In sfarsit harababura cu “transhumanta” s-a sfarsit. Ieri dimineata am ajuns in Zalau si ne-am apucat sa impachetam ce mai ramasese acolo. Inainte de a ne apuca de acest proces am stat cu privirile atintite spre diferite colturi ale incaperilor. Oriunde as fi privit, o avalansa de amintiri imi inundau creierul. Andrei ramasese fara cuvinte si ca sa evite parerile de rau a plecat la plimbare.
Ramas doar eu cu Ovidiu (Un tip super care venise cu masina tatalui sau si care a fost alaturi de noi ca si cum ne-am sti de muuuulti ani…), am inceput sa strangem cartile, cablurile (la final am avut o geanta plina cu cabluri, mufe, incarcatoare, telefoane mai vechi, ceea ce mi s-a parut cam mult), toate cosmeticele (alta geanta plina…), vasele, fotografiile inramare, haine pe care nu le luasem data trecuta, TV-ul, dosarele in care am depozitat bucatile de hartie pe care am lasat sau mi s-a lasat diverse mesaje in toti acesti patru ani de cand locuiesc cu Andrei. Unul din ele, destul de recent suna cam asa: “Scumpo, ala micu’ a mancat in dimineata aceasta doua furnici…am plecat la un suc cu Alex”. Mancatorul de furnici este nimeni altul decat un arici mic (de fapt avem doi, dar unul e mic… iar celalalt mic, mic, mic”) de plus, foarte dragutz, cu ochii foarte expresivi despre care vorbim ca si cum ar fi viu.
Am luat inclusiv monezile si bancnotele vechi colectionate de-alungul timpului, un tablou cumparat pe 10 septembrie de la mare anul trecut, o farfurie foarte veche primita de la mama (si ea o primise de la mama ei) fabricata in 1890 si multe alte lucruri aparent lipsite de importanta. De asemenea, am luat si un trandafir uscat, primit nu demult de la Andrei, dar care s-a distrus pe drum din pacate. Anyway, chiar daca s-a distrus, mai exista un exemplar undeva unde o frana a unei masini nu o poate distruge.
Apoi eu am plecat pana la mama sa imi iau ramas bun de la ea si sa iau de acasa cecul pe luna trecuta de la Adsense. Nu am stat mai mult de cateva minute… nu am putut… am strans-o pe mama in brate, am sarutat-o pe obrajii ei arsi de soare si iesit grabit catre iesire, ca nu cumva sa observe lacrima ce mi se forma in coltul ochilor. Pe cand am ajuns inapoi, (l-am cules si pe Alex pe drum, caci aveam nevoie de glumele lui sa o pot lua din loc) atat Andrei cat si Ovidiu dormeau dusi. Am mai stat apoi cam o jumatate de ora la povesti, i-am dat Nepenthes-ul (specie carnivora de plante) lui Alex, am coborat am depozitat ultimele bagaje si am plecat nu inainte de al pupaci pe Alex.
Alex este un tip hetero, cu care atat eu cat si Andrei ne-am inteles foarte bine. Are doar 18 ani, dar imi placea enorm compania lui pentru ca: este un tip hotarat, dintr-o bucata, frumos, ma respecta. Eu povesteam cu el despre mine si Andrei el despre pizde. Culmea era ca uneori imi cerea sfaturi legate de femei, ca si cum eu as fi expert. De asemenea, i-a luat ceva timp pana ce a invatat ca “Dute ma sa-mi sugi pula…” pentru mine nu reprezinta o jignire…
Aveti aici o poza cu el:
Apoi am pornit catre Timisoara. Masina era plina…aveam impresia ca daca as deschide portbagajul, toate bagajele ar navali afara. Am ajuns seara pe la 20:30, ne-am lasat toate bagajele la apartamentul inchiriat, am venit la R. si am dormit dusi pana azi la 10:00. Azi, vreau sa merg la UPC sa imi lege net-ul si prin cablu, sa dezpachetez totul, sa le aranjez si apoi sa fumez linistit o tigara.
Indiferent de cum va fi in Timisoara, pentru mine Zalaul va fi mereu un loc plin de amintiri, ca si Clujul de altfel. Nu stiu exact cand, dar vreu sa merg sa imi revad parintii, once in a while. Va las dragii mei dragi, o zi frumoasa sa aveti.
Cu respect,
Robert.
frumos scris….dar totusi, prea melodramatic. oricum ar fi, bine macar ca ai avut curajul sa lasi in urma acele clipe petrecute cu alex acela (banuiesc ca el a fost singurul tau prieten, din moment ce numai el a fost alaturi de tine, chiar si la despartire). numai bine in tm 🙂
Nu este melodramatic deloc, insa conexiunile cu unele locuri sunt importante.
si…. atentie la prietenii din tm… by the way..
Sincer imi pare rau pentru trandafir… eu sunt autoarea distrugerii, insa sunt sigur ca in sufletul tau el a ramas exact ca si in ziua in care l-ai primit…
Ovidiu dear,
Vreau despagubiri morale. 🙂
mmm..hot prietenul tau :p
Pt. Ovi … oare de ce nu ma mira ca tu esti auto(a)rea distrugerii ? 😉
Pt. bjorn … in poza nu e nici 10% de hot cat e in realitate!
Pt. Robert … stiu ca o parte din sufletul tau a ramas acolo dar … o sa fie bine … vei vedea. Cat despre Zalau, pentru mine va ramane un oras special 😉 … motivul cred ca il cunosti 😉
tomcat_tm : sper sa fie ok. oricum incep sa ma simt mai bine ori de cate ori ma gandesc ca am oameni cu adevarat speciali in jurul meu.
Bjorn: tu la care poza te referi?
Parca sa sfirsit prea repede mai trebuie sa vedem ce sa mai intimplat dupa ce sa obisnuit in timisoara si cei mai important ce amintiri a mai gasit vi cand sa intors in zalau
a si am uitat partea cu trandafirul a atins exact unde trebuie
Well …. azi am fost in trecere prin Zalau. Inca de la intrarea in oras m-a cuprins un sentiment ciudat … acelasi oras, cu aceleasi blocuri comuniste nu ma mai determina sa apas pedala de acceleratie cum o faceam deobicei. Si totusi am continuat drumul in virtutea unei promisiuni facute unor oameni foarte dragi mie … Nu degeaba a spus cineva ca un loc e frumos datorita oamenilor care sunt in acel loc. Foarte adevarat. Am ajuns la destinatie si am facut ceea ce am promis. Fara sa fiu patetic, vreau doar sa va asigur (pe tine (Robert) si pe Andrei) ca aveti tot respectul din partea mea. Eu nu cred ca as fi putut face pasul pe care l-ati facut voi… si va admir pentru asta. Chiar si mie, dupa doar cateva zile petrecute acolo, fiecare loc imi trezea o amintire. De aceea nici nu cred ca pot sa-mi inchipui ce ati simtit la plecare. Dar hai sa privim partea buna a lucrurilor: e un nou inceput … speram mai bun. Si, nu uitati, nu sunteti singuri 😉
mah da in poza asta nu aveam inca 18 ani!
Ba da aveai. Iti spun io. 🙂