Drepturile LGBT în România, de Andre Lameiras

1. Bine scrisa lucrarea. Ce ma uimeste e cat de bine a reusit sa inteleaga realitatea romaneasca in doar cateva zile. Nu pot insa sa nu ma intreb la ce bun efortul lui de a scrie despre asta? In scurt timp o sa se aseze praful peste ea ca peste multe altele. Nu e ca si cum ar schimba cu ceva lucrurile. Si pe buna dreptate, atata timp cat noi nu suntem in stare sa avem grija de noi si sa facem lucrurile sa evolueze pozitiv, ce sens are sa ne planga altii de mila?!!
   Intr-un fel articolele de genul asta ma indispun. Atentia asta pe care ne-o acorda te miri cine ne face pe unii dintre noi sa ne simtim bine.. insa ce ascunde de fapt? Mila!!!
   Ma intreb cand o sa ne saturam sa le fie la europeni mila de noi? Cand o sa ajungem sa nu ne mai satisfaca resturile ce ni le arunca? Suntem mandri, trufasi, orgoliosi, insa numai cand vine vorba de unu’ dintre noi, in rest ne multumim cu ce pica.. si chiar asteptam sa ne pice, cine stie de unde, o viata mai buna..

2. Foarte interesantă lucrarea și dă o imagine amplă asupra problemelor grave ale României în relație cu homosexualitatea. Mi se pare foarte tristă povestea celor doi, Cucu și Mutascu (probabil cu ț sau ș?), și mai ales mă miră la culme gestul surorii, adică serios, dacă nu și-ar fi băgat coada, nu s-ar fi ajuns la nicuna din tragediile care au urmat. Cum poate un membru al familiei, o persoană de același sânge cu tine, să te raporteze la poliție în așa manieră?!

   Apoi, să nu mai zic despre ce urmează în continuare… polițiști să arunce cu pietre în demonstranți… 85% să nu bea din același pahar cu o persoană gay?!… și 90% să nu accepte un prieten gay în cercul de prieteni apropiați (Slavă Domnului că prietenii mei fac parte din restul de 10%)?! Probabil nu ar trebui să mă mire nimic, să înjur doar bine și să încerc să îmi imaginez că lucrurile se vor schimba în bine cu timpul… Mă mulțumesc pe moment numai să oftez, să ridic privirea spre tavan și să zic un „Țara lu’ Pește”…

   Aa, și bravo pt contribuție, Robert, mi-a plăcut interviul 🙂

3. Da, foarte obiectiv şi curat scris, uşor de parcurs şi pe intelesul oricui.

   Misfit, exact aceeaşi senzaţie o am şi eu.

   Henoctasus, da, sora-sa. Îţi dai seama ce efect de spălare pe creier poate avea o doctrină?

4. Poate ii trebuie pentru licenta omului :))
   O lectura foarte interesanta.

5. “The mamalyga became my favourite” lol ce funny suna “mamaliga” in engleza!
   Subscriu la parerea lui Misfit! O lucrare scrisa cum trebuie, documentare buna in timp scurt astfel incat a reusit sa descrie fidel o parte din realitatea romaneasca.

6. Buna prezentarea! Fain interviu Robert!

   Nu cred ca e vorba de mila sau cu siguranta nu asta e scopul lui. Orice persoana privata de drepturi (esentiale in alte state) a carei poveste este impartasita, inevitabil starneste si mila sau mai bine zis compasiune. Compasiunea este mai usor asimilata de cineva decat dovezile stiintifice sau argumentele logice.

   Triste vremuri am trait noi (ca si comunitate) si depinde numai de noi sa tesem un viitor mai luminos. Suntem in plin razboi de acceptare si trebuie sa luptam cu toate armele, pe toate fronturile. Si cel mai important este sa fim uniti intru acest scop.

7. Raportul e dragut. Ma intreb insa daca va avea vre-un efect (cu motivatia de rigoare). Bravo Robert pentru raspunsuri.

   Power to the Darkqs! Power to the Darkqs! Power to the Darkqs!

8. Gaybriel m-a ajutat. Gief credit.

9. Incet, incet lucrurile se misca, iar asta conteaza cel mai mult.
   De la doctrina comunista care producea turnatori{tradatori} in sanul familiei{sincer niciodata nu am putut sa inteleg cum sa-ti torni fratele, mama sau tatal la militia comunista si asta din propie initiativa}, pana acum cand viata unui gay in Romania este mai usoara cu ceva drepturi recunoascute legal, pot spune cu certitudine ca lucrurile s-au schimbat mult.
   Cei de acum, cei tineri, nu stiu cum se traia ca gay in comunism si chiar dupa revolutie, a trecut ceva timp pana sa fie abrogata legea impotriva homosexualitatii.

   TOT ce s-a facut pentru schimbare, cadru legal, pana acum este datorita presiuni externe cu impunerea adoptari unor legi care sa nu mai discrimineze, incrimineze vre-un gay in Romania.

   Homosexualii din Romania au primit pe tava drepturi pentru care alti gay din alte tari au luptat si chiar au murit.
   Homosexualii din Romania nu sunt in stare decat sa-si planga de mila fara sa faca ceva concret, oricat de putin, incepand cu cei apropiati lor.
   Homosexualii din Romania sunt niste excitati care nu vor decat concursuri de frumusete si aglomerari in hoteluri sub diferite pretexte de seminarii, ect.
   NU avem bun simt, nu stim decat sa ne barfim invidiem, nu suportam sa fie altul mai destept frumos sexi decat noi, facem crize de morala in timp ce ne futem cu 5 tipi odata, tinem lectii de moaralitate{civism} cand suntem disperati ca nu ne fute nimeni, avem pretentii de mari domni educati cutivati cand ne pute curu de nespalat, ne dam ifose de inteligenti si nu stim sa respectam omul de langa noi, ah asta este, aici este buba principala, nu avem RESPECT pentru nimic, nici pentru noi insine.

   Cum vreti sa se schimbe ceva daca noi nu suntem in stare macar sa ne respectam?
   Aveti impresia ca trebuie sa vina cineva de afara care sa munceasca pentru noi?
   Cei de afara au facut destul pentru ca noi sa avem o baza de la care sa plecam. Noi nu suntem in stare sa facem ceva constructiv?
   Ne multumim cu o parada pe an la care participa mai multi jandarmi?
   Noi nu suntem in stare nici sa ne unim cumva, stam numai in factiuni, bisericute, grupuri sau ascunsi.
   Unul dintre putinii oameni care care simt ca fac ceva, e Robert cu blogul asta, asa putin cunoscut, injurat sau invidiat si altii, care nu au legatura cu blogul dar care si-au adus contributia in incercarea de a uni homosexualii din Romania.
   Dar oare numai ei acesti putini oameni inteleg ca numai o comunitate unita poate sa aduca o schimbare de mentaliteate, atitudine din partea celorlalti?
   Ei au inceput schimbare cu ei, cu cei dragi, cu cei de langa ei.
   De ce nu facem si noi la fel? Preferam sa ne dispretuim, umilim mai mult sau mai putin, pe ascuns sau pe fata, numai ca sa ne simtim superiori?
   Ce fel de superioritate e asta? Una de prost, ar spune cei mai multi fara sa realizeze ca si ei sunt in aceeasi “superioritate”.

   Ce ma sustine moral pe mine vizavi de aceasta situatie, este ca deja sunt printre noi aceia care vor duce schimbarea mai departe, ceia mici si acei tineri.
   Ei sunt schimbarea. Restul va ajunge tarana.

Comments are closed.