorba cuiva, te uiti la unii si ti-e greu, tare greu sa crezi ca baietii aia chiar sunt hetero.

    Pe de alta parte cred ca fiecare trebuie sa fie lasat sa se exprime cum vrea in ce priveste imaginea lui. In limitele decentei bineinteles, ma gandesc oarecum ca explozia asta de metrosexualitate face si comunitatii gay macar un minor serviciu, in momentul in care unul din tinerii astia prea ferchezuiti chiar e gay, ma gandesc ca nu mai e vazut ca o papusica din moment ce colegul de banca cu prietena in regula e mai papusica decat el :))) zic si eu…

  31. cristymaykei    

    Ady tare mă amuz la unele comentarii de ale tale, dar la ăsta m-ai bine dispus cu finalul comentariului atât de tare încât îți și răspund, Zici bine.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *