Am decis sa scriu un articol despre coming out. Stiu ca este un pas mare, sau cel putin pentru mine (sunt licean). Adica, treci de la negare, in faza de acceptare. Esti gata sa te accepti asa cum esti, si asta o zic deoarece pentru mine e o experienta recenta. Cred ca mai sunt si alti adolescenti care realizeaza ca sunt gay si nu stiu cum sa procedeze. Eu va povestesc cum a fost la mine.
Eu, am inceput sa am anumite intrebari legate de orientarea mea sexuala inca de acum 3 ani. Atunci era un nimic, il consideram ceva trecator. Dar uite, o data cu trecerea anilor, a devenit ceva perseverent in mine. Ceva ce ma punea sa-mi pun niste intrebari: “Cum sa fiu gay?” “Cum se poate trata?” “Exista remediu?” Sau ma gandeam ca este doar din cauza ca nu am avut niciodata o prietena, si ca sa scap de gandul acela, imi trebuie musai prietena. Trebuie sa ma sarut cu o tipa, si daca-mi place, o sa raman straight, daca nu I should turn gay.
Acum ca stau si reflectez la gandurile ce le-am avut, mi se par aiurea. E adevarat si ca modul in care gandesc s-a schimbat total in decursul acestor 3 ani. De la tipul de copil care cauta doar sa fie “faimos” si “cunoscut” si caruia nu-i pasa de scoala sau orice altceva, ci doar sa fie cunoscut si adorat de marea majoritate, placut asemenea, la o gandire de genul “fii prietenul tau cel mai bun” “daca nu fac nimic acum, nu o sa am nimic mai tarziu” “am timp de prieteni si faima mai incolo, intai ar trebui sa primeze si scoala…”.
In timpul asta, am avut timp sa ma si cunosc mai bine. Sa-mi cunosc posibilitatile. Si sa am puterea sa cer mai mult de la mine. Am puterea sa nu-mi impun bariere, si am ajuns sa accept lumea asa cum e. Cred, totusi, ca homosexualitatea nu se transmite prin vreo “gena gay”, ci mai degraba se dobandeste. Ca si personalitatea. O data cu avansarea in varsta. E ca o usa care se deschide in fata oricarui copil, el fiind tentat sa exploreze. Niciodata nu mi-au fost impuse bariere legat de cu cine ar trebui sa vorbesc, pe cine sa desconsider, cu cine sa nu vorbesc. Tot timpul am fost batut la cap sa accept pe toata lumea, si sa ma comport frumos. Nu zic ca ar trebui sa fie un sablon. Poate si mediul in care am crescut, (am crescut printre multe fete), sa fi avut un oarecare efect? Faptul ca eu urasc sa bat mingea de pereti asa cum faceau copii de la bloc de dimineata pana seara. Eu preferam alte chestii.
Trecand peste asta, ajung din nou, din perioada de “aur” a copilariei mele (in care lumea e a ta si nimic nu conteaza), la perioada tarzie a copilariei, adolescenta (cand incepi sa iti pui niste intrebari). Odata cu inceperea liceului, am avut in fata o poarta deschisa. Inca una. Si vrand nevrand a trebuit sa ma integrez intr-un alt grup. Nu mai eram in aceeasi clasa cu aceeleasi persoane pe care le stiam. Eram intr-un mediu nou, cu fețe noi. Diversitate. Cateodata stau si ma intreb, daca cineva intuia ca sunt gay. Odata cu inceperea clasei a 9-a, am inceput sa imi pun mai multe intrebari decat imi puneam pana atunci. Am inceput oarecum sa accept ceea ce credeam eu ca este sexualitatea. Am inceput sa “socializez” pe un forum pentru adolescenti care are ca target tinerii din comunitatea LGBT. Am aflat fel de fel de povesti. De la unii mai tineri sau mai “in varsta” (mda suna aiurea) decat mine. Mai toti au trecut prin aproximativ aceleasi faze ca si mine. Si ei se confrunta sau s-au confruntat cu problema “coming out-ului”. Cei care le zisera parintilor despre orientarea lor sexuala, erau ceva de genu “stiam, asteptam sa-mi zici” sau erau foarte ok. Exista totusi si exceptii, in care altii aproape au ajuns alungati din casa [in familiile religioase].
Eu momentan sunt out … voua of course, celor care ma stiti… cat de cat, si-apoi celor de pe forumul acela de care va povesteam. E destul de greu (si nu cred ca e recomandat pana la urma) sa spui: Buna, sunt Alex si sunt gay! pentru ca poate nu e asa de important.
Acceptarea “hardcore” a propriei mele sexualitati a inceput prin… ianuarie (a.c), nu cu mult dupa Rev. Aveam “prietena” pe vremea aceea si un prim pas a fost sa “ii dau papucii”. Cred ca fiecare a avut o “prietena”, asa pe post de “sa vedem ce se intampla”.
Dupa asta, a trecut o perioada in care ma simteam sufleteste aiurea. Aveam parca o greutate pe umeri si simteam nevoia urgenta de a ma elibera. Si imi amintesc de partea in care profesoara de psihologie ne-a zis ca ei ii putem zice orice, si putem merge la ea la cabinet pentru consiliere. Zis si facut. Dupa o ora de psihologie, intr-o miercuri. Clasa se goleste, o tin pe profa’ la povesti, pana cand nu se mai auzeau pasi si i-am zis. “D-na profesoara, vreau sa va zic ceva. In legatura cu orientarea sexuala… / OK, hai maine la mine la cabinet la ora 2 [parca] si discutam acolo, ok? merci ca ai avut incredere sa-mi zici. O sa vedem noi maine/ La revedere d-na profesoara/ La revedere.”
A urmat o colega. A fost o usurare. Ma simteam ok… si mai putin singur.
So, am dat peste acest blog. Nu mai stiu cum dar stiu ca am lasat primul meu comentariu. Si am fost foarte entuziasmat pentru ca descopeream ca nu sunt extraterestru pana la urma… sau macar ca extraterestrii au blog. Si asa am ramas pe acest blog gay.
Apoi mi-am facut un cont pe un site de gay dating si asa aveam sa am prima mea experienta sexuala.
Ajunsesem sa nu mai consider orientarea sexuala un subiect tabu… si le-am mai spus catorva prieteni. Ma bucura faptu’ ca sunt si oameni deschisi la minte printre tineri.
Oarecum ar trebui lumea sa fie constienta ca fiecare are dreptul de-a alege. Si poate sa aleaga o pizda sau poate sa aleaga o pula. Nu ar trebui sa fie “presati” sa isi schimbe orientarea sexuala la comanda. Ar trebui sa fie lasatisa aleaga. Cred ca majoritatea persoanelor sunt capabile sa faca alegerile pentru ei.
Legat de orientarea sexuala, recomand un film. “Eating out: Sloppy moments”. E un fel de … american pie varianta gay. Desi intr-o masura mai mica, dar despre gelozia in cuplu, si despre confuzia legata de orientarea sexuala, momentele funny alterneaza cu cele romantice, intr-o comedie faina. Merita vazut.
Ok, nu stiu la alti adolescenti cum a fost cu coming-out-ul, la mine in mare v-am povestit… as fi curios sa aflu la voi cum a fost. 🙂
Take care all =)
salutare tuturor!
asta e primul meu comment aici, insa citesc blogul de ceva vreme…tin sa precizez ca inca nu le-am spus prietenilor sau familiei ca sunt gay. inca incerc sa gasesc o modalitate, un prilej sa o fac, sa aleg un moment oportun. oricum, acel moment va fi dupa BAC pentru ca pana atunci nu are rost sa pun presiune pe mine aiurea sau sa starnesc un conflict cu familia. tot ce vreau pana atunci este liniste.
primele semne ca as fi gay au aparut prin adolescenta, undeva pe la 12-13 ani cand am vazut ca imi cam place sa ma uit la tipii bine lucrati, sau cand incepeam sa am fantezii cu barbati. am zis ca e doar ceva trecator si am ignorat senzatia. mi-am facut apoi prietena, dupa aceea umblam din floare-n floare (tata era cel mai fericit de situatia asta) si incercam sa ma mint ca nu sunt gay. cand am facut 18 ani mi-am dat seama ca mie chiar imi place partea masculina si am renuntat atat la prietena de la momentul respectiv cat si la a mai cauta alta fata. nu avea rost sa mai ranesc sentimentele altcuiva, si eu sa fac ca alti baieti doar ca sa fiu “in rand cu lumea”. pur si simplu nu ma simteam implinit, aveam senzatia ca nu sunt eu.
a urmat apoi o perioada foarte dificila pentru mine ce a durat cam din septembrie pana in mai. in timpul asta cei mai buni trei prieteni ai mei si-au pierdut viata in accidente de masina (unul in octombrie, altul in ianuarie, altul in martie), renuntasem la a ma mai duce la olimpiada de matematica (fapt ce a revoltat-o pe profa mea), certurile cu tata se inmultisera, a venit si accidentarea de dinainte cu 2 saptamani de campionatul european, sora mea plecase din orasul in care locuiesc. eu incepeam sa resimt singuratatea din ce in ce mai mult, atat dpdv psihic cat si fizic (slabisem 6 kg pe care acum le-am luat la loc;-)). ce sa mai zic, totul era un cosmar.
in vara, excursiile si toate plecarile mele de acasa m-au ajutat sa mai pun ordine in viata mea, sa imi revin, sa imi recapat zambetul ala care ii aduna de fiecare data pe toti in jurul meu. in acea perioada de 3 luni nu m-a interesat ca nu sunt cu nimeni, pur si simplu ma bucuram ca imi reveneam, ca imi gaseam un drum al meu, ca ma simteam bine cu mine.
prin toamna am inceput sa simt nevoia de a avea un partener si mai ales imi doream sa incerc cu un baiat. ma gandeam in fel si chip cum sa fac sa gasesc un tip gay. in timpul asta am cautat materiale pe net despre gay, despre coming-out, lucru ce m-a ajutat sa inteleg mai bine ce se intampla cu mine (si blogul asta a jucat un rol important:mrgreen:). am intrat apoi pe un site de dating si mi-am facut cont abia dupa o luna:oops:. imi era teama, nu aveam curaj inainte.
in seara cand mi-am facut contul m-a contactat un tip de la mine din oras cu care m-am si intalnit. peste noaptea asta o sa sar ca e deja porn stuff.:twisted: pot sa spun doar un WOW!!! a fost experienta care mi-a inlaturat orice dubiu cu privire la orientarea mea sexuala. cu o fata nu traisem niciodata senzatiile alea.
momentan stie doar o prietena ca-s gay pentru ca m-a vazut cu tipul ala odata si eu am un talent extraordinar de a-mi da cu stangul in dreptul, “de a-mi limba plima-n gura” cand vine vorba de gasit scuze sau de inventat o minciunica. fata de sora mea am incercat sa bat niste apropouri, sa o fac sa isi dea seama, dar nu a priceput (sau nu a vrut sa priceapa) nimic. totusi, atat ea cat si multi din cei straight au in mintea imaginea homosexualului de la TV care se imbraca in culori stridente si de prost gust si gesticuleaza larg, debitand ineptii la minut. nu cred ca ea isi imagineaza cum fratele ei ar putea fi gay din moment ce bate mingea ore-n sir, sau pana acum 2-3 ani batea pe oricine se lua de sora lui. SI UITE CA SUNT GAY!
….UN GAY care a trecut prin experiente nu tocmai fericite, dar care l-au invatat ceva, unul care e convins de ce vrea, care isi doreste sa faca ceva in viata, unul care a invatat sa se accepte, care se inconjoara de optimism in orice situatie.:razz:
Nu mă apuc să bat câmpii. Vreau doar să-ți spun, că mă bucură foarte mult comentariul tău, pentru că eu în astfel de oameni cred. În GAY ca și tine.
mar o fi primul tau comment aici dar credema ca e scris bine cursiv echilibrat si mai ales DIN INIMA. poate vei scrie mai des articole wow pardon commenturi.
un articol bun, ca majoritatea de altfel. plin de sinceritate si emotie in acelasi timp, ambele povestiri despre coming out. nu voi povesi si eu cum a fost la mine..ar fi deja prea mult 😛 cred ca toti tinerii (dar nu numai ei) trec prin perioade de confuzie si nesiguranta in ceea ce priveste orientarea lor sexuala si e greu, pentru ca nu stiu cu cine sa discute, se tem de reactiile celorlalti.iinsa stiu din proprie experienta ca daca spui unui prieten adevarat ca esti gay acesta te va accepta in mod sigur asa cum esti, nimic nu se schimba, e vorba doar de o perceptie. incet, dar sigur vom reusi sa schimbam parerea comunitatii despre ce inseamna sa fii gay cu adevarat (nu ce apare la tv cu toate zuzele-scuzati expresia). cum spunea si FirstLine, in astfel de oameni (ca voi) trebuie sa credem si ma bucur ca sunteti
Bravo domnilor ! Bravo !
Nu uitati ca trebuie intotdeauna sa fiti voi insiva !
interesant, eu cand am descoperit acest blog eram la liceu colegii nu stiau de mine pe atunci, am avut primele comentarii pe acest blog si un coleg ma descoperit(aveam poza la comentariu) si acum ma intreb daca si el e gay sau nu… el le-a spus tuturor colegilor si atunci pe moment am trimis un mail sa mi se stearga toate comentariile, dar m-am impacat cu ideea ca sunt gay si colegii m-au acceptat
cred 90% ca colegul tau e gay altfel ce cauta pe aici? curiozitate? sau informare? sau cauta aceleasi raspunsuri pe care le cautai si tu?
Salut 🙂 , eu sunt Robert si am 17 ani.Asta e povestea mea.
Pai primele semne au aparut pe la 10 ani. Ma duceam la un coleg acasa ,el fiind in timpu zilei singur. Si am inceput sa ne masturbam , fiecare isi facea lui. Dupa aceea am inceput sa ii fac eu lui si el mie. Am continuat cu un sex oral reciproc. Am facut chiar si anal(dar va dati seama,ca dadeam pe langa).Si cam atat s-a intamplat prin perioada 10-12 ani.Nu am dat importanta atunci,eram prea mic.
Pe la 14 ani am aflat de un site cu camere web live. La inceput ma uitam la femei si ce puteam sa fac altceva decat sa ma masturbez. Dupa aceea am observat ca ma atrag barbatii,si ma tot uitam la barbati grasi si parosi 🙂 ,adica la ursi. Incet,incet intram pe acel site,ma masturbam uitandu-ma la barbati si de fiecare data imi ziceam ca asta e ultima data, cand o fac. Imi era rusine, si imi promiteam ca e ultima oara cand fac,dar nu a fost sa fie,pentru ca am continuat si am continuat.
Pe la 15 ani, eram la mare,stateam pe blaja si ma uitam la barbati si am observat dintr-o data ca am erectie. Imi ziceam in cap ca e o chestie de moment,ca o sa-mi treaca 🙂 si nu dadeam prea mare importanta.
La 16 ani tot ma uitam pe acel site cu camere live si intr-o zii erau 2 romani care formau un cuplu. Am intrat in vorba cu ei si le-am spus ca vreau sa incerc si eu. Mi-au spus sa ne intalnim intr-un loc anume, la o anumita ora. Nu mi-au dat nici un numar de telefon si am plecat. Am ajuns la locul respectiv… timp care m-am plimbat pe acolo 1 ora si ei tot nu au aparut. M-am intors acasa destul de dezamagit.Am ajuns acasa si am intrat iar in discutie cu ei si mi-au spus ca le pare rau ca nu au putut sa vina, ca le-au fost frica,ca sunt minor si mi-au zis un site de gay dating. Am intrat acolo si au inceput cautarile :). Le spuneam tuturor celor care intram in vorba varsta mea adevarata si din cauza asta am gasit destul de greu. Pe acel site mi-am inceput viata sexuala dupa 1 luna de cautari si cautari :).
Chiar daca prima experienta sexuala a fost un dezatru, am continuat, imi placea, simteam ceva infiorator si placut in acelas timp.
Bun,trecand peste asta ,eu ma credeam bisexual 🙂 dar nu avusesem niciodata o prietena si nici o experienta sexuala cu o fata.
Intr-o seara a dormit un foarte bun prieten la mine. Si in aceea noapte i-am spus ca pe mine ma atrag si barbatii. imi era frica, nimeni nu mai stia,eram foarte agitat, dar cu ochii lacrimand i-am spus. El a fost un pic socat si ne-am pus in pat si am inceput sa vorbim pana la ora 5 dimineata. M-a acceptat foarte repede asa cum sunt si l-am facut sa-si schimbe opinia despre comunitatea gay. Ma simteam foarte bine dupa ce ii spusesem, parca era ca un stres care nu-l puteam duce singur. Si m-am simtit foarte eliberat dupa ce i-am spui acelui prieten.
A trecut timpu,am realizat si eu intr-un final ca nu sunt bisexual 🙂 si ca sunt gay. Si au urmat alte persoane care le-am spus despre orientarea mea sexuala .
Mama banuieste (parintii sunt despartiti, deci nu ma intereseaza parearea lu tata si asa nu vorbesc cu el, in fine) ea ceva :), dar m-am hotart dupa ce implinesc 18 ani sa-i spun.
Eu fiind foarte perspicace mi-am dat seama destul de repede ca nu sunt bisexual si ca de fapt sunt gay si nu am avut mustrari de constiinta si alte chestii, m-am acceptat destul de repde si asta a fost.
Cum ai realizat ca nu esti bisexual?
Pentru ca sunt foarte putini oameni care sunt bisexuali :)…multi dintre ei nu se accepta ca fiind gay.. si se mint singuri 🙂
Si pur si simplu am simtit ca nu ma atrag fetele. mi-am pus filme porno cu 2 lezbience si nu am avut nici o erectie :).
I-am spus unei fete ca sunt gay si a incercat sa ma excite. Nu a reusit. S-a frecat de mine, m-a sarutat pe ureche..si deobicei daca ma saruta un barbat pe la ureche, ma excit foarte grav 🙂 .
Interesante povestile voastre, va admir ca ati avut curaj sa spuneti celor apropiati.
Si eu am spus unor prieteni, dar ei cred ca e doar o faza prin care trec.Ne intelegem bine si acum, m-au acceptat, dar nu vor sa inteleaga si aproape tot timpul ne ciondanim pe tema asta.Ei cred ca daca acum le-am spus , acum m-a si apucat si daca nu am avut relatii sexuale nici cu fete nici cu baieti cred ca mi se pare de parca totul s-ar reduce numai la sex.
Nu inteleg ce e in capul lor si ma doare cand imi zic ca e doar o faza.Acum m-am inchis mai mult in mine 🙁
Pai atunci mai spune-le o data dupa ce iti gasesti prieten. N-or sa mai poata zice ca e doar o faza, sau daca e tot o faza, atunci una destul de avansata..
Imi face placere sa “ascult” povestile voastre. =)
@Lock
Stiu cum e sentimentul sa creada prietenii ca totul se reduce numai la sex, adica, nu stiu la tine cum e, dar eu avui si prietene, si majoritatea [toate prietene] au ramas ceva de genu “nu esti bi, daca ai umblat cu aia?” si “cea mai buna prietena” caruia i-am zis de putin timp, se comporta ciudat. O reactie de-a ei m-a dezamagit in mod special, dupa cateva zile dupa ce i-am zis “nu incerca sa ma convingi ca sa fi gay e normal, ca nu e. ai tu ceva pitici pe creier”. Asta numa pozitiv poate fi?
Daca incepi sa iesi din dulap, trebuie sa fi constient ca nu numa peste lapte si miere vei da, trebuie sa stii ca o sa fie si momente naspa. Dar fiecare moment bun, te impinge parca, sa zici altora, pana esti complet “out” si … poti fi impacat cu tine insuti. Ti s-a luat o piatra de pe inima.
@Robert
Si eu cred ca a fi bisexual e doar… un pretext sa nu fi gay.
De spusul la parinti.. probabil dupa ce implinesc 18 ani, si am taxa pe primul an la facultate platita :p . Defapt, la inceput, cand mi-am dat seama de ce is, am avut in cap ca sunt bisexual, si se poate rezolva. Dar, am trecut peste asta, si acum ma accept ca fiind gay. De spusul catre prieteni baieti, nu stiu ce sa zic. Adica mie mi-e frica mai mult de prima lor reactie… ca daca le-as zice, inseamna ca vreau sa mi-o trag cu ei? Sau e doar frica. E de admirat!
@Denis
Mmm, daca te-a gasit el pe blogul asta, nu te intrebi totusi ce a cautat?
@dum diddle
Banuiesc, desi esti prieten “adevarat” cu cineva, mai nou toate merg pe interes. Asa ca daca nu ai ce sa le oferi in schimb… “recunoastere in “societate [oras mic, toata lumea stie pe toata lumea]” nu cred ca te-ar accepta cum esti. Cu majoritatea prietenilor am deschis subiectu “gay” si toti erau impotriva din start… da nu stiu ce sa zic, poate ei chiar nu stiu ca, chiar cel de langa el/ea poate fi gay. Daca pana atunci te-a acceptat, de ce sa nu te accepte si de acum incolo? aaa da, ii ademenesti to the dark side, unde avem cookies.
@mar
dupa parerea mea, semnele apar destul de repede… depinde doar de tine daca le observi si devi constient de ce se intampla cu tine. Daca chiar e adevarat ce simti, sau doar o chestie trecatoare?
va multumesc pentru povesti, si astept si alte povesti! kissez.
in privinta mea e posibil sa ai dreptate…semne or fi fost, dar nu mi-am dat eu seama. cand am spus “semne” ma refeream la faptul ca la mine nu a fost ca la altii care au preferat papusa in locul masinutei, jucatul cu fetele in loc sa bata mingea (in orice caz semne evidente) etc.. astfel, nu am avut cum sa-mi dau seama ca is gay pana ce nu am vazut ca is atras de baieti. asa de uitat dupa un tip care arata bine ma mai uitam, dar atractia a devenit mai pregnanta in jurul varstei de 12-13 ani.
cat despre ceea ce simt, nu e o chestie trecatoare. daca era o chestie trecatoare, imi trecea de mult.:D
felicitari pentru articol! m-a uns la inimioara:mrgreen:
nu zic ca a fost ceva trecator, ca daca e sa ma gandesc putin, cand am inceput sa constientizez “mini schimbari” a fost tot asa, pe la 12-13 ani. dar dupa cum am zis in articol, dupa 15 ani, am inceput sa ma accept.
daca e sa vorbesti de uitat, oricine se uita dupa orice, fie ca e baiat fie ca e fata, fiecare se uita dupa cineva care… iti atrage atentia. depinde de mod
cred ca atunci iti pui semne de intrebare, cand observi schimbari la cei din jur. cand fiecare intra intr-o noua etapa?
nu te supara alecs dar eu am simtit atractia homo de mic copil
acuma pot zice si eu, ca, depinde acuma de varsta la care constientizezi de tine mai mult [in sensu de, iti amintesti trecutul mai bine]. anyway, nu e si cazul meu. adica, pot zice ca fiecare are diferite momente… pe care le interpreteaza dupa propriul lui mod de gandire. constientizeaza sau nu. aici intrii mai mult la teoria chibritului, si n-are rost.
fiecare e diferit prin modul de gandire. eu m-am dat pe mine exemplu. nu am zis ca trebuie sa fie un sablon pentru ceilalti. :p
@ allecs…in afara de sinceritatea, loialitatea si faptul ca se pot baza pe mine nu am ce oferi prietenilor. nu am obligat pe nimeni sa imi fie alaturi, iar cei care au ales sa ma ajute si sa ma inteleaga au facut-o fara vreun interes (cel putin eu nu vad ce interes sa fi avut)…poate faptul ca nu am cerut niciodata ceva cand am fost acolo pt ei/ele a contat foarte mult.faptul ca sunt gay nu a schimbat cu nimic modul meu de a fi alaturi de acel amic/amica ce a avut nevoi de sprijin, o vorba buna, un umar pe care sa planga, sa plangem impreuna.mi-a spus cineva odata sa nu ma schimb vreodata pt ca un suflet mare stie si iarta cand cineva drag ii greseste, asta fac mereu, iubirea mea fata de cei dragi si nu numai nu are pret, am dat tot ce am putut fara sa astept nimic in schimb…si departe de mine gandul de a atrage pe cineva “to the dark side” -pt mine e “a side” care ma defineste-asta sunt, take it or leave it 😛 btw…nu sunt dintr-un oras mic..chiar contrariu se aplica in cazul meu 😉
hehe, nu bateam chiar in partea in care ai dus tu comentariul, dar hai.
nu am zis sa oferi ceva prietenilor. dar poate faptul ca majoritatea cauta popularitate, majoritatea s-ar feri de tine daca ar fi pana acolo, fiindca daca ar afla lumea ca esti gay [like, massive outing] toti ar barfi, sau s-ar feri de tine pe chestia : “esti gay, fa pasi”.
bine, poate par paranoic putin si ma gandesc la ce e mai rau, dar hei, oricand sa te poti astepta.
de faza cu schimbatu, daca cineva “tine” la tine cu adevarat [dintre prieteni, ca prieten] te accepta asa cum esti.
si partea cu dark side, era mai mult o gluma, ironie? ca o fost gay festu’ si am auzit chestii gen e rau pentru copii nostri.
eh…asa am avut eu impresia ca ai dus discutia pe o cale anume..my bad 😛 anyway…sincer mie nu imi pasa prea mult de popularitatea falsa care exista in societatea noastra…de exemplu cam toti fostii mei colegi de liceu stiu ca sunt gay, dar asta nu ne impiedica sa iesim, sa socializam si toate cele..poate ca unii sunt mai falsi sau nu accepta, dar asta e. poate ca nici mie nu imi plac unele lucruri la ei, dar suntem oameni si com’on…nimeni nu e perfect :D…geez..ma opresc ca acusi in cep sa filosofez si nu e potrivit :))
eu sunt un optimist incurabil si vad mereu partea plina a paharului, dar iau in considerare si aspectele mai putin placute, dar nu ma gandesc prea mult la ele, viata e atat de frumoasa..de ce sa o fac trista/melancolica?
am auzit si eu de chestiile cu gay festu’ pacii..si ma abtin de la comentarii 😛 take care 😉
@ Steve / Robert
Zici că te cheamă Robert, dar semnezi Steve.
Nu ştiu dacă e prima şi singura te intervenţie pe acest blog, sau dacă vei mai reveni.
Aş vrea să te întreb un lucru simplu, dar complicat în acelaşi timp.
De ce crezi că trebuie să spui părinţilor că eşti gay?
Dacă îmi răspunzi, am să-ţi dau un sfat.
Dacă nu, nu.
la asta, cu spusul parintilor iti zic eu 😛 . de ce sa stai sub presiunile continue ale lor, sa te tot intrebe unde ti prietena/iubita si tampenii. de ce sa nu invete si ei sa accepte, chit ca sunt la o varsta inaintata, si sa te iubeasca asa cum esti, nu pentru ce esti.
tu ce crezi?
nu vad rostul Mirodoni sa spui parintilor ca esti gay
@ rodinel : poti sa-ti argumentezi raspunsul?
Eu cred altceva.
A doua întrebare: după ce scapi de presiunea cu prietena şi alte tâmpenii, ce crezi că urmează?
Aş mai vrea şi alte păreri, apoi o să vă spun ce cred eu.
Eu am scris ceea..ce a copiat Steve…
Deci…cu spusu la parinti..pai pe de o parte m-as simtii egoist daca nu i-as spune mamei ca sunt gay ,deoarece ea s-ar astepta la nepoti,etc,etc.
Iar pe de alta parte m-as simtii tot egoist daca i-as spune,deoarece ar insemna ca ma gandesc numai la binele meu si nu la socul care ea il va avea.
Dupa cum am zis,ea banuieste :)… In fine,asa simt eu,la 18 ani vreau sa ii spun. Am vrut sa-i zic si acum la 17 ani,dar m-au oprit anumite porsoane 🙂 .
e o chestie dificila asta cu spusul parintilor…unii ar reactiona foarte violent la auzul unei asemenea vesti. spre exemplu, am asistat de curand la o marturisire nu tocmai ok a tatalui meu. era vorba la televizor despre parada gay, iar tata a spus ca a fi gay e doar un moft si ca tipii gay nu sunt batuti de parinti ca sa le treaca. mai mult, a pus si bomboana pe coliva spunand ca daca ar fi tatal unuia din tipii aia gay pe care i-a vazut, l-ar bate pana l-ar lasa fara suflare. ce-i drept m-a cam speriat.
Da…destul de nasol in cazul tau :)…desi cred ca daca ar afla ca fiul lui e gay,l-ar apuca plansul.
Si mie mi-a zis mama ca daca as fii gay…m-ar omora cu mana ei :))… oricum eu i-am spus in gluma mamei ca sunt gay… dar nu ma crede :))…
cred ca daca ar afla ca fiul lui e gay, mai intai ar considera ca mi-e cald cu dintii in gura si apoi ar rezolva problema cu unu-doi pumni bine amplasati, asa de dragul vremurilor in care facea box.:mrgreen:
de aia as vrea mai intai sa afle persoanele in care am increderea ca nu vor reactiona violent, pentru a ma pregati cat de cat de inevitabilul moment cand ii voi dezvalui tatalui de ce nu va veni si barza la casa mea.:oops:
Deocamdată nu am timp să vă spun ce cred eu din pounctul de vedere al unui părinte.
Rezultă din ce au spus câţiva aici, şi ştiam acest lucru, că „mentalitatea” nu s-a schimbat o dată cu legea şi nici cu paradele gay de pe stradă date la televizor. S-a schimbat doar pentru cei care nu au copii şi nu sunt direct vizaţi.
Ba mai mult, i-a pus în gardă pe părinţi. Pe vremea mea nici nu erau cunoscute denumirile de gay şi lesbiană. Părinţii acceptau doar că fiii lor sunt prea pretenţioşi şi îşi găsesc greu perechea.
Acum, părinţii, mai ales taţii, şi mai ales dacă bărbăţia lor a intrat în declin, cum vede că băiatul lor nu are spor la fete, imediat intră la bănuieli: nu cumva eşti gay? Că te omor!
Până nu revin, nu spuneţi părinţilor nimic.
Poate că nimic nu e mai tragic decât privirea care miroase a neputință amestecată înfrângere din ochii unui părinte care-și iubește copilul și e gata oricând să-și dea viața pentru acesta.
Ați întâlnit careva vreodată ochii unei mame modeste (fară heirstailing si casi di modî) împreună cu fiul (evident, la naiba) homosexual prin Mall sau pe stradă? Acceptat, desigur.
Acceptarea care vine din iubire e altfel decât acceptarea care vine din înțelegere. Poveștile gen: “I-am spus mamei și aceasta a zis ca nu-i bai, numa’ io să fiu fericit!” sunt așa… un fel de… “Hi! Aim Bruno unt aim ghei… youhuuuu!”.
Apoi, o altă chestie: nu e un MUST și nici o REALIZARE creșterea neapărată a numărului de persoane hetero care știu despre voi că sunteți gay. Să nu credeți că cineva o să vă dea o medalie îi spuneți așa: “Maria, trebuie să-ți spun ceva… prietenia noastră nu poate continua altfel… SUNT GAY!”. Mereu va fi cineva care să se ocupe și de asta, do not worry! (cei mai norocoși au și piar)
Fuck baby!
Nu e chiar atât de simplu. 😐
bine, desi pot zice ca m-a tentat de mai multe ori sa le zic parintilor, si desi ei cred ca asteapta momentul, nu le-am zis. poate fiind varsta, si banuilelie exagerate la care ar intra, poate nu stiu… poate inca nu stiu prea multe despre parintii mei despre reactiile lor legat de “diversitate”. Dar stiu ca , mama mea cel putin e foarte pretentioasa la fete. Tata e foarte bagacios la fete [din past-experience].
pana acum nu le-am adus acasa nici o fata, si nici nu o voi face de acum in colo. dar de ceva timp incoace tot subliniaza … te sustinem in orice faci si prostii de genu.
se poate sa ma accepte pentru ce is, dar deocamdata nu is eu gata sa le zic. varsta isi spune cuvantul. dar cum a zis Robert, i-as zice mamei, ca sa nu fiu egoist deoarece ea se asteapta la nepoti. n-am exclus niciodata posibilitatea de a avea un copil, indiferent de orientarea sexuala =).
Bravo. Fa cum simti.
Robert exact acest gen de articol care are impact, spun eu ca are importanta in schimbarea mentalitatii tuturor.
Cu cat mai multe raspunsuri cu atat mai bine
spor Robert/Steve 🙂
Nu înţeleg de ce trebuie să-i spui mamei tale. Mă rog, tu o cunoşti cel mai bine, dar eu am putut să am parteneri gay fără să ştie părinţii sau prietenii de un spriţ.
@ Robert
Mă interesează foarte mult acest topic, dar mi-e greu să-l urmăresc.
Este vorba de butonul „RĂSPUNDE”.
Am constatat că acum 3 zile cineva mi-a pus o întrebare la unul din posturi. Eu am postat în multe locuri, nu pot verifica tot timpul în fiecare dacă cineva a mai intervenit. Eu intru pe blog o singură dată pe zi, sau la două zile. Dacă cineva a intervenit recent, pot constata încă de la deschidere. Dar dacă a trecut un timp, acest lucru nu mai este posibil.
Nu ştiu cum să-ţi explic.
De exemplu, un nou venit, se pare, a luat pagina de la capăt şi a ajuns la primul meu text. Acolo, pe loc, mi-a pus o întrebare, dar eu postasem deja multe alte texte în care epuizasem subiectul.
Nu pot sta la fiecare post să văd când a fost editat.
În concluzie, pun din nou problema butonului respectiv, care consider eu că încurcă lucrurile, nu le simplifică.
Voiam să ştiu şi părerea altora, dacă desfiinţarea lui ar fi o pierdere şi eu nu-mi dau seama.
poate unii doar se incapataneaza sa foloseasca butonul “Raspunde” si asta face comentariile mai greu de urmarit.
Ma rog, poti sa scrii, inca un comentariu cu toate nelamuririle tale, ca o data si-o data, tot le va citi cineva. Si iti va raspunde.
=)
Nu e vorba de încăpăţînare. E mai aproape, nici nu vede butonul TRIMITE de jos.
Sau nu-l interesează. Eu vreau să văd cât mai multe păreri dacă e bine să spui părinţilor, şi de ce, dacă nu e bine, şi de ce. Când şi cum să le spui. Cazuri particulare. Sfaturi de la unii la alţii. Adică un schimb de opinii.
Dar nu vreau să se facă o schimbare doar aşa că vreau eu.
bine, nu vreau sa par rau dar.
nu cred ca esti singuru care vrea sa vada pareri despre “coming out” ca sa ai sa dai sfaturi.
si legat de butonul raspunde, mi se pare o chestie buna, atata tot ca poate unii nu-l observa. 🙄
1. Nu fac schimbari pentra ca un singur vizitator spune asa.
2. Butonul “raspunde” este pentru a raspunde in particular CUIVA.
3. Cui nu-i convine sa foloseasca stilul clasic… nu tre sa folosesti neaparat butonul…
Apoi, asa ca o paranteza, nu cred ca scopul online-ului este acela de a “arata cum e bine” si de a face psihoterapie www. Doar ne exprimam pareri, idei… atata tot. Apoi cand cineva comenteaza… nu trebuie fratilor comentat la fiecare in parte abuzand de butonul ala nenorocit…
Evident că nu poţi face schimbări doar pentru un user.
Dacă voiam aces lucru mă adresam direct ţie.
Am postat aici ca să văd dacă şi alţii au aceeaşi părere despre buton. Dacă nu au, nu au.
Sau poate nu şi-au dat seama până acum.
Apoi…
Aici ne exprimăm păreri, idei pentru a vedea dacă părerile sau ideile respectiv sunt sau nu împărtăşite şi de alţii. Alfel le-am ţine pentru noi. Le postăm pentru a fi citite, şi se întâmplă acest lucru. Mi se pare important. Nu e vorba de psihoterapie…
Pe bune, uite, cine vrea poate sa scrie comentarii fara a trece prin butonul raspunde. Mie imi place sa cred ca cel care apeleaza la butonul raspunde o face pentru ca vrea sa i se adreseze exact acelui comentator… Cam asta e functia acelui buton!
🙂
GATA, end of subject. Revenind la “tema”. Nu mai vreau sa vad comentarii legate de butonul raspunde, cel putin nu la postul ‘asta.
😈
Eu nu am spus nimănui ceea ce simt cu adevărat şi mi se pare că trăiesc într-o minciună totală. Presupun că sora mea ştie şi că i-a spus la mama. Am urechi ascuuuţite 😉 Şi am auzit şi alte conversaţii. Bârfe despre mine. Nu cred că s-ar şoca dacă ar afla. Am 15 ani (băiat). Mă tot gândesc să le spun deşi ştiu că apoi se vor isca certuri (având certitudinea că sunt homosexual). E cumva prea repede ??? Oricum apele nu se vor linişti vreodată. Numai învolbura.
Sfaturi…………
prea repede este, adica, si mie care am ceva mai
multimulte*cough cough* luni, mi s-ar parea prea repede sa le zic alor mei.dar desi cred ca parintii stiu mai multe despre noi decat ne lasa pe noi sa credem, e decizia ta daca vrei sa le zici. personal, recomand sa le zici ceva mai tarziu. [undeva dupa 18 ani]. eu zic sa “take your time” si sa te cunosti si tu putin mai bine, pe tine. care ti-s convingerile, principiile, si sa te documentezi in caz ca te vor “confrunta”, sau iti vor pune intrebari.
din familie, daca pot zice pe cineva care cred ca stie, este fratele meu. de multe ori am incercat sa vorbesc cu el pe tema asta, sau doar am testat terenul. nu are nici o parere proasta, nici buna. pur si simplu nu-l intereseaza problema.
sfat? intai incearca sa te cunosti mai bine, si apoi incearca sa-ti cunosti parintii mai bine [nu zic ca nu ii cunosti] dar cauta o metoda de a le afla reactiile in diferite situatii.
si tot ce pot sa-ti zic e … succes 🙂
Jem, nu cred ca cineva este in masura sa iti spuna ce sa faci. Cel mult poti lua niste pareri si iti formezi opinia ta. Tine minte: nu faci cum ti se spune, ci faci cum vrei.
Te asigur ca nu traiesti in nicio minciuna pentru ca nu le-ai spus alor tai sau la jumate de clasa. 😛 Este strict problema ta ce te atrage, suntem exact ca in reclama aia de la Sprite sau 7Up … “urmeaza-ti setea”. Faptul ca nu iti pui o tablita pe piept (sper sa poti vedea paradoxul) si sa iti mai pui o alta eticheta in afara de cea ca esti baiat… nu inseamna ca esti las. Tot asa, cand vei simti nevoia sa spui ca esti gay… o vei face fara sa te gandesti. Pana atunci… chill & relax… da mancare simturilor fara sa iti para rau.
Nu exista un timp pentru “Mama, sunt gay!”… o mama are un al n-shpelea simt si simte asta, cu siguranta. Mare grija si la “sfatuitori”… mare grija.
Si inca ceva… ba terminati cu “recomandarile”… faceti mai mult rau decat bine. Numai un psiholog bun poate da niste “recomandari” (ghilimelele nu sunt doar asa de decor) si nici acela nu mereu.
Nu vreau sa cititi posturile de pe DarkQ ca pe niste “How to”-uri pentru ca situatiile sunt extrem de diferite, traim in Romania, fiecare e altfel si e riscant la 15-16 ani sa dam sfaturi… si recomandari… really…
btw, nu zic ca ceea ce am “dat” eu, e sfat. e mai mult o “experienta” prin care am trecut, si care consider EU, modul cum am “parcurs” experienta, ca modul cel mai bun de a face.
Vă mulţumesc pentru că aţi răspuns atât de repede.
Allecs …. eşti din Oradea 😆 …..
Şi Robert ….. parcă în poza trecută arătai mai bine. Se vede că eşti un babac scorjit…..
Normal ca se vede mai ales ca poza e facuta acum vreo 35 de ani. 😎
nu, nu sunt din Oradea 😛
atunci din ce oras?
Din altul, evident. 🙂
PS: Ăăăă… este un site de dating… se cheama Gayromeo.com… pe un blog ce importanta are cine de unde ii?
Behave kids, behave. 😉
da, exista un site de dating. DAR, 1 nu e ok pentru persoanele sub 18 ani 😛 , 2. legat de orasul de bastina, nu cred ca conteaza prea mult pe moment. IN plus, daca se citesc celealte posturi, iti dai seama.
Pe moment, e irelevant, sau nu cred ca ar ajuta pe cineva sa stie de unde is. 😉
okkkkkkkk……..firstly felicitarii pentru articolul scris
de obicei cand citesc ceva ma plictisesc repede dar acuma stateam si de mult ore ma intrebam : hopa , eu am scris articolul asta si nu mai stiu ? 😛 , parca as fi trait eu ceea ce ai trait tu . bravo inca o data.
am dat nu de mult de acest blog si poate ca o sa ma incumet sa scriu si eu povestea vietii mele .
as vrea sa o scriu aici dar de la ascunsuri la suicide atempts la a fi singurul baiat din familie de a duce numele mai departe la probleme mari din cauza religiei si multe multe altele , cred ca as avea nevoie de 3 ore sa scriu povestea mea , o poveste lunga desi am doar 20 de ani .
in afara de cativa baieti cu care m-am intalnit, nu stiu practic pe nimeni sa fie gay . dar vreau sa zic ca pe tine si pe robert (are un articol ~Cum poti cunoaste persoane gay altfel decat prin internet) va simpatizez foarte mult . Sa ai o saptamana frumoasa la scoala iti doresc 😉 , care urmeaza sa inceapa in 2 ore :))
Ok, deci vacanta placuta sa fie 🙂
Prea multi de Robert aici… :)) unu cu poza,unu fara poza…mai nou ma cheama si Steve :)).
Deci acel Steve a copiat doar ce am scris eu :).
Pai… schimbati-va numele. 🙂 Pune… Robertzel… sau whatever 🙂
Am sters aia a lu’ “stiv”. POrcu’
Tind sa cred ca exista barbati si femei care isi schimba preferintele sexuale in mod inconstient, ca urmare a unor traume pe care le-au suferit in copilarie sau mai tarziu, si foarte multi dintre ei gasesc un tap ispasitor intr-o gena a carei existenta nu este dovedita .Exista, evident, si motive care tin de mediu ( cum ar fi violul, prozelistismul sexual sau altele) care ii arunca pe acestia in lumea plina de suferinta a homosexualitatii.Spun asta pentru ca, in sinea lor, foarte multi homosexuali traiesc extrem de dramatic situatia de a fi “altfel”.
Daca liberul arbitru exista pentru a ne ajuta sa facem alegeri, inseamna ca el exista in orice situatie , inclusiv aceasta a orientarii sexuale.
Cred ca homosexualii ar trebui sa se convinga ca s-au nascut altfel decat homosexuali, inainte de a-si atribui tragismul unui destin implacabil.Or, un om care nu este dominat de propriile sentimente vampirice cauta in mod rational calea cea mai usoara pe care o poate urma spre a-si implini menirea.Acesti oameni ar trebui sa-si trezeasca ratiunea si sa si-o puna la treaba.Sa nu-si mai puna intrebari referitoare la normalitate si anormalitate , pentru ca in acest domeniu, granita este cunoscuta de veacuri.Chiar daca ti se pare primitiv ceea ce voi scrie in fraza ce urmeaza, trebuie sa-ti spun ca oamenii trebuie sa se inmulteasca, iar datoria fata de specia lor se face numai prin unirea barbatului cu femeia.Alte relatii presupun placeri egoiste, preponderent carnale, controlate de simturi si profund incuitate in materie.Spiritul vrea mostenitori, trupul vrea placeri.Depinde de ei ceea ce aleg.
Se pot schimba ei ? “Schimbandu-si gandurile oamenii s-au vindecat de orice boala cunoscuta vreodata “, spunea un mare iluminat ( David Hawkins ).Aceasta teorie potrivit careia “orice poate fi schimbat ” printr-o schimbare de gandire , printr-o schimbare a perspectivei de a privi problemele vietii este sustinuta de majoritatea grupurilor spirituale din intreaga lume , indiferent carei religii apartin, dar si de majoritatea oamenilor de stiinta.Acestia sustin ca omul atrage spre sine ceea ce gandeste.Si, pentru multi oameni este, deja , evident ca gandurile bune schimba instantaneu starea de spirit si chiar starea de sanatate, precum cele negative genereaza o deteriorare spontana a starii fizice.
Pentru majoritatea oamenilor este deosebit de dificil sa se concentreze asupra unei stari de bine, atunci cand ceva merge rau.O durere in corpul fizic ne atrage mintea catre ea, ne determina sa-i dam atentie si, prin aceasta atentie, sa-i dam energie (principiul “energia ta urmeaza atentia ta ” este unul din principiile spirituale care stau la baza multor vindecari ).Fenomenul de “atractie ” face ca ceea ce gandim sa atragem in experienta si ceea ce simtim sa ne determine evenimentele vietii.Barbatii cu orientare homosexuala , gandindu-se tot la barbati, ii atrag pe acestia in experientele vietii lor.De aceea nu este intamplator cand cineva se intalneste cu altcineva.Starile noastre interioare ne duc pe fiecare poteca, pe fiecare drum marunt al vietii.
A privi continuu catre lucrurile placute atragem mai multe lucruri placute catre noi.Fara sa stim precis cum anume , fara a cunoaste mecanismul implicat, emitem un fel de semnal in lumea inconjuratoare, un semnal puternic, caruia lumea ii raspunde.Emisiile toxice, poluante, negative , emotiile distructive atrag spre noi un raspuns prin care universul ne confirma ca “avem dreptate, gandim adevarul”.Este vorba doar de ceea ce percepem a fi adevar.Caci , iata, este adevarata saracia pentru un om sarac, dar este falsa pentru cineva care crede in bogatie si o are.Este adevarat ca lumea se umple de oameni singuri pentru cel ce emite trairi care afirma singuratatea, asa cum lumea este plina de dragoste pentru cei care cred in ea.
Realismul despre care vorbeste lumea in jurul nostru este – din punct de vedere spiritual – doar modul in care le permitem lucrurilor negative sa intre in vietile noastre.Ceea ce este, ramane viu si prezent atata vreme cat ne concentram asupra lui, il afirmam existenta si- prin aceasta – ii dam energie.Altfel spus ,chiar homosexualii care se concentreaza asupra homosexualitatii lor , ii dau acesteia energie.
Asa oamenii i-au dat energie crizei mondiale, ca si oricaror crize din vietile lor.Asa le dam energie lucrurilor frumoase si bune sau celor care ne displac profund.Dar , daca mintile luminate ale savantilor ar fi fost realiste, asa cum pretind adeptii acestei teorii, lumea ar fi stagnat si s-ar fi prapadit de mult din pricina infectiilor si bolilor incurabile care au bantuit intotdeauna…
Rodinel, către cine te adresezi?
Cred că până la urmă pot să fac sex cu cine vreau fără ca nimeni să ştie. Aşa e mai bine. Nu cred că i-ar păsa cuiva.
Sex, sex, sex ….. E natural şi sănătos. Şi ne face mai tinerrrrrrrrrrrrrrrri…………….
da, poti face sex fara ca nimeni sa stie. dar unora poate li se pare mai “urat” sa te tot ascunzi, in loc sa fi in stare sa iti asumi actiunile.
Nu înţeleg de ce commentul meu a apărut înaintea aceluia lui rodinel.
anyway.
o fi vreo eroare :p
eu i-am confirmat mamei dupa ce aceasta auzise de la varamea ca sunt gay….dar cand i-am vazut reactia atrebuit sa neg totul si inca mai neg desi cred ca ea tot mai banuieste ceva…asta e. Eu zic sa fi foarte sigur de posibila ei reactie inainte de a face pasul asta.
1. Ideea potrivit căreia omul, ca individ, nu își împlinește scopul în viață decât unindu-se barbat cu femeie (și de aici excluderea oricărei ”plăceri carnale” exterioare acestei legături din Normalitate) datează nu de acum, ci de pe vremea când populația din Europa era decimată de ciumă sau și mai devreme, de când monoteismul a ajuns o adevărată putere. Și dacă privim practic, găsim și motivațiile întemeiate pentru astfel de teorii. Dar come on, we are in the 21 century! Teoria nu își mai găsește adepți decât în rândurile fanaticilor religioși, care la rândul lor pot fi considerați, poate pe o mai bună dreptate, ca anomalii ale unei populații umane bolnave.
Adică … mergând pe teoria asta… că menirea oricărui individ este să perpetueze specia, aș putea veni în contradictoriu cu teoria ”Nu mai faceți copii, că o să devorăm Terra ca șobolanii și apoi o să ne mâncăm între noi”. Mai bine 50% din populația Terrei homosexuali decât dublarea populației în 2-3 generații. Uite, în anul 1800 populația Terrei era de 1 miliard. În 1920 – 2 miliarde. În 2000 – 6 (ȘASE) miliarde. Se estimează că, dacă mergem după aceeași linie de evoluție a populației, care e motivată printre altele de teoria despre care ne spui cu atâta savoare și convingere, omenirea va ajunge să numere în anul 2100 14(PAISPREZECE) miliarde de indivizi. Acum, cunoscând faptul că resursele planetei nu sunt inepuizabile, spune-mi te rog, în cât timp crezi că ne vom mânca unii pe alții ca șobolanii.
Pe această idee cred că statele lumii sunt din ce în ce mai deschise și mai tolerante, uită vechile cutume ale Inchiziției, Fascismului, Creștinismului sau ale altor plăgi (benefice dintr-un anumit punct de vedere, dar inumane) care au decimat rândurile feluritelor minorități la un moment dat în istorie. Astfel că și dacă privim din exterior, homosexualitatea aduce PRACTIC un real serviciu umanității, dacă nu… putem spune că este cea mai umanp formă de control al populației (deși este INCONTROLABILĂ).
2. E adevărat ce spui. Orice individ cu ceva creieri știe că poate face tot ceea ce vrea, sau altfel spus, fiecare om este ceea ce gândește. Dar existe multe dedesubturi ale metafizicii unei ființe umane care sunt în primul rând incontrolabile și în al doilea rând asigură individualitatea și caracteristicile lui ca individ aparte. Altfel spus, dacă am putea sau am vrea să realizăm (să spunem) TOT ceea ce am gândi, am putea deveni roboți numai la suprafață, iar sub carcasa metalică putându-se ascunde în continuare ”bolile” umane.
3. Cred că te înșeli când afirmi că lumea gay (sau majoritatea indivizilor homosexuali) suferă de tragism și depresie. Aș putea să te contrazic în primul rând cu faptul că fericirea unui om nu e asigurată numai de acea ”menire” de care vorbești, adică zămislirea unui plod pentru perpetuarea speciei. Și cred că nu e nevoie să îți argumentez faptul că sărăcia și lipsa de educație creează mult mai multă dramă și nefericire decât ceea ce spui tu că e o caracteristică a homosexualității. Dealtfel, ți-aș sugera să faci un studiu personal, pe să spunem 100 indivizi heterosexuali căsătoriți de cel puțin 10 ani și cu 1-2 copii și pe 100 indivizi homosexuali singuri sau cu parteneri de viață, dar toți nefiind afectați de crize economice. Și vei trage singur concluziile.
Sau hai să ne uităm pe ceva statistici (care mi-au căzut sub click la primele pagini pe google):
– rata divorțurilor în Europa: http://agencyscams.com/Divorce.html
– rata divorțurilor în lume http://www.nationmaster.com/graph/peo_div_rat-people-divorce-rate
– harta Foamei (infomatarea in procente din populatia statelor lumii): http://filipspagnoli.wordpress.com
– harta populatiei din inchisori (aceeași sursă)
Și acum… mai avem tupeul să spunem că homosexualii sunt nefericiți? Sau că sunt o sursă de nefericire? La fel, este un fapt cunoscut că pătura socială gay are un venit mediu pe economie mult peste media veniturilor medii oricărui stat din lume. Din această cauză, marketingul țintește din ce în ce mai mult spre homosexuali. Eliminând sărăcia (care la noi în țară nu e specifică homosexualilor, ci este o chestie generalizată), eliminând faptul că un copil nounăscut aduce numai beneficii omenirii sau o căsnicie pune capăt nefericirii (cum spun și fac unii) indivizilor, eliminând sărăcia din calculele legate de homosexuali, ce alte ”MOTIVE ÎNTEMEIATE” mai ai să spui că homosexualii au un trai nefericit?
Și ca o urmare logică la ceea ce am spus și la logica ideilor din comentariul tău, urmează o concluzie cât de cât plauzibilă:
Homosexualii sunt OAMENI normali, mulțumiți (nu spunem fericiți) din punct de vedere economic, sexual și social,( asta ca să generalizăm). Bineînțeles că fiecare individ poate fi ceea ce vrea sau gândește, dar uiți de o componentă esențială în amestecătura intelectuală despre care spui că ar putea fi sursa fericirii (și nu te contrazic deloc, pentru că un om ce depășește intelectual anumite limite, dispune de o putere de a gusta o fărâmitură de fericire):
-aceea că trebuie să existe VOINȚĂ și nu e vorba de acea voință dirijată de intelect, conștiință (sau conștient) și precepte neadaptate la prezent, ci e vorba de acea VOINȚĂ INTERIOARĂ dictată de acea entitate nevăzută pe care o reprezintă omul în esență (și care nu ține exclusiv de ființa umană ca individualitate), acea parte dintr-un întreg imposibil de imaginat sau cuprins de mintea omenească și mult mai grandios (dacă se poate spune așa) decât toți Dumnezeii adunați la un loc inventați sau imaginați de om.
FireMan e scris cu sufletul commentul asta si cred ca ar fi fost mai bine daca ai srie un articol pe tema asta
Pentru FireMan, pentru adolescentul care a postat subiectul, si nu numai
Dorinta de libertate – exprimata deopotriva de catre indivizi, popoare, copii, adolescenti, tineri sau varstnici – ne impinge, adesea, spre trairi prin care demonstram lipsa de respect de sine, lipsa dragostei de sine, manifestarea eronata a dragostei pentru ceilalti. Dar si ura, agresivitatea, autovictimizare, gelozie, exprimarea instinctuala extrema. Acestea, la randul lor, ne conduc spre suferinta, spre relatii in care suntem agresati sau agresam noi insine si- adesea – catre autoprivarea de libertate. Tinerii si adolescentii au nevoie de un barometru, de un soi de busola magica, de un felinar magic, care sa le lumineze calea catre libertate. Aceasta neinsemnand – in acelasi timp – calea catre manifestarea unei sexualitati necontrolate, catre consumul de droguri, catre relatii aducatoare de mari suferinti, ci acel covoras de plus pe care sa poata calca prin intelegere, rabdare si nu in ultimul rand, prin asumarea responsabilitatii.
Vedem bine ca adultii insisi au pocit oarecum notiunea de libertate, cand au inteles ca a fi liber inseamna a face cat mai multi bani, pe cai cat mai ocolite, a te comporta cum te taie capul, a avea atitudini pe care le vezi la filmele de groaza de la Tv,a face sex cu oricine,oriunde. . . . Adolescentii au nevoie sa stie ca, avand liberul arbistru, sunt liberi sa faca sex la 15,16, 17 ani, dar nu inainte de a-si asuma responsabilitatea acestei “faceri”. Sexul nu inseamna doar fericire, nu este doar un suras hormonal, care-ti sopteste la ureche ca toata viata vei ramane lipit de primul tau partener de sex.
Sexul poate insemna durere. Poate insemna suferinta. Poate insemna boli venerice. Poate insemna intrarea intr-o relatie periculoasa.
Mitul daramat al “fecioriei” face ca fetele si baietii sa nu aiba repere exterioare privind libertatea pe care si-o pot perimite la varstele adolescentei. Credinta lor ferma este aceea ca parintii le ingradesc libertatea, iar in spatele gardului ridicat de parinti sau de lumea inconjuratoare se ascunde Fat Frumos din lacrimi care duce pe umeri o lume plina de ingeri si de fericire.
Ca orice lucru pe lumea asta, libertatea “sociala”, liberatea de a face ceea ce te taie mintea poate deveni sursa unor traume grave, care vor afecta pentru totdeauna fiinta. Adolescenta “moderna” are nevoie de o reintoarcere la inocenta ei, de o reintoarce la valorile “spirituale” ale acestei varste minunate. Adolescentii au nevoie de reintoarcerea la mitul puritatii, pentru ca puritatea, blandetea, iubirea de sine si iubirea pentru ceilalti – cand sunt autentice si traite in dimensiunea lor sprituala – il fac responsabil si pe adolescent si de aceea ele devin reperul lui catre libertatea interioara, precum si reperul pentru autointerdictiile legate de lumea exterioara.
Trebuie sa intelegem ca , atunci cand nu ne limitam singuri placerile, ni le limiteaza suferintele. In planul vietii de zi cu zi, suferinta este un limitator cu mult mai drastic decat parintii sau societatea. Suferinta este pretul libertatii intelese eronat. Suferinta este semnul pierderii inocentei, al pierderii noastre in valori materiale, in credinta ca satisfacerea placerilor fizice inseamna iubire si libertate. Suferinta este primul semn al pierderii iubirii din sufletul nostru, iar atunci cand ne permitem sa punem trupul nostru pe toate gardurile, cand il folosim impotriva noastra, trebuie sa stim ca el are capacitatea de a memora tot ce ceea ce noi facem si a atrage spre noi suferinta pe care i-am dat-oi mai inainte.
Efortul ulterior de a ne ierta pentru faptele noastre, chiar pentru cele din adolescenta, efortul de a curata memoria celulara de bacteriile si virusurile pe care le introducem prin trairea unei vieti dezordonate poate fi extrem de dificil. Aceasta este adevarata pierdere a multor adolescenti de azi, aici poate fi castigul lor. Sufletul adolescent trebuie din nou atras catre valorile sale divine:puritatea, inocenta si iubirea. Atunci cand adolescentii sunt prea mult atrasi de materialitate, de bani, de sex, de actiuni iresponsabile prin care vor sa obtina acestea, trebuie sa vedem in atractia lor tot o manifestare a inocentei. si cu toata dragostea noastra , sa-i ajutam, sa-i sprijinim pentru a intelege ca omul este, de fapt, ca o masina, condusa intotdeauna de un singur sofer. Soferul este fiecare dintre noi.
Adolescentul isi conduce propria viata, isi alege prietenii, gandurile, sentimentele si actiunile in mod la fel de responsabil ca si un adult. Cand el este responsabil de sine, se opreste ordonat la semafor, stiind ca trecerea pe culoarea interzisa poate aduce accidente grave. Capacitatea sufletului si a mintii de a trai ordonat, responsabil, ca un sofer aflat in trafic este si capacitatea noastra de a percepe libertatea ca dimensiune interioara. Cu cat ne aflam mai departe de suferintele izvorate din faptele noastre, cu atat avem o mai buna capacitate de a ne iubi pe noi insine si pe cei din jur si cu atat ni se deschid portile unei lumi coordonate de o putere care ne poate aduce adevarata dragoste, adevarata prosperitate si libertatea in viata noastra. Stii ce intrebari isi pun adolescentii? Cu siguranta ca raspunsul este pozitiv, tu insuti cred ca ti-ai pus destule intrebari. Iata, in opinia mea, cateva dintre acele intrebari si probleme pe care
adolescentul trebuie sa si le puna, atunci cand se arunca in valurile vietii.
A fi responsabil inseamna a intelege ce imi dau mie si ce ii dau celeilalte persoane atunci cand imi dau placerea de a face sex la 15-16-17 ani? Imi dau mie numai fericire, iubire, bucurie? Ii dau partenerului meu toate acestea ? Este acest lucru, “a face sex”, o cale spre adevarata mea libertate sau una catre ingradirea libertatii? Am citit suficient despre ce inseamna sexualitatea, sunt la curent cu riscul transmiterii bolilor sexuale? Sunt la curent cu faptul ca sexualitatea nu inseamna a face sex oricum si oricand, cu oricine, ca propriul meu suflet ma cheama catre iubire, iar deschiderea sexuala ma poate chema prea devreme catre lipsa ei? Pot privi catre experientele adultilor sau ale colegilor care ma inconjoara si pot invata din acestea cateva lucruri esentiale, cum ar fi ca majoritatea oamenilor nu raman toata viata cu persoanele pe care le-au iubit
in adolescenta?
Foarte rar se intampla ca aceia pe care i-am iubit in adolescenta sa ne devina parteneri de viata si sa ramanem impreuna in aceasta viata. Natura vietii noastre este “schimbarea”, iar adolescentii trebuie sa inteleaga si ei aceasta notiune. Cunoscand faptul ca partenerii din vremea adolescentei se vor schimba, fiind complet constienti de aceasta schimbare, ne vom implica intr-un mod diferit in relatiile pe care le avem. Nu ne vom mai repezi sa facem sex, amagindu-ne cu ideea ca suntem respinsi pentru ca nu facem sex, asa cum se intampla adesea. Trebuie sa intelegem virtutile inocentei si sa stim ca nu sexul este acela care ne aduce fericire, cat capacitatea sufletului nostru de a iubi dezinteresat.
Cand isi incep viata sexuala, se poate ca adolescentii sa intre cu aripile lor minunate intr-o lume in care sexualitatea este perceputa ca o conditie. Ea nu este o conditie pentru a fi iubiti. A se mentine cat mai mult timp inocenti, curati, a se mentine cat mai mult timp in afara lucrurilor care devin conditii, inseamna a se deschide catre experimentarea iubirii, catre a trai puritatea si minunatia adolescentei. Stiind ca exista ceea ce se numeste “schimbare”, ar fi minunat ca adolescentul sa iubeasca persoana pe care o iubeste, pur si simplu. Indragostirea sau suferinta din dragostea ii pregateste pentru viitor si felul in care primesc iubirea de azi este esential pentru iubirea de maine. Cu cat sufera mai putin in adolescenta, cu atat memoria celulara a adolescentului va determina mai tarziu calitatea partenerului si a iubirii lor.
A-ti respecta corpul inseamna a nu-l darui oricui, oricum, oricand. Respectul pentru corpul nostru atrage respectul fata de noi insine , iubirea pentru noi si iubirea pentru ceilalti. Ii respectam, in acest fel, si pe partenerii pe care ii alegem mai tarziu pentru viata sexuala. Cand nu ne expunem situatiilor de suferinta, noi ne respectam corpul si pe noi insine. Cand facem sex numai pentru ca acesta este un dar pentru celalalt si un dar pentru noi, memoria noastra celulara inregistreaza acest eveniment numit “dar” si ca urmare, va atrage spre el acele persoane care pot primi si darui iubirea.
Daca, insa, ne expunem suferintei mentale, sufletesti si fizice, memoria noastra celulara o va atrage pe aceasta tot timpul, pana ce vom fi constienti si responsabili de faptul ca tot ce ni se intampla este responsabilitatea noastra. Pentru a fi cat mai mult constienti de consecintele alegerilor noastre in viata, de felul in care alegem sa suferim ori sa iubim si sa fim iubiti trebuie sa stim ca evenimentele de viata, persoanele pe care le intalnim si bucuriile sau suferintele sunt generate de trairile imprimate anterior in memoria celulara.
Ceea ce ne propunem in adolescenta, cand sufletele noastre sunt curate, inocente, ceea ce gandim si simtim in adolescenta prinde viata cu usurinta, intra rapid in manifestare si devine ceea ce ni se intampla. Ar fi minunat ca adolescentii sa-si propuna sa invete in viata si din experientele altora, sa-si ia lectii din ele, sa nu fie nevoie sa simta mari dureri prin propriile lor experiente. Sa fie atenti la toate situatiile publice:cele care apar pe la Tv sau prin ziare. Sa se intrebe: ce a gresit acea persoana, ce decizii eronate a luat ea, ce anume a adus-o in situatia de a suferi? Raspunsul este exact ceea ce adolescentii nu trebuie sa faca, ceea ce ei pot evita, prin lectia pe care altcineva a oferit-o.
Sa nu judecam persoana care trece printr-o experienta de suferinta, ci sa luam din experienta ei ceea ce este bine sa nu facem. Sa ne propunem sa cerem in sinea noastra sa iubim tot ce ne inconjoara. Adolescenta este varsta care vede cu ochii ei minunati toate lucrurile frumoase, care iubeste florile, aerul, existenta, lumina ,soarele, sarutul inocent, imbratisarea curata, gandul curat. Adolescentii trebuie sa traiasca aceasta varsta asa cum este ea conceputa, cu toata dragostea, cu toata bucuria, cu toata inocenta.
Sa te intrebi cat mai des : ce le dau celor din jur cand imi fac o placere? Ce le iau altora cand imi dau mie o placere? Retine: inca din adolescenta trebuie sa intelegem semnificatia profunda a “darurilor” si tot ce facem sa fie un dar pentru noi si ceilalti, unul care aduce binele tuturor. Daca ceea ce nu iti place nu este spre binele tuturor, va deveni extrem de usor sa treci peste placerea ta si atunci vei descoperi ca aceasta este iubirea: a face un dar prin fiecare alegere a noastra.
Darul consta in a alege sa facem tot ce nu-i aduce nimanui vreun porejudiciu. Aceasta alegere este semnul constiintei noastre, aceasta ne va mentine curati si va fi semnul care ne va avertiza in tot restul vietii noastre cand nu suntem in ordine din punct de vedere al iubirii. A alege iubirea in loc de suferinta inseamna a alege binele tuturor, cand alegem ceva anume pentru noi insine. Ce le daruim celor apropiati? Ce ne daruim noua? Ce le daruim celor din jur cand facem orice facem? Reflectand la acestea vom cunoaste intotdeauna iubirea, nu judecata, nu situatiile in care am putea fi victime si am suferi.
Perfect de acord cu descrierea pe care ai făcut-o, însă am 2 obiecții:
1. Paragraful acesta se referă la adolescentul universal, acela care nu și-a asumat încă ”eronat”, după cum spui, sexualitatea. Nu contest nimic din ceea ce ai spus atâta timp cât premisa că e eronat ca un adolescent să aleagă a iubi un alt om fie de același sex, fie de sex opus devine punct de plecare în ceea ce vrei să transmiți. Și pentru acest lucru am dat exemplele din comentariul anterior, pentru a demonstra faptul că NU orientarea sexuală este pata neagră a umanității, ci, în cel mai rău caz proasta interpretare a orientarii sexuale, pe care o dau ”specialiștii” (aici intră o gamă bogată de domenii: religie sau orice denominațiune religioasă, statul și organele legii, psihologie, psihiatrie, genetică, sociologie) și cei apropiați exemplului individual în parte, cei care ar trebui să constituie reperul adolescentului, cei care ar trebui să ofere și să primească doar iubire și să asigure fluxul de informație pertinentă dezvoltării sănătoase a fizicului și intelectului unui tânăr proaspăt pus în fața vieții.
O proastă funcționare și manifestare a acestor factori poate aduce muuult mai multe și mai mari prejudicii morale tânărului respectiv decât alegerea de către el a persoanei – reprezentantului unui anumit sex către care se va dirija prima lui dragoste.
2. Suferința este necesară unui om, bineînțeles în cantități proporționale cu puterea lui de îngurgitare morală, pentru că altfel nu ar putea cunoaște opusul suferinței, fericirea. Se cunoaste foarte bine conceptia că ceea ce nu ne omoară ne întăreşte. Şi practic e perfect aplicabilă. Din păcate, există multe exemple negative care infirma sau confirma această teorie tocmai prin faptul că “unii” chiar nu se pot ridica deasupra suferinţei, rămânând captivii ei. Oricărei valori sau părți pozitive din această lume îi corespunde un alter negativ. Nu pot exista una fără cealaltă așa cum conceptul de Dumnezeu nu poate exista fără cel de Diavol, binele nu poate exista fără rău, etc etc.
Tocmai contrastul dintre două aspecte opuse, în cazul nostru spirituale (iubirea și suferința) potențează valoarea uneia din ele. Astfel, suferința este necesară, ea trebuie trăită, experimentată și bineînțeles smulse concluzii pentru un viitor pe o treaptă mai sus. Altfel iubirea nu are nici o valoare.
Și mă repet, nu văd de unde și până unde ai ajuns tu la concluzia că homosexualitatea este echivalentă cu nefericirea. Despre asta era vorba, nu despre povești nemuritoare lipsite de suferință din viața unui adolescent.
Adolescentul trebuie susținut în alegerile pe care le face, iar trasarea cu litere de tipar pe o tablă în fața lui a 2 cuvinte, homosexualitate și suferință cu semnul egal în între ele, mi se pare a fi o mai mare imbecilitate decât aceea de a-l lăsa să experimenteze și să guste din ceea ce crede că îi face bine, ca mai apoi să fie ajutat în a trage concluzii benefice pentru viitorul lui.
Ba, va rog frumos, inainte de a aproba comentarii editati-le dracului un pic. Stiu ca nu va intereseaza catusi de putin dar pe mine ma intereseaza sa fie o ordine, sa nu fie o voma de cuvinte si de semne. Puneti spatii dupa puncte, dupa semne de exclamare, cratime unde sunt uitate.
Ce cuvant e asta: “?Ce” (astea 3 caractere) sau asta: “iubirii.A”
Chiar nu am vreme de din astea dar va implor, mentineti o ordine. Daca nu se poate, nu aproba comentariu ca o va face cineva care il si editeaza.
really… (acu’ am editat eu)
Kostas~
Nu ştiu de unde ideea care transpare din comentariul tău că homosexualitatea ţine preponderent de carnalitate, ca şi cum sentimentele autentice ar lipsi din relaţiile între persoane de acelai sex, iar iubirea sau dragostea adevărată ar fi privilegiul exclusiv al relaţiilor de tip heterosexual. Mie mi se pare că, dimpotrivă, relaţiile homosexuale au şanse mult mai mari decât cele heterosexuale să atingă ipostaza fericirii (şi) în absenţa implicării sexuale. Homosexualitatea are mult mai multe în comun cu ceea ce numim “prietenie” decât poate apărea între sexe diferite, unde într-adevăr liantul cel mai puternic (dacă nu singurul) între cei doi este legătura sexuală care, odată consumată, nu mai lasă loc la nimic altceva.
Dacă ar fi aşa cum spui (sau sugerezi) tu, ar exista mai multe relaţii platonice, non-sexuale, între bărbaţi şi femei decât între persoane de acelaşi sex, or realitatea e tocmai pe dos. E adevărat că homosexualitatea, spre deosebire de heterosexualitate, e definită în principal pe criterii sexuale, reducând persoana cu orientare homosexuală strict la sexualitatea sa, iar heterosexualitatea este mai mult o notiune artificială, derivata prin contrapunere, ca replică la homosexualitate. (În general, normalul nu are nici o definiţie până când nu apare ceva tulburător şi deranjant – anormal – care suscită automat interesul de a stabili nişte criterii clare pentru ceea ce trebuie considerat drept normal. Un exemplu ar fi notiunea de sănătate, care nu are o definiţie pozitivă, sănătatea fiind definită doar ca absenţa bolii.)
E adevărat, recunosc, că plăcerea e mai facil de obţinut atunci când e vorba de relaţii între persoane de acelaşi sex, dar atracţia homosexuală în sine, ca natură sau ca simplă atracţie, nu e deloc menită să asigure doar o satisfacţie fizică. Cu alte cuvinte, homosexualitatea predispune la (sau: e un teritoriu fertil pentru) sexualitate de dragul sexului, însă nu cred că sexul singur (şi satisfacţia pe care o implică) poate asigura trăinicia unei relaţii homosexuale, dat fiind că lucrurile care despart două persoane de acelaşi sex sunt în general mai greu de digerat decât diferenţele de opinie (îndeobşte cunoscute) dintre bărbaţi şi femei, asta mai ales pentru că într-o relaţie homosexuală rolurile nu sunt atât de bine definite, fiecare trebuind să facă din când în când, de dragul menţinerii relaţiei, pasul spre acel rol care nu i se potriveşte şi în care nu se simte prea confortabil. De altfel, în asta şi constă frumuseţea relaţiilor homosexuale, anume în faptul că fiecare cedează din sine mai mult decât ar fi în mod obişnuit dispus să o facă – şi asta nu numai de dragul sexului, care în lumea gay e relativ uşor de obţinut.
Cât despre Hawkins, el nu este câtuşi de puţin un iluminat (de altfel chiar el însuşi respinge orice astfel de idee de iluminare, ca având valenţe mistice cu care el nu e de acord). El e doar un realist, un absolutist al adevărului care încearcă să acrediteze ideea că adevărul e o chestiune pur obiectivă, măsurabilă şi cuantificabilă, ceea ce e prostie curată. Nu mai ţin minte cine zicea că inteligenţa nu scuteşte pe cineva de prostie, inteligenţa nefiind o garanţie a lucidităţii cuiva.
Ideea că suntem ceea ce gândim nu e nouă, fiind moneda bătută cu sârg de toţi reprezentanţii New Age, însă nu are nici un fundament. Modificându-ne gândirea, nu ne schimbăm decât înfăţişarea şi comportamentul. Dacă am putea să ne schimbăm simţirea, asta ar fi într-adevăr ceva, dar aşa ceva e imposibil. De altfel, manipularea gândirii tocmai asta urmăreşte – să ne facă să simţim altfel ceea ce deja simţim, însă nu reuşeşte decât să ne facă să ne închipuim că simţim altceva, afundându-ne astfel în mod periculos într-o mocirlă a gândurilor false despre noi înşine din care ulterior numai cu greu vom mai putea scăpa.
Aşa se nasc idei bizare precum cea că dacă ne gândim mai mult la faptul că suntem homosexuali, devenim tot mai homosexuali (?!), sau că omul are menirea de a se înmulţi. Nu cred că trebuie să ne gândim noi la binele Naturii, dacă nu pentru altceva atunci măcar pentru faptul că nu omul s-a creat pe sine, el fiind doar rezultatul evoluţiei naturale a lucrurilor. Nu văd de ce ar trebui să ne preocupe stingerea speciei umane, când pare că tocmai contrariul trebuie să ne îngrijoreze, anume înmulţirea oamenilor precum nişte paraziţi ai pământului. Dimpotrivă, zic eu, tocmai pentru că omul a început să se considere centrul universului, crezând că poate să-şi controleze nu numai propriul destin ci şi destinul naturii în general, s-a ajuns la situaţia în care populaţia a crescut exponenţial, disproporţionat cu mijloacele sale de subzistenţă. Pretenția omului de a contribui pozitiv la dezvoltarea lui ca specie e însăși măsura înstrăinării sale de lume și, până la urmă, de sine însuși.
Dacă până nu demult oamenii procreau ca să-L bucure, chipurile, pe Dumnezeu, acum o fac ca să contribuie la propășirea speciei… Câtă ipocrizie încape într-o astfel de gândire? Partea nostimă în toate astea este că, urmând aceeași linie de gândire, în curând o să auzim că bărbatul nici nu se împreunează cu femeia din plăcere, ci din datoria de a procrea. Și atunci să te ții epidemie de homosexualitate
😎
… Interesant subiect, recunosc cinstit ca m-a prins foarte tare, am citit si am retrait aproape fiecare moment din copilaria mea alaturi de parinti. Eu nu sunt in masura in care as putea sa dau sfaturi, avan in vedere ca sunt in aceeasi ceata si azi, dar pot insa, sa va argumentez, de ce nu spun eu parintilor si cat de incomod mi se pare acest fapt.
Repet, este doar opinia proprie, Intotdeauna m-am intrebat de ce trebuie sa-mi pun eticheta?? sau de ce este imperios necesar sa stie mama cu cine mi-o trag???? Ganditi-va cum ar suna sa vina mama voastra sa va spuna un lucru mai mult decat normal “aseara mi-am puso cu tactu’ si i-am supt si p…), cred ca v-ati oripila de-a dreptul. Acesta ar fi unul din motivele pentru care , nu consider necesar sa stie toata lumea, fie el si parintele meu, ce anume fac eu in pat. Este strict problema mea. AAAAA, daca am un prieten adevarat, cu care fac marturii de acest gen sau schimb impresii in mod obisnuit, da , as face si aceasta marturisire. Eu am multi prieteni si cunostinte 50 % din eu stiu ce sunt , pentru ca nu m-am ferit deloc si altii nu stiu pentru ca am considerat ca sunt mult mai in siguranta daca acestia n-ar sti.
Inca un motiv pentru care nu i-as spune mamei ar fi , faptul ca o iubesc, nu m-ar incalzi cu nimic sa mut suferinta de la mine , la ea Oricat ar marturisi ca te accepta asa cum esti, ea va suferi permanent si s-ar intreba vesnic : “Ce ce fiul meu Doamne?????”….. Atunci , de ce sa-i dau acesta povara pe cap, cand pot sa-mi vad foarte bine de viata sa-i spun ca nu ma insor si ca nu-i treba ei cand am sau nu o relatie….si garantez ca functioneaza foarte bine. Stiu ca fiecare avem nevoie d eun confident , dar nu mama este confidentul cel mai potrivit. Ea vrea ca puiul eu (fie el; si de cioara), sa fie cel mai frumos, nu pot eu sa-i stirbesc visul, nu am dreptul sa-i aduc un “sac” de probleme in plus, cand ea oricum are destule pe cap. MULT SUCCES , este tot ce am avut de spus…..faceti asa cum v-a spus si ROBERT, ceea ce simtiti ca trebuie facut si nu fiti EGOISTI.
@ kostas
sincer….in toata compunerea ta nu ai facut decat sa te invarti in jurul unei singure idei …. si aceea ca homosexualitatea nu e buna…..
Pt asta nu trebuia sa scrii atat de mult, tinand cont ca in final argumentele aduse de tine ideii de suferinta din cauza homosexualitatii (cum a spus si FireMan) se invart toate in jurul aceluiasi subiect…si ne ajutai si pe noi sa nu ne mai pierdem timpul citind acelasi lucru de n’spe mii de ori.
Plus ca, in cazul in care mai citesc si adolescenti blogul acesta (si din cate vad eu asa si este) iti garantez eu ca niciunul dintre ei nu va avea rabdare sa citeasca tot si in final nici nu va intelege mare lucru din toata expunerea ta.
@ EU
Te susţin.
Deşi am observat că, în general, politica este că trebuie să-ţi asumi statul, să nu trăieşti în minciună. Vorbe mari! În realitate, hotarul dintre minciună şi adevăr este destul de străveziu.
Am, totuşi, o abservaţie de făcut.
Nu poţi spune părinţilor că nu e treaba lor cu cine ai o relaţie, sau de ce nu te căsătoreşti.
Pur şi simplu le spui că nu ţi-ai găsit persoana potrivită, le laşi o speranţă.
Diferenţa dintre acest blog şi o publicaţie scrisă, este că aici nu-şi spun părerea şi părinţii.
Pentru MIRODONI,
Multumesc de sustinere, poate ai dreptate, nu poti sa-i spui unui parinte pur si simplu ca nu-i treaba lui de ce si cum se intampla cu viata ta si cu cine umbli, dar intr-un mod elegant si fara sa dai cu parul , ai putea relata doar partea pe care eu vor sa o auda, sau sa o vada.
Un parinte, indiferent de cat de modest l-ai crede, el simte foarte clar cam ce se intampla cu copiii lui, motiv pentru care nu insista intr-un mod deranjand intr-o anumita dirtectie, mai les cand sunt aproape siguri ca se va confirma ceea ce sperau sa nu fie. (Parerea mea)… Eu unul am reusit sa-mi educ parintii, sa fim extrem de apropiati, sa discutam destule tampenii si intimitati, dar nu intra-tat incat sa-i spun ca orientarea mea este alta decat spera ei.
Motivul cel mai plauzibil pentru necasatorie, sunt exemplele din jurul nostru…eu personal n-am mai vazut un cuplu de tineri, care sa aiba o casnicie sanatoasa, solida si care sa traiasca pana la adanci batraneti, chiar nu am mai vazut. Ma leg tot timpul de asta, decat sa ma insor doar de dragul societatii, mai bine traiesc fericit asa cum simt. Asta trebuie sa stie si un parinte si cu siguranta la un momendat te va sustine. Uitati-va la reactiile mamelor cand cunosc o eventuala partenera de viata pentru fiii lor, imediat au cate ceva de comentat, niciuna nu este buna…asa ca , este nemaipomenit sa-i spui : “MAMA M-AM HOTARAT VREAI SA RAMAN HOLTEI , CAND VA FI VREMEA DE INSURATOARE AM SA STIU SI CU SIGURANTA VEI STI SI TU ” si cu asta basta, rupeti pisica in 7 si asta e’. Credeti ca doare mai putin daca-i spui unei mame: “DRAGA SUNT HOMO’ ASTA-I VIATA IMI PLC BARBATII CA SI TIE “, va sari in sus de fericire ca puiul ei este tocmai “pe dos”…….GANDITI-VA si actionati cum simtiti, dar nu fiti egoisti. Traiti-va viata caci nu se stie cat o sa apucati din ea.
Corectare:
Ma scuzati : “momendat” = moment dat ….. sa nu care cumva sa credeti ca sunt de pe luna :)))), dar din dorinta de a scrie repede sa nu-mi pierd ideea, fac greseli urate..Sorry
@eu
stai ma linistit, ca nu suntem la teza. 🙂
@ EU
Apreciez grija ta.
Alte site-uri au un buton „EDIT” cu care poţi să-ţi corectezi eventualele greşeli.
Ar mai fi o soluţie, în funcţie de timpul tău disponibil. Să scrii într-un fişier separat, să-ţi revezi textul şi opoi să-l trimiţi.
Deşi, mie mi se întâmplă să nu-mi văd greşelile pentru că-mi cunosc prea bine textul. Mult mai uşor le văd pe ale altora, pentru că citesc fiecare cuvânt fără să ştiu ce urmează, sau le observ pe ale mele dacă citesc după un timp, când nu mai ştiu bine ce urmează.
Părinţii care au acum băieţi mari, nu împart lumea doar în homosexuali şi heterosexuali. Aceasta este însă senzaţia homosexualilor. Restul lumii este mult mai puţin preocupată de orientarea sexuală, în general. Este adevărat că lumea s-a mai schimbat, de când cu defilările gay, concursurile mediatizate de Mister Gay, sau alte activităţi de acest gen. Personal cred că toate astea au dus mai mult la izolarea comunităţii, prin scoaterea în evidenţă. Singurul lucru bun care s-a obţinut, deşi cred că se putea şi prin alte mijloace, este ieşirea de sub incidenţa legii.
Observaţia ta că nu mai vezi o familie fericită se susţine.
Eu tot caut explicaţii ale acestui fenomen. Egoismul duce la această situaţie, dar nu numai.
Noţiunile de frumos şi urăt, feminin şi masculin, sunt relativ relative.
Spuneai de ciori. Cioara pentru cioroi e superbă, puii lor sunt superbi pentru ei. Nu şi pentru coţofană. Dar coţofana îşi vede de puii ei.
Dar să revenim.
Atracţia pentru sexul opus cred că este esenţială într-o căsnicie.
Dacă această atracţie este puternică, restul contează foarte puţin.
Constat, însă, că numai bărbaţii sunt acuzaţi că şi-au pierdut bărbăţia, când de fapt femeile şi-au pierdut feminitatea în mai mare măsură. Dar acest lucru nu poate fi măsurat cu rigla gradată.
Ştiu că tema era alta, dar, inevitabil, în discuţiile cu părinţii, apare şi căsătoria.
Ba chiar cu preponderenţă şi obstinaţie.
Robert, invata-ma te rotg sa trimit mesaje private…este posibil?????
As avea comentarii de facut strict pentru anumite persoane, sau poate vreau sa-i fac vreo propunere, …nu te gandi la cine stie ce, stiu ca nu-i site de agatat…dar………
dupa parerea mea, se pot lasa “mesaje” la sectiunea autori, unde cred ca fiecare avem cate un “profil” [fiecare din autori]
Deci trebuie sa va cam apucati de-acuma sa ziceti la cei apropiati ce si cum. Chestia asta cu coming out nu e chiar asa de dificila, nici nu trebuie de fapt sa ziceti direct ¨Sint gay¨ sau ¨Sint homosexual¨, puteti de pilda (ca sa dau o sugestie) sa ziceti ca va place ideea de ¨Gay Pride Parade¨ si ca la anul v-ar place sa mergeti si voi sa asistati (cine aude asta isi va da seama, sau macar va avea o banuiala serioasa). Sau daca va intreaba cineva cind o sa va faceti o prietena, puteti raspunde ca poate se va rezolva si asta, atita doar ca nu va fi o prietena.. Cam atit, sa-mi spuneti cum ati rezolvat.
Tocmai am aflat ca lui Ronaldo i s-a nascut un bebelus cu o mama-surogat. Deci sintem in companie buna!
Pai sa raspund direct la ce am fost intrebat: am spus pina acum la 6 prieteni (sau poate 7?), majoritatea romani (eu nu locuiesc momentan in Romania), toti au reactionat normal si pozitiv in afara de unul foarte religios care a zis ca ma accepta dar vrea sa ma scape de ¨problema asta¨, mi-a trimis sugestii ce si cum sa fac. Am incercat sa-i explic ca-si pierde vremea, si pina la urma am fost nevoit sa intrerup eu legatura cu el pentru ca incerca sa ma faca sa ma simt prost pentru ca sint gay. Cred ca am si eu dreptul sa indepartez persoanele care nu-mi fac bine.
Parintilor nu le-am spus, pentru ca nu sint foarte apropiat de ei. Adica ne intilnim, vorbim saptaminal la telefon, dar nu le fac confidente si nici ei nu-mi fac, e una din relatiile parinti-copii tipice pentru tara noastra impotmolita. Daca insa as fi extrem de apropiat/prieten cu ei, cred ca le-as spune, ar suferi la inceput probabil, insa ar fi o suferinta necesara si care i-ar aduce la lumina.
Despre povestea cu mama-taranca, sa stiti ca taranii nu sint chiar asa de prosti pe cit s-ar crede, sint doar ignoranti pentru ca le lipseste informatia (biserica are grija s-o tina departe de ei), altminteri pot intelege si ei tot ce putem intelege si noi, si au un suflet la fel ca al nostru.
Stiam ca acest subiect este destul de controversat, dar nici chiar asa.. sunt deja 80 de comentarii, toate cu esenta diferita dar in acelasi timp fiecare exprima faptul ca este bine si sau ca nu este bine sa povestim sa ne impartasim experienta cu parintii nostrii.
Parerile pro sau contra, cu siguranta vor mai fi si categoric vom mai primi zeci de mesaje….numai ca mi-as dori tare mult sa vina sugestii sau povesti din experienta fiecaruia (a spus parintilor sau nu a spus si ce anume s-a intamplat??? cum au reactionat???)
Este foarte bine ca stim fiecare cam ce avem de facut, dar nimeni nu spune concret: “da am spus mamei si mi-a spus asta, sau a reactionat asa…., etc)
Corneliu poate are dreptate, nu am curaj sa-l combat, numai ca nu ne-a marturisit ce si cum a facut el???????????
Este clar ca fiecare facem parte din familii diferite, medii diferite, varstele parintilor diferite etc, sunt o gramada de factori pe care trebuie sa-i luam in calcul. Da, pot sa-i spun mamei care are 40 de ani, caci face parte din generatia mai tanara si este oarecum mai openmind, sau pot sa-i spun mamei care a avut toata viata cunostinte si prieteni apropiati gay si pe care i-a acceptat fara probleme, pot sa-i spun mamei cu studii superioare si care a umblat prin lume cunoscand o gramada de oameni din diverse paturi sociale…etc, dar nu cred ca pot sa-i spun mamei simple de la tara care vine cu vaca de pe camp si o intreba “cumatra” de peste gard, ” auzi fa GIGI al tau e dela???”, sau nu pot sa-i spun mamei care implineste 70 de ani si care nu prea a iesit din casa fiind o femeie mai retrasa si mai putin comunicativa, nu pot sa-i spun mamei care are 2 preinfarcturi si a descoperit si un chist la san…………..etc.
Stiu ca suna ciudat, aproape macabru ceea ce spun, dar sunt realitati pe care le traim si cel de langa noi nu pricepe exact, ce si cum, iar eu nu am cum sa-i explic dedesupturile din familie, stiind ca ma dau mare “cucoana” de capitala si biata mama este dintr-un satuc si biata de ea n-a vazut niciodata metroul daramite sa-i spun eu: “MAMA SUNT GAY “, si ea va raspunde : “HA???”, “CE BRE’ N-AI INTELES???, AM ZIS CA-S GAY”, “VAI MAMA, ESTI BOLNAV?>?????” ETC….
Scuzati daca am atins cazuri particulare si faceti parte din ele , dar este o realitate cruda si nu o putem ocoli.
Mult succes, traiti cum doriti…fara musai sa impartasiti…nu-i treaba numanui.
Asa e, insa e normal (cred) tot ceea ce se intampla ca pana la urma suntem rezultatul actiunilor noastre. Noi (nu noi astia care stam la taclale, ci noi – oamenii) am transformat societatea intr-o scena in care cantitatea e mult superioara calitatii. Astfel “normalitatea” este o pura perceptie… la fel si ce “trebuie facut”.
nu gaseam locul potrivit sa … mentionez ? ceva ce m-a miscat. Si e legat de mama, si e legat de egoism, daca e sa o ducem pana acolo, si e legat si de … coming out. Fiecare trage ce concluzii vrea.
eu cred ca, parintii ar trebui sa stie de ce nu e sigur ca vor avea nepoti, sau de ce nu isi face copilu’ prietena, sau de ce aduce … colegi de faculta, sau orice alta duma ce ar putea veni in minte oricui.
si cum zice EU, [nu eu], as vrea sa va aud si povestile, NU neaparat cu parintii.
link catre postul lui FireMan: http://www.darkq.net/zi-de-zi/scrisoare-pentru-mama-mea/
Există cale de mijloc?
Să spui? Sau să nu spui?
Trebuie ţinut, însă, cont de mai multe lucruri.
Lumea, în general, ştie că sunt şi gay pe acest pământ, dar fără să-şi facă o problemă.
Eu, de exemplu, nu am întâlnit în viaţa mea un gay în carne şi oase. Şi nu mai sunt tânăr.
Fie că sunt puţini, fie că nu fac valuri.
Numai homosexualii cred că lumea se împarte în două: gay şi negay. Adică alb şi negru.
Am mai spus, dar poate unii nu ştiu, când colaboram la o redcţie, prin 1992, primeam multe scrisori de la bărbaţi care consideraseră în tinereţe că sunt homo, dar de frica legilor şi din respect pentru părinţi s-au căsătorit şi au făcut copii. Ba chiar afirmau că au avut căsnicii onorabile, că fericiţi puţini erau chiar şi dintre ceilalţi. Sunt de acord că nu mi-au scris şi cei care au regretat că s-au căsătrit, dar vreau să spun că un adolescent nu poate spune categoric că e gay şi gata, trebuie să ştie toată lumea, şi mai ales părinţii. Adică mai rar gay 100%, cred eu. Cu vârsta, lucrurile se mai schimbă. Preocuparea pentru sex se diminuează, la toată lumea. În fond, diferenţa între om şi alte animale este că acesta poate să-şi controleze într-o bună măsură instinctele primare.
de diferenta dintre om si animale nu-s sigur ce pot sa zic. cred ca noi zicem de om ca e capabil de una de alta, doar pentru ca noi suntem… oameni. si suntem mai in masura sa spunem in numele nostru una alta.
chestia cu respectul pentru parinti, nu stiu ce sa zic. nu cred ca te casatoresti cu cineva doar pentru ca asa iti poti dovedi respectul pentru parinti. mie cel putin ai mei nu mi-au zis niciodata ca TREBUIE sa aduc acasa o fata.
Pentru Mirodoni,
Te sustin in ceea ce spui dar nu mai mult de 30 %, ceea ce ne spui apropoz de cei care in vremurile de mult apuse faceau “alegeri” pripite in ceea ce priveste viata sociala, este lesne de inteles, caci, asa cum aminteai , legile nu permiteau altceva iar societatea era cu mult mai “ingusta in gandire” decat astazi.
In rest tot ce ai mai spus nu pot sustine, ce insemana gay 100%, nu cred ca exista gay 85%, caci ar fi bisexual, sau orice altceva. Gay – i sunt gay sau nu, nu cred ca exista procent dintr-un om , gay + hetero…pare aberant. Cat despre faptul ca n-ai intalnit un gay in carne si oase, nu ai de unde sa stii. Pot fi colegi, cunostinte, vecini si chiar rude apropiate, dar nu ai de unde sa stii.
Probabil ai dreptate lumea nu se imparte in gay + hetero …dar vrem sau nu sa recunoastem , teoretic se imparte in aceste categorii, asta nu insemana ca ar trebui sa-i si separam. Traim cu toii laolalta si asa si trebuie, cu riscul de a ma repeta, NU CRED CA ESTE TREABA NIMANIU DESPRE CE SI CUM FAC “EU” IN PAT. Asa cum nici treaba mea nu este sa aflu ce face “insul” cu nevasta lui.
Cu mult respect sper sa nu supar pe nimeni.
Voiam doar sa recomand un articol pe tema homosexualitatii scris de Mircea Cartarescu in 2008, si care personal mi-a placut foarte mult.
http://www.evz.ro/detalii/stiri/senatul-evz-mars-pentru-normalitate-804643.html
Voiam să spun că nu am întâlnit gay despre care să ştiu că sunt gay. Pentru că aceştia păstrează discreţia.
Şi mai voiam să spun că un gay când se uită în jur, zice: uite, ăştia sunt hetero, noi suntem gay. Fără ca toţi să fie hetero. Un hetero, când se uită în jur nu zice: mă, care o fi gay? Nu zice nimic, sau îi consideră pe toţi hetero. Când cineva, însă, îşi pune etichetă de gay, atunci, eventual, se pune problema de ce o face.
Eu, personal, nu pun etichete.
Cred că cel mai corect e să judec după atracţia faţă de sex, acelaşi, sau opus. Este o realitate care poate fi apreciată în procente. D-aia ziceam că mai rar gay 100%. Aşa cred eu, nu exclud, dar mai rar.
Allecs spunea că pe el, cel puţin, părinţii nu-l obligă să le aducă o fată în casă. Bine spus, cel puţin. El este excepţia care întăreşte regula. Poate e foarte tânăr, poate sunt alte motive.
Dar sunt atâţia care au spus aici că există o presiune permanentă din partea părinţilor. Sigur că nu te căsătoreşti numai din respect pentru părinţi, sunt şi alte motive. Dar este unul dintre ele.
Cineva spunea că soluţia pentru a scăpa de presiunea părinţilor este să le spui că eşti gay. Scapă de o presiune şi începe alta. Soluţia ar fi să se căsătorească şi scapă…
Topicul se adresa adolescenţilor.
Ideea este că eu îi îndemnam pe aceştia să nu-şi pună etichete aşa de repede.
După vârsta de 30 de ani, mai discutăm.
AM STIUT DE LA 5 ANI CA E CEVA CARE NU E LA FEL CU CEILATI BAIETI MAI TARZIU pe la 12 anui am aflat ceva asa ca un zvon iar la 14 ani deja stiam ca sunt gay 100% de atunci am trait 2 vieti una pentru cei apropiati iar alta pentru ochii lumii
a nu crede ca exista gay 100% gay e ca si cum ai crede ca nu mai rasare soarele dimineata de la rasarit
@ cristymaykei
Depinde cum vezi lucrurile…
De fapt soarele răsare de la apus.
Mi-a confirmat recent acest lucru, telefonic, un prieten din Rusia.
Vorbesc serios.
Pe mine, personal, m-ar interesa foarte mult cum ţi-ai dat seama, practic, de la 5 ani
şi apoi cum ţi-ai confirmat bănuielile la 12 şi 14 ani…
Dar, după cum spui că acum duci o viaţă dublă, cu siguranţă nu eşti gay 100%.
Dar este doar părerea mea, care nu prea este agreată pe aceste meleaguri, fiind vorba de un blog… specializat.
Ba chiar am fost muştruluit că încerc să-i conving pe unii că nu prea sunt gay, şi încă de persoane care, de altfel, au pretenţia că respectă opiniile altora.
Trebuie să menţionez că nu am mai fost pe aici de luni de zile, aşa că nu sunt la curent cu ce s-a mai întâmpălat…
@ cristymaykei
Reactualizez acest topic pentru a nu ieşi de pe prima pagină.
Probabil ai renunţat când ai văzut că nu-ţi răspunde nimeni.
Poate mai treci pe aici.
Eu chiar sunt interesat de nişte răspunsuri.
Cristymaykei se pare că a fost doar în trecere pe aici.
M-ar bucura şi dacă altcineva mi-ar răspunde la întrebările pe care i le-am pus.
Dacă nu doreşte să-şi deschidă sufletul în public, poate folosi ID-ul MIRODONI.
Întrebările erau:
Cum îţi dai seama de la 5 ani că vei fi gay, cum te convingi mai târziu, la 12 sau 14 ani că eşti?
Atracţia faţă de păpuşi sau respingerea jocului cu mingea nu mi se par concludente.
La 5 ani nu stii ce inseamna sexul, asa ca nu poti stii ca esti (sau vei fi) gay. Insa, retrospectiv, la ani de zile distanta, poti totusi sa-ti dai seama ca ceva a fost diferit in cazul tau. Nu trebuie neaparat sa-ti fi placut papusile sau sa nu-ti fi dorit sa joci fotbal. La 5 ani, copiii prefera in general compania celor de acelasi sex; abia mai tarziu se schimba preferintele. Copiii care insa prefera sexul opus atunci cand sunt mici (de exemplu baietii care stau mai mult cu fetele, sau fetele care joaca fotbal cu baietii) au toate sansele ca mai apoi sa se lipeasca de cei avand acelasi sex cu ei.
E un lucru absolut normal ca baietii sa fie interesati mai intai de propriul lor sex (si mai ales de felul in care apare acesta la congeneri – prieteni, colegi de joaca), inainte ca ei sa se intereseze de sexul opus, pentru ca apoi eventual sa-l descopere. Cine rateaza contactul cu propriul sex la varsta primei copilarii, nefiind nici lamurit nici satisfacut in legatura cu propriul său corp, are toate sansele sa ajunga sa urmareasca aceasta intalnire ratata pe parcursul intregii lor vieti, sub forma unei dorinte mai mult sau mai putin lamurite. De ce se intampla ca unii copii sa nu realizeze la timp contactul necesar cu cei de aceeasi varsta si de acelasi sex nu e prea clar, dar se prea poate ca orientarea sexuala (asumata sau nu) a parintilor sa fie un factor major de influenta pentru modul in care odrasla lor se va raporta la alti copii de acelasi sex.
Comportamentul copilului foarte mic (inainte de varsta de trei ani) e, in foarte mare masura, unul pur imitativ. Imitatia nu se limiteaza, asa cum lesne s-ar putea crede, la imitarea strict a comportamentului, sau a ceea ce tine de domeniul vizibil, ci este un proces mult mai complex care se bazeaza pe subtilitati ale perceptiei care scapa in general observatiei adultilor. Un copil imita altfel decat o face un adult. Adultul se conduce in primul rand dupa tipare mentale si rationale, imitand ceea ce a fost invatat sa-si doreasca si sa aprecieze, pe cand copiii imita urmarind exclusiv trasee emotionale si cautand sa obtina prin imitatie in primul rand placere si compania celor pe care-i imita. Din orizontul de interes al unui adult emotiile aproape ca lipsesc, cu toate ca ele exista in subsidiar, fiind insa ingropate sub noianul de informatii care ingradesc accesul planului emotional inspre constient. Asa se explica de ce unui adult ii este aproape imposibil sa imite un copil, pe cand copilului nu-i este deloc greu sa faca pe adultul in miniatura.
Deoarece copilul “se vede” pur si simplu in postura celui pe care il imita, el imita in mod natural si cu usurinta. Adultul, dimpotriva, se straduieste sa ajunga sa se asemene subiectului de care este interesat, fiindu-i relativ greu sa se identifice cu acesta si, mai ales, sa porneasca de la premiza ca el este, deja, insasi persoana de care se simte atras (si care vrea sa devina). As zice ca, spre deosebire de adulti, copiii imita in primul rand motivatiile si abia apoi actiunile cuiva. De aceea copilul este, intr-un fel, replica fidela a aspiratiilor secrete (si neimplinite) ale parintilor sai, inclusiv in ceea ce priveste viata sexuala. In ce masura aceasta emulare de catre copil a celor mai tainice porniri ale parintilor sai este si benefica pentru copil, sau in ce masura viitorul adult se va simti implinit prin insusirea acestei fețe ascunse a parintilor sai depinde numai de copilul insusi.
Unii copii ajung imaginea vie a ratarii de sine preluate de la parinti, in timp ce altii reusesc sa dea acestei rupturi a destinului parental un sens nou, valorificând-o ca pe un bun unic și de mare preț.
In general devenirea homosexuala a cuiva e perceputa ca fiind un capat de drum. Intoarcere de la gay la straight nu prea exista. Cred ca asta se intampla din cauza faptului ca drumul spre celalalt sex nu e nici drumul spre sexul opus, nici drumul spre sexul propriu, ci drumul spre iubire. Aspiratia oricui, gay sau straight, nu e spre un sex anume si nici macar spre o persoana anume, ci e inclinatia naturala a persoanei spre starea de maxima satisfactie si spre linistea interioara pe care o ofera iubirea. Din cauza faptului ca iubirea insasi e expresia egoismului extrem, presupunand in cel mai inalt grad iubirea de sine in primul rand, homosexualitatea pare un simbol mai potrivit al iubirii decat heterosexualitatea. Si s-ar prea putea ca acei copii proveniti din iubiri puternice, dar aparent neasumate, sa devina homosexuali tocmai in ideea de a provoca manifestarea iubirii, pe cand copiii proveniti din relatii foarte apropiate si zgomotoase, stranse formal dar lipsite de increderea si siguranta pe care o da iubirea au toate sansele sa devina heterosexuali, ca urmare a nevoii de a mentine deschisa calea (si tensiunea) cautarii iubirii.
Un material foarte interesant si sugestiv:
http://www.libertatea.ro/detalii/articol/youtube-drama-adolescentului-care-a-vrut-de-nenumarate-ori-sa-se-sinucida-video-emotionant-368473.html
Hei, nu stiu dacă acest blog mai e activ. Dar ceea ce vreau sa va spun este ca am constatat si eu in urma cu 3 ani ca sunt gay. Prima oară am zis ca o fi nebunia adolescentei si ca e trecător. Pe măsura ce timpul trecea, constatam din ce in ce mai mult ca sunt gay. Anul trecut am facut un cont pe un site dating gay si tot in acea perioada treceau si ai mei prin divorț. Se pare ca tata ne controla telefoanele si activitatea pe internet( e in armata, a fost ajutat de cineva sa spargă toate conturile si sa verifice de la distanță) si nah, a fost destul de urat. Mama intrase in depresie, zicea ca am o boala, nu este firesc. Tata ma amenință cu omorul, bătaia, etc. M-au obligat sa merg la psiholog crezând ca poate ma “vindec”. A mai trecut un an, ai mei cred ca m-am vindecat, ședințele la psiholog au durat 3 luni, si mah se pare ca nu a avut efect, fapt ce știam ca nu ma voi “vindeca”. Si acum am o stare ciudata, deoarece ai mei sigur se aștepta la nepoți, soție etc. Si nu sunt sigur dacă sa fac sau nu un conving out. Am decis ca Dup ce termin liceul, sa pot studia in alta țara si apoi ma mut in țara respectiva, unde lumea e mai OPEN minded si accepta toate orientările sexuale.