Nu de puține ori m-am gândit, mai ales în ultimii câțiva ani, la destinația pe care o am la finalul acestui drum anevoios, acoperit cu frunze gălbejite și arareori cu petale de cireș sălbatic, pe care îl numim viață.

Înainte mă gândeam că trebuie numaidecât să fie acolo o poartă de care dacă treci pășești cu dreptul într-o altă lume. Cu timpul, poate prea devreme ce-i drept, mi-am dat seama nu doar de faptul că respectiva poartă nu există, ci și de faptul că pășind… așa… din ce în ce mai agale pe poteca bătătorită de-abinelea de alții ca mine nu ai cum să nu observi negustorii de iluzii de pe margine, care, ca orice negustor, încearcă să-ți vândă una-alta.

Toată povestea asta m-a trezit oarecum dintr-un somn plăcut ce-i drept și m-a chemat, așa… în pijamale, să-mi spună că în toată societatea asta în care se spune că totul are un preț prețul omului este nul sau aproape de această valoare, orișicum. Nu, nu mă refer la faptul că oamenii nu pot fi cumpărați ci la faptul că valoarea unui individ în acest mușuroi imens este atât de mică încât dispariția unuia dintre membrii coloniei este insesizabilă de către întreg.

Cumva mă doare acest lucru pentru că mă face să privesc lucrurile cu un altfel de luciditate, uneori cu frică, alteori cu nepăsare. Depinde unghiul din care privești lucrurile.

În schimb, dreptul la viață este al naibi de scump: ne trezim, ne aruncăm două picături de apă pe ochi, ne băgăm periuța în gură, trecem în revistă știrile, lucrăm, ne primim lefurile. Aici, aș putea întreba dacă trăim pentru a lucra sau lucrăm pentru a trăi? E ca și cum viața ar fi un soi de vacanță pe care ți-o mai prelungești din când în când, dacă este cu putință. Sau nu. Adevărul e că dacă stai să faci socoata nicicum nu e bine, dar totuși prețul unui om de ce e nul? Ne referim aici, nu-i așa, la un cumul de amintiri, de trăiri, de iubiri și culori… proprii fiecărui individ, chestii care învățăm pe măsură ce creștem mari că sunt neprețuite. Și totuși, cutia care ține închisă în ea fiecare acestă perlă nu are nici cea mai mică importanță.

Sau cum e?


Alte articole scrise de același autor (RobertG):


Thanks for rating this! Now tell the world how you feel via Twitter.
Ce părere ai despre acest articol?
  • Super tare
  • Util
  • Complex
  • Amuzant
  • Plictisitor
  • Slab

Author

RobertG

Se pare ca si robotii se imbolnavesc. Nu as zice ca se scurtcircuiteaza. Dar pot aparea polipi sau tumori in circuit, de rezistenta infinita, care denatureaza auzul si vazul, de alfel divin in “multiplexitatea” sa. Asa au aparut noile masinarii. O masina bolnava (faza nasoala e ca masinile chiar daca sunt bolnave, nu mor), imperfecta, si zgomotoasa, ce emite pe frecvente periculoase si oscilante.

Comments

  1. Avocatus    

    Robert, acest subiect era potrivit pentru luna Noembrie. Decembrie e luna cadourilor când se ascultă colinde, se bea un vin cald la gura sobei ș.a.m.d.

    Dar dacă tot ai deschis subiectul mi se pare potrivit să-l dezbatem. Trăim “intr-un mister și revelare” spunea Blaga. Mă întrebam uneori cum ar fi dacă aș trăi veșnic în acest loc din univers numit Terra? Nu, nu mi-ar place, e o lume imperfectă și nu mi-aș dorii acest lucru. Dorința de eternitate nu m-a părăsit întru-totul. Vreau să ramân veșnic prin creație, prin binele pe care îl pot face celor din jur, prin exemplul propriu.

    Deși teama de necunoscut ne-ar putea înspăimânta, nesiguranța viitorului, neputința de a te transpune dincolo de propria existență, am învățat că timpul care trebuie valorificat este PREZENTUL.E ca si cum întrebarea e mai importantă decât răspunsul, a merge pe drum mai important decât a ajunge la scop.

  2. Adi    

    Pentru inceput, ma bucur ca ai revenit cu acest articol, este cea mai buna cale de a calma apele pana ieri agitate pe blog.

    Articolul, cu estenta lui, se poate inscrie la categoria „retoric”, cel putin asa consider, ori pentru ca sunt eu prea slab in a filozofa (sau filosofa?) despre viata omului, ori pentru ca orice as spune, parca tot acolo se ajunge. Totusi, daca m-as strufoca sa despic totul, ar fi oarecum inutil, si cel mai probabil, am ajunge la ideea ca Romania e cum e pentru ca „lucrezi ca sa traiesti” este mai acceptabil decat „traiesti ca sa lucrezi”, lucrul care predomina existenta multora.

    Si da, intre peste 6 miliarde de oameni, fiecare suntem atat de mici incat nu ne-ar simti lipsa nimeni daca am disparea. Dar nu suntem un musuroi mare de furnici.

    Cred ca este cel mai greu sa discuti despre existenta unui om, daca in trecut ma gandeam, ma preocupam, tot asa, la cursul vietii mele, cu timpul am inceput sa o las mai moale si sa ma bucur mai mult de ceea ce exista si imi place din jurul meu, am invatat sa imi inveselesc starea de spirit cu lucruri bune, cu micile placeri, alea simple ma fac mai fericit, si am mai invatat sa spun „Doamne, multumesc pentru apusul asta minunat, pentru culorile portocalii si albastre care se vad printre crengile negre si fara frunze ale copacului, si pentru rasaritul asta frumos care creste peste blocul de vis-a-vis”.

    Incep sa vad si sa simt multe lucruri, si desi sunt atatea negativisme in jur incerc sa nu le las sa ma ademeneasca.
    Cum o fi viitorul? Nu stiu.

    Eu am o intrebare pentru tine Robert, tie cateodata ti-e teama ca vei ajunge batran si nu va avea cine sa iti poarte de grija? Cateodata mie da.

  3. sergiu    

    Incep cu un citat
    Omul este ca roua diminetii, cum rasare soare se topeste.
    Avocatus, lumea este perfecta, noi sintem cei care o facem imperfecta, murdara. nici eu nu imi doresc viata vesnica..
    Moartea.. ce este moartea?
    Oricum, moartea nu este o baba cu o haina neagra si cu o coasa cum se crede!
    Moartea este ceva ce ne sperie, pentru ca asa sintem noi indoctrinati, dar nu e asa..
    Nu pot sa va descriu.in cuvinte ce este moartea, insa pot sa va spun ca dupa primul accident cind era sa mor nu retin nimic minte, dar stiu ca dupa al 2-lea accident cind chiar eram citeva secunde mort, am fost foarte suparat dupa resurcitare…
    Nu, nu am vazut nici o lumina alba, nici pe Sf.Petre, ci doar un steward ce ma astepta cu o ceasca de cafea aburind… atit..
    In curind, voi muri din nou (pentru ultima data) hahahaha :-))), fara sa imi fie frica, sau sa ma tem..
    Singurul lucru ce ma sperie, este sa nu cad la pat, sa nu devin dependent de ceva aparate
    In fine, pina de curind, eu consideram ca traiesc pentru a munci, pentru a cladi ceva, pentru a imi lasa amprenta putin si eu in viata asta..
    @RobertG
    Te apuca vreun midlife crissis, sau te apuca depresiile mele de craciun, de incepi sa te gindesti la sensul vietii?
    Daca incepi sa te gindesti la sensul vietii, ca tratament iti recomand un Porsche cabrio si un gajiu tanar :-))
    P.S
    Vezi ca gajiu tau sa nu aiba nevoie de viagra :-)))))))

  4. 1AfterEightTeen    

    Este unul din cele mai reușite articole pe care le-am citit!

    Voltaj – Ca la 20 de ani

    Tânăr vreau mereu să fiu,
    Să trăiesc așa cum știu!
    Ca la 20 de ani,
    Fără griji și fără bani!

    Mulți lucrează pentru a trăi și puțini trăiesc pentru a muncii. Pentru mine totul este legat cam de prima variantă.

    Lucrez pentru a face bani pe care să îi cheltui. Îmi place de fiecare dată să îmi cheltuiesc toți banii, acțiune care mă motivează să fac alții. Așa este rutina la mine și chiar îmi place. Am învățat cum să mă descurc cam în orice situație din cauza aceasta.

    Lucrez ca să mă distrez cât mai mult, ca să călătoresc cât mai mult. Pe mine asta mă face fericit. Să încep de la zero de fiecare dată! Dar am întâlnit oameni care chiar trăiesc pentru a muncii și au ajuns la vârste înaintate singurii și senili, zgârciți chiar și cu propriile familii. Oameni care nu au apucat să trăiască.

    Eu trăiesc în fiecare zi cu frica, că o să pățesc ceva și o să mor și nu o să apuc să fac ce am vrut. Deci eu chiar profit de orice ocazie pentru a fi fericit în lumea mea, modul meu de a fi fericit.

    Încă odată felicitări din partea meu pentru articol!

  5. RobertG    

    @Avocatus,

    Eh, decembrie luna… p… florilor, că era să zic acu’ ceva. Mă și gândesc cu groază ce va fi pe străzi, în supermarketuri și la Urgențe de… sfintele sărbători.

    @Adi, ai fost foarte aproape de sensul articolului, ceea ce nu poate decât să mă fericească.

    Relativ la întrebarea pe care mi-ai adresat-o, nu, nu mi-e frică. Foarte greu accept ca cineva „să-mi poarte de grijă” (cred că în afară de mama, două persoane au fost care au reusit sa aiba grija, in adevaratul sens al cuvantului, de mine) consider că dacă, ipotetic vorbind, aș ajunge vreodată în așa hal încât să nu o pot face singur, mai bine mă duc dracu’ decât să depind de cineva (și asta din mai multe considerente). Sau, cine știe?

    @Sergiu, eh, nici chiar… dacă pe tine te aștepta Aladin cu alintaroma, pe mine nu știu cine m-ar aștepta, mi-e și frică să mă gândesc, in plus, am o indigestie la tipi mai în vârsta cu „gajii” tineri în cabriolete fancy. N-aș putea ocupa nici bancheta din dreapta și nici pe cea din stânga.

    @1AfterEightTeen, da, înțeleg, mulți spun așa însă trebuie să ai stomac pentru asta. :)

  6. Avocatus    

    Robert ai vrut sa spui Pula ca oras al croației, în italina care inseamnă pulbere sau în românește? Totul depinde de sens. Mie imi place luna asta……

  7. Corneliu    

    Bravo, ai ghicit, Pula ca oras al Croatiei, unde visezi sa-ti faci concediul.

  8. turcumartin    

    Pentru mine, sarbatorile de iarna (dar mai ales Craciunul) sunt cea mai frumoasa perioada a anului.

    Simt aerul rece si curat pe obraz in fiecare dimineata, oamenii parca se lumineaza pe dinauntru cand se gandesc la cei dragi, uita de griji si sunt mai atenti la lucrurile din jurul lor.

    In fiecare an imi cumpar instalatie de beculete si imi pun in camera, imi cumpar portocale, am scuza sa imi las barba si sa port pulovere cu fulguleti (le spun oamenilor care ma intreaba ca vreau sa fac pe Mos Craciun :D)… alt lucru pe care il fac este sa imi cumpar mereu o carte de literatura. Ma plimb seara pe sub lumini, beau un vin fiert cu lumea, merg la un biliard/darts cu fratele meu sau cu vreun amic daca nu sunt in tara…

    Atitudinea fata de Craciun este o metafora buna pentru atitudinea fata de viata. Chiar daca stim, uitam sa ne bucuram de lucrurile mici. Nah, nimeni nu stie incotro ne indreptam, si anumite lucruri nu depind de noi. As putea sa vad partea rea a paharului: bani dati pe cadouri, aglomeratie, defrisarea de brazi. Dar pentru mine, Craciunul reprezinta sansa de a ii vedea pe oameni mai relaxati si mai fericiti, sansa de a fi cu totii mai copilarosi intr-un sens bun.

    Si sunt increzator ca intr-o zi o sa am si pe cineva langa mine cu care sa impart linistea asta.

  9. sergiu    

    turcumartin,
    permite-mi sa iti spun ca sint invidios pe tine, ca dai dovada de atita stoicism si te bucuri de Craciun..
    Eu, unul, fac anual de Craciun depresii, in mintea mea le doresc la toti ce ai vad de mina, zimbind, fericiti sa nu primeasca ce vor… stiu stiu e urit din partea mea…
    Mi-am ales singur sa fiu pustnic, sa fiu solo, insa ma cuprinde si pe mine spiritul sarbatorilor si imi doresc pe cineva alaturi..
    Felicitari inca o data!

  10. FireMan    

    Nu cred că unui om, oricare ar fi el, i se poate atașa un preț, i se poate valorifica în vreun fel existența. Asta e treaba corporațiilor, a guvernelor, a conducătorilor lumii din păcate. Nu pot să spun dacă viața mea valorează sau nu ceva, dacă existența mea contează.

    Ce pot să spun este doar că viața ne este dată ca un fel de favoare, ca un fel de premiu. Este o experiență, o trăire. Învățăm, iubim, suferim, urâm și iar iubim. Este o experiență diferită pentru fiecare om în parte. Iar „valoarea” se exclude prin simplul fapt că fiecare are libertatea de a-și consuma viața așa cum dorește. Mulți doresc să nu se consume niciodată pentru că au senzația că nu au învățat nimic în această viață.

    Uităm că suntem suflete, nemuritoare se spune, care au o experiență pământească. Nu are nimeni nici o garanție că avem la dispoziție mai mult vieți pentru a putea experimenta mai mult. De aceea, fiecare din noi, sufletele, experimentează cât mai intens și fiecare într-un anumit mod această viață.

    Eu sunt convins de faptul că trăim vremuri în care omenirea va realiza acest lucru. Și în curând toți vom suferi o transformare radicală a conștiinței de sine. Nu suntem singuri, nu suntem goi pe dinăuntru, avem multe lucruri de dăruit celor din jur, avem multe motive să nu ne fie teamă că vom suferi dacă vom dărui. Frica de suferință aduce cu sine singurătatea, dar odată experimentată singurătatea și iubirea de sine, trecem la nivelul următor și anume iubirea față de cei din jur (care nu sunt decât oglinzi ale sinelui într-o conștiință și realitate unică, a fiecăruia).

    Oamenii nu ar trebui să fie calzi doar de Sărbători.

  11. smog    

    @ Fireman
    Cum ramane cu cantatul?

  12. CM    

    Titlul articolului mă tentează .
    Preţule e mic în general . Unii pot fi ai tăi în schimbul unui zâmbet, sau contra unui fragment dintr-un refren( aşa mi-am asigurat eu de exemplu bătrâneţele). Pe alţii îi cumperi şi mai ieftin, cu o maşină sau cu cadouri. Pentru cel mai scumpi trebuie să munceşti mult , să elaborezi minciuni, să pari altul decât cel care eşti , prea mare efortul dacă mă întrebi pe mine.
    Care e preţul meu ? Aici în magazinul ăsta câţiva dintre voi l-aţi achitat deja.

  13. AlexanderUK    

    @Robert felicitari pentru articol este super. Este un subiect care merita dezbatut.

    Viata fiecaruia dintre noi este un dar pretios si o binecuvantare.
    Nu putem pune un pret pe viata noastra este mult prea pretioasa.

    Si eu ma gandesc foarte des la destinaţia vietii mele, Am convingerea ca indiferent cat de greu si anevoios va fi drumul ca destinaţia va fi fericita si buna. Iar drumul va fi unul greu dar in acelasi timp si frumos.
    In viata avem 1000 de motive sa fim suparati si nefeirciti si 1000 de motive sa fim fericiti si impliniti. Eu alge mereu sa ma uit la cele 1000 de motive pe care le am sa fiu recunoscator si fericit pentru ce am si sa ma uit inainte la binecuvantarile ce ma asteapta.

    Este o alegere pe care fiecare dintre noi o putem face in fiecare zi.
    Sunt 1000 de motive pentru a suparat si 1000 de motive pentru a fi fericiti si recunoscator. Ce alegi Robert?

    Sunt perfect de acord cu ce zice Avocatus „a merge pe drum este mai important decât a ajunge la scop.”

    Important este drumul si ce facem pe el, Care este scopul vieţii noastre? Numai sa ne fie noua bine si atat,iar restul faca fiecare ce poate.

    Eu zic ca trebuie sa ne dedicam viata noastra pentru a face o diferenta in lumea care traim fiecare dintre noi cum putem. Ajutand pe altii ne ajutam pe noi, ridicand pe alti ne ridicam pe noi.

    Pana cand oamenii nu vor inteleg ca nu trebuie sa traisca numai pentru ei in lume nu va fi bine.

    Trebuie fim imi partasie cu aproapele nostru si cu Dumnezeu.Cine nu are partasie cu oamenii nu are partasie nici cu Dumnezeu.

    Cea mai mare frica pe care o am este aceea ca voi ajunge batran si singur. Sper din toata inima sa nu ajung sa fi sigur niciodata si sa am mereu pe cineva drag langa mine.

    Alexander

  14. cristymaykei    

    Am ajuns la nivelul in care timpul ramas este mai PRETIOS decat timpul trecut.
    Ori tocmai acest aspect important ma face sa arunc in spate orice lucru/chestie/om care nu-mi indeplinesc cerintele de interes sau placere.
    Sper ca ati sesizat ca la insiruirea de cerinte, ultimul loc este ocupat de om, desi morala educatia, societatea, ect, ne impun o conduita.
    Dar adevarul este ca ne intereseaza de OM doar atat si in masura in care ne satisfac cerintele/interesele noastre individuale personale, egoiste sau chiar daca pare un paradox cele altruiste.

    TOTUSI singura dimensiune pamanteasca care are importanta in viata noastra cu adevarat este TIMPUL, care are pretul direct proportional cu timpul ramas.
    In fapt TIMPUL este din ce in ce mai pretios pe masura ce trece exact pana la punctul cand nu mai dam doi bani pe viata si ne dorim moartea, dorinta care face timpul atat de scump platit incat daca am putea,l-am da pe gratis.

    TIMPUL ramane singura marime matematica/fizica care da valoarea, putand fi atat pretios, scump sau inestimabil de ieftin in functie, DE CE, CU CE, CUM IL UMPLEM si de abia de aici putem incepe discutia despre PRETUL fiecarui OM, fiindca majoritatea oamenilor au un pret, dar putini au intradevar valoare.

    Iar valoarea este data de o suma a unor insusiri, calitati, merit.

    CINE ne poate sti valoarea pentru a da pretul corect mai bine ca noi insine?
    SI totusi NE VINDEM DESEORI atat de ieftin incat pana si marimii valorii, ii e rusine.

    Robert demult nu ai mai scris asa, multumesc.

    FireMam din ce in ce mai multi oameni percep trecerea cAtre nivelul urmator de constiinta.

    CM de regula scumpul este scump pana il obtii, dupa care constati ca a fost supraevaluat, iar singura data cand ramane cu adevarat pretios, nu poti sa-l cumperi/bucura/uza.

    turcule martin ai capatat optimismul ce aduce impacarea si ai devenit URSUL Martin ce poate darui iubitului LiNisTea unei vieti liniare, insa nu uita ca ursul primavara iese din hibernare.

    Adi grija batranetii, intuneca bucuria tineretii.

    Avocatus nici ca se putea mai potrivit un subiect ca acesta intr-un moment de daruire, fiindca niciodata nu sti pentru cine cadoul are mai mare importanta si este posibil ca cel ce daruieste sa simta mai intens decat cel care ar trebui sa se bucure de cadou, iar asta poate da o alta valoare, iar de aici un pret care de multe ori nu este cel corect.

    sergiu este ciudat cum sfatuitorii cei mai buni, ignora sfaturile lor date altora, dar care se potrivesc perfect si lor, iar viata lor s-ar schimba in bine mult sau cel putin ar invata sa se bucure de viata.

    1AfterEightTeen, Edward, fiule, prietene, ASA SA FACI MEREU.

    NU UITATI prieteni ca sensul vietii e dat in final de cum stim sa ne daruim prietenilor, familiei, copiilor.

  15. cristymaykei    

    Alexander batranetea face parte din viata fiecarui om si are scopul si importanta ei, dar tocmai tu ar trebui sa sti acest lucru si sa nu te mai temi de firescul lasat de EL. Trebuie sa inveti sa apreciezi toate momentele vietii, nu doar pe cele pe care le consideri tu benefice, fiindca altfel nu faci altceva decat sa te porti ca un copil rasfatat care il place pe TaTa doar cand ii face pe plac.

  16. AlexanderUK    

    @cristymaykei sunt perfect de acord cu tine batranetea face parte din viata fiecarui om si are scopul si importanta ei.Nu imi este frica sa imbatranesc. Mie imi este frica mai mult de singuratate.

    „Trebuie sa inveti sa apreciezi toate momentele vietii, nu doar pe cele pe care le consideri tu benefice, fiindca altfel nu faci altceva decat sa te porti ca un copil rasfatat care il place pe TaTa doar cand ii face pe plac.”

    Iti multumesc pentru sfat @cristymaykei ai perfecta dreptate aici chiar am de lucrat, stiu asta.

    Alexander

  17. itsfriday    

    Eu nu cred in dumnezeul asta „mainstream”, dar nici nu am avut obsesia asta idioata de a-mi crea un dumnezeu personal, care ma ascula pe mine si ma pazeste; am ales sa accept faptul ca vorbesc singur (de multe ori), dar si ca trebuie sa am grija de mine, de unul singur.

    Apoi, ceea ce vreau sa spun e ca … daca ne intereseaza, daca realizam ca suntem goi, ca timpul trece fara noi, ca steptam sa ne traim experientele metafizice ale vietii intr-o banalitate de nedescris … atunci incepem incet, incet, prin carti, calatorii si sute de experimente sa pornim in cautarea unei parti din noi care simtim ca lipseste.

    … ceva in nota asta!

  18. geo    

    cea mai de pret valoare umana si valoarea suprema a omenirii este viata omeneasca. Pacat ca Celalalt nu pretuieste aceasta valoare, iar statul o pretuieste doar ca pe un concept.
    Eu cred ca traim in cea mai buna lume posibila, si doar viata ACEASTA merita traita( the after life is an unbelieveble bullshit).
    Cei mai buni sfătuitori nu îşi ignoră sfaturile: pur şi simplu nu pot să le aplice lor , şi totuşi de ce sunt aşa de bune sfaturile lor? Pentru că sunt piesa care le lipseşte pt a fi mai puţin imperfecti

    Revenind, este o lege a naturii ca sa preţuim ceva doar dupa ce nu ne mai bucurăm/folosim/beneficiem de el, de ce e aşa nu ştiu. . .

    Şi da, scopul omului în viaţă este unul de a fi fericit. EL să fie fericit, şi acţionează ca atare.

    Chiar iubesc această comunitate!( pt articole ŞI comentarii). Un salut special pentru sergiu (citindu-ţi articolele , comentariile parcă mă vedeam pe mine, de aceea)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *