Cum poti cunoaste persoane gay altfel decat prin internet?
19 comentarii
Scris de Robert G., Sunday, March 9, 2008 – 11:20 am
Red Ice writes:
Salutare, dragi colegi de bucurii/suferinte/schimburi de replici de pe acest blog. Da stiu, ca e 8 martie si ar trebui sa fie o zi vesela …aaaa, blblblblb, asta nu trebuia s-o spun aici… pentru noi e o zi usual, asa ca mai bine trec direct la subiect. Cred ca vreau sa va cer parerea privind doua chestii si am sa incep cu cea mai importanta: cum poti cunoaste persoane gay altfel decat prin internet?
Sa va spun cum sta treaba. Nu sunt genul care iese in cluburi de fel, deci s-ar putea sa raman fara raspuns. Nu demult am intalnit pe cineva pe net cu care am stat de vb zile intregi pe messenger(asta dupa ce, din schimbul de poze si webcam, ne-am placut). Stiu ca pare o prostie si dau oarecum dovada de superficialitate, insa ne-am atasat foarte mult unul de altul incat zilnic ne tirmiteam continuu SMS-uri si ne gandeam unul la celalalt. Era cat se putea de ok pentru fiecare. Bun pana aici. Ne-am intalnit, ca apoi sa ma trezesc (dupa intalnire, din nou pe mess), ca nu sunt ceea ce spera omul respectiv sa fiu, din felul de a aborda discutiile sau chiar discutiile in sine. Spre deosebire de mine, care devenisem si mai atasat de om.
Cand am vazut ca imi spune asta, m-a luat groaza. Si cum de? Nu vorbisem decat de o saptamana, dar a fost o saptamana in care am reusit sa ma aprind teribil: din ceea ce vedeam, parea exact genul de om pe care il cautam de ani de zile, omul care mi-a luat mintile. Felul lui de a vorbi, de a gesticula, de a gandi, felul in care arata, absolut tot. Tocmai asta ma face sa fiu, chiar si dupa cateva zile de cand mi-a zis ca nu va merge nimic, teribil de suparat. Pentru ca stiu ca eram la un pas de a lega ceva si nu stiu cat timp va trebui sa mai astept pana sa se intample din nou.
Eu personal puteam astepta cat era nevoie, pana a ne convinge amandoi ca vrem sa fie ceva intre noi. Nu spunea nimeni ca trebuie sa incercam de pe-acum. Se pare ca nu a fost sa fie si am intrerupt legatura.
Fapt pt care am ajuns (DIN NOU) la concluzia: lumea virtuala este problema. Ai impresia de atatea ori ca te atasezi de cineva ca mai apoi sa vezi ca nu e atat de roz pe cat pare. In schimb, daca e sa cunosti persoana in fata, macar afli altfel cum ar merge treaba si treci direct la pasul de a va cunoaste asa cum sunteti (exceptand situatiile in care unul din cei 2 arata cu totul altceva chiar si live, aici e alta poveste, alt subiect in care nu intru). De aceea va intreb: daca nu pe net, daca nu in cluburi, cum credeti ca se mai poate cunoaste un om? Am foarte putini prieteni gay, intr-adevar, insa, spre ex, in Cluj stiu ca se organizeaza adesea petreceri la care oamenii au ocazia sa se cunoasca. Am auzit cazuri in care s-au format cupluri care au durat ani buni. Eu sunt din Bucuresti, aici nu stiu sa se fi organizat astfel de activitati/petreceri. Mai putin sex-party-urile pentru care se facea rclama pe gayromeo. In club… nu stiu cata incredere sa am.
Sunt de-acord, messenger-ul e foarte util, dar eu personal il consider limitat. Voi ce credeti?
Si va mai intreb ceva: cand aveti parte de o dezamagire, care este cel mai terapeutic lucru la care apelati? Eu de fel sunt un om foarte glumet, sociabil de felul meu, in special pe langa persoanele pe care le cunosc. Dar in astfel de situatii, nu ma simt bine deloc si nu stiu cat dureaza pana sa accept ideea ca nu a mers si ca trebuie sa o iau de la capat. Voi cum faceti? Am 20 de ani, nu vreau ca problemele si grijile de-acum sa-mi afecteze viitorul, daca ma intelegeti.
Gata, manca-v-ar tata, e destul pentru 
. Acum va las pe voi sa va-nsirati parerile 
. O primavara cat mai frumoasa
Aceste randuri au fost primite pe mail, prin formularul de contact.
Introdu adresa ta de e-mail:
Poi problema se pune asa: pentru cazuri de-astea, mai speciale, de drame pe internet, exista un singur remediu: p**a. Sau Prozac in cantitati industriale, asta ca sa ajute si la inlaturarea grijilor si problemelor…
Vom trimite insa un delegat in Bucuresti ca sa ia pulsul problemei tale si sa ne intregeasca imaginea despre problema ta. Atunci abia vom putea spune sigur cum se poate remedia aceasta situatie grava si dramatica e-speciala.
Glumesc…
Copile, iesi in lumea mare, cunoaste oameni, ca nu te mananca… Bucurestiul e una dintre baltile cu cei mai multi pesti, if you know what i mean… Ar fi culmea sa nu ai cu cine sa te intalnesti. Ar fi culmea sa nu gasesti pe cineva care sa te placa si pe care sa placi… Si un sfat: nu fi easy going… ca doar esti prospatura, bre !
20 zeci de ani .?. stai linistit ca esti numa la inceput
sa vezi cum e cand prinzi pestisorul de aur 
Fireman
Prozac doar cu reteta
ti-ai gasit singur solutie la problema ta: lumea virtuala e problema.
Chestia cu Bucurestiul si Clujul crede-ma e cam la fel cu diferenta ca pe Dambovita e mai mult peste in balta cum spunea Fireman in comentariul anterior. Tu la Cluj unde crezi ca se organizeaza petrecerile ? Nu tot in club?
Alta problema pe care am intalnit-o la noi veniti este DISPERAREA de a avea un boyfriend. Repet sa se auda: DISPERARE EXTREMA. Nu puneti problema asa de radical, de parca daca nu ai un bf nu te vre nimeni sau esti urat sau prost. Lasati lucrurile sa vina de la sine.
Nu cred ca are importanta prin ce metode cunosti un om. Ce importanta are daca il cunosti pe mirc, pe site-uri sau intr-un club. Crezi ca e mai special ala pe care ti-l prezinta o cunostinta decat unul de pe un site? Nope.
Cred ca nevoia ta de a-ti gasi (e aiurea sa folosim “a gasi”, ca doar nu cautam aur) un om care sa-ti fie alaturi (o perioada) este cu atat mai mare cu cat cauti mai mult. Incearca sa nu cauti. O relatie incepe (se aprinde, infloreste, devine reala) abia dupa vreo 1-2 ani de coexistenta cu cineva. Pana atunci “relatia” este guvernata de compromisuri, atractia sexuala, anumite obligatii (pentru ca asa “se face”) s.a.
Majoritatea relatiilor MOR inainte de a se fi nascut. O relatie nu este aceea in care doi oameni se intalnesc o data la doua saptamani, si-o trag si apoi mica “incursiune” in stropul de iluzie se sfarseste cu suieratul unui tren. Un om este cu tine atunci cand te accepta cu fiecare sclipire si fiecare umbra, cu fiecare calitate dar si fiecare defect, cu sau fara cosuri, cu sau fara par, cu sau fara 1000 de carti citite. Cand un om va ajunge performanta de a te aprecia pentru ceea ce esti TU si aceasta apreciere va ramane la fel de vie indiferent de cate riduri iti vor aparea si cat de goale iti vor putea fi buzunarele candva, acel om TE IUBESTE. Sper sa intelegi candva la ce ma refer.
Oricum, trebuie sa ai in vedere ca iubire asa cum vezi in filme, se povesteste in basmele lui Ispirescu si in melodiile lui Celine Dion… NU EXISTA.
Mess-ul este limitat, intr-adevar. E impersonal. Nu se pot compara 10 minute in care privesti un om in ochi (asta daca poti) cu 10 ore petrecute pe “mess”. Mess-ul e… mess.
Relativ la remedii: omul are un instinct extraordinar de autoconservare. Nimeni nu moare dintr-o despartire (cu exceptia atentatelor de suicid REUSITE).
Hmm… sfaturi nu dau, pe mine ce ma surprinde placut este ca isi pune astfel de probleme… la 20 de ani. are caracter.. :p
Prozacul e un FALS medicament. s-a demonstrat recent.
P.s. macaronare pe unde plm mai umbli?:d te-ai intors acasa?? :*
Fara sa ma metamorfozez in ceva “ipocrit” sau “blazat” sau “frustrat-complexat” experiment al sisterii terestre - adica, VIATA!!! - indraznesc sa ma delimitez de aceasta generalizare a speciei gay…da facto, o continua reprezentare a unei subculturi (detest acest termen, precum urasc sloganuri gen “fericire”, “dragoste” etc. …utopii fariseice… Dar, apreciez faptul ca, ori de cate ori cineva are curajul sa aplice dreptul la “libera exprimare”, izvorasc - verbal, desigur - traumele si non-refularile noastre interioare…de parca, cineva ar avea potenta sa vorbeasca in locul nostru… Hai, sa ne “solidarizam” cu aceshti etern auto-victimizatzi… Stay cool!
whaaaat? hai ma roberte, cum sa nu existe iubirea? eu cred ca exista numai ca in cazul nostru se aplica atat de bine chestia aia cu “drumurile usoare nu duc niciunde”.
ViperJack: Nu am zis ca nu exista IUBIRE!!! Ar trebui sa fiu cretin sa spun asa ceva. Am zis asa:
“Oricum, trebuie sa ai in vedere ca iubire asa cum vezi in filme, se povesteste in basmele lui Ispirescu si in melodiile lui Celine Dion… NU EXISTA.”
Ma refeream la faptul ca in general iubirii i se face un “advertising” putin anormal: “for ever”, “I would die for you” s.a., si cred ca asta are un impact asupra unora deoarece ajung sa isi doreasca o iubire in forma in care i se face reclama, alta iubire necunoscand.
Yo! Kiddo!
LIVE YOUR LIFE, AS BEST AS YOU CAN! Insa…
)…
Ai o cursa luuuunga in fata!
Nu incerca sa parcurgi proba de rezistenta alergand ca la cea de viteza (si nu fitze
Fii TU, fii VIU, fii FRUMOS! TRAIESTE in carne vie, lacrimi care dor, vorbe face-to-face sau pe web cam… cu bune, cu rele… Cum simti si vrei tu!
Ca doar ai 20 de ani, mancaciax!
Robert,
“Ce importanta are daca il cunosti pe mirc, pe site-uri sau intr-un club.”
Subscriu! Doar asa v-am cunoscut, dară…
PS: “tulibu dibu douchoo”
guilty as charged your honour
Robert & IceKid~
Ba există iubire ca-n basme. Trebuie doar să crezi în basme, ceea ce - recunosc - e o problemă pentru foarte multă lume.
Nimic nu contează mai mult decât povestea - firul poveştii spune totul. Orice poveste este cu mult mai mult decât suma faptelor şi detaliilor sale - mai precis, este felul în care aceste faptele se nasc, se întreţes, se combină - uneori cu foarte multă pasiune - şi eventual se consumă sau mor. Toate acestea sunt mai mult decât o cronologie abstractă şi sunt mai vii decât un manual de istorie. Dar asta numai un copil, sau un om căruia încă nu i-a fost ştearsă capacitatea de a crede în basme, o poate pricepe (vezi The Lord of the Rings, Harry Potter, The Golden Compass şi aşa mai departe).
Internetul şi în general mijloacele tehnice de comunicare - adică cele care reduc limbajul la valoarea sa de cod - afectează cursul povestirii, fragmentând-o în acelaşi fel în care, de pildă, sunetul real/analog e transformat în sunet digital care, oricât de fidel ar reproduce realitatea, tot pe înşelarea simţurilor se bazează. De aceea şi sentimentele ne sunt adesea înşelate de mediul electronic - pentru că de fapt vorbim nu cu un “celalalt” în carne şi oase, ci doar cu imaginea sa construită pe un ecran. Ecranul, interfaţa “înghite” cu totul comunicarea reală.
Se pune problema, dacă lucrurile stau aşa cum spun eu, cum de nu asistăm la un dezastru al internetului şi al comunicării electronice? Cum de oamenii nu mai vor să se desprindă de ecran? Păi cum să ne desprindem, dacă ecranul ne înghit? E o comunicare mult mai facilă şi mai lipsită de dureri de cap şi de responsabilitate. Bucăţi de adevăr (”adevărul digital” aş putea spune) ajung să se constituie în adevăr (să mimeze “adevărul analogic”), dacă nu chiar să înlocuiască Adevărul pe de-a-ntregul…
Comunicarea electronică (virtuală) e orientată exclusiv spre scop. “A comunica” a ajuns să însemne “a spune ceva anume”, “a vorbi la obiect” - adică a ne exclude pe noi ca subiecţi ai comunicării - şi, în final, “a cunoaşte”. Or, se ştie încă de la Adam şi Eva, cunoaşterea e blestemul omenirii, căci confundă cunoaşterea adevărată (în care nu cunoscutul, ci necunoscutul face legea), cu cunoaşterea falsă (superficială, virtuală, simulată, etc., în care ceea ce este cunoscut devine, subit, mai important decât ceea ce nu se cunoaşte).
Salvarea unora, care chiar pot avea satisfacţii rezultate din comunicarea virtuală, vine din faptul că o iau ca pe un joc, adică precum o poveste în care cred şi pe care o urmăresc cu sufletul la gură, în sensul că detaliile îi interesează numai în măsura în care în jurul lor se încheagă o poveste frumoasă. Dacă în spatele unui comentariu făcut pe net vrei să vezi o persoană şi să descifrezi un caracter, atunci sunt şanse foarte mari să nu iasă bine şi să fii înşelat în aşteptări. Dacă însă vorbele “spuse” online reprezintă doar un pretext pentru a te cunoaşte mai bine, atunci nu e nici o problemă, pentru că nu se crează aşteptări.
Asta nu înseamnă, fireşte, că nu contează ce spui, sau că nu are importanţă felul în care te prezinţi - cu minciuni sau cu adevăruri despre tine; totul e să laşi întotdeauna suficiente semne de întrebare în urma ta, să laşi loc suficient descoperirilor ulterioare, iar imaginea pe care o propui celuilalt despre tine să nu-i fie servită acestuia ca pe un fapt sau ca pe o certitudine, ci mai mult ca pe o poveste, a cărei legătură cu realitatea e mai mult simbolică decât pur faptică. Însă pentru asta trebuie să fii un pic “artist” pe net, pentru că dacă o faci ca bolovanul, fără să ştii să faci interesantă şi lipsa detaliilor, nu numai abundenţa lor, atunci chiar îţi pierzi timpul pe net. Dar artişti de felul ăsta sunt chiar foarte puţini. Pentru majoritatea, conversaţia sfârşeşte la “asl?”, “ce eşti?” şi alte-asemenea.
Şi o ultimă observaţie. Încercaţi să vorbiţi pe mess cu cineva la care ţineţi foarte mult, sau de care vă simţiţi foarte legat (iubiţi, părinţi, cel mai bun prieten) şi atunci o să simţiţi la cote maxime frustrarea reprezentată de comunicarea mediată electronic, în care deşi celălalt pare că vorbeşte cu tine, tu rămâi să te loveşti doar de ceea ce scrie pe ecran. Era o vreme când şi vorbitul la telefon era un chin, pentru că pretindea să reducă o distanţă altfel insurmontabilă. Însă oamenii au o înclinaţie aproape bolnăvicioaă spre a se lăsa păcăliţi, iar cu relele ne obişnuim chiar mai repede decât cu binele, pentru că de bine ce ne e începem foarte curând să vrem tot mai mult bine, pe când dacă ne merge rău singura grijă vă rămâne aceea de a ţine greutăţile la un minim acceptabil, ca să nu ne fie şi mai rău decât e.
d’oooohhh…
FireMan,ce bune sfaturi dai:))sincer,chiar sunt uimit sa vad cu ce mai “sari”…u crezi ca e asa de simplu sa iesi si sa faci cunostinta si alea alea?sunt o groaza de tembeli si obsedati sexuali care te fut fara sa stea pe ganduri:))si nu ca asta ar fi problema(pt unii),dar mai sunt si alte lucruri “aducatoare” de necaz :d
ce-i, Senseless~ ? de ce “duhhh”? putina filozofie indigesta nu strica niciodata. la intrebarea “Voi cum faceti?” am raspuns cum fac eu: ma pun pe gandit (a se citi - “nu-i intreb pe altii”). si daca ajung, in felul asta, la un mindfucking answer, cu atat mai rau pentru intrebare–nu o sa mai bata niciodata la usa mea
.
si, zau asa… ce era sa zic? “arunca-te faaato, de la balcon!”? sau “nu fii trista, fii barbata…”? sau, poate, “da, ai dreptate, Red Ice, netu’ e de vina”? mai bine dau un “sfat” din care nu se intelege nimic si care in nici un caz nu poate fi aplicat.
dar, hai, daca tot m-ai provocat, ca ma pun sa sintetizez (desi, sa stii, e impotriva principiilor mele! :P).
ideea e(ra) ca nimeni nu se ascunde in spatele ecranului fara un motiv real. nu sta nimeni sa se mess-uiasca pe net daca nu are o nevoie neimplinita (de comunicare, de afectiune, de… bagare in seama, etc.). ca daca nu ar avea omul nici o apasare, ar iesi si el in lume, s-ar distra, ar cunoaste oameni, nu s-ar teme sa lege o relatie de frica unui posibil esec, si asa mai departe. dar mess-ul da senzatia asta (falsa, dupa parerea mea), ca poti evita neplacerile ulterioare daca cunosti omul “mai bine” (chipurile) in prealabil.
s-ar crede ca daca vezi dinainte ce are unul in cap si iti faci o idee despre cum arata asta te va ajuta sa-ti selectezi mai bine optiunile si te va feri de dezamagiri imprevizibile. eh, pe dracu! (sau in jargon monden–”la naiba!”
). pe net totul e o iluzie. o simulare a realitatii. tot ce “vezi” (prin lentila de contact care e ecranul) te fura. la propriu–te lasa in curu’ gol si se intoarce impotriva ta. imaginea “culeasa” de pe net, spre deosebire de cea perceputa direct, cu proprii tai ochi, se intoarce pana la urma impotriva ta. e ca si cum ai cauta frumusetea cu lupa–de dragul detaliilor, iti pierzi simtul profunzimii; ba chiar mai rau, ajungi sa consideri profunzimea insasi un detaliu.
o incompatibilitate crasa intre doi oameni poate trece nevazuta pe net, tocmai pentru ca alte detalii sunt scoase in fata, in bataia vederii. in lumea reala, daca ma deranjeaza un cat de mic detaliu la un om–o privire mai nu-stiu-cum, o unghie crescuta aiurea, un fir de par intr-o pozitie absolut inaceptabila pentru mine, sau mai stiu eu ce gaselnita absurda, “conversatia” cu omul repectiv e terminata inca de la inceput, chiar daca continuam sa comunicam (adica stiu de la bun inceput ca n-o sa ajungem niciunde, pentru ca omul respectiv pur si simplu nu-mi place). e o chestie de feeling care pe net nu are cum sa fie simtita, din cauza ca prin ecran nu “trece” decat ceea ce fiecare din participantii la discutie isi propune sa treaca… daca cineva “nu-mi place” (pus in ghilimele, pentru ca nu pot sti daca in realitate omul mi-ar placea sau nu) dupa o simpla conversatie pe net (chiar prelungita), decizia ca nu-mi place vine din faptul ca resping doar imaginea pe care omul ala o afiseaza despre sine, dar nu pot sa stiu daca imaginea aia e reala sau nu. la fel, daca cineva cu care “comunic” pe net pare sa imi placa, placerea vine nu din cine stie ce potrivire a sa cu asteptarile mele, ci doar din faptul ca respectivul nu mi-a furnizat (inca) un motiv de respingere.
sa fii “atras” de cineva pe net e o “placere negativa”, izvorata nu din ce iti place, ci din certitudinea ca nu e ceva care chiar sa nu iti placa. insa, ghinion!, chestia cea mai importanta a atractivitatii intre oameni este cum suporta fiecare ceea ce in mod normal nu-i place la altii, dar la persoana in cauza fie nu-l deranjeaza, fie de-a dreptul ii place. or, netul chiar asta nu ofera (si nu numai ca nu ofera, dar asta ii este insasi menirea–sa te impiedice sa obtii): certitudini despre lucruri incerte, si date despre lucruri absolut neidentificabile.
problema potrivirii intre doi oameni nu e una de pozitivitate totala, de tipul celei oferite de comunicarea virtuala (adica “asta sunt, cu bune si rele–take me or leave me”). atractia reala se naste din felul in care in care eu percep ca “bune” lucrurile despre care tu crezi ca sunt rele la tine, si respectiv ca “rele” (sau urate) lucrurile despre care tu iti inchipui ca ar trebui sa incante pe oricine. ca sa existe atractie, trebuie sa existe o tensiune intre cei doi, ori pe internet tensiunea e redusa la zero, caci e “filtrata” de catre ecran (asemenea unei prize pamantate, la care nu te poti electrocuta). orice asperitate e nivelata de la bun inceput, caci la primele “frictiuni” in comunicare conversatia pur si simplu se opreste. la intrebari de genul “cum adica?” sau “ce vrei sa spui?” nu se prea poate raspunde pe net. unde mai pui ca si pozele date pe net sunt tot ipostaze selectionate constient–fie ca sa placa, fie ca sa socheze, numai pentru a urmari o reactie.
pe scurt (ca tot am zis ca sintetizez, da’ mi se pare just sa nu ma tin de cuvant :P), intalnirile online pleaca de la o premiza falsa asupra a ceea ce-si doresc oamenii unii de la altii–anume un gen de “potrivire” idealizata, bazata pe lucruri clare, in care se stie de la bun inceput ce vrea unul si ce cauta (sau spera) sa gaseasca la celalalt. internetul e o lume a sperantelor (desarte), in care ajungi sa dai exact peste ce nu vrei sa gasesti, tocmai ca pedeapsa pentru ca ai cautat ceva anume. vrand sa stii de unde incep si unde se sfarsesc binele si raul, nu poti pica decat… rau. pentru ca esenta cunoasterii nu sta in a putea musca din fructul oprit, ci din a-l putea admira in toata splendoarea sa.
pentru a putea cunoaste intr-adevar pe cineva, inseamna, in primul si in primul rand, sa-i fii complet strain. or internetul chiar asta blocheaza in noi–ultima resursa de surpriza si anonimitate. noroc, insa, ca mai sunt unii printre noi care nu iau netul in serios. ca altfel am pati precum copiii care, jucandu-se de-a mama si de-a tata, chiar incep sa se creada parinti, si se bosumfla imediat ce realizeaza cat de mare e distanta intre vis si realitate…
Senseless: Fiecare varsta are farmecul ei. Cred ca cel mai ok este sa traiesti asa cum vrei, netinand cont de nimic din ceea ce este scris sau spus.
Grid: Asta DA sinteza.
da..e destul de tanar tipu…are timp sa mai treaca prin multe..si da - internetul nu iti da posibilitatea de a cunoaste un am asa cum o faci cand il vezi fata in fata…eu stau destul de mult pe mess si cunosc destui, poate chiar prea multi (am 520 de insi in lista, dar nu vb cu toti..sau nu mai vb cu toti), dar din acestia multi am un top 10 daca pot spune asa…sunt tipii cu care ne intelegem destul de bine, dar ne intelegem bine prin intermediul unor componente electronice insa nu stiu cum ne vom intelege face - to - face…desi pot spune ca din cei 10 cu 6 sigur as putea fi bun prieten si daca ne am vedea…desi internetul si comunicarea virtuala te ingradeste intru-catva si nu-ti poate dezvalui t personalitatea , eu cred ca daca ajungi sa vorbesti cu un om o perioada mai indelungata de timp iar subiectul discutiilor sa nu fie legate de “centimetri” sau alte marimi relatia de prietenie poate trece din lumea virtuala in lumea reala..iar treaba legata de cluburi e destul de subiectiva…nici eu nu merg in cluburi, iar in cele de profil nu am fost deloc pana acum, asa ca daca e sa gasesti un om de treaba il poti gasi oriunde, fie ca e club, fie ca e vreun site, fie intamplator pe strada…
iar cred ca am batut campii pe aici da atata bai…take care…app.. grid scrie destul de fain….
bha daramatzilor, n-avetzi nici un scop in viatza, omoratzi-va si facetzi un bine omenirii, dereglatzilor
ia uite si pe fatuca “luatzi-o-n cur” il scarpina penisu’ un pic.
Posibil el are un scop bine definit in viata acela de a-si bate joc de cat mai multe fete si de a bea bere:)
Robert :)) O fi ala cu locu de munca de la ty. :))