Eu?!!

Sunt un superb Egoist, care se plimba mandru prin lume si isi poarta coroana cu capul sus. Priveste catre cei din jur si le zambeste. Zambetul lui poate fi si un salut, si un semn sugubat din ochi, poate fi si o dezaprobare sau respingere.

Uneori in camera lui, cand nu mai e inconjurat de nimeni se pleaca foarte tare pana la pamant pentru a-si simti cu adevarat micimea. De fapt sunt un simplu muritor ca toti ceilalti… de ce ma faceti sa port lauri si sa zambesc?!!

Nascut undeva intre munti, intr-o superba depresiune, si-a facut prieteni natura si cerul si frunzele, si apa cristalina in care statea cu picioarele si visa la batalii si izbanzi nebanuite.

Si uite ca anii l-au purtat, a devenit baiat mare… a invatat sa citeasca… si i-a placut. Si apoi a uitat cum e sa nu mai citesti… si „Calatoria lui Nils Holgerson” a fost prima lui calatorie in lumea literelor. Frumoasa calatorie, la ridicat pe aripi de zbor si nu la mai lasat niciodata jos.

A crescut si mai mare… si…

…si a gasit caii… ah ce revelatie a fost asta pentru el… ce prieteni de nadejde… si ce sentiment nebanuit de libertate simtea cand putea sa alerge la grajd sa se arunce in spatele unui bidiviu si sa zburde… intreaga lume se arunca cuminte la picioarele lui si il lasa sa o cucereasca…

Dar trecut-au iar anii… si a venit si despartirea de parinti. De mama s-a despartit mai greu. Dar despartirea si viata l-au facut sa devina singuratic, sa uite sa isi mai spuna gandurile adevarate. Vorbea uneori cu imaginea lui in oglinda si descoperea cat este de frumos, si cat de mult se iubeste. Si uita sa iubeasca pe ceilalti.

A intrat dintr-un joc intr-o dragoste, care apoi l-a cuprins si la purtat zbuciumat un timp. Il ridica si il cobora, lasandu-i uneori timp sa rasufle si sa simta iar oxigenul apoi il sufoca din nou si il cobora in tenebre. Dar timpul a decis ca dragostea sa se transforme. Si trecut-a timpul si el inca simtea ca se uita in oglinda si se iubeste pe el mai mult.

Si s-a rupt dragostea si astfel eliberat a inceput sa haladuiasca dezorientat pe campiile purgatoriului intrebandu-se de el, de sine si de toate cate sunt pe pamant si nu doar. Si singuratatea l-a napadit caci uitase sa se gandeasca doar la unu si mereu gandea cu doua inimi.

Dar s-a pus jos si a inceput sa isi deseneze o harta si asa a inceput cautarea comorii. Linistea sufletului sau.

Si a invatat din nou cum e sa paseasca cu doar doua picioare si a invatat cum e sa respire cu un singur nas si pe masura ce mergea mai departe pe cararea asta simtea cum ii cresc iar aripi si invata iar sa zboare.

Si asa a ajuns iar sa se priveasca in oglinda si sa se iubeasca, sa isi declare dragostea.

Si tot pe cararea asta a invatat si de prieteni, din nou si i-a luat langa el si i-a hranit cu incredere si cu bunavointa. I-a crescut si s-a bucurat impreuna cu ei. Si astfel s-a transformat intr-un superb egoist ce isi poarte prin lume coroana.

Si calca peste sufletele unora, si o face zambind. Uneori ofera momente de pasiune si lasa oamenilor zambete. Alteori dupa ce trece lasa un gust amar de dor. Uneori se mai opreste si priveste catre un alt superb egoist si se indragosteste de el. Si pleaca mai departe cu gust amar si dor.

Dar mereu, mereu merge mai departe privind sus si zambind, purtandu-si coroana singuratatii lui. Caci cel pe care il iubeste cel mai tare este cel ce se reflecta in oglinda lacului.

Cam asta ar fi de povestit despre mine…

Finalul povestii?!! Ce spera acest superb egoist?!!

Sa intalneasca un alt superb egoist si sa se vindece reciproc, sa contrazica astfel pe Kant si sa nu fie neaparat singur sub cer… sa poata sa simta din nou cu doua inimi, dar inimile acelea sa simta tot, sa fie si piele si nas si urechi si tot…

Naiv egoist, nu?!!


Alte articole scrise de același autor (abstraaact):


Thanks for rating this! Now tell the world how you feel via Twitter.
Ce părere ai despre acest articol?
  • Super tare
  • Util
  • Complex
  • Amuzant
  • Plictisitor
  • Slab

Author

abstraaact

Comments

  1. RobertG    

    Dragă superbule (egoist), foarte frumoasă povestioara.

    Crucea de lemn vechi, purtată cu mândrie de umeri ca ai tăi, ai mei, ai altora, nu este una ușoară, poate doar ușurătoare. Fiecare superb egoist speră să întâlnească un alt superb egoist, de fiecare dată superb, de fiecare dată mai puțin egoist. :)

  2. Rzv    

    Dintr-un motiv sau altul, mi-aduce aminte postul tău de un alt post – care răspunde mult mai bine întrebării tale. E vorba despre „Limbajul dăruirii„…

    Deci, mi-a luat-o altul înainte şi ţi-a răspuns… :)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *