În ultimul timp, probabil toţi – şi aici vorbesc de cei care sunt încă liceeni – sunt într-o perioadă mai „dificilă”, când toţi profesorii trag de tine să îţi dea note, proiecte peste proiecte. Nu că ar fi ceva greu să lucrezi, dar e mai greu când eşti implicat şi în alte zeci proiecte. Asta e partea a doua aşa că nu voi detalia problema

Unul din proiectele „majore” a fost cercetarea sociologică, pentru … ora de sociologie. Proiect pe care trebuia să îl încep de acum o lună, când ni l-a dat profesoara, însa având anumite probleme, nu am început decât săptămâna trecută şi am ajuns să împart chestionarele marţi. Cum mă gândeam, luni a fost vreme frumoasă, o să am timp să mă plimb prin oraş marţi, în hanorac să împart chestionare. Partea bună e că am găsit rapid, prin magazine, bibliotecă, primărie, clienţii magazinelor, 29 de persoane dornice să completeze un chestionar, care după poveştile mele trebuia să dureze 5 minute.

Bună ziua, mă scuzaţi că vă deranjez, aveţi 5 minute să completaţi un chestionar, cercetare sociologică proiect pentru şcoală?”

A durat puţin mai mult la unele persoane care nu au înţeles întrebările. Dar am uitat, titlul! Titlul microcercetării mele este – Toleranţa românilor faţă de minorităţile sexuale în viaţa cotidiană – format din 15 întrebări. După cum veţi citi (dacă aveţi răbdare) persoane din cele mai diverse au completat chestionarele, de la persoane cu un nivel minim de educaţie (8 clase sau mai puţin) până la studii superioare. De la persoane cu vârste cuprinse între 10-19 ani (după mine erau de minim 15 ani), până la persoane cu vârste peste 50 de ani. De la bibliotecare la paznicii primăriei, de la croitori la şefi de raion, de la elevi la informaticieni (de profesie).

Tot ceea ce urmează, este copy paste din proiectul predat la şcoală, cu mici adăugiri ici colo.

Introducere

Am ales tema minorităţilor sexuale deoarece este un subiect tot mai des scos la înaintare, tot mai des promovat de artişti renumiţi în întreaga lume, tot mai des auzindu-se despre drepturile minorităţilor de orice fel dar tot atât de des auzim şi de discriminare (şi nu doar sexuală).

Românii sunt cunoscuţi peste hotare pentru homofobia de care dau dovadă dat fiind unele scene în care persoane homosexuale sau lesbiene au fost abuzate sau implicate în scandaluri, nu doar în România ci în întreaga lume. Ştim situaţia celor din Africa sau din Orientul Mijlociu, unde sunt aspru pedepsiţi cei ce îndrăznesc să încalce cuvântul şi legea privind drepturile minorităţilor sexuale. Ştiind că şi în România este o comunitate LGBT prezentă printre noi cu anumite evenimente cum ar fi Serile Filmului Gay din Cluj Napoca, Parada Gay din Bucureşti, Mister Gay România, Miss Travesty Romania şi altele.
Mizez pe faptul că nu sunt singurul care a observat acest fenomen şi încerc să aflu părerile oamenilor legate de acest subiect, orice părere fiind importantă – ne ajută să ne formăm o opinie despre lumea în care trăim. Să ştim ce fel de oameni ne înconjoară şi unde mai avem de lucrat. Suntem noi un popor tolerant ori suntem închişi în gândire? Ne afectează religia şi învăţăturile ei toleranţa faţă de persoanele care simt o atracţie pentru acelaşi sex? Ori nu dorim noi ca popor să fim toleranţi faţă de oamenii diferiţi de tine, cititorule, considerând diversitatea şi majoritatea, superioară minorităţii, nedemnă de respect. Suntem noi pregătiţi să acceptam un fapt, mai mult decât un zvon; suntem noi pregătiţi să afişăm un zâmbet pe buze atunci când întâlnim un necunoscut – poate ceva mai mult decât o privire de parcă ar fi comis o crimă. Suntem pregătiţi să renunţăm la prejudecăţi şi să încercăm să cunoaştem lumea înainte să ne dăm cu părerea?

Tema aleasă de mine se adresează tuturor categoriilor de vârstă, fiind un subiect de actualitate.

Prin această anchetă sociologică doresc să aflu punctele de vedere ale oamenilor privind drepturile şi situaţia minorităţilor sexuale. Doresc să primesc răspunsuri din partea unor persoane cât mai diverse, de la un nivel minim de educaţie, pânî la studii superioare, de aceea eşantionul pe care mi-am desfăşurat cercetarea este unul aleator – chestionarele fiind completate pe loc, în locuri publice de către angajaţi ai diverselor firme, instituţii publice şi simpli trecători.

Prin această anchetă sociologică doresc să verific validitatea câtorva prejudecaţi care circula printre români, de exemplu: persoanele de sex feminin sunt mai tolerante decât persoanele de sex masculin; religia influenţeaza modul de gândire al oamenilor, lipsa practicării unei religii în mod constant ajută omul să îşi largească orizontul cunoaşterii şi să depaşească limitele impuse de biserică.

Doresc să aflu părerea românilor despre români ca naţie şi doresc să infirm sau să confirm mitul conform căruia bărbaţii sunt homofobi dar accepta cuplurile de lesbiene, pe când femeile sunt puţin mai intolerante la capitolul acesta considerând cuplurile lesbiene şi homosexuale “jignitoare”. Orice părere ajuta, nimic nu e prea puţin important să nu fie luat în considerare.

Sper că voi lămuri cel puţin câteva din lucrurile spuse mai sus

Rezultate : Întrebări de identificare

1.    Sexul

a.    Masculin – 14 persoane – 48 %
b.    Feminin – 15 persoane – 52 %

2. Vârsta

a.    între 10 – 19 ani – 6 persoane – 21 %
b.    între 20-29 ani – 12 persoane – 43 %
c.    între 30 – 39 ani – 5 persoane – 18 %
d.    între 40 – 49 ani – 1 persoană – 4 %
e.    peste 50 ani – 4 persoane – 14 %

3.    Nivelul de educaţie

a.    8 clase sau mai puţin – 1 persoană – 3 %
b.    10 clase obligatorii – 2 persoane – 7 %
c.    12 clase – 13 persoane – 45 %
d.    Facultate – 13 persoane – 45 %

4.   Gradul de rudenie

a.    Cu fraţi/surori – 25 persoane – 86 %
Fără fraţi/surori – 4 persoane – 4 %
b.    Sunt părinţi –  6 persoane – 21 %
Nu sunt parinţi – 23 persoane – 79 %

5.    Religia

a.    Ortodoxă – 15 persoane – 52 %
b.   Reformată – 3 persoane – 10 %
c.    Romano-catolică – 2 persoane – 7 %
d.    Greco-catolică – 2 persoane – 7 %
e.    Fără religie – 6 persoane – 21 %
f.    Fără răspuns – 1 persoană – 3 %

1.    Porniţi cu prejudecăţi în stabilirea unei relaţii de amiciţie?

a.    Da – 10 persoane – 34 %
b.    Nu – 19 persoane – 66 %

2.    Consideraţi orientarea sexuală importantă în stabilirea unei relaţii de amiciţie?

a.    Da – 10 persoane – 34 %
b.    nu – 16 persoane – 66 %
c.    da, atâta timp cât nu se atinge de mine – 3 persoane – 10 %

3.    Consideraţi orientarea sexuală importantă în cazul unui loc de muncă?

a.    da, se distruge echilibrul creat printre angajaţi –  5 persoane – 17 %
b.    nu, îmi este indiferent –  23 persoane – 80 %
c.    fara raspuns – 1 persoana – 3 %

4.    Consideraţi minorităţile sexuale un subiect tabu?

a.    da, nu îmi place să vorbesc despre ele – 8 persoane – 28 %
b.    nu, îmi place să cunosc noi puncte de vedere – 21 persoane – 72 %

5.    Aţi interacţionat cu vreo persoană cu altă orientare sexuală?

a.    Da – 10 persoane – 34 %
b.    nu – 19 persoane – 66 %

6.    În caz că aţi răspuns negativ la întrebarea 5, doriţi să interacţionaţi vreodată cu o persoană cu alt orientare sexuală?

a.    da, mi s-ar părea o experienţă nouă/interesantă – 4 persoane – 21 %
b.    nu vreau – 15 persoane – 79 %

7.    În caz că aţi răspuns pozitiv la întrebarea 5, doriţi să mai interacţionaţi în viitor cu o persoană cu altă orientare sexuală?

a.    da, este plăcut să asculţi şi alte puncte de vedere – 3 persoane – 33 %
b.    da, este plăcut să porţi o conversaţie cu oricine – 4 persoane – 45 %
c.    nu, nu a fost o experienţă plăcută – nici o persoană – 0 %
d.    nu, fără motiv – 2 persoane – 22 %

8.    Cum aţi reacţiona în cazul în care

8.1    Un/o prieten/prietenă ar admite că are altă orientare sexuală

a.    Acceptare – 15 persoane – 52 %
b.    Respingere – 1 persoană – 3 %
c.    nu ştiu – 4 persoane – 14 %
d.    fără răspuns – 2 persoane – 7 %
e.    violenţă – 1 persoană – 3 %
f.    indiferenţă – 6 persoane – 21 %

8.2    O rudă ar admite că are altă orientare sexuală

a.    Acceptare – 13 persoane – 45 %
b.    Respingere – 4 persoane – 14 %
c.    nu ştiu – 4 persoane – 14 %
d.    fără răspuns – 4 persoane – 14 %
e.    violenţă – 1 persoană – 3 %
f.    indiferenţă – 3 persoane – 10 %

8.3    Un coleg ar admite că are altă orientare sexuală

a.    Acceptare – 12 persoane – 42 %
b.    Respingere – 2 persoane – 7 %
c.    nu ştiu – 3 persoane – 10 %
d.    fără răspuns – 4 persoane – 14 %
e.    violenţă – 1 persoană – 3 %
f.    indiferenţă – 7 persoane – 24 %

8.4    Un străin ar admite că are altă orientare sexuală

a.    Acceptare – 13 persoane – 46 %
b.    Respingere – 1 persoană – 3 %
c.    nu ştiu – 1 persoană – 3 %
d.    fără răspuns – 6 persoane – 21 %
e.    violenţă – 1 persoană – 3 %
f.    indiferenţă – 7 persoane – 24 %

8.5    În cazul în care sunteţi părinte – copilul dvs ar avea un amic cu altă orientare sexuală

Rezultatele la această întrebare sunt invalide deoarece rezultate sunt doar din partea feminina a respondenţilor.

9.    Consideraţi că ar trebui acordate mai multe drepturi minorităţilor sexuale?

a.    da, merităa mai multe drepturi – egalitate – 13 persoane – 45 %
b.    nu, le este de ajuns – este împotriva firii – 5 persoane – 17 %
c.    nu, au şi aşa prea multe drepturi – 4 persoane – 14 %
d.    nu ma interesează – 7 persoane – 24 %

10.    Consideraţi jignitoare imaginea unui cuplu de lesbiene/homosexuali plimbându-se de mână pe stradă?

a.    da, este împotriva voinţei lui Dumnezeu – 6 persoane – 21 %
b.    da, nu este uşor/plăcut de privit – 5 persoane – 28 %
c.    nu, au şi ei dreptul să-şi exprime afecţiunea în public – 8 persoane – 17 %
d.    nu mă interesează – 10 persoane – 34 %

11.    Consideraţi dăunătoare pentru un minor imaginea unui cuplu de lesbiene/homosexuali?

a.    da, nu trebuie să vadă, pot fi traumatizaţi – 11 persoane – 38 %
b.    da, trebuie să înveţe că nu aşa a vrut Dumnezeu – 6 persoane – 21 %
c.    nu, trebuie să înveţe despre diversitate – 6 persoane – 21 %
d.    nu mă interesează – 3 persoane – 10 %
e.    fără răspuns – 3 persoane – 10 %

12.    Consideraţi că este justificată imaginea proastă pe care o primesc minorităţile sexuale în societate?

a.    da, aşa merită dacă nu se ascund – 1 persoană – 3 %
b.    da, aşa merită dacă nu respectă cuv. lui D-zeu – 4 persoane – 14 %
c.    nu, nu merită pentru că sunt oameni cu sentimente – 11 persoane – 38 %
d.    nu merită pentru că sunt oameni ca mine – 6 persoane – 21 %
e.    nu mă interesează – 6 persoane – 21 %
f.    fără raspuns – 1 persoană – 3 %

13.    Consideraţi relaţiile dintre persoane de acelaşi sex drept un păcat în faţa lui Dumnezeu?

a.    da, Dumnezeu a făcut bărbatul şi femeia – 17 persoane – 59 %
b.    nu cred, fiecare are dreptul de a alege de cine îi place – 9 persoane – 31 %
c.    nu cred în Dumnezeu – 2 persoane –  %
d.    fără răspuns – 1 persoană – 3 %

14.    Ce consideraţi mai atractiv?

a.    un cuplu de lesbiene – 7 persoane – 24 %
b.    un cuplu de homosexuali – 1 persoană – 3 %
c.    nici una din cele de mai sus – 21 persoane – 73 %

15.    Consideraţi românii drept o naţie tolerantă?

a.    da, dar se poate şi mai bine – 7 persoane – 24 %
b.    da, dar am tolerat prea multe – 5 persoane – 17 %
c.    nu, nu suntem toleranţi – 10 persoane – 35 %
d.    nu vrem să fim toleranţi – 2 persoane – 7 %
e.    nu mă interesează – 5 persoane – 17 %

Concluzii

Ancheta sociologică făcută de mine a pornit de la premisa ca românii sunt o naţie intolerantă, care au prejudecăţi, pornesc cu prejudecăţi în relaţii de amiciţie şi de cele mai multe ori discriminează apropiatul, doar pentru că nu se încadrează în standardele lui de normalitate.

Analizând rezultatele observăm că, din cele 29 de chestionare completate, 19 persoane au declarat că nu pornesc cu prejudecăţi în stabilirea unei relaţii de amiciţie. Din 19 persoane care au declarat că nu pornesc cu prejudecăţi, 7 dintre ele sunt de sex masculin restul fiind de sex feminin. Luându-ne după stereotipuri, am tinde să credem că persoanele de sex feminin au o mai mare probabilitate de a începe relaţiile de amiciţie cu prejudecăţi, însă în cazul de faţă, teoria este infirmată. Persoanele de sex masculin fiind mai reticente în cazul unei relaţii de amiciţie.

Discriminarea este pedepsită în România, iar in cazul de faţă, discriminarea sexuală la locul de munca nu este atât de prezentă precum am crede, din 29 de chestionare completate, doar 5 persoane au declarat că orientarea contează la locul de munca deoarece distruge echilibrul creat printre angajaţi, din cele 5 chestionare completate, 4 au fost completate de persoane de sex masculin. Însă în restul de 23 de chestionare completate, respondenţii au declarat ca orientarea sexuală nu contează în cazul unui loc de muncă, din care 9 persoane de sex masculin iar persoana de sex masculin a lăsat întrebarea fără răspuns. Din nou observăm tendinţa persoanelor de sex masculin de a da o mare importanţă orientării sexuale care ar putea atenta la „siguranţa” lor.

Din persoanele intervievate, observăm ca 8 persoane consideră minorităţile sexuale un subiect tabu – din care 5 persoane de sex masculin. Restul au declarat că nu consideră subiectul minorităţilor sexuale un subiect tabu, deoarece le face plăacere să cunoască noi puncte de vedere. Din cele 21 de persoane, 9 persoane sunt de sex masculin.

Persoanele de sex masculin afişează o anumită reţinere în a discuta despre minorităţile sexuale deoarece, o ipoteză ar fi, ceea ce gândesc ceilalţi despre ei. Pentru o persoană de sex masculin, este o ofensă să fi făcut/considerat homosexual, este o ruşine  din documentele studiate pe internet/observaţiile din viaţa de zi cu zi. Persoanele de sex feminin pe de-altă parte, sunt mai deschise spre nou, ele adaptându-se mult mai uşor.

Din persoanele anchetate, 10 persoane au declarat că au avut de-a face cu persoane de altă orientare sexuală pe parcursul vieţii, 6 persoane sunt de sex masculin. Din persoanele de sex masculin 3 au declarat ulterior că le-ar face plăcere să interacţioneze (din nou) cu persoane cu altă orientare sexuală, considerând experienţa plăcută sau o plăcere de a asculta noi puncte de vedere, celelalte chestionare completate de persoane de sex masculin declarând ca nu doresc să interacţioneze cu persoane de altă orientare sexuală, fără a da un motiv.

Din persoanele de sex feminin, cele 4 persoane au declarat că doresc să interacţioneze din nou cu persoane cu altă orientare sexuală, deoarece este o experienţă plăcută să porţi conversaţii cu oricine/este placut să asculţi alte puncte de vedere.

Din persoanele care au declarat că nu au interacţionat cu persoane cu altă orientare sexuală, toate cele 8 de sex masculin au declarat ca nu doresc să interacţioneze cu persoane de altă orientare sexuală, iar din persoanele de sex feminin, 4 au declarat că doresc să interacţioneze cu persoane cu altă orientare sexuală, deoarece este o experienţă nouă/interesantă, iar 7 persoane de sex feminin au declarat că nu doresc să interacţioneze în viitor cu o persoană cu altă orientare sexuală, fără a da un motiv.

Românii, sunt destul de toleranţi când vine vorba despre acceptarea prietenilor care au altă orientare sexuală, 15 declarând că şi-ar accepta prietenii în cazul în care ar admite. Din cele 15 persoane, 6 persoane sunt de sex masculin. Alte păreri: 1 persoană a declarat că şi-ar respinge prietenul/prietena, 4 persoane au declarat că nu ştiu cum ar reacţiona, 2 persoane au lăsat întrebarea fără răspuns, 1 persoană a declarat că ar reacţiona violent iar 6 persoane au declarat că ar rămâne indiferenţi.

Întrebaţi cum ar reacţiona dacă o rudă ar avea altă orientare sexuală, 13 persoane au declarat că şi-ar accepta ruda, din care 5 persoane de sex masculin; 4 persoane au declarat că şi-ar respinge ruda; 4 au declarat că nu ştiu cum ar reacţiona; 4 persoane au lăsat întrebarea fără răspuns, 1 persoană a declarat că ar reacţiona violent, 3 persoane au declarat că ar rămâne indiferenţi.

Întrebaţi cum ar reacţiona dacă un coleg ar avea altă orientare sexuală, 12 persoane au declarat că şi-ar accepta colegul, din care 5 persoane de sex masculin; 2 persoane au declarat că şi-ar respinge colegul; 3 persoane au declarat că nu ştiu cum ar reacţiona; 4 persoane au lăsat întrebarea fără răspuns; 1 persoană a declarat că ar reacţiona violent şi 7 persoane au declarat că ar rămâne indiferente.

Întrebaţi cum ar reactiona daca un strain ar admite ca are alta orientare sexuala, 13 persoane au declarat ca ar accepta decizia, din care 6 persoane de sex masculin si 7 persoane de sex feminin; 1 persoana a declarat ca l-ar respinge, 1 persoana a declarat ca nu stie cum ar reactiona, 6 persoane au lasat intrebarea fara raspuns, 1 persoana a declarat ca ar reactiona violent si 7 persoane au declarat ca ar ramane indiferente.

Românii sunt destul de toleranţi, însă numărul respondenţilor care au declarat din că şi-ar accepta prietenul/a / ruda / colegul/a /  străinul/a, este mai mic de jumate. Restul declarând că nu ştiu/ar ramane indiferenţi/violent/nu au răspuns/respingere. Persoanele de sex feminin, din nou, par mai tolerante decat cele de sex masculin.

Întrebaţi dacă ar trebui acordate mai multe drepturi minorităţilor sexuale, 13 persoane au declarat că ar trebui, din care 6 persoane de sex masculin; 9 persoane au declarat că nu merită mai multe drepturi dând ca motive faptul că relaţiile între persoane de acelaşi sex sunt împotriva firii ori au deja prea multe drepturi. 7 persoane au declarat că nu le interesează subiectul. Din nou persoanele de sex feminin par mai tolerante decât cele de sex masculin, mizând pe egalitate în cazul minorităţilor sexuale, pe când numarul persoanelor de sex masculin care militează pentru egalitate, este egal cu al celor care consideră că minorităţile sexuale au prea multe drepturi ori că este împotriva firii.

Întrebaţi dacă imaginea unui cuplu de homosexuali/lesbiene plimbându-se de mână este jignitoare, 11 persoane au declarat că nu este uşor de privit ori că este împotriva lui Dumnezeu. Din cele 11 persoane care au declarat acest lucru, 7 dintre ele sunt de sex masculin. 8 persoane au declarat că au dreptul să-şi exprime afecţiunea în public, din care 3 persoane de sex masculin iar 10 persoane au declarat că subiectul nu îi interesează.

Deşi circulă zvonul conform căruia persoanele de sex masculin ar accepta mai degrabă un cuplu de lesbiene în defavoarea unuia de homosexuali, majoritatea persoanelor de sex masculin au declarat că imaginea unui cuplu de lesbiene/homosexuali este jignitoare spre deosebire de persoanele de sex feminin care au considerat că este mai important să-şi exprime afectiunea în public. Persoanele de sex masculin sunt din nou, reticente în a accepta orientarea sexuală a persoanelor din jurul lor spre deosebire de persoanele de sex feminin.

Întrebaţi dacă imaginea unui cuplu de lesbiene/homosexuali este dăunătoare pentru un minor, 17 persoane au declarat că este dăunătoare pentru un minor imaginea unui cuplu homosexual/lesbian, dând ca motive – traumele care le-ar putea suferi copilul ori faptul că Dumnezeu nu aşa a vrut. Doar 6 persoane consideră ca, copii ar trebui să înveţe despre diversitate, iar imaginea nu este dăunătoare. Din cele 6 persoane, una este de sex masculin. 3 persoane au declarat că nu le intersează subiectul, iar alte 3 persoane au lăsat întrebarea fără răspuns. În acest caz este cel mai vizibil faptul că persoanele de sex masculin sunt împotriva cuplurilor de acelaşi sex, traumele fiind cel mai indicat fapt, 11 persoane afirmând acest lucru, urmat de religie, cu 6 persoane.

Întrebaţi de imaginea proastă pe care o au minorităţile sexuale în societate, 5 persoane s-au declarat susţinătoare a imaginii proaste, dând ca motive – faptul că se afişează în public şi cuvântul lui Dumnezeu. 17 persoane au declarat că nu merită acest tratament dând ca motive sentimentele oamenilor şi faptul că şi ei sunt oameni ca mine (cel care a completat chestionarul). 6 persoane au declarat ca nu le interesează subiectul, iar o persoană a lăsat întrebarea fără răspuns. Majoritatea persoanelor de sex masculin se declară împotriva imaginii proaste a minorităţilor sexuale din societate.

Întrebaţi dacă consideră relaţiile dintre persoane de acelasi sex drept un păcat în faţa lui Dumnezeu, 17 persoane au declarat că este, deoarece el a creat bărbatul şi femeia. Din cele 17 persoane, 8 sunt de sex masculin. 9 persoane au declarat că nu este un păcat, deoarece fiecare are dreptul de a alege pe cine place, din care 3 persoane sunt de sex masculin. 2 persoane au declarat că nu cred în Dumnezeu iar 1 persoană a lăsat întrebarea fără răspuns.

Întrebaţi de atractivitate, marea majoritate nu consideră atractive cuplurile dintre persoane de acelaşi sex. Din cele 21 de persoane care au afirmat acest lucru, 9 sunt de sex masculin. 7 persoane au declarat că pentru ei, cuplurile de lesbiene sunt mai atractive şi doar 1 persoană a declarat că pentru ea, cuplurile de homosexuali sunt mai atractive. Astfel se infirmă mitul conform căruia persoanele de sex masculin sunt homofobe dar accepta cuplurile de lesbiene, evidenţiind faptul că majoritatea nu consideră cuplurile dintre persoane de acelaşi sex atractive.

Întrebaţi daca se consideră toleranţi, 7 dintre cei intervievaţi au declarat că suntem o naţie tolerantă, dar ca este loc şi de mai bine din care 5 persoane de sex masculin. 5 persoane au declarat că suntem toleranţi însă am tolerat prea multe, din care 1 persoana de sex masculin. 10 persoane au declarat că nu suntem toleranti, 5 de sex masculin; 2 persoane au declarat că nu vrem să fim toleranţi, 1 persoana de sex masculin; 5 persoane au declarat că nu le interesează subiectul, din care 2 de sex masculin.

Din câte se poate observa, din cele de mai sus, românii au păreri din cele mai diverse. De la acceptare la respingere, indiferenţă la necunosşinţă de cauză, violenţă chiar – de la a recunoaşe propria intoleranţă sau a afirma că este loc şi de mai bine, la respingerea rudelor / prietenilor / colegilor / străinilor pe baza orientării sexuale, la discriminarea de la locul de muncă – printre noi se vede influenţa religiei. Miturile (cel puţin în cazul de faţă) sunt fie infirmate – în cazul prejudecăţilor printre persoanele de sex feminin sau în cazul bărbaţilor homofobi care accepta cuplurile de lesbiene, respingându-le pe cele homosexuale fie confirmate în cazul persoanelor de sex feminin, cum că ar fi mai tolerante decât persoanele de sex masculin. Românii sunt în mare parte toleranţi, un exemplu fiind numărul mare de persoane care au declarat că minorităţile sexuale merită mai multe drepturi, militând pentru egalitate.

Românii sunt, după cum şi rezultatele acestei anchete sociologice arată, ori toleranţi, ori indiferenţi. Cauza indiferenţei, presupun, vine de la faptul că românii se prea poate să aibă şi alte probleme decât problemele minorităţilor sexuale. În cazul în care sunt toleranţi, românii de obicei privesc viitorul cu braţele deschise şi empatizează cu cei cu probleme, gândindu-se că sunt şi ei oameni, care merită ceva mai mult decât o imagine proastă în societate, decât să fie trataţi cu răutate, să fie discriminaţi la locul de muncă şi respinşi – când este cazul – de familie / prieteni / colegi în cazul în care au altă orientare sexuală.

Românii, după cum recunosc şi ei, mai au mult de lucru în domeniul toleranţei şi nu doar a toleranţei minorităţilor sexuale, dar asta este altă poveste.


Alte articole scrise de același autor (faceinthecrowd):


Thanks for rating this! Now tell the world how you feel via Twitter.
Ce părere ai despre acest articol?
  • Super tare
  • Util
  • Complex
  • Amuzant
  • Plictisitor
  • Slab

Author

faceinthecrowd

Ce pot să zic despre mine? n-am nevoie de nimic, doar de copacul înflorit. Printre altele. Un idealist, un visător, un copil, un nihilist ignorant şi un scorpion.

Comments

  1. Floryn    

    Salut Emil. Wow, deci o investigatie foarte interesanta (inca mai am de citit concluzile dar iti scriu ca sa nu-mi pierd ideea. Acest proiect pt scoala, cum a rectionat profesorul/colegii de clasa, ce nota ai primit daca nu sunt prea indiscret? Referitor la prima concluzie am o prietena care are un frate care este gay, ea stiind de noi mereu imi spune asa „Eu chiar nu te inteleg, tu nu esti normal, cum poate sa iti placa un barbat?” si eu i spun „Normal sau nu „It’s my life!!!” Si pe la noi prin tarisoara e ceva normal ca prima data sa judeci decat sa intelegi, e mult mai usor de judecat decat de inteles pentru ca intelegrea e un lucru greu, nu toti suntem fii lui Platon sau Aristotel.  

    Draga Emil acest chestionar ar putea da nastere la mici eseuri din partea cititorilor acestui site; eu cred ca fiecare ar avea ceva mai mult sau mai putin de zis in legatura cu articolul tau. E o gluma pe care mi-a spu-o anul trecut profa de istorie si zice cam asa: „Dintre unirea a doua popoare(român şi roman) a doi conducatori (Decebal si Traian) ce altceva putea sa iasa decat un homosexual” Desi Romania e poporul cald si primitor, intolerant si neintelegator asa e si Italia cu Papa si catolicismul, my point:grin:cu siguranta Romania nu e singura din UE cu un popopr majoritar intolerant si inca la noi e bine fata de ceea ce se intampla pe alte continente unde chiar cred ca timpul s-a oprit in loc. Oricum mii de felicitari pentru acest proiesc si ai tot respectul meu. O seara placuta iti doresc!!!! 😉

  2. Corneliu    

    Ancheta este interesanta si, mai ales, curajoasa. Eu nu stiu daca aveam curajul sa merg prin oras ca sa intreb trecatorii ce parere au despre homosexuali.

    Am insa niste observatii. In primul rand, concluziile anchetei se aplica mediului social in care ai facut ancheta, mai exact populatie urbana preponderent tanara (64% sub 29 de ani, deci foarte tanara). Un esantion reprezentativ pentru Romania (cu mai multi oameni in varsta si cu persoane din mediul rural, unde locuiesc aproape jumatate din romani) ar duce la rezultate diferite.

    In al doilea rand, interviurile nu au fost complet anonime, si este posibil ca o parte din persoane sa nu fi raspuns 100% onest.  Unii au numit acest efect ¨efectul Bradley¨, dupa numele unui politician negru care a candidat pentru functia de guvernator al Californiei – toate sondajele il dadeau castigator detasat, iar el a pierdut clar in final. Concluzia a fost ca unii oameni nu au raspuns sincer la sondaj, pentru ca le-a fost rusine sa nu para rasisti. 

    Deci e posibil ca unele raspunsuri pozitive sau neutre sa fie false.  Pentru mine, rezultatul cel mai interesant din sondaj este procentul celor care au cunoscut personal pe cineva gay, de 34%. Este un procent destul de mare, si oarecum incurajator (in SUA de pilda e estimat la 50-70%, in functie de sondaj).

    In fine, ca sa inchei: eu cred ca romanii sunt mai toleranti decat se cred ei insisi. E drept ca unii zic ca ar reactiona negativ daca ar afla ca au un prieten gay, insa cei care zic asa de obicei nu au fost pusi niciodata in aceasta situatie – nu poti sa stii cum vei reactiona intr-o situatie noua, in care nu ai fost pus niciodata. Si chiar daca reactia initiala este negativa, cu timpul cei mai multi se obisnuiesc, asa e firea omului.
     

  3. cristymaykei    

    Imi place acest proiect, imi place ca ai avut curajul de a-l aduce intr-o sala de clasa, imi imaginez discutiile avute de profesoara ta si a colegilor tai, imi imaginez ca daca in fiecare scoala din Romania ar exista un elev ca tine, perceptia despre minoritatea gay s-ar schimba mult, foarte mult.
    Eu intodeauna apun cu convingere ca schimbarea vine de la voi cei adolescenti, cei tineri si personal am tot respectul pentru voi si v-a admir pentru ceea ce faceti.

    allecs-emill, toata stima pentru tine si sper ca vei continua.

  4. paul    

    Dupa cate imi dau seama, cei chestionati nu au raspuns chiar sincer (altfel nu imi iese socoteala). probabil jumate din ei sunt duplicitari. irelevant. ce ma intereseaza mai mult e reactia colegilor tai si a profesorilor.

  5. allecs.emill    

    @toti.

    apreciez rabdarea de care ati dat dovada citind intregul/pe sarite articol/ul.

    deocamdata doamna profesoara nu a avut nimic de reprosat, nu a bagat de seama titlul sau nu a interesat-o. pe mine cel putin nu ma intereseaza ce crede profesoara/colegii. eu mi-am facut proiectul, l-am predat la timp, cu tot ce mi s-a cerut. pagina de titlu, cuprins, introducere, ipoteza de lucru (care am inclus-o aici), exemplar necompletat, exemplare completate – 29 (fiecare de 3 pagini) si concluziile. inca nici nota nu am primit-o, dar cand o voi primi, voi anunta.

    @paul

    nu stiu care cat de sincer a completat, ceea ce stiu sigur e ca unii au mai comentat in timp ce completau, bombanind.

    @cristymaykei

    acum nu stiu cat e vorba de curaj cat era vorba de un proiect. am ales tema minoritatilor sexuale fiindca nimeni nu ar fi ales-o si decat sa fac despre facebook, internet, jocuri si bautura, am zis sa aleg ceva mai original.

    @Corneliu

    interviurile au fost complet anonime, nu conosteam pe nimeni din cei ce au completat. acuma nu stiu de cat de sinceri au fost oamenii, dar eu am dat spre completare tuturor celor care au avut 5 minute si pentru mine. eu mi-am facut doar datoria, proiectul l-am dus la bun sfarsit. evident, nu doresc sa continui pe sociologie si stiinte sociale dar, a fost o tema si o experienta noua.

    dar da, exact, nu poti stii cum vei reactiona in cazul in care cineva ar recunoaste. fiind o decizie pe moment. dar asa, ca idee.

    @Floryn

    multumesc, Floryn.

  6. kiwibird    

    Fain facut! Si eu cred ca a fost un pic de „politete” din partea celor care au raspuns, dupa cum s-a mai zis mai sus. Asteptam nota si comentariile profei :)

    Am avut si eu odata de facut asa ceva in liceu, dar la partea de sondaj am ales o alta varianta: am vorbit cu cativa profi sa distribuie chestionarele la clasele lor in orele de dirigentie si sa le lase vreo 10-15 minute sa le completeze, si asa am avut de la cele 3 clase paralele de-a 12-a de atunci. Pentru scopul nostru (era activitate de grup) era ok.

  7. Ionut    

    Salut!
    Foarte interesanta cercetarea, la fel ca si intrebarile si raspunsurile. Dar te-ai gandit sa faci si o varianta online a acestui test? Asa esantionul va deveni mai mare si te-ar putea ajuta sa delimitezi mai bine categoriile persoanelor care au dat raspunsurile.
    Spor in continuare la cercetare!
     

  8. Danu    

    Super initiativa, super articolul…bravo ca l’ai dus pana la capat. Sigur ar fi unul Top 5 articole ale anului;).

    Cat despre rezultate in sine…unele nu ma mira, altele ma cam surprind. Este oarecum bine in sensul ca, statistic vorbind, din ce in ce mai putini oameni ne vor in lagare…este insa trist ca la variante de genul ‘indiferent’ sau ‘nu ma intereseaza’ inca se inregistraza procente mari. Nu stiu exact din ce zona esti tu, dar ar fi interesant de facut chestia asta si in Moldova de exemplu…si de comparat eventual.

    Apropo de Miss T si de Mister G, serveste cineva de pe aici?

  9. allecs.emill    

    @ Danu

    multumesc. iar zona in care a fost facuta cercetarea e locu de unde se agata harta-n cui, nord vest. :p

    @Ionut

    nu m-am gandit nici o secunda sa fac mai mult de atat. ma pasioneaza statisticile insa nu este ceea ce vreau sa fac pe viitor. asta, a fost o experienta noua si cam atat. e o munca titanica. nu ca mi-ar fi lene sa muncesc dar nu prea cred ca as avea nervii necesari sa fac asta in fiecare zi.

    @kiwibird

    politete sau nu, eu mi-am facut datoria si le-am interpretat raspunsurile pe cat posibil

  10. Corneliu    

    Cred ca am o idee si pentru un eventual viitor proiect sociologic: ar fi interesant de aflat ce stiu romanii despre HIV. De pilda, cati au auzit de el, cati inca mai cred ca se transmite dand mana cu cineva, sau cati stiu ca are legatura cu SIDA.

  11. 666    

    barbatii considera lesbienele mai acceptabile decat homosexulii iar femeile urasc lesbienele si homosexualii ce prostie ai spus.
    Eu sunt barbat numi plac nici homosexualii nici lesbienele.Cum vine aia sa urasti homosexualii si lesbienele nu :))
    Pai a fi lesbiana nui tot un pacat si o anormalitate?
    Mai uitate ce scri.
    SI cred ca sunt foarte multi barbati care urasc homosexualii si lesbienele si cei mai multi barbati care urasc lesbienele este deoarece niciodata no sa apartina lor sau niciodata no sa fie cu un barbat din cate am auzit de la altii si de aceea barbatii urasc lesbienele
    Mie nu imi place asta pentru ca e o anormalitate.Si trebuie sa respectam religia.

  12. 666    

    daca din 21 de perosane care li se pare neatractiva imaginea unui cuplu de lesbiene/homosexuali din care 9 barbati  7 o raspuns ca cuplurile de lesbiene sunt atractive iar 1 o raspuns ca cuplurile de homosexuali sunt atractivi barbatii sunt homofobi dar accepta lesbienele.Din asta reiese ca barbatii sunt homofobi nu li se pare atractiv nici un cuplu de homosexuali si nici de lesbiene.
    Mie cel putin mi se pare dezgustator cand doi barbati se saruta sau cand doua femei se saruta total dezgustator

  13. Anda    

    Chiar nu poti sa generalizezi la modul acesta „Românii, sunt destul de toleranţi când vine vorba despre acceptarea prietenilor care au altă orientare sexuală, 15 declarând că şi-ar accepta prietenii în cazul în care ar admite.”, fie ea si micro-cercetare facuta in liceu. Cei intervievati, Respondentii, dar nu Romanii.

  14. ionut    

    La intrebarea daca relatiile sexuale cu persoane de acelasi sex sunt pacat in fata lui Dumnzeu ,se pare ca oamenii nu prea stiu raspunsul . Da , in fata lui Dumnezeu chiar e un pacat, e un fapt independent de parerea noastra. Cam scartaie intrebarea .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *