No menu items!

Atentie! Nu va lasati luminati de comete!

Acelasi autor

Crăci cu gânduri

M-ai căutat la cimitir, printre mormane de cadavre. Zgurmai nebun printre mormane de oase jilave, neobosit să mă aduni dintre valuri de glie. Și...

Pe cărările „civilizației”

Nu am fost un „umblat” la viața mea. Dar pe unde m-au purtat pașii, am încercat să miros cărările, să simt oamenii, să mă...

Logica unui sinucigaș (plătit) de Ego-uri

Într-o epocă în care dezvoltarea tehnologiei, a comunicațiilor și a individului, în general, atinge viteze amețitoare, sinuciderea e la modă. Oameni picați ca muștele...

Spiritual gifts (3) – Life like a swinging vine

„Vița noastre de vie întortocheată din momentul în care iese la lumină din butucul gros, din rădăcinile familiei și grupului de cunoștințe și influențe...

Spiritual gifts (2): Focul – hipnoză de grup

Mă trezesc din visare, lângă un foc improvizat, cu metale bine forjate care să îl susțină, ca, Doamne ferește, să nu se întâmple ceva...
FireMan
FireManhttps://www.facebook.com/IulianIanis
Cine sunt eu? Sunt un fel de paparazzo. Caut imagini cu care să îmi decorez pereţii camerei în care zăbovesc singur sau "singur". Imagini dragi, care să îmi trezească sentimente dintre cele mai frumoase atunci când imi plimb gândul peste ele. Poate sunt egoist. Vreau să le strâng pe toate şi să nu ofer nici una. Obişnuiesc să cred că nu sunt mai înţelept decât majoritatea pentru că nu se cuvine să ne judecăm judecătorii. Mă hrănesc cu oameni, îi consum, pe ei, visele lor, gândurile lor si apoi rămâne clişeul. Poza. Eu nu hrănesc pe nimeni, decât atunci când o fac fără să vreau. Nu îmi plac predicţiile, regulile, planurile, repetările, banalul, deşi fac parte din rândul lor sau trăiesc înconjurat de ele. Îmi place să visez şi să pictez ceea ce visez. Când cineva are curajul să viseze cu mine... atunci e frumos.

Priveam deunazi petecul de cer instelat si rece care se vedea pe mica fereastra a micului meu univers de acasa. Vazui o splendoare de cometa si ma fascina puterea cu care putea sa straluceasca deasupra tuturor. Nu era atat de fascinanta stralucirea… cat insasi departarea de la care putea face acest lucru. Desi o vedeam foarte aproape, dupa un moment de chibzuinta mi-am dat seama ca departarea e mai mare decat imi pot eu imagina. Si am asteptat.

De atunci, in fiecare seara ieseam curios la geamul meu mic sa observ stralucirea… Dupa cateva momente de intuneric, cometa se apleca spre mine ca sa ma lumineze. Cu toate ca eu nu doream asta cu tot dinadinsul. Eram doar curios… de culorile stralucirii … si ma intrebam daca ceilalti oameni merita, in constiinta ei, sa fie luminati. Si de fiecare data ma convingea(m) ca numai eu merit luminat. Cu toate castiam ca nu e asa. Oare pe toti ii poate convinge?

Misterul ramane frumos atata timp cat ramane mister. Stralucirea cometei a ramas frumoasa cat timp a ramas pe cer. Imi doream pe ascuns sa aflu toate secretele ei, sa aflu sursa stralucirii, sa aflu ce o alimenteaza… totul. Dar intr-o buna zi, banala ca oricare alta… s-a intamplat de a cazut de acolo de sus. Ajuns la fata locului, mi-am dat seama ca era doar o piatra… Una mare. Din cauza asta a facut si valuri cand s-a prabusit. Era mai bine sa ramana acolo sus, o enigma. era mai frumos sa imi straluceasca si sa nu stiu ca e doar un bolovan imens si supus acelorasi legi fizice carora le suntem supusi toti muritorii.

Si am mai realizat ca apropierea ei, dealtfel fantastica in mintea mea, era una menita sa insele oamenii care aveau rabdarea sa priveasca spre ea. Ea era de fapt la mii de ani (lumina) distanta cand stralucirea ei ajungea spre mine. Ea poate era moarta de mult, pe cand eu ma hraneam cu lumina izvorata din imaginea ei. E importanta stralucirea, nu cometa in sine. E important doar ceea ce a trezit in mine in acele nopti cand o priveam ca pe mister. Pentru ca ea a ajuns fizicla mine (aproape de mine) doar moarta. Cum si era de fapt.

Valurile starnite in jurul ei, cand s-a prabsit, au inecat multi oameni surprinsi pe nepregatite pe cand ii admirau pe cer stralucirea. Pacat de sentimentele trezite in inimile lor, inselate cand i-au observat esenta.

Natura moarta, menita sa insele.

La fel e si cu oamenii. Traim intr-o lume in care multi incearca, pe cand sunt morti sufleteste de mult, sa traiasca prin privirile atrase ale celorlalti. Se hranesc din ele, ca dintr-un izvor al nemuririi. In loc sa simta propria minune a existentei, se caznesc sa atraga parauri de simtiri pe care mai apoi sa le deverseze in marea de gunoaie. Impartiali si incompleti, se refugiaza de criticile rautacioase de altadata intr-o fortareata din care mai apoi ies… comete… Au “darul” de a crede ca parcurgand o anumita existenta sau imitand un anumit volum de ideologii citite , pot straluci mai aievea decat lumina bucuriei de a trai in sine. Se consuma incercand sa isi mentina “coama” de “stralucire” dar aluneca mereu in jos, spre aceeasi existenta pe care o urau de la inceput. Spre aceeasi existenta “moarta” de care incercau sa fuga.

Inertia faptelor face ca oameni ce simt prin vene, curgand, bucuria de a trai, sa isi gaseasca alinarea si scopul in stralucirea “cometei”. Sa ramana fascinati si incantati de puterea ei de luminare. Dandu-si seama de falsitatea si “placuta” ei inexistenta, se refugiaza si ei… in inexistenta din cauza dezamagirii.

Atentie! Nu va lasati luminati de comete!

22 COMMENTS

  1. Dragule, eu cred ca avem nevoie de lumina unei comete, chiar daca este o lumina de moment. La fel avem nevoie de lumina unui Soare si de cea a Lunii. Avem nevoie de lumina, atata timp cat becurile sunt stinse in mintea noastra. Si poate e mai bine sa fie stinse, sa nu stim, sa nu cunoastem. Consider ca aceasta este calea cea mai simpla catre mult ravnita fericire.

    Mai grav, este atunci cand nu poti altceva decat sa stralucesti, cand nu poti decat sa dai, atunci cand nu se face un schimb reciproc de lumina. Poate si o cometa isi doreste sa fie luminata la randu-i de o alta cometa. Apoi, lumina este imperios necesara, deoarece altfel am cunoaste doar intunericul si asta ar duce la ridicarea la rangul de corp luminos si o libelula. O cometa nu ar fi cometa daca nu ar straluci si daca nu ne-am minuna de stralucirea-i mirifica. O cometa nu e capabila sa lumineze pe toti, in acelasi mod.

    A trai – pentru multi este un vis, si pentru a trece mai usor peste sevrajul provocat de aceasta nevoie, traiesc prin altii, printr-un soi de parazitism. Eu prefer simbioza.

  2. Povestea unei stele….

    as incepe cu niste versuri asupra carora imi autorezerv drepturile de autor tinand cont ca survin dintr-o profunda clipa de cugetare, probabil in admirarea unei ,,comete”- una la fel de indepartate si ambigua ca cea din articol.Versurile spun asa:,,Te cunosc….

    Te cunosc de cand eram copii si am invatat
    Impreuna… sa zambim.
    De cand alergam, radeam si ne jucam.
    Te cunosc si stiu cand suferi si ai nevoie
    Sa te descatusezi….si te cunosc
    Pentru ca …te iubesc.

    Dar m-ai uitat intr-un colt de lume
    Si acel ,,Impreuna” a capatat sensul
    Ambiguu al durerii.
    Nu te mai stiu, nu ma cunosti:
    Te urasc….. ” astea au fost versurile acum povestea stelei….;)

  3. Ricky, daca cineva vreodata iti va spune ca aceasta poezie este plina de esenta, continut si alte complimente frumoase, sa nu crezi. De fapt e mai bine sa nu crezi nimic.

  4. Cand s-a ridicat steluta noastra era copila..Vedea cerul in care intrase la fel de cetos ca si cum nu si l-ar fi imaginat vreodata .Era amuzata de cercurile ,,doamnelor” stele ce se invarteau cu gratie in ,,inalta societate a stelelor” si isi dorea poate ,la fel de mult ca o entitate obisnuita intelegerea si caldura Soarelui . A asteptat ani intregi pana lumina lui s-o ajunga ,si atunci a crezut ca a intalnit totul si lucrurile s-au luminat. si-a pastrat seninatatea si la fel de puerila a cutezat sa se indragosteasca.si l-a iubit. ..Fara sa stie de ce a putut fi naiva pentru o clipa , de ce a renuntat la sine is de ce a acceptat un Soare trist si totusi voios ,oportunist, abandonat, incercuit de ,,stele mari” si cu multe alte calitati pe care in naivitatea sa doar steua le vedea. Le analiza , le cantarea si lucrurile deveneau pentru ea mai clare, mai inspaimantatoare …mai profunde…pana ce l-a iubit. Asa cum era El ( divortat ,fr cv anume terminat , la fel de aerian precum steaua …la fel de copilaros cum ea isi dorea sa fi putut ramane inainte de a intalni ceata si haosul )…
    Steaua a crescut alaturi de Soare , el a invatzat-o sa priveasca cu alti ochi lumea ,sa zambeasca si sa se bucure de lucrurile marunte, sa fie fericita…Tot el a facut-o sa-l urasca in momentele ei de slabiciune ,apoi sa-l doreasca mai mult , sa-i spuna ca-l iubeste ….si ca iubea de cand i-a suras prima data .Cu acel Soare steaua a mers pana la capat , a facut lucrurile pe care mereu a vrut sa le faca cu cel de langa ea si a trait totul profund , tematoare, iubitoare, isterica …geloasa pe cei din jur …si a gresit.Cand Soarele s-a inaltat spre infinit iar steaua a ramas undeva in urma distanta a fost inevitabila…Steaua a invatat sa traiasca singura… a suferit dupa Soarele care a indraznit s-o aiba cu totul , sa-i spuna ,,frumusetea mea”…sa-i stapaneasca inima si sa faca deosebirea dintre ea si ,,doamnele stele”.Nu l-a urat pentru ca in sinea ei a stiut mereu ca el e un om mare …Ca s-a indragostit de un caracter puternic si luminos ,capabil de caldura de care steaua avea si are inca nevoie.A continuat sa-l iubeasca acceptand diferentele dintre ei ,infruntand distanta. I-a acceptat morala conform careia viatza ei ( a stelei ) se oprise doar la el …si ca uitase sa traiasca. Si a trait totusi …in incapatanarea si orgoliul de a-i demonstra luyi ca se poate si cu un alt si alt Soare.Nicidecum mai luminos, nicidecum la fel de profund…Si-a infruntat temerile si s-a maturizat.A devenit profunda si mai degajata …Capabila sa-si infrunte prostia si geloziiile exacerbate.Soarele n-a cunoscut niciodata asta …si nu cunoaste nici acum .Ba chiar, aceiasi stea s-a bucurat pentru el ,cand de acolo de departe i-a dat un semn ca ar fi fericit cu o cometa…A zambit si a vrut sa-i ife bine. Si a stiut mereu in sinea sa ca el e omul langa care poate avea totul.Nu e obsesie ,e simpla poveste…Cand o jumatate a Soarelui s-a intunecat iar el e privit in jos steaua ,a vazut-o mereu acolo …Tematoare ,zambind platonic…Inevitabil legata de aceiasi poveste a maturizarii sale.
    Acum stelei ii e frica de distanta ,aceiasi care mereu i-a tinut departe ,chiar si teoretic vorbind …
    Ii e teama de a nu fi acuzata de aceiasi morala conform careia viatza ei e oprita in timp la El, ii e teama sa-i spuna ca atunci ca e legata de el si ca il vrea inapoi pentru ca l-a iubit si il va putea iubi din nou la fel de mult si poate mai profund.Imi e teama de iluzii ,de timp…Nu stie decat ca el exista undeva acolo si ca poate o considera inca la fel de copila ca atunci .cum ii poate demonstra contrariul cand totul se rezuma la distanta..
    Stiu ca Soarele are nevoie de stea…acolo langa el …ca i-ar intinde oricand mana sa se ridice.El a progresat si steaua e fericita. Nu-l vrea inapoi pentru ce a ajuns, il vrea inapoi pentru ceea ce-a fost mereu .Ii va rasuna in minte cantecul lui de atuncci si-l va purta in suflet pana se vor reintalni. Spera ca reintalnirea sa fie candva ,pentru ca el sa-si dea seama cu adevarat de ceea ce steaua reprezinta si poate ca ea e ceea ce lui ii lipseste…Nu vrea sa-l preseze.Nu vrea sa patrunda cu forta in viatza sa.Vrea doar sa il iubeasca…si el sa-i permita asta.Spera ca timpul va avea rabdare cu ei si ca vor ramane impreuna pe aceiasi treapta.Ca steaua va fi candva ceea ce el isi dorea,ca vor fi mereu …impreuna.Ca lumina lor va topi cometele in zbor pentru a nu afecta vietile altora,ca dragostea lor va convinge pe multi de puterea legamantului dintre doi astri de acelasi sex…
    Ca pot fi asa doar impreuna.
    Iar steaua inca spera…

  5. o cometa ratacita
    intr-un colt de ochi de sticla
    face nazuri si nu moare
    din prea multa departare.

    ea, cometa, far’ sa stie
    devenita cam zurlie,
    nimerit-a, ‘n dorul lelii,
    in ograda plictiselii.

    drumul lung, dorul de casa
    au facut-o sa mai iasa
    de pe dulcea sa orbita
    si sa cada… in ispita.

    caci cometele, si ele
    au o viata printre stele,
    si se uita cu ardoare
    la cate un ciob se soare.

    mai orbesc, pentru o clipa,
    mai suspina sub aripa,
    se mai tavalesc prin iarba,
    sau mai scriu cate o jalba.

    de departe nu se vede,
    iar de-aproape nu poti crede–
    ochiul ce masoara zarea
    e vecin cu departarea.

    insa piatra din ograda,
    fara “look” si fara spada,
    ostenita de durere
    vrea sa moara, dar nu piere.

    stralucirea-i de-odinioara
    nu va inceta sa doara,
    sa tresara, sa se zbata
    pana cand va fi uitata.

    doar atunci, cand stralucirea
    isi va fi pierdut menirea
    de a diseca misterul,
    cuceri-vom, poate, cerul.

    8)

  6. Va fi ca-ntr-o poveste

    “Va fi o zi de toamna şi prinsă la apus,
    O pasăre măiastră se va urca mai sus.
    Va fi o nouă moarte; voi prefera blesteme
    Dar glasul tău iubitule, prin frig o să mă cheme.
    Îţi vei închide ochii, iar eu voi ţine-n frau
    Durerea ca o stâncă. Am să devin un râu
    Şi-am să-ţi învălui jarul, dar tu vei fi scânteie.
    De mersul nostru tragic se va-ndura o zeie:
    Va coborî din verde cu pasul maiestos,
    Va face-o scurtă vrajă şi într-un miel duios
    Cu buze rui şi ochii de dor te va preface.
    Vei tremura o clipă când vei privi, stângaci
    Cum peste noi aiurea se prăbuşesc comete
    De sânge şi firavă îmi vei cânta de sete,
    Iar unda mea învinsă pe veci se va opri
    Întâmpinând sărutul ca zorile de zi.
    Tu-ţi vei închide ochii iar eu am să aud
    O pasăre măiastră alunecând spre sud. “

  7. Dumnezeule, imi pare rau sa va insel asteptarile si sa rup astfel sirul mirifc al poeziilor voastre (carora cu caldura le adresez un sincer “FELICITARI”), dar chiar nu am scris nimic legat de sentimentele de iubire ale oamenilor sau ale mele cu atat mai putin). e adevarat ca oricine e liber sa interpreteze dupa bunul plac cele spuse de mine, dar… nu vreau sa fiu judecat pentru cuvinte grele cand ele de fapt sunt “very light”. Pentru mine pot fi chiar lipsite de insemnatate.

  8. Steaua cred ca e inca stelutza 🙂
    Una mica si lucitoare. Care inca nu stie ca la randul ei poate sa straluceasca, ca si soarele. Si ca de fapt iubirea pentru soare e doar admiratie, o dorinta constructiva de a straluci ca el.

  9. nope, vraja nu se rupe niciodata. doar ca noi ne propunem sa iesim de sub puterea ei si chiar o facem, inchipuindu-ne ca ne va si reusi.

    viata adevarata e tot timpul sub imperiul vrajii careia toti ii cadem prada, mai devreme sau mai tarziu. dezvrajirea e posibila, si chiar pare o “trezire”, insa este o trezire din viata, adica o moarte.

    de fiecare data cand murim ne dam seama cat de mult traiseram pana in momentul respectiv, cel al dezvrajirii supreme. de aceea pasul spre “dincolo” nu se poate face fara un adanc suspin.

    atata doar, ca suspinul ia uneori forma furiei, stingandu-se incet in el insusi, pentru ca alteori sa se autoaprinda intr-un strigat de bucurie si, murind, sa lumineze totul in jur.

  10. dsp cometariul lui FireMan la adresa stelutei … : Robert are dreptate…prea multa filozofieeeeeee:-J…

  11. Cat despre raspunsul asteptat de Robert …. prin intrebarea ,,La ce spera steua…” Raspunsul ar fi :
    la inalutarea orgoliului soarelui care inca sufera, la ziua cand el va renunta la teorii si presupuneri pentru a o vedea asa cum este ea in esenta… la faptul ca poate sa-i demonstreze ca stie sa fie si altfel daca circumstantele i-ar permite asta 🙂 etc;)) ehee….dreptul Stelei sa fie naiva;))….:P:D

  12. Nevinovatia celor scrise de mine isi vede din nou imperios-necesara afirmarea prin prisma ingustimii de orizonturi in momentele de “creatie”. Numai ca neuronul cu pricina are darul de a se salva de la invinovatire prin adaosul de sensuri ce intervin dupa ultimul punct.
    Ma bucur ca exista oameni care sa sublinieze aceste adaosuri si astfel sa salveze de la inec bietul neuron, nevinovat dupa cum spuneam.

  13. ba, nu rupeti vraja
    robert: auzi? neuronu tau (Atilla) e poponar?
    grid: tu esti singurul care are dreptul la tacere (in legatura cu Ionel al meu). 🙂 Don’t make me be a bitch (ar fi singurul mod in care as iesi la capat cu tine) 🙂

  14. FireMan~ be a bitch, and be my guest 😆 .

    stii piesa aia (Vank): “Noi o scoatem la capat / Cand se stinge lumina” ? nu vreau sa ma gandesc ce poate sa insemne. 🙂

Comments are closed.

Vezi si...

Protected: Cazare pentru întâlnirea DarkQ din Martie

Ca să meargă totul ca pe roate și să nu avem surprize, creez acest post cu parolă în care cei care vin la întâlnirea din martie să se decidă asupra vilei in care urmează să fim cazați. Numărul total de participanti este de 22 persoane. Aceștia sunt: Da_vero + 2, RobertG...

Articole din aceeasi categorie