Apreciez foarte mult munca tuturor celor care au facut posibil acest blog; imi pare foarte bine ca exista un loc unde toate persoanele isi pot spune povestea.

In primul rand, m-am decis sa scriu doar pentru ca simt ca am ajuns la capat, am nevoie de o vorba buna de la cineva care ma intelege, sau de un sfat. Ma confunt cu orientarea mea de vreo 3 ani, timp in care n-am avut nicio relatie. Am pornit de la premisa ca sunt bisexual; in timp, dupa ce am refuzat primele 3-4 fete care doreau o relatie serioasa, fete care puteau fi ideale pentru altcineva, atat fizic cat si spiritual, mi-am dat seama ca e o problema: pur si simplu nu puteam vedea in ele ceva mai mult decat prietene, nu ma inchipuiam sarutandu-le sau plimbandu-ma cu ele, visam in continuare la baiatul ideal, cu care o sa fac de toate si pe care o sa-l iubesc. Am ocazia sa spun, da, sunt gay fara sa fiu privit ca un paria.

La intrarea in liceu am fost cuprins de o depresie severa, am ajuns aproape la sinucidere. Acum trec in clasa a XII-a, simt din nou acelasi lucru, simt ca nu ajung nicaieri. Am incercat diverse site-uri, dar imi repugna ideea de a face sex cu necunoscuti, doar sex, fara implicatii, plus ca nu pot decat sa ma dezguste sutele de poze cu organele utilizatorilor afisate ostentativ. Am renuntat rapid la ideea ca pot cunoaste ceva serios acolo. Am fost indragostit de un baiat, coleg de clasa, la cel mai serios mod; a trebuit sa renunt si la el si la urmatorul de care m-am indragostit. Nici n-am avut curajul sa le spun; numai eu stiu toate nopile in care plangeam, gandindu-ma daca toata viata mea va fi la fel, plina de deceptii, daca nu voi putea fi fericit. Ziua imi faceam scenarii, visam cu ochii deschisi la viitorul meu alaturi de tipul ideal si seara imi doream sa mor, vazand ca nu sunt cu nimic mai aproape. Noroc ca am talent la scris, pot spune, nu e doar parerea mea si am rezistat scriind poezii.

Acum se intampla din nou, dupa ce mi-am facut abonament la o sala, am vazut iar cel mai frumos exemplu viu de ideal masculin al meu. Am inceput din nou cu reveriile, cu gandul ca voi calatori alaturi de el, ca ne vom iubi. Mi-e teama sa ma mai gandesc la el, am vrut sa renunt si la sala. Mi-e foarte greu, nu mai vreau sa fug, vreau sa stiu si eu cum pot diferentia un tip hetero, sa stiu sa stau departe de ei. Nu stiu unde pot cunoaste baieti ca mine, sa ma simt in largul meu. La mine in oras nu e niciun club gay.

Incerc sa fiu optimist, dar regret ca m-am nascut in tara asta de bigoti. La Roma spre exemplu sunt numeroase localurile de genul acesta, se organizeaza si festivaluri si oamenii se simt bine, socializeaza stiind ca se accepta reciproc. Probabil la noi, cu mentalitatea noastra, oamenii afara ar sta si huli si inauntru ar intra gandindu-se la loc al orgiilor.

Imi cer scuze daca am ofensat cumva din neatentie, dar simt ca am ajuns la capatul puterilor. Sunt intr-un adevarat impas al vietii mele si macar de-as cunoaste pe cineva sa-mi fie aproape, dar perspectivele nu sunt prea stralucitoare.


Alte articole scrise de același autor (teodordan):


Thanks for rating this! Now tell the world how you feel via Twitter.
Ce părere ai despre acest articol?
  • Super tare
  • Util
  • Complex
  • Amuzant
  • Plictisitor
  • Slab

Author

teodordan

Comments

  1. Diana    

    Buna! Imi pare rau ca treci prin aceasta perioada grea. Si eu am trecut prin astfel de momente cand ma gandeam ca o sa raman singura, ca nu o sa gasesc o fata care sa ma iubeasca si ca mereu o sa ma vorbeasca lumea pe la spate. Sunt dintr-un oras mic si am avut momente cand pur si simplu imi venea sa fug de tot, ma simteam sufocata. Ma rog, povestea mea nu mai conteaza, acum sunt bine. Totusi tu treci in clasa a XII-a si dupa aia poti pleca la facultate in alt oras. Pe mine asta m-a salvat, faptul ca acum intru in primul an la facultate, in Bucuresti. Atata timp cat esti intr-un oras mic, cu lume ingusta la minte, nu prea ai unde sa fugi sa fii tu insuti. Insa sper sa poti pleca la facultate intr-un oras mai mare, unde lumea e mult mai deschisa la minte si un club gay tot este :)

  2. aserd_tm    

    Povestea ta seamana cat de cat cu a mea (exceptand faza cu sinuciderea) si ce pot sa iti spun e ca trebuie sa te accepti tu in primul rand, pentru ca nu esti cu nimic mai prejos decat ceilalti oameni din jurul tau, pur si simplu esti gay si asta e.

    Apoi trebuie sa incerci sa cunosti oameni ca si tine, iar bineinteles ca primul loc pe care ai si intrat deja e planet romeo, un loc care poate la inceput nu o sa iti placa, insa cu timpul o sa ajungi sa gasesti si oameni extraordinari acolo, prieteni care nu vor neaparat sex, insa trebuie sa ai rabdare .

    Acuma nu inseamna ca trebuie sa ii iei pe toti la rand, insa daca discuti cu cinevva si simti ca e de incredere , ca respecta ideile si dorintele tale (ca ma gandesc ca nu esti out) ar trebuii sa te intalnesti cu el, si cine stie, poate se leaga ceva frumos :-)

    Nu te mai gandi niciodata la sinucidere; si eu am avut multe procese de constiinta, insa acum am acceptat ca sunt diferit, nu fac reclama din asta, nu am zis inca la nimeni, insa imi vad de viata si pe langa prieteni hetero am si prieteni gay cu care nu mie rusine sa ma vad .

    Ia-o usor, viata e frumoasa si trebuie sa inveti sa traiesti fara sa iti pese de cei din jur, pentru ca, crede-ma, la greu nimeni nu iti e alaturi.

  3. Alex    

    Buna, sa stii ca inteleg perfect tot ce simti, pentru ca si eu trec printr-o perioada asemanatoare si am trait experiente asemanatoare cu ale tale. Este foarte dificil intr-adevar sa fii diferit de ceilalti, o stiu si o simt pe pielea mea. Si eu sper, ca si tine la vremri mai bune. Continua sa speri si nu te lasa, viata e frumoasa… traieste-o. Si dupa cum spune si Diana mai sus, un an va trece repede apoi lumea va fi a ta. Pana atunci incerca sa iesi cu prietenii, sa socializezi si cine stie, poate asa iti vei gasi jumatatea! Fruntea sus pentru ca nu esti singur!!!

  4. Rhade    

    Bine ai venit pe blog.
    Povestea ta e foarte asemanatoare cu a mea (poeziile mele au luat chiar si premii) dar, din pacate, nu iti pot da vreun sfat pentru ca nici eu nu am gasit rezolvare. M-am inarmat insa cu multa imaginatie si rabdare pentru ca am increderea ca voi gasi pe cineva ca mine, in fond viata mai trebuie sa functioneze si dupa legi universale.
    Nu exista o reteta magica prin care sa-ti dai seama cum e cineva, chiar si daca ai sti ca e gay nu iti vei da seama de la inceput daca nu cumva e client fidel al siteurilor pe care ai intrat pana acum sau cu atat mai putin daca simte la fel pentru tine. Principalul e sa incerci, dar pana la o limita peste care ai regreta amarnic mai tarziu.
    Sinuciderea nu e o solutie. Nu pot sa ma laud ca sunt un optimist convins dar stiu ca am multe de oferit si asta imi e de ajuns sa stiu ca vreau sa exist. Am avut si eu destule momente cand am simtit ca nu mai am putere, refugiul meu a fost muzica, ma ajuta sa nu mai gandesc desi nu a avut acelasi efect calmant si pentru nodul din gat.
    Sunt sigur ca vei gasi multa sustinere pe acest blog, inclusiv a mea.

