No menu items!

Nu ma faceți să fiu gay!

Acelasi autor

The Case Against 8 / Dosarul contra Inițiativei 8 (documentar, 2014)

Un documentar excepțional recent difuzat la TV (sau, poate, redifuzat?) - și despre existența căruia nu știam - stă mărturie despre cele câteva calități esențiale pe care trebuie să...

O broșură expirată

Acum câteva zile, când am pomenit de degenerare (răspunzînd unor comentarii imberbe care păreau să banalizeze ideologia crimei), nu mă gândeam că România ne va oferi atât de curând...

Iubire la distanță

Ne știm de-atâta timp și, cu toate că nu ne-am întâlnit niciodată, aș zice că ne cunoaștem pe de-a-ntregul. Însă cum ar putea cunoașterea...

Despre comoția și locomoția sexuală

Comoția sexuală Nu, nu e un titlu de film și nici numele unei afecțiuni din cine știe ce tratat de patologie. Nu știm prea bine...

g r i d

În viaţa de zi cu zi mă ocup cu spălatul geamurilor. Adevărul e că postura de    windows washer mă prinde destul de bine....
grid
gridhttp://www.integralgrid.blogspot.com
Mă captivează frumuseţea care nu sare în ochi, ci se cere descoperită - mai ales dacă nu se lasă descoperită. Mă atrage scânteierea adevărului învelit în minciună. Mă frământă binele pe care îl poate face răul. Îmi place să testez limitele suportabilului şi să iau pulsul câte unei iluzii. Nimic nu e mai fascinant decât să dai piept cu iluzia numită realitate şi să guşti, zi de zi, câte puţin din misterul de nepătruns al fiinţei. Atât cât îţi este dat... Sau atât cât rezişti să-ţi pui şi tu la bătaie propriul tău mister. E doar un joc - între mine şi cel care cred eu că sunt. Miza vieţii este jocul, iar jocul în sine nu are altă miză decât aceea de a fi jucat până la capăt. Adică până acolo unde începe să devină un lucru serios, căci seriozitatea e întotdeauna un lucru funest. Doar copiii se pot juca. Dar astăzi nu mai există copii; există doar adulţi în devenire. Iar adulţii nu se joacă niciodată - ei doar construiesc jocuri. Jocuri cu miză, în care miza e controlul asupra jocului însuşi. Ce uşurare că m-am născut bătrân! Cel puţin am scăpat de grija de a creşte mare. Maturizarea trebuie să fie un lucru extrem de plicticos...

Nu sunt gay, dar pot să fiu fără să mă străduiesc prea mult. Hetero nu-s nici atât ; dar asta nu mă face automat gay, nu ? Aş putea, fireşte, să risc să mă arunc şi eu peste această frumoasă chestie erectă care freacă atâta pe toata lumea şi care se numeşte « identitate sexuala », însă n-am chef s-o fac atâta vreme cât a deveni gay nu te scuteşte în nici un fel de metehnele şi stereotipurile lumii heterosexuale.

Lumea gay îşi are, fără îndoială, farmecul ei. Fiecare din noi se sileşte, uneori cu graţie iar alteori cu evidentă stângăcie, să pară că se simte bine în propria sa piele. În noua sa piele, ca să fiu mai explicit, pentru că nimeni nu s-a născut direct gay, după cum – de altfel – nimeni nu se naşte heterosexual (deşi asta e prima cămaşă pe care învăţăm să o îmbrăcăm în viaţă : primul rol pe care învăţăm să-l jucăm e cel al propriului nostru sex – băieţii învaţă să fie băieţi, iar fetele fete, deşi până la urmă tot cu băieţii vor şi ele să se compare, că deh!, aşa e croit centimetrul lumii ăsteia, să măsoare numai valori pozitive !). Abia mai târziu ne dăm seama, cu uimire, de frumuseţea [şi perfecta inutilitate a] curcubeului…

Apropo de lumea asta… colorată pe care ne tot chinuim s-o promovăm ca pe-o alternativă autentică la lumea straight în care trăim, o lume în care nu putem încăpea dar în care ne dorim să ne simţim măcar un pic mai bine (precum elefantul care ar dori să treacă neobservat prin magazinul de porţelanuri 🙂 ). Merită să ne întrebăm dacă într-adevăr o alternativă e ceea ce ne trebuie nouă, sau cumva lumea straight e cea după care jinduim de fapt, chiar înjurându-i normele absurde. Nu cumva (re)inventarea noastră ca « gay » e omagiul suprem adus culturii heterosexuale, care ne învaţă, de secole bune, că fiecare om trebuie să ţină cu dinţii de o identitate, jucându-şi întreaga viaţă rolul trist şi monoton al propriului său sex biologic ? O piesă tristă a cărei morală este că prima şi cea mai semnificativă invenţie umană este (ghiciţi, nu-i aşa ?) heterosexualitatea, adică punctul de la care comportamentul sexual e făcut să se supună principiului utilităţii. Bănuiesc că dacă am reuşi să-i găsim şi homosexualităţii o întrebuinţare firească (în logica speciei) s-ar sfârşi imediat cu orice discriminare. Omului îi place doar să ştie că nu face umbră pământului degeaba – sau cel puţin să fie lăsat să-şi închipuie asta.

Cine crede însă în Dumnezeu (şi într-o anumită “ordine” a lucrurilor care trebuie respectată) trebuie implicit să dea mâna şi cu diavolul, care e menit să ne strice toate planurile şi să ne dea peste cap orice credinţă, oricât de fermă, jucându-se abil cu mintea noastră. Iar diavolul n-are niciodată nevoie de prea mult – un simplu salut, fie acesta şi unul abia şoptit, scrâşnit printre dinţi, în semn de recunoaştere şi respect necondiţionat, chiar dacă aruncat peste umăr. Atâta vreme cât se poate hrăni cu atenţia şi ignoranţa noastră, exploatându-le la sânge, diavolul nu poate fi decât bucuros. Atâta vreme cât crezi în bine şi rău, în alb şi negru, în bărbaţi şi femei, în homo~ şi heterosexualitate mergi pe muchia de cuţit a unei logici binare fără ieşire, a unei inteligenţe lipsite de sensibilitate şi a unei credinţe fără cap (dar cu coadă 🙂 ), acesta fiind chiar drumul pierzaniei. Ca să nu mă lungesc, nu se poate să te consideri gay dacă nu consideri, în primul şi în primul rând, heterosexualitatea ca normă şi standard veritabil, la care te raportezi involuntar, chiar dacă negativ. “Acceptându-ne” ca « minoritari », aspirăm de fapt la girul majorităţii, adică la statutul şi sprijinul mulţimii. Aşadar, e cazul să ne trezim la realitate : lumea gay e simpla replică in oglindă a lumii hetero, fiind doar o falsă antiteză a acesteia.

Se spune, în general, că « acceptarea » e de preferat « tolerării », dar de fapt mă gândesc serios dacă nu cumva a tolera pe cineva ne scuteşte de nevoia de a mai recurge la inerenta falsitate a oricărui gest de « acceptare ». Ce poate fi de “acceptat” la altcineva ? Oricât de bine ţi-ai cunoaşte prietenii, iubiţii sau chiar familia, îţi dai până la urmă seama că orice ai “accepta” din partea lor nu va fi totuşi pe degeaba. Acceptarea e o forma de dăruire şi orice dar îşi are preţul său (chiar atunci când e dăruit cu sinceritate şi bucurie). Acceptăm ca să fim acceptaţi la rândul nostru, deci acceptarea nu e niciodată un act pur, dezinteresat şi autentic. În schimb tolerarea, dacă nu chiar ignorarea, sunt acte dezinteresate cărora nu trebuie să li se răspundă în vreun fel anume. Plătim orice ni se acceptă din partea corpului social printr-o supunere reactivă, liber-asumată şi din ce în ce mai făţişă la regulile şi constrângerile sociale, reguli validate (sau chiar impuse) prin simpla noastră participare în acest teatru al integrării sociale.

Cum e dorinţa gay faţă de dorinţa heterosexuală ? Probabil mult mai intensă, pentru ca e mai tehnică. Interesul unui bărbat pentru o femeie se epuizează foarte repede, odata ce femeia i-a căzut în braţe. Asta probabil se întâmplă pentru că a cuceri ceva ce îţi e total străin, sau pentru a supune ceea ce nu cunoşti, este, deşi paradoxal, infinit mai uşor decât a-ţi întâlni alter-ego-ul. De aceea iubirile dintre bărbaţi (şi, se pare, mai ales cele dintre femei) sunt mult mai pasionale, mai de substanţă şi chiar mai de durată decât iubirile hetero. Nu mă refer la timpul efectiv mai lung pe care îl petrec împreună membrii unui cuplu hetero, căci datorită convenţiilor sociale, un bărbat şi o femeie stau adesea împreună şi atunci când dragostea lor a murit demult, sau chiar în condiţii de o incredibilă violenţă conjugală, ceea ce nu se prea întâmplă la gay, care tind, dimpotrivă, să se separe dar să rămână prieteni – sau poate tocmai ca să poată rămâne prieteni).

Contrar aparenţelor, care spun că la gay sexul şi nu iubirea primează (ceea ce e, într-un anumit fel, foarte adevărat), eu cred totuşi că într-o relaţie gay rolul primordial îl are apropierea, anticiparea, aşteptarea şi posibilitatea – calităţi care, într-un fel, definesc tocmai ceea ce iubirea însăşi ar trebui să fie, anume o deschidere totală, neaşteptată şi necondiţionată spre celălalt, deschidere care te domină cu totul şi căreia nu i te poţi opune. Dacă un bărbat are anumite aşteptări de la femeia pe care o place, aceste aşteptări n-au niciodată vreo şansă de împlinire, căci femeia “scapă” bărbatului aproape prin definiţie, întâlnirea dintre sexe opuse consumându-se în aşteptarea acestei minuni care nu se mai produce. În schimb, întâlnirea sexuală dintre doi bărbaţi îi face, pe fiecare în parte, total disponibili unul altuia. Acest lucru face ca gay-ii să fie aproape predispuşi la tot felul de relaţii imposibile, ei fiind avizi după această specie de cunoaştere atât de deschisă la dezvăluiri totale şi neaşteptate.

Un bărbat heterosexual fuge, în general, de femeia pe care vede ca nu are şanse să o cucerească ; ei bine, un gay fie se va ambiţiona să reuşească, fie va suferi crunt de pe urma faptului că nu i-a ieşit, el încercând totuşi să dreagă busuiocul şi să “recupereze” şansa o dată pierdută transferând tot acest bagaj emoţional dintr-o relaţie la următoarea. În orice caz, deşi sexul e chestiunea principală într-o relaţie gay, sexul nu e totuşi şi cea mai intensă parte a relaţiei. Sexul ţine, în acest caz, loc de umplutură şi divertisment între momentele cu adevărat importante, care sunt cele de dinainte şi de după sex.să rămână) maximă. Sigur că sexul rămâne piesa de rezistenţă a relaţiei, chiar dacă am spus că nu e şi cea mai valoroasă–sexul are rolul scheletului unei construcţii; dacă e suficient de solid, casa poate suferi oricâte renovări, aşa că o compatibilitate sexuală bună rezolvă multe probleme de “siguranţă” a relaţiei.

Interesul sexual purtat partenerului este, într-o relaţie homosexuală, ameninţat mai tot timpul de un factor care nu ameninţă în aceeaşi măsură şi relaţiile bărbat-femeie : tensiunea sexuală (mai precis tendinţa de scădere a acesteia cu timpul). Între o femeie si un bărbat relaţia sexuală nu presupune o « tensiune » sexuală propriu-zisă, de vreme ce atracţia lor e mai mult fizică decât metafizică (“apropierea” dintre cei doi se stinge imediat ce sexul iese din discuţie). La gay în schimb actul sexual, deşi este mai « plat » din punct de vedere strict fizic (mai lipsit de diferenţe fizice/anatomice capabile a genera tensiuni suplimentare), are o mult mai mare încărcătură metafizică (“apropierea” de care vorbeam şi care nu se stinge niciodată, pentru că ea se face pe un plan care este inaccesibil unei relaţii hetero, şi anume planul metafizic – acela în care sexele opuse nu au nici o şansă de a se întâlni cu adevărat).

Aşadar, a ne asuma o « identitate » gay revine pana la urma la a asimila relaţia gay cu una heterosexuală, ceea ce este o greşeală pentru că cei doi parteneri ai unei astfel de relaţii sunt de acelaşi “semn”, ei neavând de-a face cu opoziţia formală, pur fizică, ce separă un bărbat de o femeie. « Atracţia » dintre semnele având acelaşi sens se numeşte, în limbaj curent, respingere, iar nu atracţie. Cum ar veni, doi bărbaţi ar trebui, în mod logic, să se respingă (de aici şi prejudecăţile anti-gay).. Ei bine, ne situăm in afara logicii formale. Metafizic vorbind, logica nu mai e logică, iar respingerea este tot o atracţie, ba chiar una cu mult mai puternică decât atracţia zis « normală » (ca cea dintre plus şi minus, sau dintre Nord si Sud). Este, poate, ceva analog “efectului de masă“, care adună la un loc elemente similare nu pe baza atracţiei lor naturale, ci pe baza atracţiei lor metafizice (la fel după cum particulele încărcate de acelaşi semn – protoni – reuşesc să stabilizeze nucleul, cu toate că protonii în mod normal, fiind toţi pozitivi, ar trebui să se respingă. Cred că astfel de forţe, analoage celor “nucleare” (sau “gravitaţionale”), extrem de puternice comparativ cu atracţia obişnuită dintre contrarii, acţionează şi în cazul atracţiei homosexuale (bineînţeles, la nivel simbolic).

De aceea lumea gay e parazitată de ideea, cât se poate de nefastă (a se înţelege : neadevărată), a « activilor » şi a « pasivilor », care este o împărţeală făcută arbitrar – ce ironie !– tot după modelul heterosexual, model care nu poate înţelege lumea decât prin prisma contrariilor, nebăgând de seamă relaţia subtilă care se petrece între plus şi plus, sau între minus şi minus, relaţie – să-i spunem cantitativă – care stă de fapt la baza definiţiei calităţii de a fi. Nici plusul şi nici minusul nu ar însemna nimic dacă nu ar exista o « diferenţă » a plusului faţă de plus şi a minusului faţă de minus – o diferenţă ascunsă, nu evidentă, şi tocmai pentru asta o diferenţă deschisă la orice, inclusiv la excese şi nevroze de tot felul, numai la a fi « rezolvată » nu. Sau, cel puţin, nu în modul în care plusul si minusul se « sting » reciproc. Pentru că, dimpotrivă, plusul cu plusul se « aprind » reciproc.

Până la urmă « a fi pe invers », sau « altfel », aduce în discuţie doar problema “normalităţii” – cât de « normală » e normalitatea ? Şi dacă bănuim cumva că nu e normal să fii normal, chiar in limita propriilor standarde, atunci cum facem să o dovedim ? Nu cumva renunţând la a mai căuta homosexualităţii o justificare şi un loc în marea şi tenebroasa frăţie a normalitatii ? Nu suntem, nici unul dintre noi, decât cei care nu suntem. Şi cei care putem fi, pentru că acolo unde nu există posibilitate nu există nici viaţă, nici moarte. Lumea normalităţii e o lume plata si sterilă – un fel de incubator de suflete. Normalitatea, ca idee, nu mai însufleţeşte pe nimeni, nici măcar pe cei majoritari, cărora le ţine doar de cald în timp ce pe noi problema ne frige. Ei bine, nici normalii nu mai au mult. The clock is ticking. Într-o bună zi, o sa ne întrebăm, cu aceeaşi faţa tâmpă şi neroadă, care or fi “cauzele”… heterosexualităţii? În momentul în care vreun savant ratat va fi găsit “gena” heterosexualităţii, poate voi dormi şi eu linistit. Nu de alta, dar sunt convins că trebuie să fi avut şi colegii noştri heterosexuali o « Sodoma » a lor, una pe care însă toată lumea parcă ar vrea s-o facă uitată.

Dar n-aş vrea să stăm acum să descifrăm creierul heterosexualilor numai aşa, ca sa vedem ce e cu noi, şi de unde (sau de ce) ne(-o) tragem. Mai bine profităm din plin de pretextul acesta stupid de « a fi gay » pentru a fi, de fapt, împreună – un lucru de care, în ziua de azi, nu mulţi mai sunt in stare. Oamenii ştiu, desigur, să se adune, dar nu să fie (deja, mereu) împreună. Un lucru care nouă se pare că ne reuşeşte al dracului de bine. Numai de n-am lua chestia asta « gay » prea in serios !

8)

44 COMMENTS

  1. Fara cuvinte si fara comentarii, orice cuvint spus devine fara valoare pentru ca valoarea este in acest articol si in autor. Impecabil.

  2. Bravo prietene ai talent in tine . 🙂
    Usor usor se goleste lista de participanti .

  3. dragilor, va multumesk pentru aprecieri si va tzuc.

    ma bucur daca a meritat sa stau treaz pana in zori pentru a-mi termina “opera” :).

    chiar daca am hotarat de la inceput ca textul asta va fi « hors concours », cred ca n-are nimic daca o sa ma uit putin prin sacul cu premii ca sa-mi aleg si eu ceva, nuuu ?! 8)

    dar daca nu e voie, lasa, ma multumesc si cu premii in natura. :mrgreen:

  4. ce e” natura” ? 😛

    “dragoste la prima vedere…cine-ar fi crezut….
    sa iubesc cu atata putere…ca la inceput”

  5. FireMan: ce-i cu isteriile astea de femeie aflata la menopauza? Unde scrie ca trebuie sa iei tu premiul cel mare? Ha? 😉

  6. scrie: putin mai sus, la “USERI ACTIVI TOP 10”
    asa a zis “sefu”, ca se da un premiu (“cel mare”) pentru asta
    🙂

  7. FireMan~

    daca postul asta o sa devina motto, s-ar putea sa ma imbat de aburii micii mele celebritati. 🙂

    unde mai pui ca, daca ma recitesc, mi se pare ca textul asta are un aer trist, insolubil, de… epitaf.

    intrebare nevinovata: la “Useri activi: Top 10” nu se ia in calcul si numarul de cuvinte postate per user? :mrgreen:

  8. cu sau fara spatii?
    nu de alta, dar io sunt plina de blank-uri!!! Si pana acum m-am gandit sa tin secret chestia asta, dar daca se poate castiga un premiu, poate ma risc!

  9. mim draga, buna observatia cu blank-urile. in mod normal, blank-urile n-ar trebui sa conteze, ca niste zero-uri ce sunt. si totusi, se vede treaba ca fara blank-uri cuvintele n-ar putea exista. asa ca sunt motive de speranta 🙂

  10. norocul meu e ca sunt maleabil… si daca “za bos” ar introduce in script ceva “if”-uri referitoare la “blank-uri” sau cantitatea de continut, m-as conforma. Nu pot trai fara premiul cel mare, sau macar fara iluzia lui.

  11. Ca sa terminam odata cu misterul premiului cel mare: FireMan, ai uitat ca ti-am dat deja premiul cel mare? Ai uitat cati cm. avea, marele premiu desigur… apoi ai uitat ca toata lumea vrea sa iti dea cate un premiu… la fel de mare… dar nu in centimetrii ci in mililitrii.

  12. Grid: ce s-ar face lumea fara zero-uri!!! ???
    Nu ar sesiza plus-uirilr, nu-i asa?

    C Fire MAn, care, pe langa “premiul cel mare” (in c,) si altele, oferite de toata lumea (in ml) vrea si premiul pr\entru articol!
    Cred ca sufera de “psihoza premiantului”, vorba lui Plesu!

  13. ce premiu cel mare mi-ai dat? mare? ALA????
    :))) ma faci sa rad. Ai pierdut simtul proportiilor.
    ce mililitri ma? esti nebun?

    Mim, ai ramas singura care ma poate convinge pe aceasta lume ca mai exista MACAR o femeie desteapta. vezi ce faci 🙂 :*

  14. drajilor, compu’ meu pare ca si-a dat duhu’. acum va scriu dindaratul liniilor inamice, asa ca o sa-mi scuzati stilul laconic, dar sunt presat de timp.

    PS (pt. FireMan~) e vorba de mililitri de lacrimi. si de centimetri ramasi pana la Adevar. premiile au virtutea stranie de a ne indeparta de sublimul starii de a le merita.

  15. 66 robert.

    Grid, rezista, o sa trimitem cateva fufe in recunoastere in spatele frontului si daca avem timp, organizam o trupa de commando compusa din cei mai buni dintre noi: Kenno/leasa, Kaballa, Fernanda si cativa recruti noi, dar buni, sa te scoatem de-acolo.
    Rezista !!! Aici Vulturul plesuv. Over.

  16. na, ca l-am resuscitat. cred ca are nevoie urjenta de un transplant – de memorie, intre altele.

    in alta ordine de idei, distinctia femeie-barbat mi se pare problematica. nu trebuie uitat ca daca nu ar exista aceasta distinctie, nu ar exista nici homosexualitatea, iar asta pentru ca heterosexualitatea insasi n-ar mai insemna nimic.

    din pacate insa, primul lucru care ne izbeste cand ne intalnim cu cineva este sexul sau. apoi, daca cel in cauza se conformeaza tiparelor sexului sau sau nu.

    diferenta de sex incepe sa conteze in masura in care sexul insusi incepe sa-si ceara drepturile. iar noi traim intr-o lume care, desi e fondata pe distinctii sexuale, fiind chiar saturata de sex, nu pare sa ofere satisfactii sexuale autentice. goana dupa experiente sexuale este expresia unei insatisfactii evidente, care parca se adanceste odata cu inmultirea oportunitatilor de a face sex.

    nu vreau sa spun, desigur, ca nu e nici o diferenta intre a fi femeie si a fi barbat, ci doar ca in ambele cazuri e vorba de o masca. nici a fi femeie, nici a fi barbat nu e suficient pentru a fi om. femeia si barbatul exprima calitatea de om in chei diferite – negativa si, respectiv, pozitiva.

    negativul e expresia insuficientei pozitivului de a reprezenta realitatea si invers. atat pozitivul cat si negativul apar, in lipsa “umbrei” opusului lor, ca si calitati eminamente “pozitive”, ceea ce da impresia ca adevarul este de partea pozitivului (respectiv, a masculinului). ideea e ca negativul (feminin) doar sugereaza absenta, desi e totusi o prezenta ca oricare alta. asta e si semnificatia textului biblic care spune ca femeia s-a “nascut” (a fost creata) din trup de barbat: negativul insoteste pozitivul, intarindu-l chiar in pozitivitatea sa, pentru ca orice ridicare din neant pastreaza amintirea abisului.

    absenta adevarata, nimicul din care pozitivul (manifestul, evidenta) s-a nascut, se regaseste in interiorul pozitivului ca umbra si amintire, deci ca negativ. din cauza asta, desi pare ca unica ratiune de a fi a femeilor este de a aminti barbatilor ca sunt barbati, existenta femininului pe aceasta lume e menita sa faca atat barbatii cat si femeile mai atenti cu fiinta lor, ca oameni. iar asta e o menire ingrata – la fel de ingrata ca adevarul. si, uneori, la fel de suparatoare ca acesta.

  17. “nu trebuie uitat ca daca nu ar exista aceasta distinctie, nu ar exista nici homosexualitatea, iar asta pentru ca heterosexualitatea insasi n-ar mai insemna nimic.”
    inca un motiv sa urasc femeile 🙂

  18. ha, ha–esti asa de rau! cred ca trebuiesti pedepsit, nu premiat. si nu cred ca va fi o problema sa-ti gasim un tortionar pe masura – voluntari o sa fie destui. 👿

  19. daca stiam ca vine trupa de comando, ramaneam printre inamici. stop. nu de alta, dar ador sa fiu salvat 🙂 stop.

    vultur batran ce esti, ai ajuns seful trupei de desant? ai pus cumva mana pe premiu si eu n-am auzit nimika? lasa ca ma uit eu in Ochiul retelei sa verific daca codurile n-au fost sparte.

    8)

  20. Robert, TE ROG POSTEAZA MESAJUL ACESTA CORECTAT…

    va fac o marturisire: am ajuns “gay” doar pentru ca mi-am dorit UN OM in viata mea… daca era barbat, as fi fost “normala”, dar asa, petru ca este o femeie omul pe care il iubesc… “am devenit” lesbi… De aceea urasc, mai mult ca oricand, etichetele.

    iubesc oamenii, pot uri, in schimb, unele obiceiuri de-ale lor…
    Dar voi, sa fiti iubiti, si sa iubiti. Daca se poate, sa fie cat mai mare intersectia celor doua multimil (a persoanelor pe care le iubiti si a persoanelor care va iubesc).
    Io.

  21. Fire Man: “nu trebuie uitat ca daca nu ar exista aceasta distinctie, nu ar exista nici homosexualitatea, iar asta pentru ca heterosexualitatea insasi n-ar mai insemna nimic.”
    inca un motiv sa urasc femeile 🙂

    Stiu ca glumesti, dar logica e mai larga… teoretic, risti sa urasti tot ce te diferentiaza… de exemplu, strainii, care “fac ” din tine roman; pe cei mai inalti decat tine, care “te fac” sa pari scund….

    gandirea asta, in alb si negru, ca si “somnul ratiunii”, naste monstri.

    “avertismentul” nu e pentru tine, care vii, de cele mai multe ori, cu replici amuzante!!!

  22. dar de ce nu pentru mine? intotdeauna am spus ca sunt un monstru. unu ca Gremlin-i aia mici si parosi :)))
    mim, paradoxal, femeile au o nevoie acuta de monstri. Unele pentru a-i domestici, altele pentru a se simti stapanite.
    Draga mea, daca femeile m-ar fi facut, in general vorbind sa par mai scund, nu cred ca as fi rezistat tentatiei sa nu le ador, sa nu le iubesc. Dar in general femeile ma fac sa ma simt al dracu de inalt chiar daca sunt de statura mijlocie. Sa ma simt inalt si singur. Ca un sequoia intr-o padure de fagi.
    Cunosc acum cel putin o femeie care poate tine piept oricarui monstru, il poate accepta asa cum e, ba chiar ii poate demonstra ca poate fi, daca vrea, un si mai mare monstru. Dar e numai una. Careia ma inchin si suspin ca nu am cunoscut-o de mai demult si ca nu am avut rabdarea sa o inteleg de la inceput. TOTUSI , E UNA SINGURA. Si instinctul de conservare si autoaparare imi spune ca de fapt e barbat. Mai barbat decat mine. In alte circumstante, poate m-as indragosti. oricum cred ca sunt… catusi de putin… indragostit de barbatul din ea.
    Grid, promit solemn ca in curand o sa mananci bataie la funduletul gol. :)) Prea scormonesti prin toate sertarele din “casa”. Neastamparatule !! Chiar vrei sa strici tot si sa se supere tata pe tine? :)))))

  23. tati, imi place la nebunie metafora cu “sequoia intr-o padure de fagi”. e asa de… inocenta! precis nu ti-ar place sa fii un fag (oooops, i didn’t mean this in english 🙂 ) intr-o padure de sequoia, si totusi te plangi de contrariu!

    dupa cum vezi, prea iscoditor nu sunt – mai degraba atent la detalii. stiu ca ti se zburleste parul, papa Gremlin, si nu fara motiv. insa trebuie si spiridusii sa traiasca. asa ca te tzuk si ma intorc in scorbura mea, da’ sa stii ca raman pe faza. cum lenevesti umpic – cum, ping, iti smulg un fir de barba. cica e bun de talisman. 8)

  24. Mmm… eu lucrez si voi va distrati? Treaba e aceasta? Se pare ca noaptea intr-adevar e un sfesnic bun.

    Grid, mama, tu esti iscoditor prin faptul ca nu esti iscoditor.

    Vreau si eu un talisan. Dar nu acum. Peste cateva zile. Atat de la fagi cat si de la sequoia. Ah sa nu uit trestiile.

    Cat despre tine, creatorule de replici amuzante, popularule si vesnicule primitor al premiilor (celor mai) mari… vezi ca din ce mi-ai pus pe stick, aproape nimic nu e bun.

  25. Mmm… ceva nu e bine… Grid… tu esti de vina… imediat aici vei avea mai multe comentarii decat voturi in total pentru opt articole…

  26. zvapaiatule, din cate vad eu, nici tu nu esti scutit de ambiguitati – lucrezi, da nu muncesti de vreme ce un ochi ti-e pe “glob” (cel putin asa mi se arata mie detaliile in globu’ personal – ala de cristal, din avatar).

    in curand vine dimineata, asa ca ar fi cazu’ sa suflam in “sfesnic”, nu gasesti? ori mai bine punem sfetnicul sa tina sfesnicul si sa ne faca o sfestanie, asa cum trebe’ la miez de noapte…

    cat despre voturi, ramane cum am stabilit – unii cu premiile, altii cu meritatul. 😆

    8)

  27. Draga Grid, stii prea bine micul meu fetish legat de bani (pentru cei care nu stiu, din doua in doua zile, trebuie sa platesc oameni pentru a-mi spune vorbe frumoase). Trebuie.

    Eu m-am trezit abia pe la opt jumate, am facut o videoconferinta, mancare, sala, asa ca la min acum e cam 4-5 dupa masa. Oricum imi place la nebunie noaptea. Nu, nu sunt vampir. Decat foarte rar.

  28. un fag intr-o padure de sequoia isi doreste sa creasca mai mare (asa ar trebui sa fie intotdeauna). Chiar daca nu poate. El va putea cel putin sa miroasa acel aer rece, de la inaltime, pe care il miros toti acei sequoia.
    Cat despre permii si meritat… e bine ca ne completam. Noi sa fim sanatosi, ca boala vine singura.

    Robert, in cazul asta nu ai un fetish legat de bani, pentru ca finalitatea sunt vorbele frumoase. Ai un fetish legat de vorbe frumoase. Si cu asta sunt de acord :). Esti ca un batranel care plateste un copil “‘etero” pentru a-i satisface nevoi de mult uitate. Dar esti pus in dificultate cand copilul iti intinde banii inapoi. 🙂

  29. FireMan, dear, io zis s-o iei mai incetutz… din toate pdv… si cu dorinta ta de a deveni “sequoia”, si cu copiii, si cu premiile.

  30. Excelent, Minunat, Mirobolant, Fantastic (intr-un singur cuvant EXTRAORDINAR !!!) o parere exprimata din punct de vedere personal, foarte bine elaborata! Felicitari ! Ai putea scrie chiar o carte ! De o mie de ori Felicitari !

    P.S. NU sunt Gay sunt perfect Hetero insa sunt intru totul de acord cu ceea ce-ai ai scris mai sus !

  31. bine scris bine punctat frumos gandit . un singur amendament fata de cuvantul impreuna.
    citez”Mai bine profităm din plin de pretextul acesta stupid de « a fi gay » pentru a fi, de fapt, împreună – un lucru de care, în ziua de azi, nu mulţi mai sunt in stare. “,                 de fapt.            la un loc —
    dar ai continuat ideea in fraza urmatoare care face greseala sa treaca neobservata “Oamenii ştiu, desigur, să se adune, dar nu să fie (deja, mereu) împreună. Un lucru care nouă se pare că ne reuşeşte al dracului de bine. Numai de n-am lua chestia asta « gay » prea in serios !  ”
    dar faza asta cu adunatul la un loc in lumea gay e deja  uzata dar si acceptata preferand sa soarba nectarul a 5 flori pe zi decat sa  se observe k e singur {vezi articolul despre singuratate]
    si mai este o problema majora  care face diferenta intre a te aduna la un loc sau a te strange impreuna RESPONSABILITATEA
    cand te aduni la un loc mai sorbi un pai mai scarpini sfinxul ai obosit pleci acasa  dormi neintors nu ai nici o grija pentru nimeni din cei cu care te-ai jucat de-a ce vrei tu .
    dar cand te strangi impreuna , in primul rand te strangi doar cu cei cu care chiar ai valente iar impreuna chiar faceti ceva si mai ales fiecare e responsabil pentru celalat sarind unul pentru altul in faze critice.[citeste cei 3 muschetari {care de fapt au fost 4}]
    CONCLUZIE? 
    cunostintele amicii se aduna la un loc
    dOar PRIETENII SE STRANG IMPREUNA

Comments are closed.

Vezi si...

Cugetările mele la un răstimp

Vă salut pe toti! Probabil că iar am dat într-o patimă de moment a creației mele dospite latent în lăuntrul meu abisal. Că ce am eu înăuntru, nici eu nu mai știu uneori. Dar, na! Fiecare și le știe pe ale lui, nu? De ceva timp mi-am zis sa vorbesc ceva...

Articole din aceeasi categorie