Lumea din ochii micului prinț e un munte, da, un munte ticsit cu brazi înzepaziți care stau să se rupă sub greutatea unui alb orbitor. De multe ori mi-aș fi dorit să vad sentimentul așa cum îl vede și el, rațional. Sau, măcar, să ne dăruim unul altuia ochii; să vadă liniile mele curbe, distorsionate care au sperat să fie altoite, cândva, de liniile lui drepte, mult prea drepte, exact ca barele ușilor în spatele cărora sunt închiși cei mai de temut criminali; să văd copilul din spatele unui mult prea greu vertical.
Vara întârzie s-apară, în lumea din ochii micului prinț, deși o chemă disperat, dar bronzul aceleiași veri mi-a sfârtecat pielea în mii de fâșii pe care banda scotch nu o va mai ține prea mult timp.
Sunt, la rându-mi, poate mai mult decât orice, un animaluț, cu un ochi ce-i drept, al cărui lesă o țin strins în mână, închis în corpul unui adult, un adult care a fost femeie și bărbat, părinte și copil, Soare și Lună, arșiță și ploaie, alb și negru. Cred că am fost prea multe, mai multe decât ar fi trebuit.
M-am obișnuit să fiu îngrijitorul grădinii zoologice în care sunt atât animal cât și îngrijotor. Știu, e drept, sună de neconceput pentru tine. Celula a început să mă strângă asemeni unui costum de piele, care a rămas prea mic pentru mine, asemeni unui cocon din care stau să iasă aripi colorate care vor bate frenetic aerul pentru câteva zile, doar pentru câteva zile, sfarsind probabil, mai apoi, într-un insectar.
Te percep foarte straniu, înfiorător de plăcut. Azi, când m-am trezit, eram un pictor care vroia să-și înmoaie mâinile uscate în vopsea, și să picteze pe un cer imaginar pe care-l proiectasem pe tavanul încăperii. Am refuzat să scot vreun cuvânt minute bune, furând astfel câteva clipe de liniște.
Apoi m-am cuibărit în mașină și am stat alte minute bune privind picăturile de ploaie cum alunecau, unele după altele, urmând traiectorii curbe și distorsionate, pe parbriz.
M-aș mai fi dus, m-aș fi dus cu tine până la marginea lumii născute dintr-o bulă de săpun, și poate mai încolo. Nesanșa noastră a fost că plouase. 🙂
La marginea lumii fizice, undeva sus, alți picuri de ploaie urmau aceleași traiectorii curbe și distorsionate. Aripi colorate și-au făcut loc prin crăpăturile coconului și au bătut frenetic aerul pentru câteva clipe, doar pentru câteva clipe, de câteva ori.
Coconul mă aștepta întunecat și rece. Părea neînsuflețit. M-am strecurat cu greu, pe nesimțite în interiorul său, am închis ochii și eram un pictor dornic de a-și înmuia mâinile în vopsea și de a picta cu degetele gusturi de parfum și de schaworma, împletite în traiectorii curbe și distorsionate.
Foarte frumos scris! Dar cam pesimist 😐
Non_Lose, total pe lângă subiect, dar să stii că viața (adevărată) nu e un film cu happy-end. 🙂
Daca am putea sa ne pictam viata asa cum vrem noi… Si chiar putem, de fapt!
Offtopic: Solicitez numele melodiei si artistului daca se poate. 🙂
Danke!
Îți stă foarte bine boem, copil, imatur, jucăuș. Mi-am adus aminte de vremuri, atunci când m-am înregistrat pe DarkQ. 🙂
Oliver, Katy Perry: The one that got away
O fata nevazuta, ce poate doar cel foarte apropiat de inima ta ar putea sa o cunoasca. Dar intrebarea vine nemiloasa … vrea el s-o cunoasca?
Si raspunsul duce nemilos de crud … la realitate.
Si totusi viata merge mai departe, chiar daca liniile sunt curbe, distorsionate cu gust de parfum mirosind a schaworma.
Sunt alaturi de tine.