  5. Smog    

    Nu rezolvi nimic prin suicid. Mai ales daca e vorba de dragoste.
    Sunt destui barbati pe globu asta.

  6. teodordan    

    Va multumesc foarte mult pentru incurajari…chiar nu ma steptam.La suicid incerc sa nu ma mai gandesc,si fac tot posibilul sa petrec mai mult timp afara cu prieteni,cine stie.La sfarsitul liceului ma voi muta ori in Bucuresti ori in Iasi la facultate si incerc sa fiu optimist :)

  7. boon    

    Hey esti la inceputul drumului abia! Capul sus! Fii optimist, scoate-ti gandurile negative, lasa lucrurile sa mearga si vei vedea ca va fi mai bine. Gandeste pozitiv si vei vedea ca lucrurile se vor aranja de la sine, it gets better!
    Cu totii am trecut prin situatii similare, sunt sigur, doar ca avem moduri diferite de a percepe situatiile. In timp ce tu te gandeai la suicid eu i-am spus colegului de care m-am indragostit cum sta treaba. Desigur, nu a iesit asa cum speram, dar eram mandru de mine ca am putut sa iau initiativa, sa fac ceva, sa INCERC. Evident, cu timpul, am reusit sa trec peste si am intalnit multi alti oameni, mult mai buni decat acel coleg de care eram obsedat. Ideea principala a postului meu e sa tii capul sus si sa nu te dai batut, live your life, vei vedea ca lucrurile se vor imbunatatii daca iti doresti intr-adevar asta.

  8. George    

    Toti trecem prin asemenea perioade in care ne simtim cu fundul in sus si ca nu ne gasim locul, sentimentul si nici un om pe umarul caruia sa plangem, sa iubim si sa impartim totul. Insa am invatat, nu fara durere insa, ca asa e viata. Mai ales una de gay, in care, cel mai adesea, sexul e pus in prim plan. Trebuie rabdare, intelegere si mai ales, comunicare.

    Eu sunt singur de cativa ani de zile, am momente in care ma simt cumplit, in care imi vine sa ma sui pe pereti de singuratate, dar am descoperit si unele din avantajele ei. Uneori a avea o relatie e si o conventie sociala, esti cu cineva doar pentru a fi cu cineva, pentru a acoperi evidenta singuratatii.

    E drept, greu gasesti pe cineva cu care sa comunici si sa TE comunici. Dar nu trebuie disperat. Trebuie sperat, trebuie nadejdea prietenilor si mai ales, multa speranta. Fara a vedea intr-o perspectiva plina de speranta, viata e un haos, un non-sens.

    Viata e si dincolo de o relatie. Chiar si dincolo de a fi gay. Viata nu se rezuma la a fi gay. Viata este ceea ce ne curge prin vene, trece prin minte si prin inima. Trebuie sa o simti, nu sa o plangi!

  9. noname    

    Nu m-am gandit niciodata ca o sa scriu pe acest blog, nici macar sa comentez, insa de data aceasta chiar simt nevoia.
    Nu am trecut prin ce treci tu deci nu pot sa zic ca te inteleg. Ceea ce vreau sa spun este referitor la comentariile de mai sus, nu stiu cum pot spune toti „va fi bine, va fi bine, lucrurile se vor imbunatati etc. ” cand, oameni buni, va fi bine?:))
    Cu putina ratiune iti poti da seama ca toata chestia asta nu are cum sa duca la nimic bun, numai eventual la satisfactia trupeasca de moment. Ajungi la 60 de ani un mos singur si realizezi ca ai avut o viata de nimic, plina de minciuna. Am 19 ani si nu demult am avut si eu o aventura cu un tip (asta datorita faptului ca ma credeam absurd avand anumite pareri despre ceea ce nu cunosteam insa totul mi s-a adeverit) a trecut doar o luna si deja sunt plin de rusine fata de toti cei pe care i-am mintit, mi-e scarba de mine, chiar nu stiu cum pot altii sa duca o astfel de viata sau cum pot unii sa se gandeasca la suicid din pricina faptului ca NU duc o astfel de viata.
    Nu stiu daca vei intelege ideea mea, am scris in graba, iar pentru voi restul in caz ca vreti sa afirmati asta, nu, nu sunt intr-o faza de negare, nu regret ceea ce am facut sau chestii de genul, voiam doar sa il trezesc pe omul asta la realitate. Nu va avea niciodata viata minunata pe care i-o doriti si niciunul dintre noi.

  10. JustMoi    

    Te inteleg si eu sunt cam in aceeasi situatie, dar nu trebuie sa disperi. Si eu acum vorbesc cu un tip foarte tare pe net si mi se pare de treaba, simt ca nu asteapta doar sex de la mine, l-am vazut si pare un tip serios. El chiar doreste sa ma cunoasca. Dar trebuie sa fii inteligent. Eu cu acel barbat ma intalnesc undeva la mijlocul distantei de unde locuim si apoi o sa mai vedem. Va veni soarele si pe strada ta, dar ai grija sa nu disperi… si pana la urma daca nu ne merge sa stii ca putem trai si singuri. Mai ales daca ai niste rude si prieteni apropiati care tin la tine e mai usor sa treci peste. Oricum tu pentru tine esti cel mai important, invata sa te iubesti si sa te simti bine tu cu tine insuti!

  11. Raven    

    Hey :) Cateva cuvinte despre sinucidere, pentru ca I’ve been there. Ajunsesem la un moment dat atat de deprimata (tot din cauza problemelor in dragoste) incat imi doream sa mor si singurul lucru care m-a oprit din a duce totul la indeplinire a fost faptul ca stiam ca indiferent ce metoda as alege, tot ar fi trebuit sa trec printr-o durere fizica pentru a-mi indeplini planul – si eu simteam deja atat de multa durere in suflet si in corp incat nu mai puteam sa mai suport inca o durere in plus, chiar si de scurta durata.

    Asa ca n-am avut de ales si a trebuit sa ma confrunt cu durerea. Au trecut vreo 2, aproape 3 ani de atunci, si intre timp gandurile de sinucidere au trecut, dar depresia a ramas. Abia in ultimele 6 luni pot spune ca au fost progrese clare si ca am inceput sa ma vindec, sa ies din norul intunecat in care traiam si sa simt din nou bucurie, lumina, optimism. Si asta doar din cauza ca am facut o schimbare radicala la munca si in loc sa raman in jobul meu bine platit si stresant am dat un pas inapoi si m-am transferat la o echipa a unui manager care a devenit apoi mentorul meu – un tip foarte deschis, care ma sustine si care intelege ca am nevoie sa ma vindec si sa ma pun pe mine pe primul plan.

    Chiar daca poate in viata reala nu ai o asemenea persoana, vad ca pe site-ul asta sunt multi oameni gata sa te ajute cu un sfat sau un cuvant bun, asa ca sunt convinsa ca poti gasi si tu pe cineva care sa te sprijine. Si mutatul intr-un alt oras e o idee buna, pentru ca iti da posibilitatea sa incepi din nou de la 0 si sa-ti construiesti viata dupa ce reguli vrei tu si te si forteaza sa rupi legaturile cu tot ce aveai deja asigurat (casa, masa, bani de la parinti, grupul de prieteni / cunostinte, etc.) si ca sa poti sa reconstruiesti toate astea de la 0 intr-un oras nou va trebui sa inveti din nou sa ai incredere in oameni, ceea ce e un bun proces de vindecare in situatia ta.

    Anyway, sper sa iti reuseasca planurile si sa gasesti persoana potrivita care sa te faca fericit. Si daca ai alte intrebari, go ahead :) Singuratatea e grea si intotdeauna ne simtim incompleti atunci cand nu ne-am gasit inca jumatatea, dar totul e mai usor de suportat atunci cand gasesti sustinere in niste prieteni care sa te accepte asa cum esti – si pe site-ul asta cred ca vei gasi multi :)

  12. castillo    

    Salut, Teo! E prea devreme sa zici ca ai obosit. Ma surprinde sa observ asemanarea dintre articolul tau si al meu prim articol de pe acest site „Lumina si intuneric”. Ma incercau aceleasi simtaminte, depresie. Cum necum am reusit, in interiorul meu, sa trec peste asta poate si pentru ca in viata mea se reasternuse o calmitate aparenta (zic asta pentru ca nu-s out). Acum nu mai am cum sa ma neg, pentru ca m-as minti, si nu pot, e ridicol. Liceul a fost destul de problematic in primii 2 ani, fiind luat la misto de colegi strigand-ma „gay-ule”. Cum am scapat de mai rau ? Pai prin falsa negare (se pare ca totusi cuvintele inseamna mult). Profit de acest context pentru A VA INTREBA PE VOI, CITITORII BLOGULUI: DESI EU MA ACCEPT, PERSONAL, ASA CUM SUNT, IN FATA LUMII NEG ACEST FAPT (banuiti de ce!), INSEAMNA ACEST LUCRU CA DEFAPT EU NU MA AE SUNT ?

    TeodorDan iti urez MULTA BAFTA, rezista pe mai departe. Scoate-ti din cap sinuciderea. Am facut aceeasi greseala de a ma gandi astfel.

  13. RobertG    

    @teodordan,

    cu riscul de părea „outdated”, eu cred că e prea devreme, având în vedere că ești la început de drum (nu, nu pe cel al sexualității, ci al vieții) să fii obosit. Dacă ești obosit încă de pe acum, cum vei fi peste 10 sau 20 de ani, când, te asigur, vei avea infinit mai multe poveri de purtat, și, implicit, vei avea infinit mai multe motive de a te simți cu adevărat obosit.

    Așadar, capu’ sus, pune mâna pe un calciu, ceva, și lasă gândurile demne de femei. Ești bărbat, nu se cuvine să fii obosit. :)

    În plus, cred că fiecare dintre noi a tecut prin perioada prin care treci tu acum. Fiecare s-a gândit, măcar pentru o perioadă scurtă de timp că viața-i va fi un coșmar. Și eu am gândit la fel, și încă o fac din când în când. Dar hei, viața poate fi un coșmar și dacă ai fi heterosexual. Nu, nu sexualitatea este cea care face din viață un vis frumos, sau, dimpotrivă, un coșmar. Ea, sexualitatea, este o felie mică și rahitică din tort.

    Încearcă să iei lucrurile încet. Viața oricum e ca o bandă de film pe care dacă o pui pe fast forward nu prea pricepi nimic din ea. Lucrurile vin de la sine, cu viteza cu care sunt ele menite să vină.

    Iar despre bărbați cu mușchi pe cai albi, iubiri și alte mărunțișuri de genu’, va veni și vremea lor. Si va trece. :)

  14. Avocatus    

    Faptul ca unii tineri se gandesc la sinucidere ca la un mod de rezolvare a unor probleme pentru ei oarecum vitale e un fenomen des intal intre ei (tineri). Am fost surprins mai ales cand persoane din familia mea imi marturiseau dorinta de a fugi de probleme in acest fel.

    E o perioada care poate fi depasita cu rabdare si ratiune. Unii oameni isi doresc moartea insa nu din toata inima (doar pe jumatate) altii din pacate isi duc planul pana la capat. E nevoie de dialog si renuntare.

    Doar unul care a atins fundul prapastiei il poate intelege pe celalalt. Eu din pacate l-am atins. E o senzatie teribila: nu mai ai incredere in cei din jur, nu mai ai nici o motivatie pentru a trai, esti nefericit, toti iti sunt straini inclusiv cei din familie, rezultatele scolare nu-ti mai dau nici o satisfactie, n-ai nici o bucurie in viata, esti abandonat si nefericit.

    Vine insa o perioada cand incepem sa iubim, sa fim liberi. Sentimentele negative ne invaluie in momentul in care nu mai avem fantezia de a visa, de a ni fixa un ideal si de a ne sacrifica pentru a ajunge la el.

  15. MarioG    

    Sinuciderea este metoda ușoară de a ieși din necaz, este cea mai elocventă metodă de lașitate. Deci dragilor, nu fiți lași, viața e grea, dar efortul depus pentru îmbunătățirea personală aduce mari satisfacții și fericire. Cel ajuns la fundul prăpastiei trebuie să găsească energia necesară telului de a ieși din prăpastie.

  16. RobertG    

    Autorul articolului nu a pomenit de suicid, spunea doar că îi este greu. Așa se întâmplă când citești doar ultimul comentariu. :)

  17. Raphael    

    Draga Teo,

    Dupa cum ai vazut nu esti singurul care a trecut prin ceea ce simti tu. Dar cei care ti-au raspuns deja chiar au dreptate. Ai 18 ani si chiar mai ai la dispozitie foarte mult timp, inclusiv pentru a-ti gasi un partener. Eu cred ca ar trebui sa pui pe primul plan acum iesirea din acel mediu ostil in care esti acum(eventual prin facultate). In acest fel vei avea mult mai usor acces la oameni deschisi la minte cu care sa poti comunica.
    Ii poti gasi inclusiv pe acest blog!
    Succes!

  18. danny    

    Si la mine e la fel. Dar nu stiu daca sunt gay sau nu :(

  19. Yaron    

    Imi pare rau pentru tine, incearca sa treci peste toate astea cu incredere si optimism.
    Eu am o situatie mult mai grea decat tine. Am 26 de ani, n-am avut vreodata un prieten sau iubit, am trait intr-un sat amarat, n-am reusit sa-mi continui studiile asa cum mi-as fi dorit si mai trebuie sa am grija sa-mi controlez instinctul homosexual ca sa nu dau de banuit si sa nu-mi creez probleme.
    Daca ai sa ma intrebi cum rezist am sa-ti spun ..greu, foarte greu, insa nu mi-am pierdut sperenta si increderea in mine si merg mai departe chiar daca n-am pe absolut nimeni alaturi.
    Sa ai bafta iti doresc, ai grija de tine.!

  20. SnyGer    

    Imi pare rau pentru toti :( , dar cateodata nu poti fi optimist.

  21. blight    

    Mdaaa… prin aceleasi lucruri trec de cand ma stiu, exceptand plansul si sinuciderea. Din pacate inca nu vad o cale din a iesi din monotonia asta, inca nu am curajul sa le spun prietenilor, rudelor, etc. despre orientarea mea sexuala si chiar daca le-as spune nu stiu daca ar avea vreun rost. Adica preferintele mele sexuale sunt greu de multumit in tara noastra avand in vedere ca eu am 22 de ani si imi plac barbatii de peste 50 de ani. Ce pot sa spun, sper la ce este mai bine, dar astept ce este mai rau. Sper sa reusesti sa-ti gasesti pe cineva, dar este destul de complicat sau poate ca noi facem situatia sa para asa complicata. Sfatul meu este sa incerci sa te mentii pe linia de plutire pana la urma trebuie sa se intample ceva pozitiv. Bafta.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *