shadow

Exact ca în cazul campaniilor electorale care încearcă prin toate mijloacele să te convingă de veleitățile nemaipomenite ale vreunui candidat sau altul, uneori și în viață asistăm, înconștienți ce-i drept, la lupte acerbe, adevărate opere de artă de altfel, între doritorii unei bucăți de… suflet.

Sufletul este și el un biet alegător (de acolo probabil și celebrul „alegi cu sufletul” sau „aleasa/alesul sufletului”), dezorientat și mai mereu în stare de ebrietate, se întreabă la rându-i, neîncetat și retoric, „eu cu cine votez?”, întocmai ca cetateanul turmentat al lui Caragiale.

Ei bine, și pe acestă scenă apolitică (dar care are totuși un iz politic pregnant), avem greci dator vânduți, americani „democrați”, nord-coreeni „socialiști” ș.a.m.d.

Îndiferent de faptul că ne dăm seama sau nu, sufletul este într-o continuă dezbatere politică, poartă amintirea tuturor măsurilor de austeritate și a perioadelor de prosperitate, automodelându-se astfel asemeni unui pumn de plastelină, spre a-și schimba în timp viziunea candidatului ideal la… ce-o fi.

Sufletul care nu poartă (sau care nu poate purta…) amprenta vremii este cel mai ușor de convins: o găleată portocalie, o găină roșie ca focul sau un mic și-o bere sunt arhisuficiente pentru a-i avea votul „de încredere”.

Cam în același ring stă și sufletul care are nevoie de promisiuni citite de pe un prompter (promisiuni care întotdeauna „umplu” nevoile cele mai stringente ale alegătorului) sau de o listă punctată a candidatului (creată de candidatul însăși, bineînțeles) menită să îl urce pe acesta pe un piedestal imaginar.

Candidații cu forme apetisante sunt preferații unor sufletelor casnice. Aceștia nu au nevoie să promită, să dea sau să puncteze. Trebuie doar să zâmbească larg. Să ne amintim de fenomenul Petre Roman: „Te-am văzut, mi-ai plăcut, ce rămâne de făcut?”

Treaba e mai complicată în cazul sufletelor maturate în butoaiele din cireș amar. În cazul lor, promisiunile nu au efect, listele punctate repugnă, găinile și gălețile portocalii nu mai impresionază. Aceste suflete, trecând prin toate stadiile mai sus descrise, au dobândit profilul alegătorului care nu mai are nevoie de giumbușlucuri pentru a putea alege. Aceste suflete nu văd și nu aud, însă ele simt. Se întâmplă ceva asemănător lumii animale unde suma „puterii” aparatelor de percepție este mereu constantă.

Love.


Alte articole scrise de același autor (RobertG):


Thanks for rating this! Now tell the world how you feel via Twitter.
Ce părere ai despre acest articol?
  • Super tare
  • Util
  • Complex
  • Amuzant
  • Plictisitor
  • Slab

Author

RobertG

Se pare ca si robotii se imbolnavesc. Nu as zice ca se scurtcircuiteaza. Dar pot aparea polipi sau tumori in circuit, de rezistenta infinita, care denatureaza auzul si vazul, de alfel divin in “multiplexitatea” sa. Asa au aparut noile masinarii. O masina bolnava (faza nasoala e ca masinile chiar daca sunt bolnave, nu mor), imperfecta, si zgomotoasa, ce emite pe frecvente periculoase si oscilante.

Comments

  1. johnyquest85    

    Acu cativa ani am fost si eu activist intr-un partid, pe atuncea baietii mi-au promis ca daca ajung la putere nu o sa ne uite pe toti cei care i-am sprijint si le-am facut campanie. Dar pana la urma sa dovedit o fi o gluma prosta, ei au ajuns la putere dar cand a fost timpul sa ne ajute au avut o amnezie totala.
    Acuma eu am sa merg la vot dar am sa dau un vot nul pentru ca eu sincer m-am saturat de minciuni, vreau fapte nu vorbe.

  2. Non_Lose    

    Nu stiu de ce am impresia ca te incadrezi in ultima categorie amintita 😀

  3. Adrian    

    Inedita analogie si minunata creionarea ei!
    Dintotdeauna mi-au placut povestile, pildele, arta aceea de a spune lucruri mari in cuvinte simple si putine, cum spuneai tu Robert in alta parte.

    Ma intreb, oarecum retoric, ce mai ramane de facut cand ai tot ales pana n-ai mai cules sau cand ai ales mereu gresit: continui, renunti sau… votezi aiurea, deci nul?! Candidati din ce in ce mai numerosi si flamanzi de putere, strategii tot mai rafinate, demagogie sentimentala cat cuprinde si o mare de suflete ciuntite si risipite peste tot – un melanj nefericit numit viata, in care rareori se mai distinge cine pe cine alege (sau, mai degraba, vaneaza)…

    Una din cele mai frumoase povesti-pilda pe care le cunosc e cuprinsa in urmatoarele versuri:

    ¨Eşti singură astăzi, tu, inima mea,
    Biserică veche-n ruină,
    Sub bolta ta sfîntă,-negrită de vremi,
    Azi nici un drumeţ nu se-nchină.

    Eşti singură astăzi… Păreţii-s bătrîni,
    Nu-i cîntec în stranele mute,
    Icoanele-s şterse, şi nimenea nu-i
    Altarul uitat să-l sărute.

    Prin neguri arare s-abat amintiri
    Lăcaşul pierdut să şi-l vadă,
    Şi fîlfîie tainic din aripa lor
    Ca groaznice paseri de pradă.

    Ducîndu-şi pierzarea, trec vifore-n drum,
    Te zbuciumă-n goană păgînă…
    Şi tu ceri zadarnic un fulger răzleţ
    Să-ţi năruie bolta bătrînă!¨

    O.Goga

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *